În lecturile din această duminică nu este prea greu să descoperim o temă unitară. În toate cele trei lecturi se află o opoziţie originară, între poporul lui Israel pe de o parte, şi „cei străini” (prima lectură), „păgânii” adică non-evreii (lectura a doua), şi „femeia canaaneană” (Evanghelia) pe de altă parte.
În evanghelia sfântului Matei, vindecarea fiicei femeii canaanene este unul din puţinele gesturi salvatoare pe care Isus Cristos l-a făcut în favoarea unei persoane ce nu aparţine poporului ales. Se pare că Liturgia cuvântului din această duminicăintenţionează să ne facă misionari. Aceasta nu înseamnă că vrea să ne determine la a părăsi toate şi a merge peste mări şiţări, ci de a fi acolo unde suntem în virtutea Botezului primit şi a misiunii pe care o are Biserica din care facem parte.
„Nu am fost trimis decât pentru oile pierdute ale casei lui Israel, spune Isus”. Dar oare nu am auzit mereu spunându-se contrariul, şi anume, că Isus este mântuitorul tuturor oamenilor? Cum se poate explica acest comportament şi aceste cuvinte ale sale? În realitate, acest episod evanghelic ne poate ajuta să înţelegem mai bine, cu mai mult realism, personajul istoric al lui Isus, plasându-ne în ambientul, în situaţia şi în mentalitatea de atunci. Nu mai contează dacă acea femeie este evreică sau nu: ceea ce contează este puterea şi umilinţa credinţei pusă în persoana lui Isus. Pentru oricine priveşte cu credinţă la el, Isus din Nazaret devine „Cristos Mântuitorul”, nu are importanţă dacă este vorba despre evrei sau despre păgâni. Chiar dacă Isus nu a ieşit niciodată din Palestina, în realitate el „a venit”, a murit şi a înviat pentru toţi oamenii, fără excepţie.
Şi tocmai acesta este unul dintre aspectele centrale ale Evangheliei: este vorba despre „vestea cea bună”, în care nimeni nu este exclus de la prietenia cu Dumnezeu, de la harul său, oricare ar fi poporul căruia îi aparţine sau limba pe care o vorbeşte. Trebuie să cultivăm cu perseverenţă, în noi înşine şi în comunităţile noastre, spiritul misionar: Biserica este totdeauna mai mare decât parohia sau grupul nostru; omenirea este mai mare decât regiunea sau naţiunea noastră; planul divin de mântuire în Cristos este mai mare decât orice religie sau diviziune confesională.
Pr. Richardo-Dominic Baciu, Biserica Romano-Catolică „Sf. Nicolae” Bacău
