Trei fete de aur! Și la Seniori, și la Under 23. În acest weekend, băcăuancele Adnana Vrînceanu, Ramona Verman și Federica Apostol s-au încununat campioane naționale ale României de atletism în sală cu ocazia finalei de Seniori și Tineret U23 derulată la Sala ”Ioan Soter” din București.
Adnana Vrînceanu (SCM Bacău) a cucerit nu mai puțin de cinnci medalii. Iar două au fost de aur, echivalând cu titlul național atât la Seniori, cât și la U23 în proba de 200 m, pe care atleta antrenată de Cristi Nemțeanu a parcurs-o în reuniunea de duminică, 23 februarie, cu timpul de 24”76. Sâmbătă, Adnana își trecuse în cont titlul de vice-campioană de tineret și medalia de bronz la Seniori în proba de 60 m, acolo unde înregistrase un record personal de 7”51 și un bronz la triplusalt U23
. „O prestație excelentă din partea Adnanei, care merită toate felicitările”, a subliniat antrenorul SCM Bacău, Cristi Nemțeanu. Super-rezultate și în dreptul Ramonei Verman și Federica Apostol, „CSMeoaicele” antrenate de Aura Balaban.
Duminică, Ramona Verman (CSM Bacău) a reușit să-și egaleze recordul personal la săritura în lungime, pe care-l stabilise luna trecută, într-una din etapele Campionatului Național Indoor: 6,53 metri! Iar reușita i-a permis să câștige titlul național la senioare în detrimentul medaliatei cu bronz de la Mondialele de acum doi ani, de la Budapesta, Alina Rotaru Kotmann! Și încă asta nu e tot.
„Ramona a avut o săritură care, dacă nu ar fi înregistrat o foarte mică ciupitură a pragului ar fi trecut de 6,60. A fost cel mai bun concurs din cariera sa”, a declarat antrenoarea Aura Balaban despre proaspăta dublă campioană națională la lungime la Senioare și U23.
Nu doar Ramona s-a încununat dublă campioană a României Indoor la Seniori și U23, ci și coechipera sa de la CSM Bacău, Federica Apostol, care, cu rezultatul de 1,80 m a urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului la săritura în înălțime. „Bucuria este una deplină, în condițiile în care și Federica a avut o prestație de… dublă campioană”, a concluzionat Aura Balaban.














