În satul copilăriei mele existau patru autorități: Morala, Preotul, Învățătorul și Jitarul. Milițianul nu conta. Infracțiunile erau rare. Când mai călca vreun rătăcit prin străchini, Satul îl sancționa.
Unuia i-au aruncat în cârcă o poreclă: Golanul. Bietul de el se ruga cotidian să fie absolvit de pedeapsă. Apoi s-a întâmplat ceva nemaipomenit: o crimă.
Biserica, Școala, Satul au reacționat. La o înmormântare, preotul a spus: „A murit un om bun. Dar face parte din familia unui criminal”. Morala… Dacă jitarul prindea pe cineva furând de pe ogor, hoțul devenea proscrisul satului. După decembrie ’89, un ins din satul meu a mai comis o crimă. Am scris despre aceasta. Între timp, individul a fost eliberat pentru ,,bună purtare” și mi-a transmis că-mi va face felul. Am sesizat ,,organele”. Ați vorbit vreodată cu gardul?…
Aud că prin satele noastre, locuite cândva de moralitate [veșnicia (cea bună…) s-a născut la sat, zicea Poetul…], pentru a eradica infracțiunile încep să fie instalate camere de luat vederi. Cică infractorii, inși cu naturelul simțitor, lucrează acum cu normă redusă.
Camerele de holbat au luat locul Moralei, Preotului, Învățătorului, Jitarului? Jalnic înlocuitor! Dar poate că… unul necesar. De vreme ce unii polițiști, profesori și preoți au posibilitatea de a lucra oficial în medii care le permit manifestări de pedofili, Big Brother mioritic poate fi o soluție (jalnică) de avarie.
Ar mai fi o cale de rezolvare: reinstaurarea Moralei. Dar atunci când și primii oameni în stat sunt în ofsaid mare cu povestea asta, ce să-i mai ceri amărășteanului lipit de tejgheaua crâșmei?
Prietenul meu bun, Platon, mi-a spus ceva memorabil: ,,Nimeni nu este drept de bunăvoie, ci doar silnic”. În spațiul mioritic, prietene, nici silnicia nu mai este o soluție… Dacă morală nu e…
