luni, 8 decembrie 2025

PUNE DIABETUL PE FUGĂ, SĂNĂTATEA TA ESTE IMPORTANTĂ!!!

        .«Cu ocazia Zilei Mondiale de Luptă împotriva Diabetului, celebrată anual pe 14 noiembrie, doamna prof. Toma Alexandra Elena, din cadrul Școlii Sanitare Postliceale „Sanity” Bacău, inițiatoarea proiectului „PUNE DIABETUL PE FUGĂ – SĂNĂTATEA TA ESTE IMPORTANTĂ”, a organizat cea de-a patra ediție a activității extrașcolare dedicate acestei zile.

Evenimentul s-a desfășurat în colaborare cu Direcția Județeană de Sport Bacău și cu studenți ai Facultății de Educație Fizică și Sport din cadrul Universității „Vasile Alecsandri” Bacău.

Activitatea a avut loc vineri, 14 noiembrie 2025, în incinta Sălii de Atletism din Bacău, între orele 11:00 – 14:00.

La eveniment au participat elevi ai Școlii Sanitare Postliceale Sanity Bacău și ai filialei Onești, reprezentând toate specializările:

Asistent medical generalist,

Balneo-fizio-kinetoterapie,

Asistent medical de farmacie.

Au fost constituite 10 echipe a câte 10 concurenți, care au participat la patru probe sportive ce au îmbinat mișcarea cu elemente și tehnici medicale:

Proba 1: alergare cu depășire de obstacole și predare de ștafetă, ștafeta fiind o seringă Guyon;

Proba 2: umplerea unui urocultor cu apă, urmată de alergare și depășire de obstacole dus–întors;

Proba 3: alergare, depășire de obstacole și aruncare cu săgeți de darts pentru a nimeri ținta – un pancreas;

Proba 4: alergare, depășire de obstacole și măsurarea saturației/pulsului cu pulsoximetru, dus–întors.

După încheierea probelor, a avut loc festivitatea de premiere a echipelor câștigătoare, urmată de un moment simbolic – realizarea unui cerc uman și eliberarea baloanelor bleu, culoare asociată Zilei Mondiale a Diabetului.

Scopul acestei activități a fost conștientizarea importanței prevenirii și controlului diabetului, o afecțiune tot mai frecventă inclusiv în rândul tinerilor, precum și promovarea mișcării și a unui stil de viață activ, indiferent de prezența sau absența bolii – „Cu sau fără diabet, mișcarea înseamnă sănătate.”

 



spot_img