20 aprilie 2024
Actualitate,,Privighetorile” au cucerit laurii la Roma

,,Privighetorile” au cucerit laurii la Roma

Recent, Ansamblul folcloric ,,Privighetorile Zeletinului” din Podu Turcului, dirijat de prof. Nicolae Popa, s-a întors din Italia, unde a participat și la Festivalul-concurs internațional de folclor de la Roma. Cei 30 de membri ai ansamblului fac parte din generații diferite. Aceștia i-au încântat nu doar pe spectatori, ci și pe membrii juriului. ,,O interpretare excepțională, o virtuozitate rară”, a conchis juriul.

,,Am avut și șansa de a evolua într-o sală cu o acustică extraordinară, care a scos în evidență toate nuanțele interpretării. Publicul s-a ridicat în picioare și a aplaudat îndelung, solicitându-ne să interpretăm și alte piese. La un concurs, mai ales la unul internațional, așa ceva nu se face, dar la Roma așa s-a întâmplat. Toți membrii ansamblului au fost de-a dreptul cuceritori”, spune prof. Nicolae Popa.

Ansamblul a cucerit TROFEUL festivalului-concurs. Atât ansamblul, cât și grupul vocal au obținut premiul I. Tot premiul I au obținut: solistele vocale Bianca Mihaela Grosulescu, Maria Marcela Bălan și Irina Mirela Marin, Melania Ivan (solist vocal și instrumentist, vioară), Mădălina Georgiana Șogor (solist instrumentist, vioară), Ioana Evelina Dimitriu (solist vocal și instrumentist, vioară). Mădălina Ivan este elevă a Colegiului Național de Arte ,,G. Apostu”, Ioana Evelina Dimitriu este absolventă a facultății ieșene de matematică, membră a Coralei ,,Universitas” a Universității ,,Al. I. Cuza” Iași. Ambele au debutat la ,,Privighetorile…” pe când erau la grădiniță…



În Italia, la Montalo di Castro, ,,Privighetorile…” au mai susținut un concert de excepție, cu ocazia înființării Asociației Româno-Italiene. Gazdele au lansat o invitație de revenire pe această scenă. Membrii ansamblului n-au ratat ocazia destinderii la plajă și au realizat un circuit turistic prin Roma, în care vedetele au fost celebrul Colosseum, Vaticanul (privit din exterior…) și multe altele. Deplasarea a fost susținută financiar de Consiliul Județean.

,,Am reprezentat România ca niște profesioniști, așa ni s-a spus. În exterior suntem priviți ca niște virtuozi, acasă la noi, din păcate, uneori suntem ca într-o cușcă de lei unde unii aruncă toate mizeriile”, a conchis neobositul Nicolae Popa, făcând aluzie la șicanele pe care unele autorități locale le-au aruncat cu dărnicie în operă.
Ion Fercu

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri