Multa vreme, as fi facut orice ca sa sustin Bacaul, locul unde m-am asezat, unde am incercat sa ma dezvolt, sa profesez, si, poate, unde am sa ma desavârsesc in toate, daca vremurile ma vor lasa. Si oamenii.

Am tinut la orasul meu pentru ca intelesesem sa sustin caminul familiei mele, presupunând ca destinul mi-a rezervat a la long sederea mea aici. Mai ales ca, dupa ’89, chiar am sperat ca lucrurile sa urmeze un curs normal, ascendent, cu mult bine, pentru toata lumea. In naivitatea mea, credeam pâna la os ca locul Bacaului este mult inaintea Iasiului, orasul cu care, multi ani, ne-am aflat intr-o competitie pe care, acum, o vad absolut nejustificata, ireala.

Si asta pentru simplul motiv ca fosta capitala a Moldovei are multe in fata noastra. Cred ca dintotdeauna a fost asa. Noi, nici in statistici nu stam bine (cu toate ca aceste date sunt irelevante, din punctul meu de vedere, intrucât niciodata nu au zugravit situatia reala din teritoriu). Dar, chiar si asa, se vede si cu ochiul liber ca lucrurile nu sunt deloc roz pe la noi. Dimpotriva, e totul gri, aproape intunecat.

E de-ajuns doar sa priviti, cu decenta, la ce a mai ramas din frumoasa industrie a judetului. Ridicati macar o geana si o sa observati, cu putin noroc, vestigiile platformei petrochimice de la Borzesti (multa vreme, un urias contribuabil la bugetul statului, dar care a devenit, din pacate, o adevarata gaura neagra prin care s-au scurs sute de milioane de euro, fara ca cineva sa deschida pliscul).

Rasfoiti arhiva ziarului Desteptarea, daca aveti ragaz, si o sa vedeti ca aproape toate au ramas o simpla amintire. Zeci de mii de oameni au fost nevoiti sa-si caute un rost pe unde i-au calauzit Dumnezeu, cei mai multi printre straini, prestând munci pe care occidentalul a uitat sau nu si le mai dorea sa le faca in mileniul III.

Cum as putea sa ma compar cu Iasiul, când Bucurestiul a taiat si ultima vaca de muls a judetului, in vreme ce, mai spre nord, americanii de la Delphi (ca sa dau doar un singur exemplu) au ridicat o bijuterie de uzina care produce piese pentru masinile de lux ale germanilor.

Când aeroportul nostru (un detaliu pe care si-au construit, ani la rând, imaginea toti politicienii care si-au dorit scaune la primarie, la Consiliul Judetean sau prin Parlamentul tarii) arata si acum ca un birt de tara.

As vrea sa cred in viitorul frumos al Bacaului, al României, in general, dar ratiunea nu ma mai lasa.