Pentru locuitorii din cartierul CFR, zona cea mai afectata de inundatii din Bacau, timpul pare ca s-a oprit in loc. Uitati de autoritati, de fortele de interventie, fiecare isi aduna acum ultimele puteri si incearca sa o ia de la capat. Multi au ramas fara agoniseala de o viata, dupa ce apele Negelului au transformat totul intr-un cosmar. Mirosul de putrefactie si namolul lasat in urma sunt greu de suportat. Si duminica, in zi de sarbatoare, sinistratii de pe strada Arcadie Septilici munceau de zor. Fara ajutorul nimanui.
Neputinta, groaza si deznadejde. Acestea sunt singurele sentimente care-i incearca acum pe locuitorii din zona cartierului CFR, de pe strada Arcadie Septilici. Apele Negelului, care s-au revarsat in zona, au transformat totul intr-un cosmar. Mal, mizerie, apa cleioasa, pasari inecate, miros inecacios de putrefactie, focare de infectie la tot pasul. Sunt urmele dezastrului care s-a abatut peste bacauanii din zona. Apele s-au retras in tacere si au lasat in urma un peisaj agonic. Zeci de gospodarii s-au transformat, rand pe rand, in ruine. Case cu peretii sparti, culturi puse la pamant, oameni parca blestemati. Toate sunt marturia urgiei. Uitati de autoritatile locale si de fortele de interventie, locuitorilor nu le-a mai ramas nimic de facut, decat sa incerce sa o ia de la capat. Singuri, ai nimanui.
Strigate de disperare
„De patru nopti dormim in masina. Nu a venit nimeni sa ne dea o mana de ajutor. Au trecut doar sa faca evaluarea pagubelor. La 61 de ani nu mai am puterea sa o iau de la capat. Am ramas fara nimic. Am mancat doar doi carnati. Nici pofta nu avem. Stavarache nu a luat nici o masura. Nici nu a venit pe aici sa vorbeasca cu noi. Trebuie sa se faca ceva, nu ne poate lasa asa”, a spus Ion Dobos. Casa lui e la pamant. Nu a mai putut salva nimic. Doar un dulap, si acela putred din cauza apei in care a stat timp de cinci zile. Cu totii sunt revoltati si isi striga in gura mare disperarea. Desi pericolul era iminent, nimeni nu a facut nimic pentru prevenirea dezastrului, spun localnicii. Mai ales ca in urma cu cinci ani, au trecut prin acelasi film de groaza. Iar de atunci, nimic nu s-a schimbat. Singurele ajutoare pe care le-au primit au fost alimente, apa, paturi, cateva saltele si detergenti. “Am primit mancare, ajutoare din donatii si atat. Nu ne ajuta nimeni sa scoatem malul din curte. Putere nu mai avem. Casa este distrusa, nu se mai poate face nimic. De la inundatii dormim toata familia in podul casei. Nu am mai salvat nimic”, a povestit cu lacrimi in ochi si Maricela Chiparatu.
A ramas pe drumuri
Mihai Giurghi s-a mutat in cartierul CFR in urma cu opt ani. Cu o pensie de 400 de lei pe luna nu si-a mai permis sa stea la bloc. A vandut apartamentul si a cumparat o casa, din chirpici, veche de 80 de ani. Acum a ramas pe drumuri. “Nu stiu de unde sa incep. Totul e plin de mal. Nu a intrat nimeni in curtea noastra sa vada ce-i cu noi, sa vada ce a mai ramas. Autoritatile doar s-au plimbat pe aici, in rest nimic. Cata putere sa mai am? Munca mea de o viata a fost luata de ape. Nu am nici macar o camera in care sa pot sa stau sau pe care sa o repar. Totul e distrus”, a spus disperat barbatul.
Doar si-au respectat atributiile
La randul lor, atat pompierii, cat si jandarmii declara ca interventia lor a constat doar in masurile de evacuare a apelor de pe strada si din curti. “In ceea ce priveste malul ramas in case, acesta va fi scos tot de militari dar numai in cazul persoanelor in varsta care nu se mai pot ajuta singure”, a declarat maior George Enache, de la Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta. Ieri, duminica, in zi de sarbatoare, in zona erau detasati doar vreo 10 pompieri. Sinistratii inca mai spalau geamuri, isi scoteau la poarta lucrurile murdare, mobila distrusa, paturile pline de noroaie, resturile de paturi, toate transformate in mormane de gunoaie. “Nu vine nimeni pe aici. Nici sambata, nici azi, duminica nu a trecut nimeni. Suntem ai nimanui. Pentru ei e sarbatoare, iar pe noi ne-au nenorocit. Stam cu mizeria in poarta, nu vine un camion sa o ridice. Ne putem imbolnavi, am dus copiii pe la rude in Bacau, dormim pe unde putem. Chiar nu le pasa de noi? Suntem buni doar in prag de alegeri?”, ne-a strigat din mijlocul malului din casa o femeie ajunsa la capatul puterii.
„Autoritatea locala trebuie sa se implice”
Reprezentantii Prefecturii Bacau sustin ca tot ce a stat in sarcina lor, pentru zona Arcadie Septilici, s-a rezolvat. “Noi am luat masurile necesare imediat dupa inundatii. Am evacuat apa din curtile oamenilor si am evaluat pagubele. Militarii lucreaza acum la inlaturarea malului de pe strada Arcadie Septilici, insa nu putem tot noi sa strangem si din curtile oamenilor. Fiecare autoritate locala trebuie sa se implice, nu numai Prefectura, mai ales ca exista prioritati si in alte zone ale judetului afectate de inundatii. De acum, evaluarea cazurilor sociale si ajutorarea lor ramane in sarcina Primariei Bacau, care trebuie sa ia masuri”, a declarat Constantin Scripat, subprefect de Bacau.
Guri de canal astupate de asfalt
Tot specialistii sustin ca dezastrul care a lovit cartierul bacauan putea fi oarecum prevenit. Sistemul de canalizare se pare ca a creat cele mai mari probleme in acest caz. In momentul in care viitura a lovit cartierul, statia de pompare din zona nu functiona. Si chiar daca ar fi mers, gurile de canal oricum nu ar fi putut prelua apa, deoarece cu doua zile inainte de inundatii, firma care a executat lucrarile de asfaltare pe strada Arcadie Septilici a astupat gurile de canal.
Fara raspuns
Si bresa facuta in digul Negelului pentru a evacua apa mai repede ar putea ridica probleme. Daca acest dig nu se va reface, oricand o noua viitura se poate abate peste Bacau. Am incercat sa luam legatura cu reprezentantii Primariei Bacau, insa demersurile noastre au fost inutile. Cum inutile par a fi si strigatele localnicilor care incearca sa-si refaca vietile distruse in cateva ore. Tot ce le-a mai ramas acum este doar speranta ca nenorocirea care s-a abatut asupra lor nu va ramane decat o amintire.
Vaccinari anti-tetanos
Intr-o singura zi, vineri, Directia de Sanatate Publica Bacau (DSP) a administrat in zona afectata de inundatie peste 140 de doze de vaccin anti-tetanos. Au fost imunizati atat sinistrati, cat si persoane care au venit sa-i ajute la curatenie sau angajati ai institutiilor de ordine publica. “Nu a fost nevoie sa insistam prea mult, ne-a declarat dr. Sorin Stancea, prezent la punctul de vaccinare de pe strada Arcadie Septilici. Oamenii au inteles la ce pericol se expun daca nu se vaccineaza.” O alta echipa, condusa de dr. Marin Bustuc, director adjunct al DSP, a mers din casa in casa si a administrat pe loc dozele de vaccin. Deocamdata, autoritatile sanitare nu considera ca este nevoie si de vaccin anti-hepatita A. “Doar daca apar cazuri extindem vaccinarea”, a precizat dr. Stancea. (D. Mincu)
A paisprezecea inundatie: O viata de sinistrat
Casa Cristinei Burbulea se afla pe strada Arcadie Septilici, la intrarea in comuna Margineni. Saptamana trecuta, apa si malul i-au ajuns pana la acoperis. Acum, puhoiul s-a retras, dar in urma a ramas nenorocirea. Din 1969, cand a ridicat-o, casa Cristinei Burbulea a trecut prin 14 inundatii. Ultima i-a venit de hac.
“Mi se darama casa, plange femeia. S-au inmuiat chirpicii. Nici nu mai avem curaj sa intram in ea. In orice clipa se poate prabusi. Am gainile in pod si nu indraznesc sa urc la ele.” Le-a aruncat boabe si atat. Din strada, peste gard se vad doar acoperisul si copertina de vie. Terenul este mult mai jos, asa ca puhoiul a inghitit tot ce era in curte. Dupa ce s-a scurs apa, totul este acoperit de mal. Nici nu mai recunosti lucrurile. Cristina Burbulea si fiica ei trag din mocirla carti, prosoape, tacamuri, haine. Le scot in strada, pe trotuar. Le privesc si nu stiu ce sa spele, ce sa arunce. “Am pierdut tot ce era mai de pret in casa: televizor nou, computer, frigider, masina de spalat. Si cartile de rugaciuni ni le-a luat apa. Nimic nu mai avem. Nici macar un pat pe care sa dormim si un acoperis deasupra.”
„Aici nu mai ridic nici macar o coliba!” Cristina Burbulea are 65 de ani. A construit casa care acum abia se mai tine in picioare in 1969. “Nici nu am ridicat-o bine si am fost inundati prima data, isi aminteste femeia. I-am cerut primarului de atunci pamant in alta parte, dar nu a vrut sa ne dea. Am ramas aici. De 14 ori am fost inundati, dar asta de acum ne-a pus cruce. Nu mai salvam casa.” De atatea ori a pierdut lucruri si recolte ca nici nu-si mai aminteste ce o mobiliza, ce o intarea sa ia totul de la capat. O doare sufletul pentru munca ei de peste 40 de ani. A framantat chiar ea chirpicii. A tencuit, a zugravit, a muncit ca un barbat. “Am avut o viata tare grea. Sotul imi era bolnav. Statea o saptamana acasa, trei in spital. Am lucrat la CPL si am crescut trei copii. Acum trei ani am facut cancer si mi-au taiat un san. Sunt vaduva de 20 de ani si am o pensie de 500 de lei fara un leu. Din ce sa fac acum alta casa? Si unde? Aici nu mai ridic nici macar o coliba. M-am saturat de apa si mal. Le-am inghitit o viata.”
Au pierdut tot
In timp ce plange si povesteste, femeia spala intr-o balie lucruri din casa. Multe vor ajunge, insa, la gunoi. Malul i-a distrus si tot ce-si pregatise pentru inmormantare. 30 de metri de panza ce a fost odata alba zac in mijlocul curtii. Nicio plapuma buna nu i-a ramas, nicio perna. Pana si medicamentele si le-a pierdut. A trebuit sa dea declaratie, ca sa primeasca altele. Avea o casa modesta, dar ingrijita. Statea cu fiica si nepotii. Acum, dorm care pe unde a gasit un loc. „Nepotica mea a implinit 12 ani chiar in ziua inundatiilor. Plangea de mi se rupea sufletul. Cu ce sa o ajut?” Nici pe ea nu o ajuta nimeni. Nu a primit decat niste paine si apa. Altora li s-au dat chiar si masini de spalat, iar sinistratii “care-s patroni primesc cel mai mult sprijin. Li s-a scos apa si malul din curte, dar mie, nimic. Mi-au dat jandarmii o pereche de cizme si dupa un timp mi le-au cerut inapoi, ca le au pe inventar. Amaratul, tot singur.” Fiica ei munceste cu indarjire. Nu se vaita. Doar cand smulge malului un teanc de fotografii stricate sopteste, ca pentru ea: “Nici amintiri nu mai avem”.
