Dacă am calculat bine, noul an de învăţământ din România începe sub conducerea ministrului cu numărul 26, din 1990 încoace. Anul şi ministrul! Este cred o premieră demnă de Gueness Book. Unii au înregistrat câte un record personal, rezistând pe fotoliul Învăţământului lunga perioadă de patru ani, alţii doar câteva luni.
Despre mulţi nu se mai aude nimic, dacă întrebi pe cineva să-ţi spună numele a trei miniştri care au condus învăţământul, nu cred că primeşti două răspunsuri bune. Dar întrebaţi-i care a fost cel mai bun ministru de-a lungul vremii. Sigur că vi se va răspunde că a fost Spiru Haret. De ce Spiru Haret? Şi-a luat doctoratul în matematici la Paris, s-a întors în ţară şi a pus umărul la organizarea şi modernizarea învăţământului, fiind ministru Instrucţiunii Publice nu mai mult de 10 ani, însă 10 ani cât un secol.
A pus în mişcare un imens mecanism şi a reformat învăţământul secundar şi superior, înfiinţând trei secţiuni ale claselor V-VIII, clasică, modernă şi reală. Instituie certificatul de absolvire, Bacalaureatul de astăzi, a statuat ca profesorii să fie numiţi pe discipline în funcţie de valoare, a înfiinţat învăţământul profesional, şcolile de artă şi meserii, liceele militare, seminariile teologice şi a reorganizat şcolile normale, introducând în programe lucrările practice.
Tot de la Spiru Haret ne-a rămas Biblioteca pedagogică, dar fabulos este că în numai 10 ani a ridicat peste 2300 de şcoli, celebrele „Şcoli Spiru Haret”. De asemenea, Spiru Haret este cel care a înfiinţat grădiniţele de copii din România, a creat şcoli de adulţi şi cantine pentru copiii săraci.
Ce ne-a mai rămas de făcut? Aproape nimic, doar să păstrăm şi să nu dărâmăm. Dar nu ne-a lăsat inima, am devenit meşteri mari la distrus. Şi ce am pus în loc? Vedeţi când sună clopoţelul.
