marți, 16 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 931

Chimcomplex nu s-a calificat pentru ajutor de stat. În schimb va primi milioane de euro o firmă care a avut vânzări de numai 5.100 de lei

    Companiei Chimcomplex Borzești i s-a refuzat de către Ministerul Economiei acordarea de ajutoare de stat deși avea punctajul necesar pentru aceasta, în schimb fonduri de circa 30 de milioane de euro vor fi acordate unor companii cu cifre de afaceri de până în 500.000 de lei și cu 2-3 angajați.

    Conform ziarului Puterea, Ministerul Economiei a acordat ajutoare de stat în valoare de milioane de euro unui număr de 8 companii necunoscute, cu cifre de afaceri foarte mici și fără angajați.

    Asociația Oamenilor de Afaceri din România (AOAR) a criticat procesul de evaluare și a atras atenția asupra modului defectuos de gestionare a ajutoarelor de stat, ceea ce poate duce la pierderea încrederii în capacitatea ministerelor de a gestiona fondurile din bani publici.

    Lista companiilor finanțate a stârnit indignarea AOAR, care susține că modul în care au fost stabiliți câștigătorii a fost făcut în detrimentul unor companii cunoscute pe piață și că au fost acordate ajutoare pentru investiții fără a se ține cont de analiza ”viabilității investiției”.
    Conform sursei citate, una dintre companiile care au primit aprobare pentru ajutor de stat are o cifră de afaceri pe anul 2021 de numai 5.100 de lei și zero angajati dar va primi ajutor de stat pentru o „investiție viabilă” cuprinsă între 26,25 milioane și 45 de milioane de euro.

    Reprezentanții AOAR susțin că aceste firme nu au experiența și resursele pentru realizarea unor investiții de amploare și nici capacitatea de absorbție și implementare de ajutoare de stat de până la de 200 de ori mai mari decât cifra lor de afaceri.

    ”Cel mai probabil, ele sunt folosite pentru mascarea unor interese economice ale altor entități care nu vor sa apară public și/sau care nu s-ar fi calificat și vor face în perioadele următoare schimbarea de acționariat (prin majorări de capital, împrumuturi convertibile făcute direct sau indirect etc). Altfel spus, ajutorul de stat devine tranzacționabil între agenții economici prin vehicule utilizate special pentru astfel de licitații”, precizează reprezentanții asociației.

    Conform aceleiași surse, o firmă din Buhuși s-a calificat pentru a primi ajutor de stat în valoare de 113 milioane de lei. ECOBAC SAL SRL si-a propus să înfiinteze o unitate de tratare și eliminare deșeuri nepericuloase.

    UMB va termina Lotul 2 al Autostrăzii A0 Nord cu un an mai devreme

      Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a făcut o vizită pe șantierul Lotului 2 din Autostrada A0 Nord și a declarat că este impresionat de mobilizarea exemplară a antreprenorului român implicat în acest proiect, UMB. Conform contractului semnat cu Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), termenul de finalizare este iunie 2024, însă constructorul a promis că va finaliza lucrările cu aproape un an mai devreme, în luna august a acestui an.

      Lotul 2 al Autostrăzii A0 Nord are o lungime de 19 km și reprezintă o parte importantă din Inelul de Centură al Capitalei, un proiect mult așteptat de bucureșteni și de toți românii care tranzitează zona proximă a Capitalei. Valoarea proiectului pentru acest lot se ridică la aproximativ 832 de milioane de lei, fără TVA, iar sursa de finanțare este Programul de Transport.

      Potrivit declarațiilor ministrului Grindeanu, există deja porțiuni ale autostrăzii pe care s-a așternut asfalt, iar acum se montează parapete. De asemenea, se lucrează intens la noduri, mai ales la Nodul DN1. Ministrul a subliniat că mobilizarea exemplară a antreprenorului român implicat în acest proiect este un model de urmat și pentru ceilalți antreprenori care construiesc Inelul de Centură al Capitalei alături de CNAIR.

      Finalizarea acestui proiect va fi o veste bună pentru toți cei care tranzitează zona de nord a Capitalei și vor avea la dispoziție o alternativă la traficul intens de pe DN1. De asemenea, acest proiect va contribui semnificativ la îmbunătățirea infrastructurii rutiere din România și va face posibilă dezvoltarea economică a zonei în care se află autostrada A0 Nord.

      Primarul din Tătărăști spune că la Gherdana nu se mai extrage lutul de 30 de ani

        Primarul comunei Tătărăști, Petru Tăbăcaru, a afirmat că în ultimii 30 de ani nu s-a făcut nicio intervenție asupra site-ului arheologic din Gherdana, iar zonele învecinate nu au fost utilizate pentru construcții. Acest lucru a fost confirmat și de fotografiile transmise de către Primar. De asemenea, el a subliniat că localnicii nu mai folosesc lutul ca material de construcție în acea zonă.

        În acest context, Primarul a declarat că este important ca cetățenii să primească informații corecte și să aibă acces la informații verificate cu privire la patrimoniul cultural și istoric din comunitatea lor.

        Locul de joacă din Parcul Nord, închis de Protecția Consumatorilor

        Protecția Consumatorilor a închis, astăzi, locul de joaca pentru copii, de la Parcul Nord, din Bacău, întrucât acesta este degradat si-i pune în pericol pe cei care-l folosesc.

        Prefectul Lucian Bogdănel a anunțat, ieri, că Protecția Consumatorului va verifica situația referitoare la degradarea gravă a locului de joacă din Parcul Nord, după o investiție de 150.000 de euro realizată de Primăria Bacău.

        Potrivit declarației prefectului, în luna noiembrie a anului trecut, primarul Viziteu a declarat că investițiile în parcurile Spicul și Nord vor rezista ani de zile și vor oferi echipamente rezistente și sigure pentru copii. Cu toate acestea, realitatea este alta.

        Imaginile apărute în mediul online arată o degradare accentuată a locului de joacă recent modernizat, iar prefectul Bogdănel consideră că este necesară o verificare judicioasă a situației.

        Viceprimarul Liviu Miroșeanu a declarat că situația este „nepermisă și de netolerat”. Potrivit declarației sale, lucrarea de tartan de la locul de joacă pentru copii, care a fost executată acum câteva luni, a început să se degradeze, ceea ce reprezintă o amenințare la adresa siguranței copiilor care se joacă acolo.

        Tartanul care ar trebui să ofere siguranță maximă copiilor este foarte uzat și degradat în multe locuri, iar aceasta poate duce la accidente foarte grave.

        Viceprimarul Miroșeanu a declarat că lucrarea a fost executată prost, în grabă și fără respectarea minimelor condiții tehnice, iar aceasta reprezintă o bătaie de joc. El a precizat că s-a luat legătura cu executantul și a fost somat să refacă întreaga suprafață, cât mai repede, pe cheltuiala sa, deoarece lucrarea este încă în garanție.

        Executantul a fost de acord să remedieze problema și să refacă întreaga suprafață, însă viceprimarul a atras atenția asupra faptului că astfel de situații nu trebuie să se mai repete și că cei care câștigă licitații trebuie să-și asume foarte serios contractele pe care le semnează.

        Programul casieriilor RAJA în perioada sărbătorilor Pascale

          Casieriile RAJA și compartimentele care desfășoară activități de lucru cu publicul vor fi închise în intervalul 14 – 17 aprilie 2023.

          Pentru efectuarea plăților, abonații pot folosi serviciile online, precum contul de client RAJA (accesibil pe pagina web www.rajac.ro sau prin aplicația de mobil), virament bancar sau direct debit. Clienții care nu au acces la soluțiile de plată la distanță pot achita facturile la punctele de plată Pay Point sau Westaco.

          În perioada sărbătorilor de Paște RAJA SA va asigura continuitatea la nivelul structurilor responsabile cu furnizarea serviciilor de alimentare cu apă și de preluare/tratare a apelor uzate.

          Pentru eventuale disfuncționalități survenite la nivelul infrastructurii de apă și canalizare, abonații societății pot apela numărul de telefon al Dispeceratului – 0241/924, accesibil 24 de ore din 24. Echipele de intervenție sunt pregătite să acționeze cu promptitudine pentru remedierea în timp util a tuturor avariilor sau a problemelor apărute în sistem, astfel încât utilizatorii serviciilor noastre să poată beneficia de acestea la parametri optimi.

          Începând de marți – 18 aprilie 2023, societatea își va relua programul normal de lucru.

          Program prelungit la Caziere și Serviciul Rutier

            Pentru a veni în sprijinul cetățenilor români care se deplasează în/din străinătate pentru a petrece sărbătorile Pascale, ghișeul de eliberare a certificatelor de cazier judiciar de la reşedinţa Inspectoratului de Poliție Județean Bacău va funcționa în zilele de 14.04.2023 şi 17.04.2023 în intervalul orar: 08.00 – 10.00.

            Totodată, în perioada 14-17 aprilie a.c., la ghișeul de relații cu publicul al Serviciului Rutier, cu sediul în Bacău, strada Spiru-Haret, nr.2-4, programul de lucru se va desfășura zilnic,  în intervalul orar 09.00-11.00.

            Poliția în acțiune

              Depistat în trafic, băut și fără permis de conducere

              La data de 10 aprilie a.c, în jurul orei 15.00, polițiștii din cadrul Postului de Poliţie Vultureni au depistat în flagrant delict, un tânăr, de 29 de ani, din comuna Stănişeşti, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 243 B, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.

              Fiind testat cu aparatul alcooltest, rezultatul a fost de 1,19 mg/l alcool pur în aerul expirat. Tânărul a fost condus la spital, unde i-au fost recoltate mostre biologice de sânge.

              Polițiștii au întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe. 

              Reținut de polițiști după ce ar fi încălcat măsura ordinului de protecție

              Polițiștii din Pârgăreşti au depistat un tânăr de 29 de ani, în timp ce se afla la imobilul în care se aflau persoanele protejate prin ordin de protecție, emis de către Judecătoria Oneşti. A fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de încălcarea măsurilor dispuse prin ordin de protecţie, iar faţă de tânăr s-a luat măsura reţinerii pe o perioada de 24 ore, fiind introdus în Arestul I.P.J. Bacău.

              A condus băut și fără permis de conducere, un moped

              La data de 10 aprilie a.c, în jurul orei 17.00, o patrulă de poliție din cadrul Secţiei 8 Poliţie Rurală Buhoci a depistat un moped condus de un tânăr din comuna Gioseni care nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.

              Tânărul avea o alcoolemie de 1,25 mg/l alcool pur în aerul expirat.

              Ulterior, a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre biologice de sânge.

              Polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și sub influenţa alcoolului.

              Recomandările polițiștilor pentru cei care merg la Denii

                Perioada premergătoare Sărbătorii Pascale este una dintre cele mai apropiate de evenimentele creştineşti, desfăşurate la biserică. În fiecare seară din această săptămână, până în Vinerea Mare, au loc la biserică slujbele speciale, numite Denii.

                Pentru ca aceste clipe să le putem petrece în linişte şi siguranţă, Inspectoratul de Poliție Județean Bacău vă recomandă:

                Când plecaţi la ceremoniile religioase, asigurați-vă că ați închis ferestrele și ați încuiat ușa!

                Parcarea autoturismelor personale să se facă astfel încât să nu se blocheze căile de acces atât pentru cetăţeni, cât şi pentru autospecialele de intervenţie ale poliţiştilor ori aparţinând altor instituţii, în caz de nevoie!

                Aveţi grijă de bunurile pe care le aveţi asupra dumneavoastră!

                Când staţi la rând, nu vă înghesuiţi!

                Nu păstraţi banii în buzunarele exterioare ale vestimentaţiei! Furturile din genţi se comit în special în locurile aglomerate. Dacă sunteţi împins, verificaţi-vă imediat geanta, pentru a fi siguri că nu sunteţi victima unui furt!

                Atunci când vă însoţesc copiii, nu îi lăsaţi nesupravegheaţi!

                Respectaţi întotdeauna indicaţiile poliţiştilor!

                Halda de fosfogips va intra într-un proces de ecologizare

                Până cel târziu în 2027, imensa haldă de fosfogips de la combinatul de îngrășăminte chimice Amurco va trebui să „dispară”. Cele 5,7 milioane de tone de reziduuri vor fi încapsulate, astfel încât să fie redusă la zero posibilitatea de poluare a mediului.

                În acest sens, ieri, la Prefectura Bacău, în prezența ministrului Mediului, Barna Tanczos, și a președintelui Administrației Fondului pentru Mediu, Laurențiu-Adrian Neculaescu, alături de reprezentanții autorităților locale și județene, a fost semnat un contract de servicii menite a actualiza un studiu mai vechi privind închiderea și reabilitarea depozitului deșeuri industriale din costa Bacăului. „Este un moment important, pentru că dăm un semnal de normalitate. Este absolut normal ca acesată problemă să fie rezolvată, chiar dacă se rezolvă cu întârziere, generată de lipsa de interes din perioada de funcționare a societății, de lipsa de interes din partea echipei de lichidatori care, tot timpul, lasă obligația de mediu la urmă. Dacă vrem să avem grijă de sănătatea cetățenilor, trebuie să tratăm cu mult mai multă seriozitate problemele de mediu. Acest fospogips trebuie să dispară de acolo, trebuie găsită soluția tehnică de ecologizare ”, a declarat ministrul Mediului.

                După ecologizare, depozitul va fi monitorizat, 30 de ani

                „Muntele” de 16 hectare, de fosfogips, de la marginea Bacăului, alături de depozitul de reziduuri industriale de la Suplacu de Barcău, județul Bihor, vor fi primele două amplasamente, din totalul de 27 din toată țara, care vor fi ecolgizate, în următorii patru ani. După efectuarea noului studiu de fezabilitate (care va oferi o soluție optimă de reducere a impactului asupra mediului a haldei de fosfogips), va urma procedura licitației pentru desemnarea firmei care va executa lucrările specifice. „Depozitul este o sursă extrem de periculoasă pentru întreaga zonă, populația fiind supusă riscului îmbolnăvirii cauzate de poluarea excesivă a apei, aerului și a solului. Pentru că, local, nu s-au găsut resursele financiare pentru închiderea acestui depozit neconform, Administrația Fondului pentru Mediu a fost desemnată să închidă depozitul. (…) Vom depune toate eforturile pentru ducerea la îndeplinire a acestui deziderat comun până în 2027, la final, urmând a fi redat UAT-ului care-l deține, cu o monitorizare de 30 de ani”, a subliniat șeful APM, Laurențiu Neculaescu.

                Halda, radioactivă?!

                Costurile presupuse de întregul proces de ecologizare a celor peste 5,7 milioane de tone de reziduuri vor fi suportate din fonduri de la Programul Operațional Infrastructura Mare – POIM. Cert este că, de săptămâna viitoare, vor începe studiile de teren (ridicările topometrice, studiile geotehnice, ridicarea probelor de laborator etc), în special, determinările de radioactivitate a reziduurilor. „Emoțiile pe care le avem sunt legate de radioactivitatea compușilor reziduali (provenită de la izotopii de uraniu și de thoriu utilizați în procesul de producție de la Amurco n.r.). Dacă acesta va fi mare, cu siguranță nu se va da o finalitate produșilor reziduali, ci se va merge pe încapsularea haldei. Țineți cont că Bistrița se află la 300 de metri de depozit”, a punctat Cristina Corpodean, reprezentanta firmei EPMC Consulting care va realiza studiul de fezabilitate.

                Un nou mall în Bacău? Dedeman vinde terenul de la Letea către un investitor imobiliar

                Dedeman pregătește vânzarea terenului fostei fabrici de hârtie Letea din Bacău, după ce a cumpărat activele imobiliare în 2019. Dezvoltatorul imobiliar Prime Kapital este cel care va achiziționa acest teren, iar între cele două companii există o convenție de inalienabilitate semnată în luna ianuarie a acestui an, scrie Economica.net.

                Această convenție stabilește o interdicție de înstrăinare și grevare până în anul 2025.
                Potrivit informațiilor obținute de Economica.net, terenul are peste 25 de hectare, fiind cea mai mare parcelă pentru care Prime Kapital este în proces de due diligence.

                Prime Kapital, care deține 21,5% din compania africană MAS RE, are în vedere construirea unui mall pe acest teren din Bacău.

                În luna martie a acestui an, MAS RE a anunțat că își extinde stocul de terenuri în două orașe reședință de județ, dar fără să dezvăluie numele acestora. În aceste orașe, compania se află în procedură de due diligence pentru construirea unui mall de aproape 49.000 de metri pătrați și unul mai mic, de 13.200 de metri pătrați.

                În prezent, Prime Kapital este în proces de due diligence pentru terenul Letea din Bacău, unde intenționează să construiască un mall.

                Due diligence” este un termen folosit în lumea afacerilor pentru a descrie un proces de investigare și evaluare a unei companii sau a unei tranzacții înainte de a fi finalizată.

                În cazul unei tranzacții imobiliare, precum cea de mai sus, procesul de due diligence poate include evaluarea proprietății imobiliare, a actelor de proprietate, a istoricului proprietății și a stării sale fizice, a eventualelor probleme juridice sau fiscale, a potențialului de dezvoltare a proprietății și a altor aspecte relevante. De asemenea, procesul de due diligence poate implica o evaluare a vânzătorului și a partenerilor de afaceri implicați în tranzacție, pentru a se asigura că aceștia sunt credibili și nu reprezintă un risc pentru tranzacție.

                În general, procesul de due diligence este esențial pentru a asigura că o afacere sau o tranzacție este viabilă și că toate riscurile asociate au fost luate în considerare înainte de a se lua o decizie finală.

                Apariția unui nou mall ar putea fi o veste bună pentru dezvoltarea economică a orașului, întrucât va genera noi locuri de muncă și va atrage investiții în zonă. Cu toate acestea, există și o preocupare în rândul locuitorilor din Bacău cu privire la impactul pe care construcția unui mall îl va avea asupra mediului și traficului din zonă.

                „Veniți de luați lumină!“ Spectacol al Ansamblului „Busuiocul“

                  Ansamblul Folcloric  „Busuiocul“ al Consiliului Județean Bacău, în parteneriat cu Primăria Bacău și Arhiepiscopia Romanului și Bacăului, vă invită marți, 18 aprilie 2023, orele 18, la Teatrul de Vară „Radu Beligan“ (Bacău, Strada Vasile Alecsandri Nr. 39 bis), să urmăriţi spectacolul artistic „Veniți de luați lumină!“

                  Menită să celebreze Învierea Domnului nostru Iisus Hristos, cea mai mare sărbătoare a creștinătății, noua provocare artistică a prestigiosului colectiv băcăuan se înscrie în suita riturilor de primăvară legate de Sfintele Paști și va oferi publicului câteva dintre tradiţiile şi credințele cultivate de-a lungul secolelor de poporul român, din care nu vor lipsi jocurile populare bărbătești și cele mixte de pe văile Bistriței și Siretului, precum și suite de dansuri din Bucovina și Muntenia.

                  Alături de orchestra și formația de dansuri ale Ansamblului Folcloric „Busuiocul“, pe scenă va evolua îndrăgitul trio alcătuit din preoții Ionuț Avram, Ioan Ciobanu și Ciprian Ignat, invitații speciali Alexandru Brădățan și Ansamblul „Plaiuri băcăuane“, iar cu recitaluri, solistele Paula Florescu și Georgiana Păduraru, care va și prezenta spectacolul.

                  Conducerea artistică aparține Lilianei Maria Vlase, managerul Ansamblului, coregrafia e semnată de Gheorghe Vlase, iar conducerea muzicală e asigurată de acordeonistul Victor Coman.

                  Intrarea e liberă, informații suplimentare putând obține la sediul instituției (strada Trotuș nr. 6 A) sau la telefonul 0234523357.

                   

                  Judeţul Bacău, promovat la Expoziţia Internaţională de Turism de la Chişinău

                  Centrul Internațional de Expoziții ,,Moldexpo” din Chișinău, a găzduit, în perioada 6 – 9 aprilie, Expoziţia Internaţională ,,Tourism & Travel Expo”, ediţia a XXVI-a, unica expoziție din Republica Moldova în domeniul turismului și agrementului.

                  Consiliul Judeţean Bacău, prin Serviciul Public Judeţean pentru Promovarea Turismului şi Coordonarea Activităţii de Salvamont Bacău (SPJPTCAS), a fost prezent pentru a doua oară la această expoziție, alături de Consiliile Județene din Suceava, Maramureș, Tulcea, Buzău și de Primăriile orașelor Bușteni, Măcin și Borșa.

                  În cadrul pavilionului organizat de Ministerul Antreprenoriatului și Turismului din România, SPJPTCAS a promovat la expoziţia de la Chişinău cele mai atractive destinaţii turistice ale judeţului Bacău, prezentate prin intermediul unui stand bogat și divers de materiale de promovare: broșuri turistice bilingve, pliante, hărți turistice și montane, materiale audio și video, aplicația ,,Visit Bacău”.

                  Spre deliciul vizitatorilor, aici au mai fost expuse și câteva coșuri cu produse tradiționale oferite de producători locali de pe Valea Trotușului, prin magazinul ,,Degustarium”, din comuna Ghimeș-Făget.
                  Printre numeroșii vizitatori ai standului județului Bacău s-au numărat oficialități din cadrul ministerelor de resort din România și Republica Molodva, reprezentanți ai altor instituții publice, firme și agenții de turism participante. Aceștia au putut fi astfel informaţi depre tradiţia şi ospitalitatea specifică, spaţiile de cazare moderne, monumentele şi ansamblurile de arhitectură, muzeele şi activităţile specifice turismului balnear, montan, de aventură şi agrement, ingrediente ideale pentru un sejur perfect în zonele turistice ale judeţului Bacău.

                  ,,Piaţa turistică băcăuană confirmă, pe an ce trece, ca fiind una cu potenţial de creştere pentru turiștii români, ca și pentru cel din Republica Moldova, care și în acest an şi-au manifestat interesul, îndeosebi pentru cele două stațiuni balneoclimaterice din județul nostru, Slănic-Moldova și Târgu-Ocna. De aceea, am considerat oportună prezenţa noastră la acest târg, o dată cu dorinţa de a dezvolta colaborarea şi cooperarea cu tot mai multe ţări participante la astfel de manifestări, de a înlesni schimbul de bune practici cu organizaţii, asociaţii şi instituţii publice din domeniul turismului, de a conferi judeţului Bacău o vizibilitate semnificativă pe plan naţional şi internaţional”, a declarat Cristian Sava, director-adjunct în cadrul SPJPTCAS Bacău.

                  Alături de România, la expoziția de la Chișinău au mai fost prezente circa 60 de firme și agenții de turism din Republica Moldova, Bulgaria, Grecia, Turcia, Georgia. Evenimentul expozițional este menit să contribuie la dezvoltarea industriei ospitalităţii, la sporirea calităţii serviciilor din domeniu, la apropierea destinaţiilor turistice de toate categoriile de beneficiari.

                  Romulus-Dan BUSNEA

                  Amenzi de aproape 400.000 lei, pentru abateri de la legislația muncii

                  Peste 15 la sută dintre angajatorii verificați, în luna martie, în ceea ce privește respectarea legislației muncii au fost surprinși pe picior greșit, ceea ce este o proporție destul de mare.

                  Mai exact, dintre cei 235 operatori economici verificați de către Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Bacău, 37 au fost amendați și mulți alții au primit avertisment. Valoarea totală a amenzilor se ridică la 391.800 lei.

                  Cum era de așteptat, ponderea în suma totală a amenzilor o dețin cele date pentru încălcarea reglementărilor din domeniul relațiilor de muncă (din acest punct de vedere au fost controlați 136 agenți economici la care lucrau 9.251 salariați).

                  Pentru asemenea abateri, au fost dispuse 18 amenzi din cele 37, care însumează 238.800 lei, și alte 16 avertismente. Dintre cei 18 angajatori care s-au ales cu amendă, șapte au fost depistați că practică munca ”la negru”. Referindu-se la aceasta, Dan Buftea, purtătorul de cuvânt al ITM Bacău, ne-a precizat:

                  ”La cei șapte angajatori au fost identificate, în total, zece persoane care lucrau fără forme legale. Mai exact, șase dintre cei șapte operatori economici au primit la muncă persoane cărora nu le-au încheiat anterior un contract individual, în formă scrisă. Celălalt a permis ca unul dintre salariații lui să lucreze pe perioada în care avea suspendat contractul individual de muncă. În consecință, cei șapte angajatori au fost sancționați contravențional, valoarea totală a amenzilor aplicate lor ridicându-se la 200.000 lei”.

                  Diferența de 38.800 lei o reprezintă amenzile date celorlalte 11 firme, pentru alte abateri de la actele normative care reglementează relațiile de muncă. Unii dintre ei nu au respectat legislația privind munca suplimentară și de noapte, iar ceilalți au încălcat reglementările referitoare la repausul săptămânal și la registrul general de evidență a salariaților, în format electronic.

                  ATENEU 643: Încă un premiu naţional pentru un scriitor băcăuan

                  În ediţia din luna martie a Revistei ATENEU (643),  pe care o găsiţi în toate punctele de difuzare a presei ale SC DEŞTEPTAREA, la pag. 2 citim o ştire-notă-cronică din care aflăm că scriitorul Petru Cimpoeşu a primit Pemiul Naţional pentru Proză „Ion Creangă”, OPERA OMNIA, ediţia a VII-a, 2023. Premiul se adaugă altora, la fel de valoroase, printre care Premiul Academiei, al Uniunii Scriitorilor din România, al Revistei Ateneu, al Revistei Observator Cultural, unul din romanele sale fiind desemnat Cartea anului în Cehia, cu premiul Magnesia Litera (2007). Semnalez acest eveniment, deoarece Petru Cimpoeşu nu asaltează redacţiile când primeşte vreun premiu şi nici când mai scoate un roman pe piaţă: scrie şi tace.

                  După o rapidă răsfoire, mă întorc la pag. 9 şi vă recomand articolul „Omorâtă cu blândeţea”, de la rubrica lumi anglo-saxone, semnat de Elena Ciobanu, astfel că îmi vine uşor să citesc grupajul de poezii semnat de Violeta Savu, de pe pag. 8. O încântare şi o pauză pentru meditaţie. Mai rar: directorul revistei, Carmen Mihalache, scrie şi semnează un articol în care aduce laude şi felicitări colectivului redacţional al altei reviste, tot de cultură – Teatrul azi, pentru iniţiativa de a scrie despre marile personalităţi ale teatrului românesc, acum George Banu. Citim. În seria şi rubrica semnată de Cornel Galben – Personalităţi băcăuane – citim despre Daniel-Ştefam Pocovnicu, un mai vechi şi nou colaborator al revistei, ilustrat şi în ediţia aceasta cu „Spradoza de kitsch”. Gabriela Laslău contiună cu episodul II din lecţia „Cum voi deveni romancier”, iar Marius Manta stă la taifas cu Emil Nicolae despre avangarda sau, cred că e invers. Oricum. Dan Perșa scrie radiografia volumului „Zuliari și mangafale – viața fascinantă a personajelor” (autor, Horia Gârbea), Ion Fercu continuă „șoaptele nuanțelor”, cu episodul 36, din „Prejudecățile: infern și provocare eternă”. „Meridianele” ne propun încă o întâlnire cu „Bucuriile și suferințele tânărului Yuguo”, de data aceasta de Nicoleta Popa Blanariu. Sunt doar câteva repere, poate subiective, însă cu numai patru lei, aveţi acces la multe alte subiecte, cronici literare, comentarii, poezie, artă, muzică, reviste, traduceri, ştiri. Ca bonus, revin la pag. 8 şi garantat Ştefan Radu m-a cucerit cu „Muştele împăraţilor”.

                  S-a semnat contractul pentru închiderea haldei de fosfogips – VIDEO

                     

                    Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Tánczos Barna, a fost prezent, marţi, la Bacău, unde a fost semnat contractul de servicii pentru actualizarea studiului de fezabilitate, proiectare, asistenţă tehnică şi pregătirea documentaţiilor de atribuire aferente proiectului de închidere şi reabilitare a depozitului de deşeuri industriale periculoase de fosfogips de pe fosta platformă Sofert.

                    „Dăm un semnal de normalitate. Este absolut normal ca această problemă să fie rezolvată, chiar cu întârziere, o întârziere generată de lipsa de interes din perioada de funcţionare a societăţii, a lipsei de interes a echipei de lichidatori care tot timpul lasă obligaţia de mediu la urmă, catalogând ca fiind ultima problemă care trebuie rezolvată. (…) Acest fosfogips care reprezintă un pericol real pentru locuitorii din această zonă trebuie să dispară. Trebuie găsită soluţia tehnică de ecologizare”, a declarat ministrul Tánczos Barna.

                    Preşedintele Administraţiei Fondului pentru Mediu (AFM), Laurenţiu Nicolaescu, a afirmat că depozitul ar urma să fie ecologizat până în anul 2027.

                    „Am ajuns în punctul în care avem o perspectivă clară în ceea ce înseamnă ecologizarea şi închiderea depozitului de fosfogips al fostului combinat de îngrăşăminte Bacău. (…) Sperăm ca în 2027, aşa cum ne-am fixat calendarul, să finalizăm perioada efectivă de închidere şi ecologizare a depozitului. Zona va fi monitorizată 30 de ani post-închidere”, a precizat preşedintele AFM, Laurenţiu Nicolaescu.

                    Prefectul Lucian-Gabriel Bogdănel a menţionat că halda de fosfogips a fostului combinat de îngrăşăminte chimice este o sursă de poluare pentru municipiul Bacău şi ecologizarea acesteia reprezintă „un deziderat vechi de decenii” pentru autorităţile locale.

                    Fostul Combinat de îngrăşăminte chimice Bacău a fost înfiinţat în 1974, iar în perioada 1978 – 2004 în vecinătatea combinatului au fost depozitate reziduurile de fosfogips.

                    Suprafaţa depozitului este de circa 16 hectare şi a fost dat prin hotărâre de Consiliu Local Bacău în administrarea AFM, pentru a putea implementa proiectul de închidere şi ecologizare cu fonduri europene. Obiectivul trebuie închis cât mai repede, fiind pe lista de infrigement deschisă de Comisia Europeană împotriva României. AGERPRES 

                    Curtea de Apel Bacau a respins cererea deputatului USR Iulian Bulai de a anula amenda primita pentru blasfemie

                      Deputatul USR Iulian Bulai a primit o amendă de 5.000 de lei din partea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) pentru că a afirmat pe Facebook că Iisus a fost un copil refuzat de comunitate iar Fecioara Maria a fost o „mamă surogat”, în ziua de Crăciun a anului 2019, scrie Lumea justiției.

                      Inițial, Curtea de Apel Bacău a anulat amenda, dar cazul s-a întors la rejudecare. La 24 martie 2023, aceeași Curte de Apel a respins acțiunea prin care Bulai a solicitat anularea amenzii.

                      În 29 septembrie 2022, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul CNCD, dispunând retrimiterea cauzei la Curtea de Apel Bacău pentru rejudecare.

                      Decizia ICCJ a fost motivată de faptul că judecătoarea a refuzat cererea ambelor părți de a introduce în cauză un terț – pastorul evanghelist David Ciucur, cel care l-a reclamat pe Bulai la CNCD în 2019. ICCJ s-a limitat la constatarea doar a acestui viciu de procedură, fără a analiza calitatea argumentației din sentința Claudiei Popescu.

                      Iulian Bulai este președintele Comisiei de Cultură din Camera Deputaților, iar amenda primită pentru blasfemie a atras atenția publicului și a adus în discuție libertatea de exprimare și dreptul la respectarea culturii și religiei.

                      Peste 80% dintre muncitorii plecați în străinătate, readuși în țară de Umbrărescu

                      Grupul UMB a reangajat peste 80% din muncitorii care au plecat în alte țări europene, potrivit declarațiilor secretarului de stat în Transporturi, Irinel Ionel Scrioșteanu, conform economica.net.

                      Acesta a subliniat faptul că salariile din domeniul construcțiilor au crescut foarte mult, iar UMB, cel mai mare constructor român de autostrăzi, are acum peste 5.400 de angajați, necesari pentru a construi peste 400 de kilometri de șosea de mare viteză.

                      ” Discutam cu cel mai mare constructor român în 2020 când lucra pe Craiova – Pitești. Atunci avea 1.200 – 1.400 de oameni și era în poziția în care era să câștige și loturile 3 și 4 din Craiova – Pitești. Și spunea: dacă reușesc să câștig și cele două loturi, îmi vor veni cel puțin 1.000 de oameni care mi-au plecat acum un an din firmă în Europa. Cred că au venit peste 80% din cei care i-au plecat și s-au reangajat la companie. În momentul ăsta cred că are 5.400 – 5.500 de angajați”, a declarat Scrioșteanu la DIGI24.

                      Acesta a subliniat că salariile au crescut foarte mult în domeniul construcțiilor. „Nu cred ca e vreun salariu sub 4.000 – 5.000 de lei. Inginerii depășesc 10.000 de lei”, a precizat secretarul de stat.

                      Scrioșteanu a fost întrebat dacă UMB are capacitatea să ducă la bun sfârșit șantierele de peste 400 de kilometri de autostradă și drum expres, iar acesta a afirmat că da. El a explicat că firma a văzut că are un șantier total și își mută resursele în așa fel încât să gestioneze sistemul.

                      În prezent, UMB are șantiere deschise în toată țara și firmele din grup au câștigat mai bine de jumătate din contractele licitate de Compania de Drumuri, de la secțiunea tunelurilor din Autostrada Lugoj – Deva (A1), la 42 de kilometri din Autostrada Transilvania (A3) și Autostrada Buzău – Pașcani (A7), finanțate prin PNRR. Pe lângă acestea, mai lucrează pe șantiere precum Drumul Expres Craiova – Pitești (DEx12), Drumul Expres Brăila – Galați (DEx6) și Autostrada Bucureștiului (A0).

                      Secretarul de stat a mai adăugat că grupul UMB este în creștere și că a mai comandat utilaje și mașini. Cu toate acestea, este posibil ca unele sectoare să se termine mai repede decât s-a contractat.

                      Amenzi de 250.000 de lei pentru deșeuri din construcții aruncate aiurea, la Onești

                        Garda Națională de Mediu – Comisariatul Județean Bacău a desfășurat în perioada 27.03-10.04.2023 verificări pe raza municipiului Onești privind identificarea și tragerea la răspundere a factorilor implicați care au dus la disconfortul generat de depozitări necontrolate de deșeuri provenite din construcții/demolări. Au fost vizate societăți comerciale, persoane fizice, persoane juridice și municipiul Onești.

                        S-au identificat depozitări de deșeuri provenind din lucrări de construcții demolări (betoane sparte, resturi de asfalt spart, cărămizi, pământ excavat, pietriș și balast din excavații, moloz, resturi și urme de ciment pietrificat, etc.), atât pe spații ale domeniului public al municipiului Onești cât și terenuri private.

                        Au fost verificate și societăți care prin activitatea lor ar putea avea impact asupra calității aerului înconjurător prin emisii de praf sau mirosuri.

                        În urma controalelor s-au dispus măsuri cu termen stricte pentru conformarea celor găsiți că încălcau prevederile legale din domeniul protecției mediului și desființarea depozitărilor ilegale de deșeuri.

                        S-au aplicat un număr de 8 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 250.000 lei.

                        Minciuna: boala fără de leac tolănită sfidător în genele noastre  (VII)

                         ,,E atât de obositor să le spui celorlalți ce știi că vor să audă, iar tu să știi că adevărul e cu totul altul”

                         

                        Dintre contemporani, am invitat  la această dezbatere filosof, un critic literar și doi scriitori. Vor privi către minciuna în genere, la aventurile acesteia în spațiul românesc și nu numai…

                              Prof. Elvira Groza, doctor în filosofie, publicist: ,,Minciuna ar trebui să fie deformarea sau falsificarea adevărului, dar lucrurile se complică încă de la Nietzsche, care spune că adevărul este un joc al interpretărilor și atunci minciuna este doar perspectiva diferită de a ta. Apoi complicația devine și mai mare și minciuna poate fi omisiune – gravă și ea – sau de-a dreptul constructivă, când avem de ascuns un adevăr distructiv; poate fi disimulare sau chiar o formă de diplomație, iar alteori o formă de manipulare. Eu practic minciuna, fie ca disimulare fie ca mijloc de adaptare, din nevoia de a fi acceptată și din teama de a nu rămâne singură. Dar e atât de obositor să le spui celorlalți ce știi că vor să audă, iar tu să știi că adevărul e cu totul altul.

                        Minciuna e practicată de toți românii, nu am întâlnit excepții. Specificul național e că românii mint cum respiră, atât de mare e dezinvoltura și nu-i mai pasă nimănui dacă lucrurile funcționează așa. Se minte programatic – în proiecte și promisiuni publice – se minte academic prin plagiate și incompetențe, se minte în viața de toate zilele ca să trăim «cu adevărat» și se minte din ignoranță. Dar se minte și e virtute națională, deși e tratată ca formă de supraviețuire. Tot românul minte și fiecare are o justificare: nu putea să facă altfel! La fel cum pretind și eu că mint ca să nu fiu singură, la fel pretinde și cel care minte că e competent sau plagiatorul. Mințim toți și toți avem conștiința curată – ori nu aveam încotro ori nici nu mai știm că mințim”.

                           Cristina Ștefan, scriitoare: ,,De la DEX cetire, minciuna ar fi o afirmație prin care se denaturează adevărul, sau un neadevăr, sau o plăsmuire, o născocire. De ce se folosesc,  ancestral, minciunile de către oameni? Pentru ascunderea unei fapte reprobabile, pentru manipularea celui căruia i se adresează, pentru inducerea în eroare, pentru obținerea unui folos personal nemeritat, pentru discreditarea cuiva. Gândindu-ne la mituri, la legende, minciuna se află și în Biblie, primul mare mitoman fiind Șarpele de la mărul ispitei iar în scrierile religioase minciuna este a diavolului: „Dumnezeu urăște minciuna”. A opta poruncă sună așa: «Să nu dai mărturie falsă împotriva aproapelui tău!».

                        Pe de altă parte, au fost minciuni tolerate, de-a lungul istoriei: polonezii i-au mințit pe naziști în cel de-al doilea război mondial, pentru a salva pe evrei. Sau o minciună  medicală în cazul unui diagnostic letal… Azi trăim cu minciuna pe masă, în cel puțin două sensuri: minciuna politico – economică: omenirea nu mai are încredere în politicieni, în promisiuni mincinoase, și nici în statistica și indicatorii financiari  ai țării, promovați cu surle și trâmbițe. Ca să nu mai vorbim de ceea ce s-a întâmplat în pandemie: măsuri care au scindat opinia publică, părțile acuzându-se  reciproc de minciună (vacciniști contra nevacciniști).

                        Al doilea sens: trăim într-o lume virtuală, propice minciunii. Internetul a potențat minciuna de la contrafacerea personalității omului, până la minciuni crase în legătură cu evenimente, fapte, așa-zisele fake-uri care au devenit mijloc de amuzament. Dacă ar fi o apreciere procentuală, mai mult de 50% din informație, atât pe internet cât și în tabloidele vremii, este mincinoasă. Minciuna face show-ul vieții azi.

                        Nu cred că românii mint mai mult ca alte popoare. Există un top al mincinoșilor celebri și niciunul nu este român… Nume mari, care au făcut istorie: Benjamin Franklin,  Frida Kahlo,  Frank Abagnale,  Bill Clinton, Calamity Jane , Papa Alexandru al VI-lea, Herodot,  Henry al VIII-lea,  Benedict Arnold, Robert Ripley.  Ultimul, Robert Ripley (1890-1940), om de televiziune american, mare călător în căutarea senzaționalului, un precursor al paparazzilor,  a fost considerat un geniu al minciunii: scornea descoperiri precum  oameni cu coarne pe cap sau copii ciclopi și le publica, succesul fiind uimitor. Dintre minciunile celebre din istorie, ar fi și cele ale lui Marco Polo cu călătoriile sale (ce succes!). Aflăm că „Polo povestește în cartea sa  Il Milione despre aventurile prin Tibet, Mongolia și China. Totuși, există un mare semn de întrebare în ceea ce privește această carte. Autoarea Frances Wood vorbește în lucrarea sa «Did Marco Polo Go to China?» despre toate neclaritățile din textul original și conchide că Marco a călătorit până în bazinul Mării Negre, de unde a aflat de la altcineva despre Mongolia și China, apoi și-a completat și înfrumusețat cartea cu celelalte aventuri numai pentru a o putea vinde mai bine!”(sursa: internet). Ar fi de menționat minciunile «cinematografice» ale filmelor istorice din perioada dinainte de ’89, dar acelea nu sunt ale poporului român, ci ale istoricilor consultanți de atunci. Însă proverbul celebru este al poporului: „Minciuna are picioare scurte”.

                           Prof. Petre Isachi, critic literar, redactor-șef al Revistei 13 PLUS: ,,Minciuna: un adevăr acceptat de toată lumea. Românii mint la fel ca toți urmașii lui Cain și Abel.  Se mint întotdeauna doar pe ei”.

                        Prof. Ioan Culiță Ușurelu, scriitor, redactor-șef al Revistei ,,Salonul literar”, ne-a oferit  câteva gânduri din volumul său aflat în curs de apariție, ,,Șoapte aforistice”: ,,●Cel mai mare pericol pentru minciună este să fie spusă de un uituc. ●Când minciuna a fost descoperită, pe obrazul persoanei care a spus-o va rămâne o pată pentru tot restul vieții. ●Sunt anumiți oameni care nu pot aduce în apărarea lor decât Minciuna. ●Minciuna din mintea fiecărui om poate fi periculoasă, dar primejdioasă de-a dreptul este aceea care dăinuie mult în minte și, după un timp, va exploda. ●Când Minciuna este pe primul plan în existența umană, atunci viața Mincinosului va fi mizerabilă și plină de riscuri. ●Știind că Minciuna nu apare din senin, pe nepregătite, vă trebui să fim atenți la trăsăturile negative, în stare incipientă, ale celor din jur. ●Omul căruia Minciuna nu-i provoacă oroare, acela nu este un om normal, cu suflet deschis. ●Vorbele pline de minciuni reprezintă, de fapt, micimea sufletească a individului”.