Adolescenti englezi muncesc cu si pentru copiii romani
20 de voluntari, 7 din Bacau si 13 din Marea Britanie, au ales sa-si petreaca o saptamana sau mai multe alaturi de copiii din Godinesti, Stanisesti, Panu si P. Turcului. Liceenii au dormit pe jos, in salile de clasa, si au gatit intr-un cort. In ciuda disconfortului, i-am descoperit fericiti: „Simtim ca suntem pe picioarele noastre”, au marturisit ei.
Sa-ti petreci timpul liber si vacantele facand voluntariat nu e un lucru obisnuit pentru romani. Chiar daca in ultimii 3-4 ani lucrurile s-au mai schimbat, singurii care inteleg cat de important e sa pui umarul la sprijinirea semenilor sunt elevii, nicidecum adultii, care ar trebui sa le fie modele. Saptamana trecuta, liceenii care fac voluntariat la FSC s-au implicat in programul scolilor de vara, fiind alaturi de copiii din Vultureni, Stanisesti si Podu Turcului. Stefania e eleva intr-a XI-a la Colegiul „Gh. Vranceanu” si are o vechime de doi ani la FSC. „Am venit la Godinesi pentru ca imi plac foarte mult copiii. Saptamana trecuta am fost la scoala de vara din Podu Turcului”. Liceenii isi incep „ziua de lucru” la ora 7,30. „Daca esti de serviciu, te trezesti cu o jumatate de ora mai devreme si pregatesti micul dejun. Facem prin rotatie, avem acolo, pe perete, un tabel. Scoti cerealele, fierbi laptele, tai salamul, painea, asezi tacamurile”. In sala de mese au frigider si dulapuri in care isi tin vesela si condimentele. Cand totul e gata, apar si ceilalti. „Trebuie sa ne grabim deoarece copiii vin si cu o ora mai devreme. Se aduna in curte si pe la 8 incep sa ne strige”. La fel se intampla si seara, „nu mai vor sa plece”, marturiseste Mircea, elev la „Gh. Vranceanu”. Zilnic fac lectii de engleza, de muzica, sport, IT sau pictura cu 50-80 de copii. Pentru masa de pranz nu prea au timp: „Venim pe rand, ne facem cate un sandwich in fuga sau mancam napolitane, biscuiti, ce le dam copiilor in ziua respectiva”.
Am invatat sa fac ciorba de perisoare
Intr-un cort de plastic amplasat langa Centrul Educational au un aragaz, o masa, scaune. La ora 16, cand pustii sunt plecati pe la casele lor, liceenii trec la „bucatarie”. Isi aduc oalele din casa si incep sa curate cartofii, ceapa, morcovii… „In prima zi am facut ciorba si salata orientala, iar a doua zi, Josie si colegii ei ne-au gatit spaghetti”. Ce-a iesit le-a placut si nu prea. Seful lor, Gabi Magureanu, le-a facut miercuri Cordon Bleu, „asta chiar a fost grozav”, dar astazi trec iar pe ciorba. Totul a fost planificat inainte de a pleca. „In Bacau am avut cateva sedinte de organizare si am stabilit de comun acord activitatile, meniul si sarcinile”, spun voluntarii. Au fost dotati de FSC cu oale, tigai, detergenti, dar si-au mai adus de acasa „ibricul preferat”, o craticioara, gel antibacterian, spray contra insectelor, fiecare ce-a crezut de cuviinta. Ca niste cercetasi care pleaca in expeditie, liceeni au facut liste, apoi au mers la cumparaturi. Acasa nu gateau, recunosc si fetele, decat rar, cartofi prajiti, o salata… „Inainte de a pleca, am rugat-o pe mama sa ma invete sa fac ciorba de perisoare. Trebuia sa stiu ceva”, spune, razand, Vanina, care abia a trecut intr-a X-a. „Ne gospodarim singuri si asta ne place foarte mult, adauga Stefania. Simtim ca suntem pe picioarele noastre. Acasa as sta pe calculator toata ziua. Aici cunosti o gramada de oameni si afli lucruri noi. De exemplu, cu voluntarii din Anglia discutam despre traditii, despre cum isi petrec timpul liber, care sunt relatiile cu parintii”. Englezii isi castiga singuri banii de buzunar, dar le este usor sa gaseasca o slujba sezoniera. „Ei pot lucra o zi sau o saptamana, sunt platiti cu ziua. La noi, trebuie sa minti. Daca spui ca vrei sa muncesti o luna nu te angajeaza nimeni”, sustine Mircea. In acest fel, el a reusit sa lucreze o luna la un restaurant din Bacau si a castigat 14 milioane. „La 18 ani, imi este rusine sa mai cer bani parintilor”, sustine el. Stefania a fost sincera si nu a gasit nimic de lucru: „Nu voiam sa renunt la scoala de vara, am promis si am venit. La inceput, parintii nu erau prea incantati de ideea de a face voluntariat, dar acum totul e OK”.
aMa simt aici ca acasa, in Zimbabwe”
Josie are 14 ani si locuieste intr-o localitate de langa Londra. „Sunt prima oara in Romania si nu stiam prea multe despre voi. Sunt multe asemanari, dar inca se vad efectele comunismului. Strazile, cladirile au un aer trist, multe servicii sunt ramase in urma”, spune Josie, care sustine ca ii place la Godinesti, chiar daca nu are confortul de acasa. „Nu conteaza conditiile grele, ci satisfactia pe care ti-o dau zambetele copiilor”, afirma Josie. „E ca si cum ne-am duce noi intr-o misiune in Uganda. E pitoresc pentru englezi, e o experienta noua”, adauga Mircea. Cand se va intoarce acasa, Josie si colegii ei vor scrie despre satul Godinesti si despre oamenii pe care i-a cunoscut aici: „Vom scoate si o revista pe care o vom distribui in toate liceele din Londra”. Albert are 17 ani si s-a nascut in Zimbabwe. In urma cu 5 ani, a emigrat in Anglia impreuna cu parintii si fratii mai mici. „La Londra, sunt membru intr-un parlament al tinerilor, dar am vrut sa fiu voluntar in comunitatile sarace pentru ca vin dintr-o tara saraca”, marturiseste el. Desi face lucruri „aparent marunte”, Albert e foarte multumit de munca lui. „Imi place pentru ca in tara mea, cand veneau voluntari sa ne ajute, mie mi se parea ceva minunat. Ieri m-am jucat cu copiii si am ramas foarte surprins cand am descoperit ca nu stiu sa umfle baloane”. Adolescentul are doi frati, unul de 4 luni si altul de 5 ani, si doua surori, una de doi ani si cealalta de 12 ani. „Multe persoane din Londra cred ca e ciudat sa vii ca voluntar intr-o tara din estul Europei, dar mie imi place aici. Oamenii sunt saraci la Vultureni, dar foarte calzi, prietenosi, ma simt ca acasa, in Zimbabwe”. Si-a facut aici un prieten pe viata, pe Vladut, 12 ani, care se tine scai de el pentru ca „stie sa joace baschet si fotbal”. La ora 20, pustii din satele vecine incep sa se intoarca la Centrul Educational. Pentru voluntari, nu exista „programul nostru” si „programul copiilor”. „Cand se intuneca, le proiectam pe perete desene animate, cantam, le facem discoteca sau foc de tabara”, povesteste Stefania. E greu sa-i convingi pe copii sa mearga la culcare la ora 22. In fine, se trage cortina. Dupa ce fac ordine, se duc si voluntarii la culcare: in salile de clasa, unde se vor inghesui „ca sarmalutele, in saci de dormit”, sau pe saltelele asezate direct pe dusumea. Scris de Silvia Patrascanu
