Batranii sunt cei mai neajutorati dintre semenii nostri. Apropiindu-se de apusul vietii, ei sunt loviti, nu din vina lor, de neputinta, boli si singuratate. Exista, totusi, ingeri care ii viziteaza si ii ingrijesc cu dragoste, ca pe niste copii. Sunt asistentele medicale ale FSC, fundatie care deruleaza, de 12 ani, un program de ingrijire la domiciliu.
Vorbim adesea despre solidaritate, insa ne gandim rar, prea rar, la cei care au cel mai mult nevoie de ajutorul nostru pentru ca se apropie de apusul vietii si sunt loviti, nu din vina lor, de boli si neputinta. Si totusi exista aingeri” care stiu totul despre ei, dar absolut totul, care ii ingrijesc cu dragoste, ca pe niste copii. In halatele lor albe, asistentele medicale ale FSC le par batranilor niste mesageri din cer, trimisi sa le dea putere si liniste. Am mers pe urmele lor si am ajuns la Elena Marcu, in cartierul CFR. Ne-a intampinat sotul, octogenar, suferind si el. De un deceniu isi ingrijeste cu rabdare consoarta, diagnosticata cu parapareza spastica. A fost „un elev silitor” si a invatat de la asistente cum sa o trateze cu alifii si sa-i faca masaj. „In urma cu 11 ani, a suferit o operatie pe creier, apoi a facut un infarct, povesteste batranul. Mergea, la inceput, mergea la cadru, dar dupa a doua interventie a cazut. Fetele vin, saracele, vin. Asta e situatia”. Escarele adanci, care au aparut din cauza nemiscarii, ii produc mari suferinte batranei. Sosirea asistentei medicale, care ii va curata si pansa ranile, ii aduce un pic de alinare. Elena Marcu nu poate vorbi, dar, in ochii ei, lacrimile sporesc stralucirea recunostintei.
aDaca plang, imi trece?”
Octogenarul vorbeste despre copilarie si adolescenta, pe care si le-a petrecut in Lipova, satul in care s-a nascut. Toata viata lui e in fotografiile alb-negru care impodobesc peretii camerei, ca niste trofee. Dintre rame, zambeste un tanar frumos, puternic si plin de speranta. Nici acum nu se vaita. „Am doua fete si patru baieti, marturiseste el. Sunt buni, copiii, si vin, ne viziteaza”. De la o vreme, in casa lui Ion Marcu s-au inmultit icoanele. Priveste spre Dumnezeu, caci are multa nevoie de speranta si de ajutor. Urmatorul pacient e Maria Nicolaescu, 80 de ani, care sufera de cancer la san. Curajul ei, pasiunea cu care vorbeste despre trecut si stoicismul cu care suporta prezentul te fac sa uiti ca are o boala grava, incurabila. aNu plang. De ce sa plang? Si daca plang imi trece?” Doar ea stie, insa, cat de greu e sa traiesti in compania cancerului. In fiecare clipa, la fiecare miscare, durerea e acolo. Si arde. „Ganditi-va ca noi suntem doi oameni batrani, explica Victor Nicolaescu. Daca nu ar exista acest serviciu, eu ar trebui sa o duc la spital de doua ori pe saptamana”. Sau ca Maria sa-si petreaca batranetea intr-un salon. Nu ar fi o solutie fericita nici pentru ea, nici pentru stat deoarece „cheltuielile cu spitalizarea ar fi mult mai mari decat cele necesare sustinerii acestui serviciu”, afirma sotul, pragmatic.
Si batranii asunt ai nostri”
FSC a demarat programul de ingrijire la domiciliu in urma cu 12 ani. aIn 2008, 394 de varstnici au primit asistenta medicala si servicii de ingrijire la domiciliu, iar alti 170, servicii de socializare, ajutor material, asistenta medicala si recuperare la centrul de zi”, explica Elena Ungureanu, supervizor programe. Separat, 150 de pacienti in faza terminala au facut parte din programul de ingrijire paleativa. Ingrijitorii ii ajuta pe cei nedeplasabili la cumparaturi si mentinerea igienei, gatesc pentru ei si ii hranesc. Asistentii medicali vin la domiciliu si le aplica tratamentul, le schimba pansamentele si ii incurajeaza. „Le urmarim evolutia, ne atasam de ei, stim ce probleme au, le cunoastem viata. Sunt ai nostri, fac parte din familia noastra”. Nu e o vorba mare, chiar sunt ai nostri: sunt bunicii nostri, parintii nostri, sunt martorii uitati ai copilariei si ai primelor iubiri, aliati de nadejde ai victoriilor noastre, pana la capat si fara economie.
Silvia Patrascanu
