Continuitatea pregătirii noastre în aşteptare, veghere, adică în rugăciune, ne este oferită de prima lectură (Is11,1-10). Cristos vine şi trebuie să-l primim cum se cuvine, pentru a trăi din plin timpul său aducător de mântuire, pe care profetul Isaia îl descrie în imagini atât de familiare luate din mediul înconjurător, „fiindcă ştim că toată făptura suspină şi este ca în chinurile naşterii”, „aşteptând cu nerăbdare revelarea fiilor lui Dumnezeu” (Rom 8,19.22). Ioan Botezătorul, premergătorul lui Isus, desfăşura o intensă activitate penitenţială pe malurile Iordanului: striga, îndemna la pocăinţă, dojenea pe cei cu inima vicleană, boteza pe cei ce-şi recunoşteauvinovăţia. Aceste invitații sunt valabile și astăzi.
A ne converti înseamnă a ne schimba mentalitatea, a schimba modul de a gândi şi de a trăi. În limbajul profeţilor înseamnă a ne întoarce de pe căile greşite şi a merge pe calea cea dreaptă, pe calea care conduce spre Domnul. Este o îndreptare a întregii noastre fiinţe spre lumea lui Dumnezeu, spre iubirea Sa. Dar această îndreptare a existenţei spre Dumnezeu trebuie să se verifice prin “roade vrednice de pocăinţă”, adică prin fapte. Iar convertirea reală, cea care aduce roade, se realizează punându-l pe Dumnezeu în locul ocupat de obicei de eu-l nostru. Convertirea trebuie să fie radicală, fără jumătăţi de măsură. Iată o convertire concretă: a-l primi pe aproapele, pentru a vorbi cu el unicul limbaj al dragostei lui Cristos. Unitatea, comuniunea este semnul realizării erei mesianice prevestită de Isaia.
Mesia vine la noi prin poarta care se numeşte aproapele, poartă care trebuie să stea mereu deschisă pentru a intra în Casa Domnului. Să nu ne facem iluzii! Pocăinţa cea mai bună constă într-un angajament total pentru salvarea iubirii, fiindcă numai ea aduce lui Dumnezeu slavă. Isus însuşi, spre slava lui Dumnezeu, i-a primit pe toţi, i-a răbdat pe toţi, i-a mângâiat pe toţi, s-a făcut slujitorul tuturor şi, ca să-i cuprindă pe toţi în privirile şi rugăciunile sale, s-a aşezat în urma tuturor, n-a dat pe nimeni la spatele său, din contra, s-a făcut robul, sclavul tuturor, fiindcă dragostea este răbdătoare, binevoitoare, nu invidiază, nu se laudă, nu se mândreşte, nu se supără, nu ţine răul în seamă, toate le îndură.
Nu trebuie să se descurajeze nimeni! Chiar dacă a încercat de mai multe ori cineva şi nu a reuşit, victoria stă în perseverenţă.
Pr. Richardo-Dominic Baciu, Biserica Romano-Catolică Bacău
