În perioada 13-19 martie 2023, conform datelor furnizate de Directia de Sanatate Publica au fost înregistrate un total de 1862 de cazuri de îmbolnăvire, în judetul Bacau . Dintre acestea, 209 au fost înregistrate la sugari cu vârsta cuprinsă între 0-1 an, 354 la copii cu vârsta între 2-4 ani, 745 la copii cu vârsta între 5-14 ani, 337 la persoane cu vârsta între 15-49 ani, 102 la persoane cu vârsta între 50-64 ani și 115 la persoane cu vârsta de peste 65 de ani.
În ceea ce privește mediul de îmbolnăvire, majoritatea cazurilor, adică 745, au fost înregistrate în mediul urban, iar 1117 în mediul rural. Din totalul de 1862 de cazuri, 48 de pacienți au necesitat internare în spital, dintre care 5 sugari cu vârsta între 0-1 an, 18 copii cu vârsta între 2-4 ani, 23 copii cu vârsta între 5-14 ani, 1 persoană cu vârsta între 15-49 ani și 1 persoană cu vârsta de peste 65 de ani.
În ceea ce privește diagnosticul, 266 de cazuri au fost diagnosticate cu pneumonii și bronho-pneumonii, dintre care 19 au fost la sugari cu vârsta între 0-1 an, 38 la copii cu vârsta între 2-4 ani, 64 la copii cu vârsta între 5-14 ani, 36 la persoane cu vârsta între 15-49 ani, 34 la persoane cu vârsta între 50-64 ani și 75 la persoane cu vârsta de peste 65 de ani. Din cele 266 de cazuri, 53 de pacienți au necesitat internare în spital, dintre care 4 sugari cu vârsta între 0-1 an, 8 copii cu vârsta între 2-4 ani, 15 copii cu vârsta între 5-14 ani, 6 persoane cu vârsta între 15-49 ani, 4 persoane cu vârsta între 50-64 ani și 16 persoane cu vârsta de peste 65 de ani. Nu s-au înregistrat decese ca urmare a acestor cazuri de pneumonie și bronho-pneumonie.
Aceste date indică faptul că îmbolnăvirile cu pneumonii și bronho-pneumonii continuă să reprezinte o problemă majoră de sănătate publică în România, cu impact semnificativ asupra populației cu vârsta sub 65 de ani.
Proiectele și programele viitoare de decarbonare la nivelul Europei vor adduce implicit și costuri mai mari la nivelul autoturismelor fie în calitate de proprietar de autortusim, fie în calitate de utilizator.
Pachetul „Pregătiți pentru 55 – Strategia de Decarbonare” conține o serie de obligații pentru reducerea emisiilore nete de gaze în sectorul mobilității:
Noile standarde privind emisiile de CO2 pentru autoturisme și camionete,
Dezvoltarea infrastructurii pentru combustibilii alternativi,
Impunerea unui mecanism de ajustare la frontieră în funcție de carbon,
Instituirea Fondului pentru atenuarea impactului social al acțiunilor climatice (prin care vor trebui să fie achiziționate certificate de emisii pentru transportul rutier),
Impozitarea suplimentară a combustibililor clasici (adică creșterea prețului acestora),
Creșterea ponderii biocombustibililor în combustibilii folosiți în transporturi.
Planul de decarbonare va determina:
1. Creșterea prețurilor mașinilor datorită:
a. Noi standarde privind emisiile de CO2 pentru autoturisme
Astăzi limita de poluare cu care se pot vinde autoturismele noi este de 95 g CO2/Km, aceasta urmează să se reducă din anul 2025 la un nivel de 80,75 g CO2/Km și să se înjumătățească din anul 2030 (42,75 g CO2/Km). Aceste nivele de emisii vor face ca mulți producptori să – și oprească producția, neavând cum să atingă aceste norme și astfel vom avea o ofertă mult mai mică decât cererea, aspect care va aduce salturi importante de prețuri la nivelul mașinilor noi care se vor vinde, în următorii 10 ani, cu până la 40-60%. Potrivit unui studiu realizat de platforma de anunțuri pentru vehicule second-hand Autovit, prețul mediu al unei mașini noi a crescut cu 46% de la sfârșitul lui 2020 până la finalul anului 2022.
b. Mecanismului de ajustare la frontieră în funcție de carbon
Importatorii din UE care importă diferite materii prime sau piese, vor fi obligați să achiziționeze certificate de carbon corespunzătoare prețului carbonului care ar fi fost plătit dacă mașinile ar fi fost produse în conformitate cu normele UE. Această nouă taxă pe CO2 va crește prețul materiei prime (tablă, plastic etc.) și a componentelor și subansamblelor mașinilor importate din țări non UE sau care nu au implementate mecanisme cerute de normele UE. Având în vedere prognozele evoluției taxelor de CO2 în următorii ani, acest mecanism va aduce creșteri semnificative de preț atât la nivelul mașinilor noi cât și la nivelul mașinilor second hand, după implementarea ei.
2. Creșterea costurilor cu mașinile care utilizează combustibili clasici datorită:
a. Creșterii taxelor pentru mașinile care utilizează combustibili clasici
Chiar dacă această direcție nu este cuprinsă explicit în Fit for 55, este o direcție care se dezvoltă în toate țările Europene, adăugând creșeterea costurilor cu utilizarea mașinilor clasice. Discutăm atât de creșeterea taxelor locale și naționale, cât și interdicția de a pătrunde în anumite zone sau localități, care în fapt necesită costuri suplimentare pentru utilizatorul acesteia, odată cu plasarea mașinii în parcări cu plată, aflate la marginea localității și deplasarea cu un alt mijloc de transport în localitate.
b. Înființării Fondului pentru atenuarea impactului social al acțiunilor climatice
Se instituie obligația ca deținătorii mașinilor cu combustibili clasici să achite o taxă prin care vor trebui să fie achiziționate certificate de emisii. Această nouă taxă va crește costurile cu utilizarea mașinilor clasice.
3. Creșterea costurilor cu combustibilii datorită:
a. Impozitării suplimentare a produselor energetice
În scopul diminuării utilizării mașinilor care folosesc combustibili clasici, se vor aplica impozitări suplimentare și la nivelul combustibilului de tip benzină/motorină. Această situație se va suprapune peste o creștere a prețului acestor combustibili urmare a diminuării în viitor a capacitățiilor de producție a țițeiului și a capacităților de rafinare, oferta devine mult mai mică decât cererea.
b. Creșterii ponderii biocombustibililor
Începând cu anul 2025, este obligatoriu ca 10% din combustibili vânduți la pompă să fie de tipul bio, dar biocombustibilul folosit să fie maxim 7% produs din plante tehnice, iar restul din biocombustibili produși din resturi alimentare sau din alge. Creșterea cantității de bicombustibil, dar și reducerea ponderii biocombustibilului produs din pante tehnice, va necesita investiții importante în rețe de colectare a deșeurilor vegetale, dezvoltarea de capacități de rafinare și stocare, aspect care se va reflecta în creșterea prețului cu combustibilul. Dacă în present costul cu biocombustibili în prețul benzinei este de cca 10%, el se va dubla în viitor, ce va adduce creșteri la prețul litrului de benzină datorat doar acestei măsuri de cca. 12%.
c. Dezvoltării infrastructurii pentru combustibili alternativi
Refugierea în achiziția mașinilor care nu consumă combustibil clasic nu va aduce în următorii 10 ani prețuri mai mici, nici la achiziția și nici la costurile reale cu utilizarea mașinii. Cererea mare care va apărea pe aceste mașini urmare a măsurilor de decarbonare, va aduce prețuri mai mari pentru acestea. Creșterea cererii de energie electrică, hydrogen, LNG etc. va determina creșteri de preț pentru aceste forme de energie, necesară funcționării mașinilor. La acestea se vor adăuga costurile mari necesare dezvoltării foarte rapidă a infrastructurii necesare alimentării mașinilor ”ecologice”.
În concluzie aprecime că prețul mașinilor cu combustibil clasic va crește cu minim 50% în următorii 10 ani, iar costurile cu utilizarea mașini (taxe, impozite, combustibili) se vor dubla față de costurile din prezent. De asemenea apreciem că prețurile mașinilor, second hand clasice vor avea cele mai mari creșteri în următorii 10 ani.
Previziuni privind creșterea prețului aferente autoturismelor noi, în următorii 10 ani
Mașini clasice
Mașini electrice
Contravaloarea mașini
81%
30%
Costurile cu combustibilii
75%
75%
Costurile administrative, taxe, impozite și mentenanță
113%
50%
Cost mediu total anual considerând amortizarea achiziției în 10 ani
83%
41%
În același timp trebuie să remarcăm că și mașinile pe combustibili alternativi, vor avea prețuri peste prețurile mașinilor cu combustibili alternativi de astăzi și costuri de utilizare de asemenea mai mari decât costurile de astăzi.
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a publicat recent decizia numărul 262/2023 prin care a retras autorizația de funcționare a societății Euroins România. Decizia ASF vine în urma constatării indiciilor stării de insolvență a companiei, iar Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară a hotărât promovarea unei cereri pentru deschiderea procedurii de faliment și numirea Fondului de Garantare a Asiguraților ca administrator interimar al societății.
Conform legii, începând cu publicarea deciziei în Monitorul Oficial numărul 233/2023, se pot depune cereri de despăgubire la Fondul de Garantare a Asiguraților, fără a mai fi necesară declararea definitivă a falimentului de către instanțe. La 60 de zile după publicarea deciziei în Monitorul Oficial vor putea începe și plățile, la 90 de zile după deschiderea procedurii de faliment expiră automat toate polițele Euroins, iar la 90 de zile după declararea definitivă a falimentului expiră perioada în care pot fi depuse cereri de despăgubire, scrie site-ul studiifinanciare.ro.
Euroins România a făcut obiectul unor acțiuni intense de control începând cu anul 2020, iar în perioada februarie 2020 – ianuarie 2023, ASF a aplicat societății 26 de sancțiuni, soldate cu amenzi totale de peste 16 milioane de lei. Toate sancțiunile aplicate de ASF societății Euroins România au fost confirmate de instanțele de judecată.
Pentru o completă documentare cu privire la rezultatele procesului de supraveghere și control, ASF a pus la dispoziție o Sinteză a deciziilor luate de Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară în legătură cu societatea Euroins România. De asemenea, în sinteză sunt detaliate neregulile identificate la Euroins România și motivele pentru care ASF a decis să nu avizeze transferul de active către societatea EIG Re, înregistrată în Bulgaria.
Pentru Euroins România, situația nu face fiabilă aplicarea unei proceduri de rezoluție, iar pentru restabilirea cerinței de capital de solvabilitate (SCR) este nevoie de fonduri în cuantum la 2,19 miliarde lei, iar pentru acoperirea MCR fonduri în cuantum de 1,75 miliarde lei.
În cadrul Proiectului educațional interșcolar „BUCURII GÂNDEȘTI, FAPTE ÎMPLINEȘTI, SUFLETU-ȚI MULȚUMEȘTI!”, din cadrul Strategiei Naționale de Acțiune Comunitară, Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” Lespezi, comuna Gârleni, reprezentată de director prof. Camelia Furieșu, prin coordonator S.N.A.C local – prof. Anamaria Domnina Gînju, a inițiat o amplă campanie socială, în parteneriat cu instituțiile de învățământ: Colegiul Economic „Ion Ghica” din Bacău, reprezentat de director prof. Teodora Craus și de director adjunct prof. Gabriel Gabor, Școala Gimnazială „Constantin Platon”-director prof. Sorin Bostan și coordonator prof. Anamaria Bostan, Școala Gimnazială „Alecu Russo”-director prof. Maria Abaza și prof. înv. primar Ramona Gabor, Liceul Tehnologic „Dumitru Mangeron”-director prof. Marius Dragomir și director adjunct prof. Claudia Benchea, Școala Gimnazială „Ion Borcea” Racova- director prof. Cornelia Cozma, coordonator prof. Simona Ionică.
Proiectului de suflet i s-a alăturat un număr de 52 de cadre didactice, membri în echipa de implementare, ce s-au implicat activ alături de elevi și părinți voluntari, cu toții dornici de fapte bune, realizând o colectă ce a constat în hăinuțe, jucării, produse alimentare, produse de igienă, dulciuri și fructe. Activitatea de voluntariat a vizat 10 familii nevoiașe din parohia Huțu, comuna Găiceana, copii și vârstnici aflați în dificultate. În data de 23 martie, voluntarii inimoși s-au deplasat la Biserica „Sfântul Dimitrie” din satul Huțu unde am fost întâmpinați cu multă căldură de părintele paroh Gheorghiță Ardeleanu și de copiii din parohie. Voluntarii de fapte bune au împărțit darurile micuților prezenți la Sfânta Biserică. După acest moment emoționant, și-au îndreptat pașii sfioși spre casa unor familii nevoiașe, nedeplasabile alături de părintele paroh, pentru a continua distribuirea pachetelor.
„Piatra de încercare a omeniei e fapta bună căci omenia nu se manifestă prin vorbe, ci prin fapte. Prin aceste activități de voluntariat, cu toții vom înțelege că valoarea unui om rezidă în ceea ce este capabil să dea și nu în ceea ce este capabil să primească. Prin aceste mici acțiuni caritabile nu numai că sădim un zâmbet pe chipul celor care prea rar zâmbesc, dar învățăm totodată să fim responsabili, receptivi la problemele celorlalți, într-un cuvânt: Să fim oameni, mereu, alături de semenii noștri!”, afirmă în încheiere inițiatorul proiectului, prof. Anamaria Domnina Gînju (Școala Gimnazială Mihai Eminescu” Lespezi)
Parohia Romano-Catolica „Sf. Nicolae” în colaborare cu Centrul de Cercetare „Academia Petru Tocănel” din cadrul Institutului Teologic Romano-Catolic Franciscan din Roman, anul acesta, și-au propus să abordeze tematici de actualitate prin care să propună prin evenimentele desfășurate lunar, tuturor oamenilor care doresc, o înțelegere mai profundă a credinței și a problemelor societății în care trăim. Credem că numai astfel putem fi protagoniști ai istoriei, aducând înaintea lui Dumnezeu problemele oamenilor de astăzi și întrupând credința noastră prin gesturi, atitudini și decizii prin care să construim o lume mai bună. Citind semnele timpului dorim să-i sensibilizăm pe credincioși, dar și pe toți băcăuani de bunăvoința la importanța solidarității, a colaborării, lăsându-ne provocați de o altă întrebare: „Dincolo de diferențe… putem crea o lume fraternă?”
Scopul acestor evenimente este acela ca, prin întâlnirea cu oameni care prin pasiunea, generozitatea, și uneori curajul lor, schimbă lumea acolo unde își desfășoară activitatea, să regăsim entuziasmul de a ne implica din ce în ce mai mult în activități care promovează binele comun, ca să nu mai vorbim că dimensiunea credinței ne invită să asumăm activ istoria pe care o trăim, făcând ca în ea să strălucească din ce în ce mai mult dreptatea, respectul, toleranța și caritatea.
Tocmai de aceea, marți 28 martie, la ora 19.00, în sala mare de la subsolul Bisericii „Ss. Petru și Paul” va avea loc o conferință cu titlul: Fraternitatea între stereotipuri și prejudecăți în societatea Românească, invitat fiind Valeriu Nicolae.
Valeriu Nicolae este jurnalist, scriitor și activist pentru drepturile omului. A lucrat cu migranți și refugiați în Europa, Turcia și Liban, a condus numeroase traininguri pe tema instituțiilor europene pentru organizații guvernamentale, ONG-uri și companii multinaționale și deține o firmă ce oferă traininguri de comunicare și diplomație pentru instituții financiare, ministere de externe și organizații din Europa, Africa și Asia. Activitatea sa la Bruxelles a dus la adoptarea unor serii de strategii europene și naționale în domeniul social. În 2007, împreună cu actualul vicepreședinte al Uniunii Europene, Frans Timmermans, a inițiat una dintre cele mai eficiente campanii împotriva rasismului. În 2009 a fondat și a condus, până în 2013, fundația Policy Center for Roma and Minorities și este cofondator al Coaliției pentru o Strategie Europeană pentru Romi. Din 2012, vreme de trei ani, a fost directorul regional al celui mai mare ONG care lucrează cu refugiați – World Vision.
În 2016, în timpul guvernului tehnocrat, a fost consilier de stat și secretar de stat. În 2017, a fost reprezentant special al secretarului general al Consiliului Europei. O bună parte a veniturilor sale din ultimii 15 ani a fost folosită pentru a ajuta copiii săraci din Ferentari să rămână în școală. Pentru eforturile depuse în Ferentari, Valeriu a primit premiul onorific World’s Children’s Prize Award de la regina Suediei (2018). În 2009, campania de promovare a cititului în comunitățile sărace inițiată de Valeriu Nicolae a primit premiul doi în cadrul unei festivități în New York. A primit și Premiul Parlamentului European pentru „Cetățeanul Anului“ (2013) și Premiul UNICEF pentru cel mai bun proiect în sport și educație, pentru munca sa cu unii dintre cei mai vulnerabili copii (2012). Este unul dintre producătorii filmului documentar Toto și surorile lui (2014). Are un masterat în diplomație acordat Summa cum Laude de Universitatea din Malta. A prezentat peste o sută de lucrări științifice la conferințe naționale și internaționale. A publicat trei cărți, două în engleză și una în italiană. Scrie săptămânal în Dilema veche, precum și în Libertatea și pe platforma Ziare.com.
Vă așteptăm cu drag la această conferință mult așteptată. Intrarea este liberă.
Două instituții din municipiul Bacău, Agenția pentru Protecția Mediului (APM) și Garda Forestieră Județeană, împreună cu Asociația Culturală Brothers of Rock și Agenția de Turism Travel Wild, au omagiat manifestarea anuală Luna Plantării Arborelui (15 martie -15 aprilie 2023) prin plantarea unui număr de peste 500 puieți de fag și gorun.
Acțiunea – ne-a informat cons. Maria Ionos, purtătoarea de cuvânt APM Bacau, a avut loc într-o parcelă din Ocolului Silvic Blăgești. Materialul săditor, logistica necesară (cazmale, hârlețe, sape de munte, găleți) precum și asistența tehnică au fost asigurate de reprezentanții ocolului silvic, iar forța de muncă de participanți.
Pentru a marca acest eveniment, tinerii din Brothers of Rock vor organiza un concert la o dată și într-o locație care vor fi comunicate ulterior.
De la simularea probei pentru evaluarea naţională la limba şi literatura română care a precedat, la nivel judeţean, proba elaborată la nivel naţional şi susţinută de elevii claselor a VIII-a pe 20 martie 2023. În urmă cu câteva săptămâni, unele inspectorate şcolare au propus gimnaziştilor, în interiorul subiectelor, o cerinţă privitoare la identificarea situaţiilor când cuvinte date conţin diftong. Pentru că unii elevi nu s-au descurcat la rezolvarea acestui punct, au apărut pe internet comentarii ale părinţilor, rudelor, cunoscuţilor (nu şi ale profesorilor de limba şi literatura română, sunt convins) privitoare la oportunitatea propunerii unui subiect de fonetică implicând termenul „diftong”. Acesta, s-a spus, ar fi apanajul specialiştilor filologi şi deci ar depăşi nivelul de cunoştinţe al unui gimnazist. Că nu aşa stau lucrurile o demonstrează cerinţa 1 de la punctul B al subiectului gândit de Ministerul Educaţiei, prin Centrul Naţional de Politici şi Evaluare în Educaţie (C.N.P.E.E.).
Să ne reamintim
Diftongul este grupul de sunete alcătuit dintr-o vocală şi o semivocală (diftong descendent sau coborâtor, precum „ai”, din „rai”; „eu”, din „zeu”; „oi”, din „noi”; „ii”, din „vii”; „ăi”, din „tăi” etc.) sau dintr-o semivocală şi o vocală (diftong ascendent sau urcător, precum „ea”, din „mea”; „ia”, din „ţi-a [dat]”; „iu”, din „mediu”; „eo”, din „pleosc” etc.), rostit în aceeaşi silabă.
Să rezolvăm împreună
Scrie în casetă litera corespunzătoare răspunsului corect.
Conţin diftong ambele cuvinte din seria:
a) „aveau”, „studiu”.
b) „categoria”, „ciocul”.
c) „noroiul”, „evoluţiile”.
d) „seara”, „aproape”.
Cuvintele erau extrase din cele două fragmente date spre analiză complexă: „Dansul ursului”, de Ion D. Sîrbu şi „30 de ani în şa”, de Felix Ţopescu.
Să le luăm pe rând:
a) „aveau” conţine triftongul „eau”; „studiu” are diftongul ascendent „iu”, dar este singur în serie;
b) „categoria” conţine hiatul „i-a”, iar „ciocul” are un fals diftong („io”), de vreme ce în silaba „cio-“ digraful „ci” este nesilabic ([čo-kul]), deci seria nu are nici un diftong;
c) „noroiul” conţine diftongul ascendent „iu”, dar „evoluţiile” prezintă hiatul „i-i”; seria are un singur diftong;
d) „seara” prezintă diftongul ascendent „ea”, la fel cum „aproape” conţine diftongul ascendent „oa”.
Prin urmare, răspunsul corect este d).
O situaţie specială pare a fi cuvântul „evoluţiile”, în a cărui rostirea s-ar ascunde un iot ([i] semivocalic dinaintea lui „e”), ceea ce ar duce la identificarea unui diftong ascendent („ie”). Iotul este recunoscut doar în cazul cuvintelor vechi din limba română, şi anume al formelor flexionare prezentate de pronumele personale („eu”, „el” etc.) şi de verbul „a fi” („eşti”, „este” etc.). Acelaşi cuvânt este pronunţat de unii vorbitori în cinci silabe (/e-vo-lu-ţii-le/), ceea ce ar face să fie descoperit un diftong în penultima silabă. Rostirea corectă este în hiat (/e-vo-lu-ţi-i-le/), adică în şase silabe.
În fiecare an, 321 milioane de vorbitori de limbă franceză din 88 de state, sărbătoresc Ziua Francofoniei. Totodată, se împlinesc 30 de ani de când România a devenit membră a Organizației Internaționale a Francofoniei (OIF).
Cu acest prilej, la Liceul Teoretic „Henri Coandă”, Bacău, pe parcursul întregii săptămâni, respectiv în zilele de 20-23 martie, au avut loc mai multe activități parte din proiectul educațional „Zilele Francofoniei 2023”, proiect realizat în parteneriat cu Colegiul „Mihai Eminescu” Bacău, Colegiul Național „George Apostu” Bacău și Școala Gimnazială „Alecu Russo” Bacău.
Scopul acestui proiect a fost promovarea toleranței, a egalității de șanse, a diversității și a interculturalității prin intermediul limbii franceze în rândul elevilor de gimnaziu și liceu. Astfel, activitatea de luni 20 martie „Români celebri care au cucerit Parisul”, a constat într-o întâlnire literară la care au participat elevii clasei a XI-a B, aceasta marcând impactul culturii franceze asupra literaturii române.
Ziua de marți a debutat cu o expoziție având tema „Les messagers de la paix” în care s-au utilizat cele 10 cuvinte propuse anul acesta de către OIF, respectând tema timpului. Sărbătoarea francofoniei a reunit miercuri, 22 martie 2023, elevii din Liceul Teoretic „Henri Coandă” și Colegiul „Mihai Eminescu”, într-o activitate amplă în care francofonia a fost la ea acasă.
Elevii din cele două licee s-au întrecut în a-și demonstra talentele artistice prin concursuri de afișe, grafică digitală, pictură pe tricouri, recital de poezie, acorduri francofone și concurs gourmet. Liceenii au fost foarte încântați de această întâlnire în care au făcut schimb de impresii în limba franceză, descoperindu-i astfel multiplele valențe, muzicalitatea și arătându-și totodată dorința de a se reîntâlni cu alt prilej.
Joi, 23 martie 2023, activitățile dedicate acestei sărbători au continuat cu vizionarea de filme francofone și realizarea de creații digitale prin intermediul inteligenței artificiale. Coordonatorii proiectului prof. Carmen Găbureanu, prof. Carmen Cupaș, bibl. Dana Pricop – Liceul Teoretic „Henri Coandă” Bacău, prof. Paula Petrea, inf. Luiza Sandu – Colegiul „Mihai Eminescu” Bacău și prof. Daniela Condrea – Colegiul Național „George Apostu” Bacău au stabilit ca următoarea întâlnire să se desfășoare în Săptămâna verde din acest an școlar.
Coordonatoare de activitate în departamentul TSA al companiei Aerostar, Camelia este una dintre cele mai apreciate femei care lucrează aici și a apărut în campania deschisă de curând pe rețelele de socializare.
A absolvit Colegiul Economic „Ion Ghica”, din Bacău, și lucrează la Aerostar de 12 ani. Ea susține că munca în echipă este cea mai bună modalitate de a atinge obiectivele și că realizarea unei lucrări de calitate poate fi făcută doar într-un mediu în care toți vor colabora, într-un spirit de colegialitate și de interdependență.
Camelia mai spune și că menținerea echipei și coordonarea corespunzătoare a acesteia sunt, de asemenea, puncte importante, iar organizarea sarcinilor, atenția la detalii, gestionarea task-urilor într-un mod eficient, comunicarea, toate aceste abilități sunt necesare unei bune coordonări. „Jobul pe care îl am acum este o provocare și vreau să îmi demonstrez mie că pot!” – a opinat Camelia, dar a dat și un sfat pentru fetele care vor să intre în domeniul complex al aviației: „Să aibă încredere în ele. Acesta ar fi cel mai bun sfat.”
În contextul aniversării Zilei Poliției Române, polițiștii băcăuani au desfășurat în perioada 22-24 martie a.c, o campanie de promovare a profesiei de polițist, cu scopul de a informa tinerii interesați cu privire la procedura de recrutare, dar și de a le povesti o parte din activitățile pe care le desfășoară zi de zi.
Astfel, polițiștii de prevenire a criminalității, siguranță școlară, criminalistică, proximitate, absolvenți ai școlilor postliceale de agenți de poliție – promoția octombrie 2022, precum și elevi aflați în practică la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău, au făcut echipă și au vizitat trei licee din județul Bacău, respectiv Liceul Teoretic „Spiru Haret” Moinești, Liceul Teoretic „Henri Coandă” Bacău și Liceul Tehnologic „Anghel Saligny” Bacău.
Elevii din anii terminali au descoperit principalele activități ale Poliției Române, având ocazia să adreseze întrebări legate de aspectele de interes pentru ei direct polițiștilor.
Polițiștii le-au prezentat elevilor condițiile legale de recrutare și criteriile specifice, documentele necesare pentru întocmirea dosarului, aspecte legate de probele de concurs, instituțiile de învățământ ale M.A.I. și le-au împărtășit propriile experiențe privind încadrarea în acest sistem.
Și TU poți deveni POLIȚIST!
Dacă îți dorești o profesie interesantă, palpitantă, dinamică, ce îți oferă posibilitatea de a apăra drepturile cetățenilor, te așteptăm alături de noi!
Informații suplimentare privind înscrierea și depunerea dosarelor se pot obține la Serviciul Resurse Umane din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău sau pe site-ul unității http://bc.politiaromana.ro în secțiunea Carieră – Admitere Instituții Învățământ.
Bustul lui Creangă din parcul stațiunii Slănic-Moldova, operă a sculptorului Vasile Aciobăniței Mera (1964).
Pedepsia, boala care l-a măcinat pe Creangă până la finalul vieții. Și care nu a fost singura
De-a lungul scurtei sale vieți, scriitorul Ion Creangă (1837 – 1889) a vizitat în trei rânduri stațiunea Slănic-Moldova, pentru a se trata de bolile de care suferea, cea mai gravă fiind cea cunoscută sub numele de epilepsie, sau pedepsie așa cum o mai numea acesta și cum mai era cunoscută în zona Moldovei (pedepsie f. pop. în zona Moldovei: epilepsie + pedeapsă, boală considerată de popor ca o pedeapsă divină: ,,la unii le umblau buzele, parcă erau cuprinși de pedepsie”, Creangă, A. 84, cf. DEX).
În ultimii zece ani din viaţa povestitorului, această afecțiune s-a manifestat prin crize tot mai dese, care i-au și grăbit sfârșitul, astfel că, la 31 decembrie 1889 avea să se stingă din viață, la doar 53 de ani…
Potrivit studiilor medicale, epilepsia nu poate fi vindecată, dar crizele pot fi controlate cu ajutorul medicației în aproximativ 70% din cazuri. Cert este că, în cazul lui Creangă, așa cum o arată cercetările de istorie literară este vorba nu doar de ,,moștenirea genetică, ci și de un pantagruelism extrem și încrederea în vindecări miraculoase, care s-au agravat una pe alta”.
După cum veți vedea până la final, aceasta nu a fost singura boală gravă a lui Creangă…
Vizitele lui Ion Creangă la Slănic-Moldova
În corespondența lui Creangă, cât și în cronicile și articolele publicate în presa vremii apar detalii de la cele trei vizite efectuate de acesta la Slănic-Moldova, în anii 1884, 1885 și 1886.
Despre prima vizită în stațiune (14 iunie – mijlocul lui iulie 1884), Creangă pomenește în scrisorile trimise familiei (fratelui Zahia şi conlocuitoarei sale, Tina Vartic). Aflăm din acestea că după ce i s-a făcut rău a fost tratat grabnic și i s-a dat ajutorul cuvenit de către dr. Aronovici (medic al stațiunii, cel care a întocmit în 1881 ,,Raportul Băilor de la Slănic prezentat Epitropiei generale a Casei spitalelor Sf. Spiridon din Iaşi”). Medicul i a recomandat apoi băi minerale calde și cură cu ape minerale, dar câteva zile nu a putut să urmeze tratamentul, din cauza ploilor necontenite.
Cea de-a doua vizită (iunie – iulie 1885) pare să îl găsească pe Creangă într-o formă mult mai bună, fapt relevat pe larg în cronica intitulată ,,Băile de la Slănic”, semnată de istoricul, scriitorul și gazetarul Nicolai Andriescu-Bogdan (cunoscut sub pseudonimul de N. A. Bogdan) și publicată la 16 iulie 1885, în ziarul ,,Liberalul” din Iaşi (publicată mai târziu, în 1923, în volumul ,,Poveşti şi bazaconii din Moldova”). Cu această ocazie, se fotografiază în mijlocul a 28 de învăţăcei şi profesori cărora le spunea tot felul de snoave, iar apoi, apare în milocul altei fotografii, încadrat de A. C. Cuza și N. A. Bogdan, ultimul, fost elev al lui Creangă, cu douăzeci de ani în urmă.
Ferotipie Ion Creangă la Slănic-Moldova, alături de A. C. Cuza și N. A. Bogdan (1885)
N. A. Bogdan povestește în cronica sa o serie de întâmplări hazlii cu Ion Creangă, despre pofta de mâncare a acestuia, despre tratamentul cu izvoarele minerale și băi, despre incursiunile prin stațiune, dar și cum au fost înșelați atunci când în loc de băi calde cu apa izvoarelor minerale au făcut băi cu apă din râul Slănic ș. a.
Cea de-a treia vizită pe care a întreprins-o Creangă la Slănic-Moldova (10 iulie – 8 august 1886), pentru a-și alina suferințele avea să fie și ultima. Deși boala lui s-a ameliorat în urma tratamentului, Creangă nu se va mai vindeca niciodată…
Detalii în premieră despre diagnosticul și tratamentul lui Ion Creangă cu ocazia ultimei sale vizite la Băile Slănic
Aceste aspecte sunt publicate în ,,Curierul Slănicului Moldova” , Nr. 5, joi, 31 iulie 1908 (în urmă cu 115 ani), începând chiar cu menționarea datei sosirii (10 iulie 1886) și apoi a plecării din stațiune (8 august 1886), datare care nu mai apare până acum.
Materialul este unul inedit și nu cred să fi fost prezentat undeva, drept pentru care iată-l mai jos reprodus fragmentar și cu mici adnotări, așa cum este prezentat în pagina a doua a ziarului, la rubrica ,,Reportajul nostru”, în articolul ,,Ion Creangă la Slănic”, semnat probabil tot de redactorul-șef al publicației, M. Miereanu:
,,În ziua de 10 iulie 1886, marele și neuitatul nostru maestru al basmelor și limbii românești, Ion Creangă, veni la Slănic, pentru a-și restabili sănătatea-i zdruncinată și a se repauza în timpul arșițelor de vară. Fiind suferind, în veci neuitatul maestru se prezentă imediat, chiar în ziua sosirii sale, domnului profesor dr. Ludovic Russ junior (medic-șef al stațiunii și profesor de clinică medicală la Facultatea de Medicină din Iași, n. a.), ca să-l consulte cum să-și urmeze cura în acest dumnezeiesc locaș. Sala de consultații a spitalului băilor, – pe acea vreme, – era în actualul local al hotelului `Nemira`. Supus unei minuțioase examinări medicale, emeninentul profesor și medic, dl Ludovic Russ, care nutrea o dragoste frățească pentru maestrul prozator, constată că Ion Creangă suferă, pe lângă accese epileptiforme (crize de epilepsie) și de obezitate și pletoră generală (o creștere a volumului de sânge circulant care dezvoltă o hipertrofie miocardică pronunțată și la care apare de obicei un ten roșu, puls complet și încordat, dureri de cap, înroșire la nivelul capului, greutate corporală în exces, cf. doctormedina.ro). De altfel, Creangă mărturisi singur aceasta, explicând că numeroasele crize de epilepsie datau încă din 1882, când a avut primele manifestări. Toate aceste suferinți le îndura marele Creangă în timpul când era institutor, deci când se surmena mai mult ca oricând. Dl dr. Russ mai constată că boala lui Creangă e cu atât mai gravă cu cât avea un temperament sangvinic și, pe lângă alte prescripții farmaceutice, îi prescrie cura cu apă minerală: trei pahare de la Izvorul Nr. 3 și un pahar de la Izvorul Nr. 6. De asemenea, băi calde de 26 grade de la Izvorul Nr. 2, comprese reci la cap, iar pentru a putea dormi liniștit în cursul nopții, cingători umede la pulpele picioarelor”.
prof. dr. Ludovic Russ, medicul inspector al stațiunii care l-a diagnosticat și tratat pe Creangă în 1886
Starea lui Creangă, mult mai bună după tratament. Slănicul salvator
La finalul celor șapte zile de cură, Creangă se prezentă din nou la dr. Russ, căruia îi declară că nu a mai avut crize dese de epilepsie, cu excepția nopții de Sfântul Ilie, când a suferit două accese mai puternice. Situația l-a determinat pe medicul curant să-i mai administreze și o doză de polibromură (bromură, calmant al sistemului nervos). Așa cum reiese din finalul articolului, starea scriitorului s-a ameliorat simțitor după tratament: ,,Până în ziua de 5 august, Creangă n-a mai avut niciun acces, dar a slăbit mult și totuși, starea generală s-a îmbunătățit enorm de mult. În ziua de 8 august 1886, duiosul și fermecătorul povestitor părăsi Slănicul, pe deplin restabilit”.
Am folosit două cărți poștale, provenite din surse diferite, pentru a crea o panoramă a Bacăului de la 1942.
Imaginea din stânga era cunoscută și provocase controverse în cercurile pasionaților. Imaginea din dreapta, probabil realizată în același timp, face parte din alt set de ilustrate. Unindu-le, s-a identificat cu certitudine zona: fotografia a fost realizată de pe rezervorul de apă, actualul Observator Astronomic.
Se văd ca puncte de reper (1) Biserica Sf. Ioan și (2) fabrica Filderman, ulerior Partizanul, actualul Arena Mall. Mulțumim lui Dragoș Bora pentru ajutor.
După mai multe zile de tăcere pe subiectul benzilor de circulație blocate pentru a face treceri de pietoni cu pavele, primarul iese la contra-atac si-l acuză de crearea acestei probleme pe prefectul județului.
«Soluțiile” de mobilitate au fost gândite de un amator în administrația publică, recompensat acum cu funcția de prefect. Pe vremea când era consilier al fostului primar, stimabilul a desenat cu pixul niște piste», a spus primarul Lucian-Daniel Stanciu-Viziteu.
«Ce am găsit faptic, în momentul în care am ajuns în primărie, au fost niște proiecte făcute pe genunchi, fără avize și documentații tehnice. Iar „ingineria” de pe Mioriței este din această categorie. Domnul acesta a crezut că, dacă desenează cu pixul pe hârtie o limbă de beton la baza podului Mărgineni, fluidizează traficul», a mai spus primarul Bacăului.
«Zilele acestea același personaj asmute instituțiile statului asupra tuturor primăriilor din județ. Așa se întâmpla când, cu spirit și gândire cuprinse de amatorism și slugărnicie, n-ai cum să prevezi efectele nefaste chiar asupra propriei organizații.S-a muncit pentru remedierea aberațiilor, in timpul foarte scurt disponibil si fără a risca pierderea finanțării», a declarat primarul Lucian – Daniel Stanciu – Viziteu.
Prefectul: USR şi administrația sa pierd finanțările europene
«E greu să vorbească despre proiecte europene un individ care n-a făcut nimic, niciodată. Nici trenul urban nu i-a ieşit, nici parcările plutitoare pe Bistrița. Nimic. Din 2020 până azi nu a implementat niciun cent din cele peste 50 de milioane euro lăsate „la cheie” începând cu toamna lui 2019», a declarat, pentru Deșteptarea, prefectul Lucian Bogdănel.
«Strategia Integrată de Dezvoltare Urbană (SIDU) pe baza căreia s-au realizat proiectele pentru piste de bicicletă este opera companiei dlui. Dragoş Pîslaru, europarlamentar USR, colegul de partid al lui Viziteu care-l cunoaşte foarte bine.
După 3 ani în care singurele sale realizări au fost să facă praf Dusterul primăriei şi să angajeze falsificatori de diplome universitare la propriul cabinet, Viziteu aruncă cu acuze – în disperare de cauză – fiindcă funia se strânge la par. Nu are ce arăta, numele său echivalează cu ZERO pentru Bacău.
Acum, primarul USR şi administrația sa pierd finanțările europene, bani gratis pentru atragerea cărora au muncit alții şi care ar fi putut însemna o veritabilă gură de oxigen pentru oraş.», a mai declarat prefectul județului.
Ce spune proiectul
Deși primarul Viziteu spune că, atunci când a ajuns în Primărie, nu exista documentația tehnică, realitatea este că la 18 martie 2019, Consiliul Local Bacău a a aprobat „documentația tehnico-economică, faza SF pentru obiectivul de investiții «Traseu pentru biciclete – semicircular – Mioriței»”. Sunt 156 de pagini care conțin inclusiv proiectul investiției și în care nu există scuarul care a blocat o bandă de circulație pe strada Mioriței. Asta deoarece nu există pistă de biciclete după trecerea de pietoni întrucât se prevedea ca bicicliștii care ajung de pe strada Gării, în sensul giratoriu de la Podul Mărgineni să coboare de pe bicicletă când traversează strada în dreptul stației de autobuz pentru a ajunge pe cealaltă parte drumului, în zona Liceului Karpen, pentru a continua deplasarea.
Toate proiectele referitoare la traseele nemotorizate au fost aprobate în Consiliul Local, de la studiile de fezabilitate până la devize. Inclusiv actualul Consiliu a aprobat actualizarea devizelor. Proiectele au fost finanțate prin Axa 4 Mobilitate Urbană Durabilă, care are ca obiectiv principal diminuarea noxelor poluante din orașele reședință de județ. Se urmărea diminuarea traficului rutier prin amenajarea de piste pentru biciclete, stimularea mersului pe jos sau alte soluții. Contractele de finanțare, de circa 50 de milioane de euro, s-au semnat în 2019-2020 și de trei ani de zile totul a rămas în proiect.
Primarul spune că s-a găsit o soluție pentru problemă, împreună cu Poliția Rutieră: «Ambuteiajul de pe strada Mioriței nu rămâne așa! Am găsit soluția pentru această problemă, împreună cu Poliția Rutieră. Circulația va reveni la două benzi în apropierea girației, iar traficul nu va mai fi îngreunat».
„Armata” UMB lucrează și noaptea pe șantierul Autostrăzii Moldovei (A7). Pe secțiunea Buzău – Focșani, tronsonul 1 (Buzău – Vadu Pașii), în zona nodului rutier cu drumul de legătură către DN2, cei de la UMB execută lucrări de terasamente inclusiv noaptea.
Filmarea este realizată în data de 21.03.2023 și prezintă o mulțime de utilaje UMB care lucrează cu mult spor, astfel încât noua autostradă prinde din ce în ce mai mult contur, cu fiecare zi (și noapte!) ce trece.
Tronsonul 1 (Buzău – Vadu Pașii) este construit de compania românească UMB și va avea o lungime de 4,6 km de autostradă (incluzând și un pod de peste 1,3 km peste Râul Buzău), precum și un drum de legătură de aproape 8 km ce va face conexiunea intre DN2 (E85) la nord de Buzău și noua autostradă, completând astfel inelul de centură a orașului.
Peste 30 de pompieri au participat astăzi, 24 martie, la acțiunea de împădurire, desfășurată în cadrul Ocolului Silvic Fântânele, din Județul Bacău.
Acţiunea de împădurire face parte din seria de evenimente organizate în perioada 15 martie-15 aprilie 2023 de către Direcţia Silvică Bacău, pentru a marca “Luna Pădurii”, eveniment sărbătorit la nivel național.
„Fie că vorbim de acțiuni de ecologizare sau de împădurire, la fel ca cea pe care am desfășurat-o astăzi, am fost prezenți și implicați, acolo unde am simțit că putem aduce o contribuție benefică”, se arată într-un comunicat al ISU Bacău.
Şase persoane au fost arestate preventiv pentru 30 zile iar una este arestată la domiciliu, în urma percheziţiilor DIICOT Bacău realizate pe linia combaterii traficului de droguri.
Potrivit IPJ Bacău, în urma celor opt percheziţii domiciliare au fost depistate aproximativ 150 grame de canabis, 75 de grame rezină de canabis, 2 grame de amfetamină, 7 dispozitive de tip grinder, 5 cântare de mare precizie şi alte obiecte şi dispozitive folosite la prepararea, porţionarea şi administrarea drogurilor.
„Totodată, au fost descoperite mai multe telefoane mobile, aproximativ 8.000 lei şi peste 1.000 euro, despre care există bănuiala că ar fi provenit din vânzarea drogurilor”, a declarat, vineri, purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău, subcomisarul Cătălina Păduraru.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.
La acţiune au participat poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bacău şi jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobilă Bacău. AGERPRES
Polițiștii băcăuani, în contextul manifestărilor pentru marcarea Zilei Poliției Române, au sărbătorit alături de Robert, un copil de 10 ani, născut pe data de 25 martie.
Polițiștii Compartimentului Analiză și Prevenire a Criminalității, cei din cadrul Biroului Siguranță Școlară și ai Secției 5 Poliție Rurală Răcăciuni au sărbătorit data de 25 martie a.c., alături de un copil de 10 ani și familia acestuia, din comuna Cleja.
Evenimentul s-a desfășurat în contextul aniversării Zilei Poliției Române și a zilei de naștere a celui mic.
Poliția Română aniversează anul acesta, la data de 25 martie, 201 ani de atestare documentară.
Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Bacău au dorit să marcheze această zi importantă pentru ei, alături de oameni deosebiți. Astfel, au apelat la complicitatea colegilor de la Secția 5 Poliție Rurală Răcăciuni și a mamei minorului pe care au vrut să-l surprindă în zi aniversară.
Polițiștii au oferit o surpriză dulce, ghiozdan și rechizite, prietenului lor, Robert și au fost recompensați cu licărirea de bucurie din ochii săi.
Activitățile au fost realizate cu sprijinul Corpului Național al Polițiștilor – Consiliul Teritorial Bacău.
La mulți ani, Robert! La mulți Ani, Poliția Română!
FSLI şi FSE „Spiru Haret” cer de urgenţă Guvernului României să găsească soluţii la rezolvarea problemei aplicării integrale a dispoziţiilor Legii – cadru nr. 153/2017 pentru toate categoriile de salariaţi din învăţământ, astfel încât toate categoriile de salariaţi din sistemul educaţional să beneficieze de salariul de bază prevăzut de această lege pentru anul 2022, precum şi identificarea unor soluţii pentru creşterea veniturilor personalului didactic auxiliar.
Totodată, sindicaliştii solicită adoptarea, în regim de urgenţă, a normativelor pentru personalul nedidactic şi personalul didactic auxiliar, având în vedere că normativele care se aplică sunt din anul 1998, precum şi aplicarea regulamentelor privind acordarea sporurilor pentru condiţii de muncă, întrucât salariaţii din învăţământ sunt singurele categorii de bugetari care nu beneficiază de acordarea acestor sporuri.
Gala Excelenței în Asistență Socială, ediția a IX-a, organizată de Colegiul Național al Asistenților Sociali, a fost prilejul ideal de a recunoaște munca și premia pe cei mai determinați asistenți sociali ai anului 2022, la Ateneul Român din București. Evenimentul organizat cu prilejul celebrării Zilei Mondiale a Asistenței Sociale, a reunit cei mai devotați profesioniști din domeniul asistenței sociale din România.
Beganu Cristina Maria, asistent social la Fundația de Sprijin Comunitar, si coordonator al Centrului rezidențial Satul Seniorilor Milly, a câștigat titlul de „Asistentul Social al anului 2022” din domeniul Protecției Persoanelor Vârstnice și Îngrijirii la Domiciliu, premiu pe care l-a primit într-un cadru festiv, la ceremonia derulată miercuri seară și care a fost prezentată de Andreea Marin.
„În spatele acestui premiu, stă o muncă desăvârșită și un exemplu în ceea ce privește profesionalismul în domeniul asistenței sociale, repere prin care Beganu Cristina Maria s-a remarcat și a rămas în sufletele beneficiarilor și ale colegilor din cadrul FSC. Felicitări Cristina, suntem mândri de tine și fericiți că ești colega noastră!”, au transmis reprezentanții FSC printrun comunicat.
Distincția obținută de reprezentanta FSC este cu atât mai important cu cât este singurul Premiu I obținut în cadrul acestei prestigioase Gale de către un reprezentant al județului Bacău. „Îi felicitam și pe ceilalți colegi de breaslă care au fost nominalizați în cadrul Galei și suntem extrem de bucuroși pentru că FSC-ul reprezintă din nou, cu mândrie, județul Bacău în elita profesioniștilor în domeniul social din România!”, se mai arată în comunicat.
Inspirați de sloganul „Fii schimbarea pe care vrei să o vezi în lume! Fiecare picătură sau gest contează!”, ales în acest an de UN (United Nations) Water, salariații Administrației Bazinale de Apă (ABA) Siret au sărbătorit Ziua Mondială a Apei (marcată pe 22 martie) donând sânge. La apel au răspuns și angajații din Sistemul de Gospodărire a Apelor Bacău.
„Sângele apă nu se face” – sună o celebră expresie. La ABA Siret s-a demonstrat, însă, reversul acesteia când s-au prezentat să doneze sânge. „Chiar dacă nu toți au fost în cele din urmă admiși pentru donare – au opinat reprezentanții conducerii ABA Siret -, ne-am bucurat să putem face un gest mic pentru noi, dar important pentru semenii în nevoie. Având în vedere că fiecare doză poate fi folosită pentru până la trei persoane, ne bucurăm să știm că sângele donat miercuri de noi poate salva până la 42 de oameni.
Adresăm mulțumiri personalului de la Centrul de Transfuzie Sanguină Bacău pentru răbdare și profesionalism!”
Ziua Mondială a Apei este o inițiativă născută în 1992, la Conferința Națiunilor Unite asupra Mediului și Dezvoltării (UNCED) desfășurată la Rio de Janeiro. „Pentru ABA Siret – au mai precizat cei din această instituție -, Ziua Mondială a Apei reprezintă și un eveniment anual, dar este și un prilej de a reitera eforturile noastre concentrate în scopul asigurării resurselor de apă pentru toate folosințele, precum și pentru protejarea acestora. Totodată, grija față de apă nu este și nu poate fi doar a unei instituții, ci a tuturor, fie ei agenți economici, operatori de apă, autorități locale, ONG-uri sau simpli cetățeni”.