19 aprilie 2024
ActualitateAbsent nemotivat pe motiv de avort

Absent nemotivat pe motiv de avort

Fenomen de amploare in scoli

Sute de tinere din judetul Bacau au trecut in 2012 cel putin o data pe la cabinetul de ginecologie pentru a scapa de o sarcina nedorita. Unele dintre ele nu implinisera inca 15 ani. Profesorii si psihologii sunt ingrijorati, iar specialistii in planning familial sunt dezamagiti ca scolile nu le solicita ajutorul.

Datele din statistica Directiei de Sanatate Publica (DSP) arata ca in anul 2012 in spitalele publice s-au practicat aproape 2000 de avorturi. In mai mult de 10% din cazuri pacientele aveau vârsta adolescentei. Iar acestea sunt doar datele raportate din sistemul sanitar public. Desi sunt obligate prin lege sa inregistreze intreruperile de sarcina si sa le raporteze la DSP, cabinetele medicale private nu transmit datele in niciun an. Prin urmare, nu se cunoaste numarul real al avorturilor. Chiar si asa, cu o statistica partiala, fenomenul este ingrijorator. Avortul se dovedeste in continuare a fi pentru foarte multe femei o forma de contraceptie. Aceasta, in ciuda faptului ca in farmacii se vând la liber pilule contraceptive, iar prezervativele pot fi achizitionate din foarte multe magazine. Nici programul prin care Ministerul Sanatatii finanteaza planificarea familiala si educatia sexuala nu se bucura de mai mult succes. Prea putine adolescente trec pragul cabinetelor de planning din spitale, iar personalul specializat din acestea nu este invitat sa le vorbeasca elevilor de liceu despre viata sexuala si masurile de contraceptie. In schimb, fenomenul intreruperilor de sarcina a luat amploare, spun profesorii, dar si psihologii scolari. Numai ca numarul pustoaicelor care apeleaza la medicii ginecologi si cazurile in sine nu sunt mediatizate. Mai grav este ca familia nu se implica, iar campaniile de educare sunt de cele mai multe ori destul de agresive, ceea ce duce la inhibarea adolescentilor si etichetarea lor de catre colegi. Tariful pentru un chiuretaj este de 350 lei (3,5 milioane lei vechi), cu anestezie locala, si de 450 lei cu anestezie generala. Sunt insa si clinici private in care o procedura costa si 650 lei.
Doina Mincu
Roxana Neagu



“Sunt dezamagita. Am fost la deschideri de an scolar, am trecut prin diferite scoli, am vorbit cu directori, le-am lasat numarul meu de telefon si m-am oferit sa le vorbesc elevilor despre contraceptie. Liniste totala. Nimeni nu m-a invitat. Am sunat eu dupa 2-3 saptamâni. Nici nu-si aminteau de mine, nu stiau de unde am picat. Am dus afise in scoli, dar nu vin sa discutam, sa le dam contraceptive.”
Dr. Irina Frunza, medic coordonator cabinet de planning familial

“Din acest an vom incerca sa distribuim contraceptive si prin cabinetele medicilor de familie care au urmat cursuri de planning. Anul trecut s-au distribuit gratuit prin cabinetele de planning 9.680 de cutii de pilule contraceptive si 17.696 de bucati de prezervative.”
Dr. Mihaela Arim, medic DSP Bacau

“In general, sunt fete care provin din familii dezorganizate, cu parinti plecati din tara, lasate nesupravegheate, care sunt scapate de sub control. Aceste adolescente pot fi recunoscute usor. Devin retrase, le apar anumite semne pe fata, au o stare de somnolenta continua, isi pierd interesul fata de activitatile scolare, au un comportament irascibil si o vestimentatie iesita din comun.”
Ramona Cioarec, psiholog scolar

“De vreo 4 ani la noi in scoala nu am mai avut astfel de cazuri. Daca pe atunci puteam vorbi de 2-3 fete pe an care si nasteau, fie timpul clasei a XI-a, fie intr-a XII-a, acum avem doar un singur caz. De vina sunt, cumulat, anturajul, societatea si libertarea prost inteleasa. La aceste lucruri se adauga si faptul ca familia nu se implica. Pentru a preveni, noi derulam foarte multe activitati educative pe aceasta tema, atât la orele de dirigentie, dar si in afara orelor de curs.”
prof. Vasile Cautis, director Colegiul National “V. Alecsandri”

“Nu putem da vina decât pe lipsa educatiei. Am intâlnit cazuri si din gimnaziu. Sunt destule, dar nu sunt mediatizate. Sunt tinere care din clasele a V-a – a VI-a isi incep viata sexuala, iar din clasele a VII-a si a VIII-a apar si problemele de acest gen. O fac de curiozitate si nici macar nu stiu ce li se poate intâmpla. O iau ca pe un trend, pentru a fi la moda. In schimb, nu participa la consiliere sau la activitati de educatie sexuala pentru a nu fi etichetate de catre colegi si chiar de catre scoala.”
Gabriela Balan, psiholog scolar

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri