Deșteptarea

Optimizarea traficului auto

Având în vedere că soluția rezolvării problemei podului de la Narcisa pare să mai dureze, și legătura est–vest de Calea Mărășești a condus la...

Sub semnul recunoștinței și al binelui comun la hramul bisericii „Sfântul Nicolae” din Bacău

Atmosferă de sărbătoare și comuniune la parohia romano-catolică „Sfântul Nicolae” din Bacău, unde credincioșii s-au adunat în număr mare la liturghia solemnă prilejuită de...

Elevi ai Liceului Tehnologic Târgu Ocna, în recital la „Sunetul colindelor în inima muntelui de sare”

Elevii Othozi Crina, Bortoc Ioana și Peste Cătălin, reprezentanți ai Liceului Tehnologic Târgu Ocna și membri ai Ansamblului „Plaiuri Trotușene” Târgu Ocna, au susținut...

Spitalul din Buhuși va deschide în 2026 un program de chirurgie robotică – un pas major pentru medicina din nord-estul țării

Spitalul „Prof. Dr. Eduard Apetrei” din Buhuși se pregătește să intre într-o nouă etapă a modernizării serviciilor medicale. Conducerea unității a anunțat lansarea, în...

Când Cel Drept vindecă gârbovirea celei smerite (Luca 13, 10- 17)

Se simte apropierea Betleemului în duminica de după prăznuirea Sfântului Ierarh Nicolae, arhiepiscopul Mirelor Lichiei. Pe de o parte, suntem asezați în lumina binecuvântat...

Un TIR ucrainean a blocat DN 2 la Nicolae Bălcescu

0
Traficul rutier pe DN 2, în localitatea Nicolae Bălcescu, județul Bacău, este temporar blocat în urma producerii unui accident rutier. Potrivit primelor informații, un autotren...