joi, 18 decembrie 2025

Rubrica saptamanala despre piata de capital / Puncte de vedere americane despre criza

Una dintre caracteristicile incontestabile ale ultimei perioade este interesul din ce in ce mai scazut al investitorilor fata de BVB. Pur si simplu la Bursa de laa Bucuresti, ca si la Sibiu de altfel, domneste apatia. Aceasta stare de fapt nu este nicidecum greu de explicat. Personal consider drept principala cauza a reticentei manifestate de investitori incertitudinile majore in ceea ce priveste evolutia viitoare a crizei la nivel global, dar mai ales local. In cazul Romaniei, la marile necunoscute economice se adauga acum si cele politice. Bursele in general sunt extraordinar de sensibile, ele reactioneaza primele, chiar din faza in care ceea ce va putea deveni o viitoare stire este acum doar in stadiul de zvon. Este asadar firesc ca investitorii sa astepte mai intai formarea noului guvern, apoi sa fie anuntate principalele prioritati, precum si planurile anti-criza, si abia ulterior sa ia decizii in ce priveste investitiile.
Pe fundalul situatiei descrise, am considerat interesant sa mai aruncam o privire peste Atlantic. De data aceasta m-am oprit asupra a doua materiale, unul publicat de CNN, iar celalalt fiind preluat de pe binecunoscutul site www.marketwatch.com. Ambele materiale au mai multe puncte comune. Cel mai important, dupa parerea mea, este faptul ca fiecare articol prezinta opiniile mai multor experti. Iar daca in ceea ce priveste actualitatea politica romaneasca consider ca nu merita absolut de loc sa alocam o parte din timpul nostru pretios pentru a viziona sau lectura interminabilele talkshow-uri, comentarii, etc despre jocurile politice actuale, altfel stau lucrurile daca dorim sa stim incotro ne indreptam, din perspectiva economica. In cazul analistilor politici, dincolo de vorbele frumoase, informatiile de ultima ora si pretentiile de atotcunoscatori, majoritatea nu fac altceva decat sa-si castige painea pe seama audientei.
Desigur ca exista si comentatori economici care se simt obligati sa exprime o opinie docta despre evenimente petrecute, adeseori aducand explicatii discutabile, daca nu chiar lipsite de valoare. In plus, nu este exclus ca anumiti analisti sa fie interesati, datorita pozitiilor detinute personal, de inducerea unei anumite opinii. Totusi eu consider ca exista o categorie numeroasa de experti care incearca sa vada dincolo de ziua de maine, iar acesta demers al lor nu are nici un resort ascuns.
Personal nu detin vreun instrument de masura cu care sa pot separa categoriile de analisti in „buni” si „rai”. Desigur, un expert „bun” trebuie sa fie atat vizionar, cat si integru, in timp ce un expert „rau” poate gresi atat din cauza limitelor sale, dar si intentionat. De aceea am decis ca in continuare sa prezint pe scurt opiniile catorva analisti americani, preluate de pe money.cnn.com, lasand cititorilor libertatea deplina de a respinge (sau imbratisa) oricare dintre punctele de vedere exprimate.
Meredith Whitney, una dintre primele analiste care au avertizat asupra problemelor serioase ale marilor banci, considera ca „…economia globala este mai afectata decat sunt asteptarile majoritatii. Daca anul 2008 a fost caracterizat de impactul pietei asupra economiei, in 2009 se va resimti impactul economiei asipra pietelor. Cea mai mare problema va fi reducerea cheltuielilor consumatorilor.”
Pentru John Train, presedinte al Montrose Advisors, investitor cu o experienta de peste 50 de ani pe Wall Street, este mai vizibila jumatatea plina a paharului. El argumenteaza: „Consider ca desi suntem intr-o grava recesiune, nu vom ajunge la depresiune economica … Oportunitatea de investitie este data de diferenta dintre realitate si perceptie. Iar cum numeroase actiuni sunt deja evaluate la preturi foarte mici, corespunzatoare unei depresiuni, majoritatea lor au acum un pret atractiv”.
Pe de alta parte Jim Rogers, un guru al pietelor de marfuri, sustine ca „Actiunile companiilor din SUA nu sunt inca atractive … Pentru aceasta indicele DowJones ar trebui sa coboare sub 4.000 de puncte. Eu nu sustin ca aceasta se va petrece obligatoriu, ci ca este doar posibil. Iar daca se va intampla sa coboare atat de jos si eu voi fi solvabil, sper sa fiu suficient de destept incat sa cumpar atunci”.
In continuare voi trece in revista pe scurt cativa specialisti prezenti pe Marketwatch. Astfel Richard Russell, expert in teoria Dow, este de parere ca „este posibil sa fim in apropierea unui punct de inflexiune”, in timp ce Dennis Slothower comenteaza: ” Devin tot mai optimist … insa indicii trebuie sa treaca de barierele tehnice pentru ca investitorii sa ia in serios trendul crescator … imi place ceea ce vad, dar inca nu am ajuns acolo”.
Voi incheia aceasta scurta trecere in revista cu opinia doamnei Sheila Bair, Presedinte al FDIC, preluata de la CNN: „Vom depasi aceste momente. Iar atunci sper sa revenim inapoi la elementele de baza, cand bancile si alte institutii financiare vor promova o crestere reala si vor da valoare pe termen lung economiei, iar familiile americane vor redescoperi linistea sufleteasca pe care o confera siguranta financiara conferita de economisirea si investitiile intelepte.”
Nu am sa comentez vreuna din opiniile de mai sus, ci doar voi spune ca ultima nu este nicidecum si cea din urma. Cat despre subiectul „inapoi la baza”, imi propun sa-l abordez in articolul urmator.
Autorul poate fi contactat pe email: alexandru.finaru@intercapital.ro, la tel 51.51.75, sau la sediul Intercapital Invest Bacau, Cladirea Albastra et. 6.



spot_img