sâmbătă, 13 decembrie 2025

Vizionarul

Atmosfera electrizanta. O noua echipa a Bacaului. Lume buna la tribuna oficiala. Stadion plin vuind de lume. Oameni incantati de super echipa Stiintei. Actiuni in forta, pase, centrari si multe goluri spectaculoase. Cei 30 000 de spectatori au strigat pe toata durata partidei, acampionii, campionii”. Fetele incruntate, schimonosite de efortul depus de jucatori emana barbatie. Obositi, dar fericiti de super jocul prestat, fotbalistii se indreapta spre tribuna oficiala in aplauzele furtunoase ale zecilor de mii de bacauani prezenti in tribuna. Acolo, la oficiala, sta El. Vizionarul. Zambind sagalnic, El, Conducatorul aplauda mandru investitia facuta. A avut din nou dreptate. Dupa ce, prin eforturi supraomenesti a scos economia orasului din marasmul in care intrase, Vizionarul a adus Fotbalul la Bacau. A cladit o echipa din nimic. El insa, nu a fost singur. A format in jurul Sau, un adevarat management sportiv. Oameni care, infruntand greutatile, obstacolele, dar mai ales rautatile au pus umarul pentru viitorul sportiv al orasului. Lor, astazi, dupa spectacolul fotbalistic oferit de super Stiinta trebuie sa le aduc un inalt omagiu. Sa imi aplec fruntea mea de om mic, lispit de viziune si sa exclam: aZeilor, invatati-ma. Iertati-mi impertinenta de pana acum. Sunt un vierme!”. Panteonul format de Vizionar cuprinde numai nume mari: Fechet, Ciubotariu, Sustac, Iancu, Goian, Barzu. Adevarati titani. Ei sunt intruchiparea Binelui absolut. Lor le multumesc ca mi-au facut viata mult mai frumoasa. In sfarsit avem echipa. Avem oras. Avem economie, suntem cu adevarat o comunitate. Fara viziunea Sa, fara aportul adevaratilor Politicieni, orasul asta murea incet si sigur. Fara performanta in niciun domeniu. Cuvintele sunt prea sarace pentru a exprima ceea ce simt cand scriu aceste randuri inaltatoare. Am iesit din bezna. Ei ne-au adus lumina. Ei sunt Conducatorii. Ei sunt Liberalii, adevarati urmasi ai Bratienilor. Va multumesc din inima pentru tot ceea ce ati facut pentru noi!
P.S: N-ati gresit. Nu cititi oficiosul primariei. Acestea sunt niste randuri care i-ar face pe cei care ne conduc sa tresalte de emotie. Sunt randuri dedicate lumii paralele in care traiesc, o lume in care agenda noastra zilnica nu este prezenta. Realitatea v-am prezentat-o in fiecare editie din Desteptarea.
Scris de Ionut Avram



spot_img