sâmbătă, 20 decembrie 2025

Guvernul Republicii Moldova a fost demis

Guvernul moldovean condus de premierul Vlad Filat a fost demis în urma unei moţiuni de cenzură, relatează PRO TV Chişinău. Moţiunea, depusă de Partidul Comuniştilor din R.Moldova, a fost votată de 54 de parlamentari. Potrivit Info-Prim Neo, în termen de trei zile, prim-ministrul Vlad Filat trebuie să prezinte demisia Cabinetului de miniştri. Democraţii şi comuniştii au apreciat că un astfel de guvern nu mai poate exista, iar în opinia PDM votul de neîncredere a fost acordat în special premierului Vlad Filat, ci nu miniştrilor. Liberalii nu au participat la vot, potrivit aceleiaşi surse. Preşedintele moldovean Nicolae Timofti urmează să se consulte cu grupurile parlamentare şi să identifice o nouă candidatură pentru funcţia de premier. Dacă parlamentarii nu acordă, după două încercări, un vot de încredere unui nou guvern, preşedintele va dizolva Parlamentul şi vor fi anunţate alegeri anticipate, mai scrie Info-Prim Neo.

Sursa: Mediafax





spot_img