Grație dezvoltării competențelor emoționale în copilărie și adolescență facilităm adaptarea elevului/tânărului la mediu. Un nivel ridicat al inteligenței emoționale este corelat cu căldura părintească și atașamentul securizant. Abilitățile emoționale încep acasă cu o bună interacțiune între părinți și copil. Părinții îl ajută pe copil să-și identifice emoțiile și să le eticheteze, respectându-i sentimentele și să le conecteze cu diferite situații sociale.
Este bine ca grădinița/școala/liceul să fie un loc esențial pentru conturarea stării de bine a elevilor, cu toate aspectele sociale, fizice și emoționale întrucât ei își petrec o bună parte din timp aici. Starea de bine este strâns legată de învățare și motivație. Starea de bine a elevilor le influențează capacitatea de a-și atinge întregul potențial școlar. Calitatea relațiilor pe care le au copiii între ei, pe care le au cu educatorii/dascălii lor, precum și calitatea mediului de învățare, influențează fundamental progresele lor școlare.
Mediul școlar poate îmbunătăți bunăstarea socială, emoțională și capacitatea de a învăța atunci când:
-Este cald, prietenos și recompensează învățarea.
-Promovează în special cooperarea și mai puțin competiția.
-Oferă susținere și facilitează comunicarea deschisă.
-Încurajează activitățile creative.
-Educatorii/dascălii îi ajută și încurajează pe elevi să dobândească încredere de a vorbi liber despre grădiniță/școală/liceu și viața lor în cadrul acestora.
-Educatorii/dascălii îi ajută și încurajează pe elevi să fie optimiști, să aibă capacitatea de a face față stresului, să învețe că pot și au voie să greșească și să învețe din eșecuri.
Școala Gimnazială „Nicolae Iorga” Bacău a realizat un Ghid de dezvoltare emoțională „Știu! Pot! Vreau! Reușesc!” la Editura Docucenter Bacău. Acesta însumează exemplele de bună practică realizate în timpul proiectului „Știu! Pot! Vreau! Reușesc!” desfășurat în mediul online în anul școlar 2020-2021.
Suntem recunoscători celor 157 de cadre didactice implicate: 43 din județul Bacău, 2 din București și 112 din alte 22 de județe: Alba, Argeș, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Hunedoara, Iași, Ilfov, Neamț, Olt, Prahova, Suceava, Teleorman, Vaslui, Vâlcea, Vrancea. Relevanța ghidului este dată de fundamentarea științifică teoretică a temei inteligenței emoționale și de numeroasele exemple de activități și proiecte propuse de educatoare, învățătoare, profesori de limba și literatura română/franceză/engleză, matematică, biologie, geografie, istorie, educație tehnologică, informaticieni, consilieri școlari, profesori de sprijin și redactate în limba română, franceză sau engleză.
Toate cadrele didactice implicate în proiect au primit pe mail cartea electronică cu ISBN. Costurile financiare necesare tehnoredactării și publicării ghidului au fost suportate de cele două inițiatoare: prof. consilier școlar Celina-Toni Ivan și prof. pt. înv. preșcolar Nicoleta-Luminița Gora
Referent științific al ghidului nostru este prof. Ioana Boghian, lect. univ. dr. la Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău și colaboratori de la ISJ Bacău: prof. Camelia-Elena Popa – inspector școlar de specialitate activități extrașcolare, prof. Ana-Nicoleta Gărgăun – inspector școlar de specialitate dezvoltarea resursei umane, prof. Elena Roșca – inspector școlar de specialitate învățământ preșcolar, prof. Nicoleta Grozescu – inspector școlar de specialitate științe socio-umane.
Tema principală a proiectului educațional Știu! Pot! Vreau! Reușesc! – inteligența emoțională – vine în sprijinul atât al cadrelor didactice, cât și al copiilor și părinților în vremuri în care tehnologia ne oferă atât de multe avantaje, dar și riscul de alienare. Astfel, acest proiect subliniază cu o binevenită, mult-așteptată concluzie la toate discuțiile vehiculate pe seama efectelor educației online desfășurate ca măsură de prevenire a riscului de îmbolnăvire pe timp de pandemie, faptul că esența de ființă umană și puterea copiilor noștri, condiția ca aceștia să își descopere și dezvolte potențialul, să își depășească limitele și să devină cea mai bună versiune a lor este condiționată de starea de a fi împreună: împreună cu educatorii, colegii de grupă/clasă și părinții. (lect. univ. dr. Ioana Boghian)
Ceea ce își propune proiectul educațional Știu! Pot! Vreau! Reușesc! Este o dovadă a faptului că dascălii desfășoară activități menite să formeze, să sprijine, ghideze dezvoltarea socio-emoțională a elevilor, antrenându-i în multiple activități atractive care să permită relaționarea, interacțiunea, comunicarea, formarea deprinderilor și abilităților de lucru, creșterea stimei de sine, acceptarea colegilor, consolidarea relației dintre școală și părinți.
Inteligența emoțională este componenta care ne ajută în relații cu ceilalți, în comunicare,pentru o dezvoltare armonioasă în plan intelectual, mintal, atitudinal. (director, prof. Mariana Umbrărescu și director adj., prof. Cristina Costea Oltea)
În anul școlar 2021-2022 Școala Gimnazială „Nicolae Iorga” Bacău și-a propus să desfășoare Ediția a II-a a proiectului educațional social „Bucuria de a dărui” în colaborare cu Școala Gimnazială „Ion Strat” Gioseni, județul Bacău – director, prof. Ștefania Geanina Dospin. Împreună cu Școala Gimnazială Secuieni, județul Bacău – director, prof. Ionela Daraban – vom parcurge proiectul educațional de educație ecologică „Prietenii naturii”, iar cu CJRAE Bacău proiectul educațional „Parteneri pentru dezvoltarea și corectarea limbajului”. Echipa școlii noastre este formată din următoarele cadre didactice: Cosma Irina, Măghinici Mariana, Daniela Lapteș, Niculăescu Elena, Zota Dorina, Moreanu Bernadeta, Petre Romina Ionela, Bârgăoanu Daniela, Apostu Cornelia, Rotaru Marinela, Tanasă Roxana Mariana, Ciobanu Gabriela, Trifan Mihaela Manuela, Matei Anișoara, Găman Anamaria Veronica, Gora Nicoleta-Luminița, Bulai Norina-Daniela, Dodan Cornelia-Agnes, Știrbăț Adina, Savin Cristina, Țâmpu Mariana, Aygan Daniela, Guraliuc Lucica, Ciulină Ramona, Enache Dana, Umbrărescu Mariana, Dumitrașcu Sonia, Humă Alina-Mihaela, Nuțu Carmen, Ivan Celina Toni, Zavate Loredana-Nicoleta, Arnăutu Anca, Potop Carmen-Adriana, Gherca Mirela, Partenie Cristinel, Ciasăr Violeta, Bejan Costela, Coman Mihai, Stanciu Delia, Stan Otilia, Mărcuță Mioara și director, prof. Costea Crristina Oltea și director adjunct, prof. Popa Cezara Mihaiela.
Profesor pentru învățământul preșcolar, Nicoleta-Luminița Gora














