Absolvenții claselor a XII-a au susținut ieri prima probă scrisă, cea la Limba și literatura română, din cadrul Bacalaureatului 2017, sesiunea de vară. Intrarea în sălile de examen, toate supravegheate video și audio, s-a făcut în intervalul 7.30 – 8.30, iar la ora 9.00 a început efectiv testarea.

Timpul destinat redactării lucrării a fost de trei ore, calculat din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fotocopiate pentru fiecare candidat. Participanților le-a fost interzis să comunice între ei sau cu exteriorul, să transmită ori să schimbe între ei foi din lucrare, ciorne, notițe sau alte materiale care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor.

Cei surprinși în aceste situații au riscat să fie eliminați din examen, indiferent dacă materialele interzise au fost folosite sau nu, indiferent dacă au fost introduse de aceștia ori de alți candidați, de cadre didactice din comisie sau de alte persoane și indiferent dacă ei au primit ori au transmis materialele interzise.

PUBLICITATE

La profilul real, candidații au avut de ales

La profilul real a fost extrasă varianta 1 de subiecte, în care elevii au avut mai multe cerințe. La primul subiect a fost un text la prima vedere, poezia „Alt cântec”, de Adrian Maniu, la care printre cerințe s-au regăsit identificarea mai multor sinonime, explicarea rolului unei cratime în text, dar și precizarea unor motive literare prezente sau semnificația a două figuri de stil diferite. La al doilea subiect, candidații au avut de scris un text argumentativ despre rolul comunicării în reușita unui proiect în echipă, iar la ultimul subiect, redactarea unui eseu în care să fie prezentate particularități de construcție a unui personaj dintr-un text narativ (nuvela psihologică) aparținând lui Ioan Slavici sau Liviu Rebreanu, mulți alegând „Moara cu noroc” și „Ion”.

Marin Preda, la uman

La profilul uman, elevii au avut, la primul subiect, de răspuns la mai multe cerințe dintr-o poezie la prima vedere scrisă de Ion Voinea, partea cea mai grea la acest subiect fiind ultimul subpunct în care trebuia să se realizeze un mini-eseu în baza unui fragment din textul dat. La cel de al doilea subiect, absolvenții au avut de elaborat un text argumentativ despre utilitatea activităților extrașcolare în educația cinematografică, în care să respecte structura unui astfel de discurs, numărul de cuvinte și normele limbii române, iar la ultimul subiect, elevii au avut de prezentat relația dintre două personaje dintr-un roman de Marin Preda, mulți dintre ei mergând pe „Moromeții”.

Lucrările se vor corecta în alte județe

La fel ca și la Evaluarea Națională, lucrările vor fi evaluate în centre zonale din alte județe. Examenul va continua astăzi cu proba la Limba şi literatura maternă (în județul nostru nu sunt candidați înscriși la această probă), iar miercuri va avea loc proba obligatorie a profilului, Matematică (profil real) sau Istorie (profil uman). Ultima probă scrisă este programată vineri, 30 iunie. Afişarea primelor rezultate de la Bacalaureatul 2017 este prevăzută pentru 5 iulie, când vor putea fi depuse şi contestaţiile. Rezultatele finale vor fi făcute publice pe 10 iulie.

Tentativa de fraudare se lasă cu măsuri dure

Tentativa de faudare a examenului duce la consecințe dure pentru candidați. Dacă sunt prinși în această situație, ei nu vor mai putea participa la probele următoare și vor fi lipsiți de posibilitatea recunoașterii, în sesiunile următoare, a notelor la probele promovate anterior eliminării, inclusiv a probelor orale de evaluare a competențelor lingvistice și digitale. De asemenea, acești candidați nu mai au dreptul de a participa la următoarele două sesiuni ale examenului de bacalaureat.

„La această probă s-au înscris 3.641 de candidați. Nu s-au prezentat 47 și au fost eliminați doi elevi, ambii de la Colegiul Tehnic «Dimitrie Ghika» Comănești, pentru tentativă de fraudă. Sunt 12 centre de examen, iar două dintre ele au subcomisii, respectiv centrul de examen de la «Ferdinand» I Bacău are subcomisie la Colegiul Tehnic «Ion Borcea» Buhuși, iar centrul de examen «Grigore Moisil» din Onești există subcomisie pentru Colegiul Național «Costache Negri» la Tg.Ocna.”
prof. Doina Marinov, inspector școlar Inspectoratul Școlar Județean Bacău

loading...

Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

6 COMENTARII

  1. Pai la Ghica se aplica legea și la colegiul Henri Coanda nu? Crețu și Cazacu de la XIID au fost prinsi cu telefoanele chiar cand sustineau competentele la romana si engleza de catre profesori, iar directorul le-a luat telefoanele si i-a lasat sa continue. adica noi ceilalti trebuie sa respectam regulile si ei nu?

  2. Situația dezamăgitoare de la Colegiul pedagogic ce ar trebui mediatizata, ..când elevii au fost nevoiți sa retranscrie de 2 ori lucrarea..din cauza supraveghetorilor care nu au căzut de acord cum tb redactat profilul…”uman” sau “umanist”. Culmea după toată aceasta tevatura nici măcar nu au fost lăsați în plus ,după ora 12, pentru perioada de timp pierduta. Bătaie de joc la adresa tinerilor care au învățat și care au trebuit sa dea peste cap lucrarea din cauza neglijentei cadrelor didactice. Speram ca odata mediatizata situatia, nu vor mai avea și alți elevi de suferit…

  3. Eu cred ca, de vreme ce sunt camere de supraveghere, cadrele didactice trebuie sa lipseasca din peisaj! Primesti la intrare tipizatele si subiectele, instructiunile de utilizare/ redactare …intr-un film prezentat la inceput si gata…la treaba! Si asa ..pentru 18 lei pe zi …isi irosesc dascalii o zi din concediu, ba …mai sunt si neglijenti!!

  4. Este impardonabila situatia de la Pedagogic. Ciudat este ca nu s-au autosesizat nici parintii candidatilor defavorizati, nici in presa nu a aparut nimic… S-a musamalizat repede totul ca doar fostul director e acum insp. general. Ce nedreptate!!!!!

LĂSAȚI UN MESAJ