17 mai 2024
ActualitateApel de proiecte Street Delivery Bacău 2018: "Smart Cities"

Poți supraviețui orașului tău, însă n-ai vrea să-l trăiești?

Apel de proiecte Street Delivery Bacău 2018: “Smart Cities”

Street Delivery Bacău dă startul celui mai influent eveniment de responsabilitate civică pentru o urgență comună: nevoia unui oraș pentru oameni. În 2018, situația arată din ce în ce mai alarmant. Avem prea mulți ani de recuperat în orașe care continuă să ne sacrifice. Cum recuperăm timpul pierdut?

Deprinderile obsesive, automate pe care le punem zilnic în practică ne deteriorează mediul și bunăstarea în asemenea hal încât ne trezim că petrecem ani de zile într-un trafic infernal dând vina pe ceilalți, dar nu ne-am da jos din mașină să mergem pe jos sau cu bicicleta. E prea complicat. Respirăm cel mai poluat aer din Europa, dar turnăm și mai mult beton peste puținul spațiu verde pe care îl mai avem. Suntem conștienți că automobilul a cucerit fiecare metru de promenadă, dar continuăm să lărgim bulevarde în loc să oferim mai mult loc oamenilor.

Tema Street Delivery din 2018 este “Smart Cities?”, iar semnul întrebării din titlul ei nu-i întâmplător. Chestionăm capacitatea tehnologiei de a ne face mai deștepți, mai înțelepți, mai buni. Invităm cetățeni, organizații și companii să propună moduri prin care orașele noastre să devină mai inteligente, mai vii, mai prietenoase cu locuitorii lor.



Ce este, în fond, un “Smart City”? Un oraș dominat de tehnologie sau unul în care oamenii aplică noile dezvoltări pentru o conviețuire mai plăcută? Un buzz-word de marketing sau o direcție inevitabilă a marilor aglomerări urbane? Ne apropie oare noile tehnologii sau ne îndepărtează și mai mult, distrugând comunitatea?

Un oraș “smart” își șterge trecutul pentru nou sau știe să aibă grijă de propria sa memorie și identitate? Ce poți face într-un oraș în care sistemul de reciclare ba nu există, ba nu funcționează? Cât de “smart” e să ai propria grădină pe bloc sau pe acoperișul clădirii în care lucrezi? Tema e mult mai vastă decât nișa tech, iar proiectele pe care le vom găzdui nu se rezumă la IT. Credem că a fi deștept înseamnă și să apreciezi lucrurile bune din trecut, să le dezvolți prin retro-inovare.

Chiar dacă nu intenționezi să participi cu un proiect, dă un click și spune-ne ce te preocupă în orașul tău. Cum ai vrea să trăiești, ce te împiedică s-o faci mai lipsit de griji? Înscrie-te, mobilează strada cu ideile tale, iar noi vom avea grijă ca ele să nu treacă neobservate!

DEADLINE: 15 iulie. 3 săptămâni în care să propuneți soluții, idei, proiecte și concepte care pot schimba, inspira și transforma orașul pe care îl împărtășim. Nu-i ușor, dar știm că v-ați mai gândit la asta. Oricum, e cazul să ne obișnuim cu deadline-uri scurte. Paradoxul face că din ele ies de multe ori lucruri mai tari decât din cele prelungite. Apropo, mai bine o idee imperfectă înscrisă din timp decât una superbă care nu mai ajunge să fie înscrisă din pricină de perfecționism. Un singur lucru vă rugăm să țineți minte: Street Delivery Bacău nu e un târg, nu e un loc de desfacere a mărfii — și nici nu vrem să devină.

Street Delivery a devenit un eveniment național, care are loc deja în aproape 10 orașe. Curând și în al tău, dacă vrei să-l coordonezi și să ne dai un semn pentru asta.

STREET DELIVERY Bacău (ediția a 2-a) are loc pe strada Aleea Parcului între 27-29 iulie 2018. Street Delivery este un eveniment-manifest pentru arte, urbanism și arhitectură inițiat în 2006 de Cărturești și Ordinul Arhitecților din România. Intrarea este liberă, dar implică responsabilitate față de ceilalți și față de oraș.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri