Intr-un timp, foarte des se tot vorbea despre fermieri ca, uite frate!, ce bogatii au, ce masini scumpe si ce-si mai dau ochii peste cap. Asa, si? E treaba lor, e munca lor, fac ce vor cu banii proprii. E ca si cum ai zice despre „guristi” ca, vezi Doamne!, câstiga asa de usor banii, numai cântând pe la cumetrii si alte paranghelii.
Pai, daca asta este talentul lor, ce ai vrea, sa fie imbracati toti in zdrente si, cu mâna intinsa, sa cerseasca la trecatori? Asta e lasat de la Dumnezeu. Unii au noroc la bani, altii nu. Si la piata ii mai vezi pe unii care se caciulesc in fata unei gramezi de nu stiu ce, de parca ar pierde o avere cumparând-o.
„Sa vina la sapa, sa vada cum se fac toate ce le baga ei in oala”, spun taranii. Pe buna dreptate. In schimb, se inghesuie românul nostru la stivele de produse agricole din hypermarketuri, fara sa se mai strâmbe, nici la calitate, nici la pret, platind, evident, cât scrie pe eticheta. Habar n-au ei ca in pret intra tot, dar mai ales câstigul magazinului, reclama la tv, salariile angajatilor, si mai nimic e munca producatorului. Când aproape ca-s expirate sau tuflegite, marile magazine nu ti le dau pe degeaba, in cel mai fericit caz le vând exact la pretul taranilor din piata.
Chiar si asa le ia românul! Stiu, pentru cei mai multi, agricultura este minunata, daca o privesti de-afara. In schimb, sa prestezi in acest domeniu e un soi de munca a lui Sisif. Pe lânga faptul ca e o loterie curata. Stii ce ai acum, dar peste o ora sau mâine, nu mai ai garantia ca totul e la fel. Si atunci, de ce sa-i injuram pe cei care muncesc pamântul?!
In loc sa le strângem prieteneste mâinile pentru ca nu s-au vândut strainilor, ca mai toate fabricile, bancile si ce mai era românesc. Sa facem, eventual, o declaratie de dragoste agriculturii care, s-a vazut, in ultimii ani, a fost singura care a sustinut tara. Cu cinste.
