duminică, 14 decembrie 2025

Se vede Liga!

Stiinta Bacau – National Ramnicu Valcea 32-27 (16-9)

Au prins aripi si zboara spre Liga! La al doilea sezon in aceasta formula, elevele Gabrielei Manea isi vad visul cu ochii. Sunt pe primul loc, cu maximum de puncte si un avans linistitor. Liniste castigata in duelul campionatului, in care astudentele” s-au prezentat exact asa cum ar fi trebuit.

Mereu in fata

De la primul gol pana la ultimul fluier, Stiinta a controlat disputa cu echipa Centrului National Olimpic de Excelenta de la Ramnicu Valcea. Un exemplu: astudentele” au luat doar patru goluri in 20 de minute, in conditiile in care in intervalul 13-20 oaspetele nu au inscris deloc! Ramona Angheluta, singurul goal-keeper al echipei bacauane, s-a opus inclusiv de la 7 metri, in timp ce reusitele s-au ingramadit in poarta valcencelor intr-o serie de 6: 12-4.

Pas decisiv

Dupa prima treime, meciul era deja transat. De fapt, chiar de la inceput Stiinta a venit cu o alta atitudine. Elevele Gabrielei Manea au jucat si pentru rezultat si pentru spectacol, obiective indeplinite cu brio. Mihaela Niga, Marilena Burghel, Georgiana Vantu sau Laura Chiper s-au intrecut in goluri care mai de care mai frumoase, iar scorul a luat proportii: 28-17 (min. 47). Pe final au intrat si jucatoarele din mica rezerva bacauana a unui lot de 12, iar diferenta a mai scazut. Au fost si doua descalificari, cate una de fiecare parte (Bondar „56 / Irimia „59), dar mai ales au fost aplauze si felicitari pentru o echipa care a pasit decisiv catre revenirea in elita. La 20 de ani de la castigarea Cupei Cupelor, handbalul feminin viseaza din nou…
Stiinta: Angheluta (14 interventii) – Niga (12), Vantu (6), Burghel (5), Chiper (5), Bondar (3), Amoagdei (1).
National Rm Valcea: Voicu, Polocoser – Ivan (9), Chelaru (4), Botezatu (4), Marginean (4), Pop (2), Dancu (2), Lazar (1), Adespii (1).
Dana Popa



spot_img