30 aprilie 2024
ActualitateCronica rutieră

Cronica rutieră

La data de 18 august a.c., în jurul orei 01.30, un echipaj de poliţie din Bacău a depistat în trafic un bărbat de 29 de ani, din comuna Letea-Veche, în timp ce conducea un autoturism pe Calea Mărăşeşti, sub influenţa alcoolului.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest Drager, rezultatul fiind de 0,68 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care i-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Poliţiştii i-au reţinut permisul de conducere şi au întocmit dosar penal efectuându-se cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice sub influenţa alcoolului.

La data de 19 august a.c., poliţişti din cadrul Serviciului Rutier au depistat în trafic un bărbat de 33 de ani, din judeţul Constanţa, în timp ce conducea un autoturism pe raza localităţii Cleja.
În urma verificărilor efectuate de poliţişti, aceştia au constatat că bărbatul are dreptul de a conduce autovehicule suspendat.
Poliţiştii au întocmit dosar penal şi efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul pe drumurile publice cu dreptul de a conduce suspendat.

La aceeaşi dată, în jurul orei 12.30, poliţiştii băcăuani au depistat în trafic un tânăr de 26 de ani, din comuna Dămieneşti, în timp ce conducea un autoturism pe strada Luminii, având autorizaţia provizorie de circulaţie expirată.
Poliţiştii au întocmit dosar penal efectuându-se cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui autovehicul neînmatriculat pe drumurile publice.



Poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Corbasca, în timp ce se aflau în exercitarea atribuţiunilor de serviciu pe raza comunei au depistat în trafic un localnic de 22 de ani care se deplasa cu un autoturism pe drumul sătesc.
Din verificări a rezultat că tânărul în cauză nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
În cauză s-a întocmit dosar penal efectuându-se cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul pe drumurile publice fără permis de conducere.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri