luni, 22 decembrie 2025

Spitalele au bani doar pentru salarii

Spitalele din judetul Bacau nu au alocat niciun leu pentru ultimele trei luni ale anului. Unele dintre ele traiesc din stoc, altele nici macar nu indraznesc sa mai comande medicamente si materiale sanitare. In lunile septembrie si octombrie din bugetul asigurarilor de sanatate Spitalului Judetean de Urgenta Bacau va primi un fond mult mai redus decat necesarul. „Nu vom avea finantare decat la nivelul fondului de salarii, adica aproximativ 5 milioane lei lunar, ne-a spus Dan Stoica, managerul SJU Bacau. In aceste conditii, noi am vorbit deja cu furnizorii de medicamente si materiale sanitare pentru prelungirea termenului de plata a facturilor. Inca nu au luat o decizie. Daca finantarea va ramane la fel pe noiembrie si decembrie, in cazul in care furnizorii nu vor accepta plata cu intarziere, va fi intrerupta aprovizionarea cu medicamente.” Managerul spitalului spera, totusi, ca pana la sfarsitul acestei saptamani se va ajunge la o intelegere la nivel national cu furnizorii de medicamente. In prezent, SJU are datorii restante la medicamente de un milion de lei. Spitalul din Onesti are stoc de medicamente, dar pentru ultimele luni depinde de „solutia pe care o vor gasi Casa Nationala de Asigurari de Sanatate si Ministerul de Finante”, dupa cum ne-a declarat dr. Iuliu Ionas, purtator de cuvant. Cert este ca, la aceasta ora, spitalele nu pot asigura decat lefurile angajatilor lor. Pentru lunile urmatoare, nici macar aceasta nu mai este o certitudine. „Se asteapta rectificarea, care ar putea veni, cel mai curand, in octombrie”, ne-a declarat si Aurel Cretu, liderul Sindicatului Sanitas. La nivel national au aparut deja niste solutii de criza. Una dintre cele avansate este ca spitalele sa primeasca de la casele de asigurari strict banii pentru salarii, iar restul sumelor aferente serviciilor medicale efectuate sa le parvina cu intarzieri chiar si de 120 de zile. Este putin probabil ca se vor descurca, in acest caz, cu plata facturilor.



spot_img