Cercetat de poliţişti pentru conducere cu permisul suspendat

La data de 12 octombrie a.c., în jurul orei 11.00, polițiști din cadrul Poliţiei Oneşti au depistat un bărbat de 39 de ani, din Târgu Ocna, în timp ce conducea un autoturism pe raza comunei Dofteana.
Din verificări s-a stabilit că bărbatul în cauză avea dreptul de a conduce autovehicule suspendat, fapt pentru care s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul având dreptul de a conduce suspendat.

Depistat de poliţişti la volanul unui autoturism cu număr fals

PUBLICITATE

La data de 13 octombrie a.c., în jurul orei 15.45, polițiștii oneşteni au depistat un localnic de 32 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe strada Mărăşeşti.
În urma verificărilor a rezultat că plăcuţele cu numărul de înmatriculare montate pe autoturism sunt false.
Poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul pe drumurile publice cu număr fals de înmatriculare.

Conducea un moped sub influenţa alcoolului

La data de 13 octombrie a.c., poliţişti din cadrul Postului de Poliţie Ştefan cel Mare au depistat în trafic un localnic de 46 de ani, care conducea un moped pe DJ 119E.
Întrucât acesta emana halena alcoolică şi deoarece a refuzat testarea cu aparatul etilotest a fost condus la Spitalul Municipal Onesti, unde a refuzat şi recoltarea mostrelor biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Pe numele conducătorului mopedului s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de refuzul sau sustragerea de la recoltarea de mostre biologice.

Depistat de poliţişti la volan sub influenţa băuturilor alcoolice

La data de 12 octombrie a.c. poliţişti din cadrul Secţiei 3 Poliţie Rurală Oneşti au depistat în trafic un bărbat de 53 de ani, din comuna Mănăstirea Caşin, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 115, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice.
În urma testării acestuia cu aparatul etilotest, acesta a indicat valoarea de 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat şi a fost condus la Spitalul Municipal Oneşti, unde i s-au recoltat mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui autovehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

La volanul unui autoturism neînmatriculat

La data de 12 octombrie a.c., în jurul orei 18.00, polițiști din cadrul Secţiei 2 Poliţie Bacău au depistat un bărbat de 36 de ani, din comuna Vultureni, în timp ce conducea un autovehicul pe strada 9 Mai.
Din verificări s-a stabilit că bărbatul în cauză conducea un autoturism având numărul de înmatriculare provizoriu expirat.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat.

Urmărit naţional, depistat de poliţişti

La data de 12 octombrie a.c., polițiști din cadrul Poliţiei municipiului Bacău au depistat in localitate, un tânăr de 28 de ani, din Buhuşi, care poseda mandat de executare a pedepsei cu închisoarea emis de Judecătoria Buhuşi.
Tânărul în cauză a fost condamnat la pedeapsa de 1 an şi 6 luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat și a fost încarcerat la Penitenciarul Bacău.


Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

LĂSAȚI UN MESAJ