Cu multi ani in urma, tinerii din intreprinderi erau scosi in strada sa insoteasca politistii in misiunea lor de pastrare a ordinii si disciplinei publice. Nu te intreba nimeni daca vrei sau nu vrei. Te prezentai la Politie, ti se facea rapid un instructajj si apoi bateai cartierul unde erai repartizat, impreuna cu un vasnic militian. El le stia pe toate si pe toti in zona de care raspundea. Intram in serviciu pe la sapte si la miezul noptii ne dadea drumul acasa. Era amuzant. Mai oprea tovarasul politist cate un grup de tineri si ii intreba de sanatate, aveam voie sa intram si in crasme si restaurante. La unele ne lua si pe noi, primeam cate un suc sau „una mica”, daca era frig afara. In multe baruri si restaurante militianul ne lasa afara, de obicei in spate, pe unde intra si el. Stateam ca prostii cate o jumatate de ora pana iesea si seful nostru. De fiecare data ne informa ca acolo nu sunt probleme, totul este in regula. Si militianul mai avea un obicei: daca dadea nas in nas cu „borfasii” cartierului (expresia ii apartinea n.n.) le sugera sa paraseasca zona lui in acea seara, deoarece este insotit de tineretul revolutionar, sa-si faca de cap peste drum, in sectorul unui coleg.
Zilele trecute am revazut un film american in care subiectii erau politistii si modul lor de a-si face treaba in Bronx. Luau spaga de la patronii restaurantelor, barurilor deocheate, de la distribuitorii de droguri, de la „pesti”. Dupa ce s-a umplut de bani, un politist isi aduce aminte de tatal lui, si el fost politist, impuscat de gansteri, si ii trece prin cap sa iese din „sistem”, numai ca sansa nu-i surade nici lui: sfarseste ciuruit de gloantele colegilor pe care urma sa-i tradeze. Scenariu tipic american.
Ma duc rar la Buhusi. Doar o data de doua ori pe an. Mereu, privirea imi este atrasa doar de imaginile de pe partea dreapta a drumului. Doar atunci cand soferul imi atrage atentia ma duc cu ochii si pe partea stanga a soselei. Il intreb pe colegul meu de la volan (el face acest traseu mai des) cine si-a mai construit o vila, un palat, o casa. Acum un an, acum doi ani, si acum trei-patru ani era teren viran, unele case erau abia incepute, altele erau la centura, astazi cele mai multe sunt gata si cu locatarii pe balcon. Curiozitatea este mare si nu de putine ori opresc masina si intreb cine s-a mutat acolo sau dincolo. Raspunsul este invariabil: domnul agent sef, domnul colonel, domnul comisar sef, a, nu stiti, uite, vedeti vila aia rosie cu doua etaje? Normal ca o vad. Ei, suntem vecini cu domnul politist…
Au fost, si in Bacau, controale peste controale venite de la Ministerul de Interne. Au stat in oras saptamani, zile si nopti. Au controlat averile, casele, banii castigati, mostenirile. Totul este normal si in spiritul economiei de piata. Toti cei aflati pe „lista” au justificat la leut vechi cheltuielile facute. S-a adunat leafa lui de bugetar, indemnizatiile de conducere, premiile anuale si trimestriale. Din cercetari a reiesit ca multi politisti sunt datori vanduti pe viata pe la rude si prieteni, pe la banci, pe la bunici si soacre, pentru vilisoara construita cu sudoarea a multor ani de patrulat pe strazi.Scris de Gheorghe BALTATESCU
