24 aprilie 2024
ActualitateAcțiuni operative în weekend

Acțiuni operative în weekend

La data de 17 iulie a.c., poliţiştii moineşteni au desfășurat o acțiune pentru creșterea gradului de siguranță a cetățenilor şi menținerea climatului de ordine publică.
Astfel,poliţişti de ordine publică şi de la rutieră au legitimat peste 70 de persoane, au controlat 86 de autovehicule şi 8 operatori economici. Au fost aplicate 18 sancțiuni contravenționale, din care 2 pentru nerespectarea Legii 55 din 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID 19, 10 pentru nerespectarea O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, 4 conform Legii 61 din 1991, celelalte sancţiuni fiind la alte acte normative.
La aceeaşi dată şi la nivelul Poliţiei Staţiunii Târgu Ocna au fost desfăşurate activităţi pentru prevenirea şi combaterea faptelor ilicite.
Astfel, efectivele din cadrul subunităţii au legitimat 47 de persoane, au controlat 20 de autovehicule, au verificat 10 locaţii, terase/restaurante, hoteluri, parcuri, obiective turistice.
În cadrul activităţilor au fost aplicate 18 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 4000 de lei.

La data de 18 iulie a.c., polițiștii din Oneşti au fost prezenți pe raza municipiului, într-o acțiune organizată pentru prevenirea şi combaterea faptelor ilegale.
În cadrul activităților specifice desfășurate, polițiștii au legitimat 91 de persoane, au controlat 35 de autovehicule şi au verificat 48 de persoane aflate în carantină.
Pentru neregulile constatate, au aplicat 51 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 8.000 de lei, din care 11 în baza Legii 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, 31 de sancţiuni contravenţionale la regimul rutier, iar restul pentru alte abateri.

Şi poliţiştii din Staţiunea Slănic Moldova au acţionat pentru prevenirea şi combaterea faptelor comise cu violenţă şi verificarea modului de respectare a măsurilor dispuse prin instituirea stării de alertă pentru prevenirea răspândirii SARS-COV2.
Astfel, poliţişti de ordine publică şi de investigaţii criminale au legitimat peste 40 de persoane şi au verificat în trafic 39 de autovehicule, din care 8 mijloace de transport în comun.
Totodată, poliţiştii au efectuat controale la terase, restaurante şi alte obiective turistice pentru verificarea legalităţii activităţilor acestora.
Pentru abaterile constatate, au fost aplicate 13 sancţiuni contravenţionale în valoare de 3070 lei, din care, 5 în baza Legii 55 din 2020, 6 la regimul rutier şi 2 pentru nerespectarea normelor de convieţuire socială.



spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri