Ion Rusu este o legendă a Serviciului Județean de Ambulanță Bacău. A fost șofer al Salvării (așa cum era denumit SJA înainte de 89) între anii 1962 – 1982, când s-a pensionat, o perioadă dificilă, de trecere a transporturilor și serviciilor medicale de la subdezvoltare la modernitate.
Pe atunci, din cauza mașinilor mai puțin performante și a drumurilor mai proaste, un șofer era obligat să devină și un foarte bun mecanic, unul îndemânatic și inventiv. Iar Ion Rusu a pășit în curtea Salvării după mulți ani de călire la Letea și în agricultură. A fost un profesionist desăvârșit, inepuizabil și devotat. Au trecut 44 de ani de când s-a pensionat, dar numele său nu a fost niciodată uitat, chiar dacă majoritatea actualilor angajați nici nu erau născuți în 82 sau erau cel mult adolescenți.
Sărbătorirea lui Ion Rusu, la cei 104 ani, ni se pare un eveniment excepțional în plan uman. Asta din două motive. Primul, pentru că el este mărturia vie a tradiției profesionale, iar ambulanțierii își dovedesc astfel mândria și atașamentul față de meseria pe care o practică. Al doilea și cel mai important, pentru că ambulanțierii și-au ținut seniorul în viață cu adevărat, prin interesul continuu pe i l-au arătat de-a lungul anilor. Nimeni nu moare doar când nu îi mai bate inima, ci mai devreme, când el nu mai există pentru ceilalți oameni, nici măcar ca povară. Sunt pline azilurile de bătrâni complet uitați…
Interesul și respectul pe care i l-au arătat actualii angajați ai SJA lui Ion Rusu fac ca toate cursele sale la ore imposibile pentru propria familie și în condiții meteo grele, contratimp, pe drumuri proaste și întunecate, toate intervențiile în condiții dificile – pe scurt micile eroisme și sacrificii ale centenarului băcăuan, să aibă sens și recunoaștere. A fost un adevărat balsam pentru o inimă bătrână și un creier care și-au păstrat amintirile și luciditatea! Prezenți la momentul festiv, o parte dintre membrii familiei sale (fiică, ginere, doi nepoți și strănepotul Arthur, cu 100 de ani mai tânăr) erau topiți după bunul lor imobilizat în scaun cu rotile.
„E adevărat, a lipsit de multe ori de-acasă, pentru că așa era serviciul lui, dar a recuperat de fiecare dată când s-a întors”, a spus fiica sa. Toată lumea și-a făcut poze cu Ion Rusu și mica sărbătoare din garajul Stației de Ambulanță va deveni un punct de referință pentru toți participanții. Dintre ei, unii n-au apucat să se bucure prea mult: două echipaje a trebuit să pornească în misiune în decurs de doar 25 de minute unul după celălalt. Dar tortul, în lumânările căruia au suflat cei doi nepoți, a fost pentru toți, pentru că și colegilor plecați le-au fost păstrate felii.
De la o astfel de aniversare nu poți pleca decât adâng mișcat și cu o furtună de gânduri. Bătrânețea nu iartă pe nimeni. Esențial este s-o întâmpini cu conștiința împăcată că ți-ai făcut datoria față de familie și societate. Și poate vei avea și norocul ca tot zbuciumul tău de zeci de ani să rămână viu și valoros prin cei care îți vor supraviețui. Și, iată, există speranța într-o senectute demnă pentru fiecare. Ne bucurăm pentru tine, nea Ioane!
