Ziua de 15 mai este așteptată cu o nerăbdare manifestată doar în preajma Crăciunului sau a Anului Nou. N-ar surprinde pe nimeni dacă ar veni propunerea să fie trecută în calendar ca zi liberă, în amintirea, peste ani, că în acea zi am primit voie să ieșim afară, la aer, liberi să mirosim o floare sau să ascultăm, din nou, ciripitul păsărelelor.

Să o marcăm ca pe o zi în care nu am trăit cu frica că dăm nas în nas cu polițistul sau jandarmul, care ne caută la documente sau ne dă amendă pentru că am depășit cu cinci minute perioada repartizată celor vârstnici pentru a-și face, în goană, cumpărăturile de strictă necesitate.

Așa să fie? După cum evoluează Covid-19 în România, este posibil ca așteptarea noastră să se prelungească. Sute de îmbolnăviri și zeci de decese se înregistrează zilnic, nici nu mai ai timp să-l jelești pe unul că vine altul, de la morgă, direct la cimitir. Și, atunci, de ce fel de relaxare vorbim! Sărbătorile pascale nu am știut/nu am vrut să le petrecem în liniște, acasă, cum scrie la lege, acum vine 1 Mai, un alt prilej ca unii să-și facă de cap, chiar dacă nu muncesc, multe societăți fiind închise, se vor găsi bezmetici care vor merge la „miting”, la iarbă verde, astfel că va crește numărul celor infectați cu Covid-19, în acest fel așteptarea noastră s-ar putea prelungi până pe 15 iunie.

Indiferent de statistica oficială, afișată și comunicată din 30 în 30 de minute, procedură care îți îngheață sângele în vene, relaxarea unor măsuri stabilite tocmai pentru a preveni și reduce numărul îmbolnăvirilor va fi aproape imposibilă, deoarece oamenii nu știu să beneficieze cu măsură și precauție de un drept, de o facilitate.

Înghițim totul deodată, după care criticăm guvernul că nu a luat măsuri, că nu a știut să gestioneze criza. Se spune că, după pandemie, viața nu mai fi la fel. Eu cred că va fi la fel, tot egoiști, tot încăpățânați și aiuritor de inconștienți.


PUBLICITATE