luni, 22 decembrie 2025

Alcoolul, „prieten de nadejde” al bacauanilor

De la euforie, la accident si crima

Consumul de alcool face din ce in ce mai multe victime. Alcoolul a scos la pensie peste 700 de persoane, a umplut sectia de Psihiatrie cu bolnavi diagnosticati cu etilism cronic, a impins sotii gelosi la crima si soferii inconstienti, la producerea de accidente grave. In mai toate cazurile, eforturile medicilor pentru a-i face pe pacienti sa renunte la viciu sunt zadarnice.

Structura pe afectiunile invalidante care au impus pensionarea celor aproximativ 24.000 de pensionari de boala arata un lucru de-a dreptul ingrijorator. Consumul excesiv de alcool sta la baza a sute de pensionari de invaliditate. La sfârsitul anului 2009 in judetul Bacau erau 698 de persoane pensionate pentru tulburari mentale legate de consum de substante. Medicii folosesc aceasta expresie eufemistica in locul celei de etilism cronic, deoarece membrii familiei celui pensionat respinge ferm mentionarea pe decizia de pensie a diagnosticului real. Pensionari de invaliditate cu acest diagnostic sunt din toate categoriile sociale. “Avem cazuri din mediile cele mai inalte pâna la cele mai de jos, ne-a spus dr.Raluca Paun, sef al Oficiului de expertiza medicala al Casei Judetene de Pensii. Avem de la procurori si pâna la muncitori necalificati. I-am vazut la fel de degradati si pe unii si pe altii, dar la cei care consuma bauturi de proasta calitate, cu substante chimice, pentru ca nu au bani ca sa-si cumpere din cele mai bune, se vede influenta asupra psihicului. Unii dintre ei sunt cazuri depasite. Au complicatii care fac inutila dezalcoolizarea. Dar am avut si cazuri care s-au speriat de consecinte si, pâna la urma, au reusit sa renunte la bautura.”



Si femeilor le place paharelul

Anul acesta, au fost pensionate inca sase persoane, diagnosticate cu etilism cronic. Desi in totalul celor pensionati din aceasta cauza ponderea o detin barbatii, evolutia fenomenului in rândul femeilor este din ce in ce mai alarmanta. “Sunt si foarte multe femei alcoolice, chiar surprinzator de multe, a mai completat dr.Raluca Paun. Multe dintre ele, dar si dintre barbati vin cu alte diagnostice, precum ciroza sau o afectiune psihica, dar care sunt tot pe fondul consumului de alcool.” In mai toate cazurile eforturile medicilor pentru a-i face pe pacientii lor sa renunte la consumul de alcool sunt zadarnice. Si daca majoritatea populatiei din afara lumii medicale considera alcoolismul un viciu, medicii il privesc exclusiv ca pe o boala. “Chiar daca medicul de familie ne anunta ca pacientul lui nu respecta regimul alimentar indicat, noi nu-i putem suspenda pensia, pentru ca el are o boala evidenta. Lipsa de cooperare la regim face parte tot din boala. Situatia este jenanta, insa, pentru ca pensionarul in cauza ia niste bani pe care ii cheltuie apoi pe bautura!”, a conchis seful Oficiului de expertiza medicala.

Un viciu de milioane

In judetul Bacau, la jumatatea acestui an, erau in evidenta 4.134 de persoane cu afectiuni psihice. O treime din acestea au fost diagnosticate cu etilism cronic. Cifrele par modeste, raportate la populatia judetului, insa vorbim strict despre acei pacienti care au ajuns in unitati sanitare si au fost diagnosticati. Pe fondul deteriorarii conditiilor de trai, numarul celor care isi ineaca necazurile in alcool este in crestere. "Avem tot mai multi pacienti cu etilism, ne-a declarat dr. Carmen Covrig, sef sectie Psihiatrie la Spitalul Judetean de Urgenta Bacau. Mai ales in rândul femeilor observam aceasta tendinta in ultimele luni.” Tratamentul pacientilor cu etilism cronic este costisitor pentru sistemul asigurarilor sociale de sanatate. De multe ori, pacientul recidiveaza, iar recuperarea lui devine extrem de dificila sau chiar imposibila. Una dintre afectiunile asociate consumului de alcool este ciroza. Medicamentele pentru un astfel de pacient acceptat in programul de tratament gratuit consuma lunar peste 2.000 de euro din bugetul sanatatii. In viitorul apropiat, alcoolicii ar putea fi obligati sa suporte costul spitalizarii, ceea ce inseamna la ora actuala aproximativ 600 de lei/zi.

Alcoolul, demon si in trafic

Consumul de alcool reprezinta si una din cauzele înca frecvente de producere a accidentelor. De cele mai multe ori, conducatorii auto aflati sub influenta alcoolului încalca normele de circulatie, conduc cu viteza excesiva, se angajeaza în depasiri neregulamentare sau executa în mod periculos virajele. Iar de aici si pâna la producerea de accidente este doar un pas. Numai in 2010, pe fondul consumului de alcool la volan, s-au comis 9 evenimente rutiere, soldate cu 5 raniti grav si alti 5 raniti usor. Tot din cauza consumului de alcool la volan, de la inceputul anului, politistii au ridicat in vederea suspendarii si 400 de permise de conducere. “Consumul de bauturi alcoolice reduce viteza de reactie si precizia miscarilor si poate determina scaderea acuitatii vizuale si auditive a soferilor. Legea pedepseste aspru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul dupa ce soferul acestuia a consumat bauturi alcoolice, iar concentratia de alcool în sânge depaseste limita legala”, a precizat si subinspector Narcisa Butnaru, ofiter la Inspectoratul de Politie Judetean Bacau.

Principala cauza a conflictelor familiale si a crimelor

Tot alcoolul este principala cauza si a conflictelor declansate in familie. De cele mai multe ori, consumul de bauturi alcoolice a dus la scandaluri, batai si chiar omoruri. Numai in ultimele zile, judetul Bacau a fost zguduit de doua crime care au avut “la baza” consumul de alcool. La sfârsitul lunii iulie, un barbat de 56 de ani din satul Deleni, comuna Helegiu, si-a omorât sotia, cu o singura lovitura de topor, care a dus la moartea pe loc a femeii de 50 de ani. Politistii au stabilit ca totul a pornit de la o cearta stropita din plin cu alcool. Tot alcoolul a fost cauza unui alt omor, pe 3 august a.c., in satul Ciuturesti, comuna Odobesti, unde un barbat de 33 de ani si ucis in bataie sotia, mama a trei copii. “Crima s-a produs pe fondul consumului de alcool si al geloziei”,a explicat la fata locului Felix Banila, procurorul de caz de la Parchetul de pe lânga Tribunalul Bacau. Tot alcoolul a fost cauza principala a crimei care a zguduit cartierul CFR Bacau, când o fetita de numai 12 ani a fost ucisa, violata si ingropata de un batbat in vârsta de 34 de ani.

Elena Tintaru
Doina Mincu
Roxana Neagu


spot_img