Viata Mihaelei Hancu decurge zilnic la fel: drumul pana la standul comercial de la Piata Centrala si anapoi spre casa, deseori cu dezamagire si grija pentru ziua de maine care ar putea ansemna sfarsitul afacerii de familie care tine o casa antreaga. Povestea sa ancepe cand unitatea de parasutisti de la Bacau s-a desfiintat. ampreuna cu sotul sau, locotenent-colonel la vremea aceea, au ramas pe drumuri. aA fost un soc pentru noi. La 40 de ani sa ramai fara lucru, casa si cu doi copii… eram si intrusi de la Caracal, practic dezradacinati. A fost dificil”, ne-a marturisit femeia. Au fost nevoiti totusi sa ia viata de la capat. Au stat cu chirie o vreme, lucrand an diverse parti pentru painea de fiecare zi. Cu ceea ce au primit prin ordonanta au reusit antr-un final sa asi cumpere o casa a lor. Fiica cea mare deja plecase la facultate, iar cea mica era la gimnaziu. Asa ca an 1998, singura solutie pe care au gasit-o a fost sa deschida un magazin. Au anchiriat un spatiu la standurile de la Piata Centrala si au sperat ca astfel sa asi poata antretine fiicele. aNu ne-am lasat batuti de soarta! an viata trebuie sa fii optimist, chiar daca este foarte greu”, a adaugat. De atunci se ocupa numai de acest loc. Chiar si cu acest optimism, mai ales an ultimul an, criza a taiat din profiturile de altadata. Zilnic, de la 9 la 19 asteapta clientii. Pe vremea cand anca asi permiteau, aveau o alta persoana angajata ca vanzatoare. Perioadele mai bune sunt la zilele de salariu, an luna august, cand vin stranierii, si perioada Craciunului. aDaca ar fi sa dau timpul anapoi as ancerca sa mai fac o meserie. Aici nu ai concedii, timp liber. ami vad parintii o data la doi ani. Altii se plang de 90 de kilometri, dar eu la 300 ce sa mai spun? Si sunt batrani, ai vrea sa ai ajuti, dar cum?”, se antreaba retoric, printre lacrimi. Sfarsit de zi de lucru. Facem bilantul ampreuna: 340 de lei, antr-o zi „buna”. Sunt poate zile an care nu ai calca nimeni pragul. Nici daca ar vrea sa vanda nu ar avea cui. Datoriile sunt prea mari ca sa poata fi recuperate doar din vanzari. La cateva standuri mai ancolo, alte povesti. Irina Gora a reluat afacerea pe care o are an stand dupa doi ani de absenta. Acum, nevoita sa asi antretina baietelul de 5 ani, a venit anapoi la comertul cu produse cosmetice. Din pacate, la fel ca si an cazul Mihaelei Hancu, vanzarea merge bine o luna, trei ba. Fiecare asteapta decembrie, poate-poate, se va vedea un pic de profit. aVanzarea se amparte antre afacerile mici si supermarketuri.
[ad#stire] Dar banii sunt aceiasi, sau chiar mai putini. As vrea sa stau acasa cu baietelul meu”, a adaugat. Nu ar sfatui pe nimeni sa anceapa o astfel de afacere care este ca un sac fara fund. Cine nu are ansa alternativa, trebuie sa stea zeci de ore asteptand clientii. Parasim spatiul comercial. Pe culoare, vanzatoarele stau la vorba: aDa, nu vedeti ce vanzare avem daca stam de vorba?”, ne spune sub forma de gluma, una dintre ele. Viata lor este asemenea celei a multor bacauani. O afacere cinstita, din care vor sa asi antretina copiii, pe care se tem sa o paraseasca pentru a nu-si lasa familiile de izbeliste. Standul de la Piata Centrala este locul lor.
Andreea Lupascu
