Era vineri, 22 decembrie 1989. Gerul mușca din obraji, dar cerul Bacăului era straniu de senin. Deasupra orașului plutea un curcubeu atipic, în culori pastelate, ca o rană luminoasă deschisă peste iarnă. „Asta nu-i a bine…”, și-a spus Elena Țintaru, grăbindu-și pașii spre redacție. Nu știa încă faptul că, în câteva ore, nimic nu va mai fi „ca înainte”.
În jurul orei 10.00, redacția ziarului Steagul Roșu funcționa, aparent, după rutina cunoscută. Numărul săptămânal era scris, pregătit de tipar. Eugen Verman și Elena Țintaru făceau corectura, iar ceilalți redactori stăteau lipiți de televizor, în biroul redactorului-șef Petru Filioreanu, urmărind cu sufletul strâns imaginile din București. Se vedea, se auzea, dar mintea refuza să creadă: România fierbea.
Se știa că urma să vină Natalia Jipa, secretarul cu propaganda al Comitetului Județean de Partid. Avea să anunțe schimbări „oficiale”: la Ateneu și la Steagul Roșu. Erau mutări de partid, făcute încă sub vechiul regim. Nimeni nu bănuia că istoria avea să le calce pe toate în picioare chiar sub ochii lor.
Pe la ora 11.00, Natalia Jipa a intrat în redacție. Agitată, vizibil tulburată. În sala de ședințe, a citit grăbit documentele: Petru Filioreanu urma să preia Ateneu, iar la Steagul Roșu fusese numit redactor-șef Mihai Buznea. Apoi, un telefon. Unul care a tăiat respirația tuturor. Nicolae Ceaușescu anunțase că „trădătorul Milea s-a sinucis”.
A fost o secundă de liniște compactă, apăsătoare. „S-a sinucis… A fost împușcat”, a murmurat Elena Țintaru. Ochii Nataliei Jipa s-au umplut de lacrimi. S-a ridicat și a plecat în grabă. N-a mai instalat pe nimeni. Istoria nu mai avea răbdare cu procedurile.
Din acel moment, redacția s-a strâns în jurul unui nucleu nou: Mihai Buznea, Dumitru Mitulescu, Constantin Nancu, Eugen Verman, Ștefan Olteanu, Elena Țintaru, Petru Done, Ioan Enache și fotoreporterul Constantin Bursuc. Nimeni nu a plecat. Nimeni nu a dat înapoi. S-a decis: ziarul vechi nu mai putea apărea. Trebuia făcut altul. Un ziar care să „ardă”.
Jos, la tipografie, Steagul Roșu avea opt pagini gata. Dar erau pagini comuniste, pline de laude și formule moarte. Au fost eliminate fără ezitare. Au rămas doar două pagini – Economic și Sport. Prea puțin. Era ora 15.00. Timpul curgea năvalnic.
„Câte pagini?”, a întrebat Eugen Verman.
„Patru. Doar esențialul. Trebuie să fim liberi”, a spus Mihai Buznea.
În redacție, nimeni nu se gândea la sine, la familie, la odihnă. Televizorul și radioul mergeau în paralel. Dictatorul fugise cu elicopterul. Riscul era asumat. Noul ziar trebuia să iasă.
A urmat întrebarea decisivă: cum se va numi?
„Luptătorul” – a propus Dumitru Mitulescu. Prea legat de trecut.
„Libertatea”, „Vocea Bacăului” – variante care pluteau în aer.
Apoi Eugen Verman: „Deșteptarea de Bacău”.
„De ce nu doar Deșteptarea?”, a spus Constantin Nancu.
Așa a rămas. Deșteptarea. Un cuvânt simplu, dar exploziv.
Redactorii s-au risipit prin oraș. Ioan Enache a mers la Comitetul Județean, Ștefan Olteanu a rămas la televizor, ceilalți au luat pulsul străzii. Steagul Roșu a fost aruncat la gunoi. Nu a mai apărut niciodată.
Seara, redacția s-a umplut. Au venit colaboratorii: Vasile Pruteanu, Constantin Călin, Iacob Florea, Doru Kalmuschi, Florin Filioreanu. Au apărut și doi tineri aspiranți: Răzvan Haritonovici și Sandor Boros. Toți au semnat în primul număr. Cafelele veneau de la vecini, mâncarea de la prieteni. Un singur telefon suna din când în când, pentru a liniști familiile: „Nu vin acasă. Scoatem ziarul.”
Din tipografie urcau șpalturile, cu tușul încă umed. Titlurile țipau libertatea:
„Odioasa dictatură a căzut!”
„Trăiască România liberă!”
„O inimă nouă bate în pieptul României!”
Cine le-a scris? Nu mai conta. Conta că erau adevărate.
În acea noapte s-au tipărit 85.000 de exemplare. Înainte de zori, Mihai Buznea, Eugen Verman, Ștefan Olteanu, Petru Done și Ioan Enache au dus brațe de ziare la Consiliul Județean al Frontului Salvării Naționale. Alții le-au împărțit prin oraș. De la balcon încă se vorbea. Nimeni nu dormea.
La 6.30 dimineața, articolul lui Eugen Verman era citit la microfon, în fața mulțimii.
În dimineața de 23 decembrie 1989, Deșteptarea a ieșit în lume.
Și, odată cu ea, o altă Românie.
Angajații întreprinderilor de pe platforma industrială sudică a Bacăului, în drum spre centrul orașului. Video: Gheorghe Andrei
