Desi sunt neplatiti de cinci luni, cei doi handbalisti estonieni ai Stiintei Municipal Dedeman Bacau, Martin Johannson si Mikk Pinnonen nu si-au pierdut speranta ca-si vor recupera banii si ca vor incheia campionatul cu fruntea sus
Viata de emigrant
In mare, stim cu totii povestea. E mereu aceeasi. Numai ca e spusa pe mai multe voci. Si, de fiecare data, brazdeaza alte chipuri. Fiecare cunoastem pe cineva care, la un anumit moment, si-a luat bilet doar dus intr-o tara straina pentru a-si face un rost, altul decât acasa. Un inginer care a plecat sa se angajeze ca ospatar sau un muncitor necalificat care se chinuie sa lucreze la negru pe unde s-o nimeri; are mai putina importanta. Si nu conteaza ca e Italia, Spania, Germania sau Anglia, viata de emigrant e mai peste tot la fel: dulce-amarui. Stim, asadar, povestea. Dar nu intotdeauna i-am rasucit colturile. Daca am face-o, am descoperi, uneori la doi pasi de noi, straini care au venit pentru un trai mai bun chiar aici, in Bacau. Straini de soi, asa cum sunt handbalistii estonieni ai vice-campioanei României, Stiinta Municipal Dedeman Bacau, Martin Johannson si Mikk Pinnonen. Povestea lor, probabil ca nu o stiti. Si zau ca merita sa o aflati, mai ales ca cei doi internationali nordici, care lupta cu Stiinta MD pentru cucerirea titlului national, sunt neplatiti de cinci luni de zile! Viata de emigrant.
Turul Scandinaviei
Pâna sa ajunga la Stiinta MD, Martin Johannson (30 de ani la vara) a mai jucat in Grecia, la Veria si Argos si in România, la Odorhei. “De fapt, pot spune ca am ajuns in România de-abia in 2013, când am venit in Bacau. Odorheiul e altceva; o tara mai mica intr-o tara mai mare. M-am simtit bine si acolo, insa am fost nevoit sa plec deoarece eram patru straini la echipa si, conform regulamentului, puteam juca doar trei”, povesteste Martin. Mikk Pinnonen (24 de ani impliniti in ianuarie), a venit la Stinta MD vara trecuta. “N-am niciun merit in transferul sau. M-am bucurat sa aflu ca vine si el la Stiinta deoarece intotdeauna mi-am dorit sa joc alaturi de un estonian de-al meu in strainatate”, tine sa precizeze Martin. Estonian de nationalitate si domiciliu, Mikk s-a nascut in Finlanda, a crescut din punct de vedere handbalistic in Danemarca, iar ultima sa de echipa de club a fost Lund, din Suedia. Tare, nu? “Numai in Norvegia n-ai ajuns”, il tachinam. “Nu, dar am avut o prietena norvegianca. Si am avut una si din Islanda”, zâmbeste Mikki, care, dupa acest tur scandinav, tine sa precizeze ca actuala sa logodnica e din Estonia. Nu vrea sa ne spuna, insa cum o cheama. Râde: “E estonianca si atât”. Martin, in schimb, nu are secrete de budoar. Prietena sa, Liina, are 25 de ani si e studenta la Talinn. “Vorbim la telefon in fiecare zi”, spune pivotul bacauanilor, care, anul trecut, a fost desemnat cel mai bun handbalist estonian.
“Hai acasa, fiule!”
Johannson si Pinnonen impart un apartament dintr-un bloc situat in centrul Bacaului, in apropierea Salii Sportului. Chiria este suportata de unul din sponsorii clubului. La fel stau lucrurile si cu masa de prânz si, mai nou, cu cina. “Altfel, ne-ar fi greu din punct de vedere financiar, mai ales ca nu am mai primit salariul din decembrie”, marturisesc cei doi. Martin a trecut printr-o situatie asemanatoare si anul trecut: “Intr-un fel, eram pus in garda si, ca atare, mi-am pus niste bani deoparte. Numai ca, spre deosebire de anul trecut, când lucrurile s-au rezolvat intr-un final si ne-am primit banii, acum, totul se afla sub semnul intrebarii. Din câte am inteles, Asociatia (nr. Top Sport, prin care Stiinta MD era finantata pe 350/ 2005 de Consiliul Local) a intrat in insolventa si nimeni nu stie nimic. Speram, totusi, ca treburile sa se rezolve deoarece avem si noi datorii, nevoi si obligatii financiare”. Pentru Mikki, in sc himb, situatia Stiintei MD a fost ca un pumn in plex: “Am vrut sa ma las de handbal. Sincer! Sa stai atâtea luni fara salariu si sa nu stii daca iti vei mai lua banii pentru care ai muncit, e deprimant. Mama imi zice mereu: Cascaval pane, visinata si vinete
Asa greu cum este, Johannson si Pinnonen spera sa treaca de Minaur in returul de saptamâna viitoare, de la Baia Mare si sa se califice in turneul 1-4 al Ligii Nationale. “Nu ne place prea mult Baia Mare, asa ca vom face tot posibilul sa ramânem o singura zi acolo. Câstigam si ne intoarcem acasa”, zâmbeste Martin, care, atunci când spune “acasa”, se refera la Bacau, nu la Talinn: “Lasând la o parte problemele de ordin financiar, ma simt bine aici, unde, personal, am progresat mult din punct de vedere handbalistic. Formam un grup foarte unit la echipa, orasul e placut, mai ales in sezonul cald, când sunt deschise terasele, iar oamenii sunt primitori. Noi, nordicii, suntem mai reci, dar voi aveti sângele cald”. Mikki pufneste in râs: “Poti sa scrii ca eu si cu Martin suntem singurii nordici cu sânge cald. De asta ne si simtim asa de bine”. De asta, dar nu numai de asta. In România, Martin a mâncat pentru prima data cascaval pane. “Servit cu ceapa, e un deliciu. Iar sarmalele gatite de mama lui Adi Câmpan la Baia Mare sunt o nebunie. Mai ales daca bei o visinata inainte”. Si tot in Bacau, Mikki a facut o pasiune pentru “chestia aia verde pe care o ungi pe pâine, cum se cheama? Asa, vinete, vinete cu rosii sau si mai bine, vinete cu ceapa”.
Punctul se pune la final
Aflam ca, desi isi face uneori de treaba in jurul aragazului, Mikki nu prea merge la cumparaturi prin hipermarketuri. Asa ca ii spunem ca vinetele se coc mai pe la vara. Informatia e cu bataie, dar Pinnonen, ca un coordonator de rasa, se prinde repede: “Mai am un an de contract, insa, cu toata sinceritatea, nu stiu ce va fi de la vara incolo. Sper ca situatia de la echipa sa se rezolve si sa nu aflam ca, timp de jumatate de an, am muncit pe gratis. Nu exlud posibilitatea de a continua cu Stiinta”. Lui Johannson, contractul ii expira la finalul sezonului. Dar, in ciuda acestui fapt si a tuturor neajunsurilor din aceasta prima parte a anului, Martin nu se grabeste sa impacheteze: “Intâi sa incheiem sezonul si, asa cum a zis si Mikki, sa vedem rezolvate toate problemele financiare. Noi suntem optimisti: si in privinta campionatului, si in privinta banilor. Nu ne grabim sa punem punct inainte de final”. Intr-adevar, povestea trebuie spusa pâna la capat. In asteptarea finalului, Mikki si Martin ne conduc pâna la lift, dupa care se pregatesc pentru antrenamentul de dupa-amiaza. Nu uita nicio clipa ca au venit in România sa munceasca, nu sa se joace. Iar noi ar trebui sa ne amintim ca avem datoria de a-i plati.
