Într-un colț liniștit al Oneștiului, pe Aleea Parcului, se află o mică ceasornicărie în care timpul pare să curgă altfel. Printre mecanisme fine, pendule și rotițe care își spun povestea prin ticăitul lor discret, domnul Neculai Floroiu își petrece zilele cu răbdarea și migala unui om care a învățat să repare nu doar ceasuri, ci și amintiri.
Profesorul Bogdan Romandaș povestește că, intrând în atelierul cunoscutului ceasornicar, privirea îi este atrasă inevitabil de o fotografie așezată lângă fereastră, într-un loc ales cu grijă. Este fotografia Nadiei Comăneci, un obiect cu o valoare aparte pentru proprietarul atelierului.
Potrivit profesorului Romandaș, imaginea i-a fost dăruită lui Neculai Floroiu cu mulți ani în urmă de către tatăl campioanei. De atunci, fotografia a rămas la loc de cinste, devenind mai mult decât o simplă amintire. Pentru „Seniorul ceasurilor”, așa cum este cunoscut în Onești, ea reprezintă un simbol al respectului și al afecțiunii pentru cea care avea să devină „Zeița de la Montreal”.
„Privind acea fotografie, ai impresia că Nadia nu a plecat niciodată din Onești”, spune profesorul Bogdan Romandaș. Deși destinul a purtat-o pe marile scene ale lumii și a transformat-o într-un simbol universal al performanței sportive, în mica ceasornicărie de pe Aleea Parcului ea continuă să fie prezentă printr-o imagine care veghează peste atelier și peste timpul care pare să fi rămas suspendat între amintire și istorie.
Profesorul Romandaș consideră că fotografia păstrată cu grijă de domnul Floroiu reprezintă, de fapt, o legătură nevăzută între oraș și una dintre cele mai luminoase pagini ale existenței sale. În opinia sa, orașele nu trăiesc doar prin clădiri sau monumente, ci și prin oamenii care păstrează vie memoria unor vremuri și a unor personalități care le-au făcut cunoscute în lume.
În atelierul ceasornicarului, printre mecanisme care măsoară timpul, se păstrează și ceva ce timpul nu poate măsura: recunoștința unui oraș pentru una dintre fiicele sale cele mai ilustre.
Pornind de la această întâlnire și de la simbolistica fotografiei, profesorul Bogdan Romandaș consideră că anul dedicat Nadiei Comăneci ar putea reprezenta și un prilej de recunoaștere pentru instituțiile care au contribuit la formarea campioanei.
„Poate că un semn de apreciere, o simplă diplomă din partea autorităților de la București, ar fi meritat și Liceul cu Program Sportiv «Nadia Comăneci» din Onești”, afirmă acesta. Acolo s-a format marea campioană și tot acolo au fost puse bazele generației de aur a gimnasticii oneștene.
Profesorul amintește că, în cadrul unei gale desfășurate recent, a observat existența unei instituții care acordă astfel de distincții și consideră că școala care poartă numele Nadiei ar merita o asemenea recunoaștere simbolică.
„Dar poate că nu este prea târziu”, concluzionează profesorul Bogdan Romandaș. „Anul Nadia nu s-a încheiat.”
