marți, 23 decembrie 2025

Bogatu si Birzu, cooptati la carma Sport Club Municipal Bacau SA

Cei mai vechi alesi din Consiliul Local Bacau, Ilie Birzu (PNL) si George Bogatu (PSD) au fost cooptati in Adunarea Generala a Actionarilor (AGA) de la SC Sport Club Municipal Bacau SA. Societatea detinuta de Primarie si-a schimbat numele la ultima sedinta a CL, din Fotbal Club Municipal Bacau SA in Sport Club Municipal Bacau SA. Din AGA mai fac parte consilierii locali Lucian Ciubotariu si Nicolae Nechita, ambii de la PNL.
Consilierii locali au aprobat schimbarea numelui Fotbal Club Municipal Bacau SA in Sport Club Municipal Bacau SA. Cu acest prilej, AGA societatii a fost completata cu alti doi consilieri locali: George Bogatu, respectiv Ilie Birzu. Astfel, in structura de conducere amintita se regasesc 4 alesi locali: 3 de la PNL (Lucian Ciubotariu, Nicolae Nechita, Ilie Birzu), respectiv unul de la PSD (George Bogatu). „Primenirea” AGA a fost solicitata de viceprimarul Dragos Luchian. Schimbarea numelui societatii controlate de Primaria Bacau a fost motivata de edili prin dorinta de a se evita o confuzie intre firma municipalitatii si clubul de fotbal fanion al Bacaului, FCM. Pana in iunie 2010, echipa FCM Bacau a functionat pe societatea amintita, dar a fost retrogradata politic in Divizia C, desi isi acontase – matematic – prezenta in liga secunda.
Fotbal Club Municipal Bacau SA (devenit Sport Club Municipal Bacau SA) a incheiat anul 2010 cu un rezultat financiar dezastruos: pierdere de aproape 3 milioane lei (1 milion de dolari). Pierderile afisate de societatea Primariei sunt cu atat mai suspecte cu cat CL Bacau a alimentat financiar, regulat, conturile SA-ului. Numai pe parcursul anului trecut, consilierii locali au aprobat majorari succesive de capital social, in cuantum de 1,2 milioane lei, insa diriguitorii societatii au cheltuit banii inainte ca acestia sa se regaseasca in capitalul social al Fotbal Club Municipal Bacau SA.
"Cu banii primiti au fost acoperite toate datoriile pe care le aveam si nu numai cele catre stat", a declarat Nicolae Nechita, membru in AGA proaspetei Sport Club Municipal Bacau SA. Daca cele 1,2 milioane lei ar fi fost folosite pentru majorarea capitalului social, firma Primariei ar fi avut astazi un capital social in valoare de aproximativ 4 milioane lei. Potrivit documentelor existente la Registrul Comertului, valoarea capitalului social este, in prezent, de doar 2,7 milioane lei. (Lucian B.)



spot_img