Miss 2012 de la Colegiul Economic „Ion Ghica” din Bacau a fost accidentata, ieri, in curtea institutiei de invatamânt. Un tânar de 26 de ani, aflat la volanul unui autoturism inmatriculat in Bulgaria, cu acceptul personalului de paza, a intrat in curtea scolii si, in urma unei manevre, a acrosat si accidentat o eleva. Din fericire, copila s-a ales cu leziuni usoare si desi a fost transportata la spital nu a fost necesara internarea sa. „Tânarul a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind 0.00 mg/l alcool pur în aerul expirat. In acest caz se face cercetari sub aspectul savârsirii infractiunii ce vatamare corporala din culpa, urmând a fi luate masurile legale prin unitatea de Parchet competenta”, a spus insp. pr. Oana Nafornita, purtatorul de cuvânt al Inspectoratului de Politie Judetean Bacau.
Venise in liceu sa-si ia prietene le si a dat peste Miss Boboc
Eleva accidentata este in clasa a IX-a H si se numeste Andreea Mândrila, cea care anul acesta scolar a fost aleasa Miss Boboc. „Initial, tânarul in cauza, a vrut sa intre in curtea scolii, dar nu i s-a dat voie de catre paznic. A devenit recalcitrant, vorbea foarte urât. A rugat personalul de paza sa-l lase macar sa intre sa intoarca masina sa poata iesi din nou in strada. La acea manevra s-a produs incidentul. Eleva accidentata era in zona si nu a observat masina. Era o masina cu volan pe dreapta”, a explicat si prof. Dana Enache, directorul Colegiului Economic. S-a mai retinut ca tânarul venise in liceu pentru a-si lua prietena acasa. Mai multe detalii nu se stiu, pentru ca nu a colaborat deloc cu cei de fata. Mai mult, chiar a incercat sa plece imediat dupa accident, dar a fost retinut de oamenii de paza pâna la aparitia echipajului de la Politie.
Geta Panaite
Roxana Neagu















