Planul Roșu de Intervenție, testat într-un exercițiu complex pe Autostrada A7. Scenariu cu victime multiple și risc de explozie

Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Mr. Constantin Ene” al Județului Bacău a organizat joi un exercițiu tactic cu forțe și mijloace în teren, destinat verificării și aplicării Planului Roșu de Intervenție, precum și antrenării structurilor operative pentru gestionarea situațiilor de urgență cu victime multiple și substanțe periculoase.

Potrivit scenariului, exercițiul a fost declanșat printr-un apel la numărul unic de urgență 112, care anunța producerea unui accident rutier pe centura ocolitoare a municipiului Bacău, pe tronsonul DN 2 – Autostrada A7, la kilometrul 18+250, pe sensul de deplasare Roman – Adjud.



În cadrul simulării, un microbuz de transport persoane a intrat în coliziune cu o autocisternă încărcată cu aproximativ 2.000 de litri de benzină. În urma impactului au rezultat mai multe victime în rândul pasagerilor din microbuz, fiind necesare operațiuni de evaluare medicală, acordarea primului ajutor calificat și evacuarea acestora din zona de risc.

Totodată, scenariul a inclus apariția unei fisuri la nivelul autocisternei, existând pericolul scurgerii de combustibil și al producerii unui incendiu sau al unei explozii. În aceste condiții, echipele de intervenție au acționat pentru salvarea victimelor, securizarea zonei, delimitarea perimetrului de siguranță și aplicarea procedurilor specifice intervențiilor în accidente care implică transportul de substanțe periculoase.

La exercițiu au participat reprezentanți ai Instituției Prefectului Județului Bacău, Inspectoratului de Poliție Județean Bacău, Inspectoratului de Jandarmi Județean Bacău, Grupării de Jandarmi Mobile Bacău, Serviciului de Telecomunicații Speciale, Secției Drumuri Naționale Bacău, Serviciului de Ambulanță Județean Bacău și ai Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Săucești.

Reprezentanții ISU Bacău au subliniat că astfel de exerciții sunt esențiale pentru creșterea nivelului de pregătire a structurilor de intervenție, verificarea cooperării interinstituționale și optimizarea timpilor de reacție în situații cu grad ridicat de complexitate.

De asemenea, exercițiile permit identificarea eventualelor disfuncționalități operaționale și contribuie la îmbunătățirea continuă a capacității de răspuns în cazul producerii unor evenimente reale.

Inspectoratul pentru Situații de Urgență a mulțumit tuturor instituțiilor participante pentru profesionalismul și implicarea demonstrate pe parcursul desfășurării exercițiului.

 



spot_img
spot_img