20 aprilie 2024
EvenimentA fost inaugurat blocul operator aseptic de la Spitalul Municipal de Urgență...

A fost inaugurat blocul operator aseptic de la Spitalul Municipal de Urgență Moinești

Obiectivul a fost modernizat cu echipamente și aparatură medicală de ultimă generație, din fonduri asigurate, în procent de 90%, de Consiliul Județean Bacău

S-au finalizat lucrările de reabilitare a blocului operator aseptic din cadrul Spitalului Municipal de Urgență Moinești. Finalizarea acestui proiect coincide cu cea de-a XVII-a ediție a „Zielelor medicale ale Spitalului Municipal de Urgență Moinești”, eveniment medical aflat în derulare.

Investiția s-a ridicat la 3,93 milioane de lei, sumă asigurată de Consiliul Județean Bacău, în cadrul unei asocieri cu municipiul Moinești, administrat de primarul Valentin Vieru, costul proiectării fiind acoperit de unitatea medicală.



Astfel, prin lucrările efectuate la blocul operator, s-a urmărit îmbunătățirea calității serviciilor medicale și creșterea accesului pacienților la serviciile de sănătate. „Concret, au fost modernizate spațiile medicale ale blocului septic, respectiv o sală de operație, și cele ale blocului aspetic, cu alte trei săli”, a precizat Valentin Ivancea, președintele Consiliului Județean Bacău.

La spitalul din Moinești, se asigură asistență de specialitate pacienților din regiunea Nord-Vest a județului, dar și celor care aleg această unitate medicală, deși locuiesc în alte zone ale județului sau ale țării.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri