Ediția a III-a a târgului de produse locale „Se poate și aici”, organizat de Asociația BronxPeople în parteneriat cu Complexul Auchan Bacău, s-a desfășurat în zilele de 19 și 20 octombrie, fiind asociat cu proiectul „Se poate și aici”, finanțat de Consiliul Județean Bacău, care și-a propus să scoată în evidență potențialul tinerilor antreprenori și producători locali, care au ales să valorifice tradiția, meșteșugurile străvechi, cultura autohtonă și resursele locale pentru a-și crea propriile afaceri, dând culoare pieței economice din județ. Târgul a adunat peste 20 de participanți, care au creat o atmosferă încărcată de culoare și arome naturale, expunând o gamă largă de produse publicului, toate obținute în condiții naturale, ecologice: miere, polen, tincturi, obiecte artizanale din ceară, cătină și produse derivate, mere, dulcețuri, produse de panificație, prăjituri, preparate din carne, produse lactate, icoane sculptate în lemn etc., toate acestea înglobând aspecte definitorii ale culturii și identității naționale.
Una dintre excentricitățile acestui eveniment a fost dulceața de vin produsă la Centrul Familial „Maria” Bronx pentru a-i susține activitatea economică, care a atras numeroase persoane curioase de gustul și aromele ascunse în borcan, precum și de povestea din spatele acestuia. Dulceața de vin se găsește în trei sortimente: Zghihară cu portocală, Busuioacă cu fructe de pădure și Fetească Neagră cu prună uscată, fiind preparată cu vin de la Cramele Averești, cu care ONG-ul a colaborat și cu alte ocazii. Toate fondurile rezultate din vânzarea dulcețurilor vor fi investite în educația și în pregătirea sportivă a celor 12 copii care locuiesc la Centrul Familial „Maria” Bronx, sportivi de performanță, cărora familia BronxPeople vrea să le asigure un viitor cât mai frumos și mai promițător, în care să își poată îndeplini visurile.
Târgul de produse locale „Se poate și aici” a fost un adevărat succes, o dovadă că se pot scrie povești cu final fericit și pe plaiurile natale și că viitorul se construiește cu fărâme de trecut, care ascunde în el parfumul tainelor meșteșugurilor și deprinderilor bătrânești, ale pământului și roadelor sale, atemporale și nemuritoare.
Detalii despre proiect, despre Asociația BronxPeople și despre Centrul Familial Maria Bronx, precum și despre participanții la proiect se pot găsi pe site-ul www.sepoatesiaici.ro sau în aplicația mobilă „Se poate si aici App”, care va fi disponibilă în curând și în Google Store.















