Este vorba despre plutonierul major Andrei Dumitru, de la Detasamentul de Jandarmi Buhusi al Inspectoratului de Jandarmi Judetean Bacau, care se afla in serviciu de paza si supraveghere acces la Administratia Finantelor Publice Buhusi. La un moment dat, acesta a observat pe o masa din holul institutiei un portofel si niciun contribuabil la ghiseu. „In prezenta unui martor, a gasit in interiorul acestuia suma de 135 lei, doua cupoane de pensii si o carte de identitate apartinând unui barbat de 48 de ani, din localitatea Gârleni, care tocmai plecase din institutia respectiva dupa ce isi achitase anumite datorii”, spune mr. Sebastian Cretu, purtatorul de cuvânt al IJJ Bacau. Jandarmul a reusit sa ia legatura telefonic cu acesta, omul confirmând tot ce avea in portofel. Ulterior, in prezenta unui martor asistent, barbatul si-a recuperat portofelul multumindu-i mult jandarmului. Subofiterul a primit apoi felicitari si de la conducerea unitatii care a apreciat modul in care a procedat.















