Continuăm prezentarea serialului dedicat ziarului ,,Curierul Slănicului Moldova” (din colecția Bibliotecii Centrale Universitare ,,Mihai Eminescu” din Iași – BCU), primul din România care a oglindit viața unei stațiuni balneare.
În fapt, un jurnal al stațiunii Slănic-Moldova, care acoperă o perioadă istorică mai puțin cunoscută publicului larg, cea din perioada ,,La Belle Époque”; un model peste timp de promovare a turismului balnear al „Perlei Moldovei”, așa cum a fost denumită stațiunea pentru prima dată, chiar de către acest ziar.
În acest episod: ,,Curierul Slănicului Moldovei”, Nr. 6, Anul VIII, Joi, 5 august 1910.
Din sumarul acestui număr: Cu trăsura pe noul drum de la Târgu-Ocna la Slănic și cu gândul la o cale ferată, dar și la consecințele progreselor științei; despre realizările epitropilor Slănicului; motivele pentru care Slănicul este atât de iubit; însemnări din block-notes-ul ziarului; Slănicul în luna august; cazul doctorului reclamagiu de la București; societate corală din Bucovina, în concert la Slănic; marele neurolog român, Gheorghe Marinescu, din nou oaspete de seamă al stațiunii; chemarea Slănicului, chemarea vieții; ziarul, la final de sezon 1910.
Emoționante ți frumoase gândurile așternute pe hârtie în articolul ,,Addio del passato…” (adio trecutului) de către medicul-publicist Adolf/Avram Steuerman–Rodion, unul dintre colaboratorii permanenți ai ,,Curierului”. După ce descrie cât de plăcut este acum de a călători cu landoul (trăsură de lux cu două banchete așezate față în față, al cărei acoperiș, format din două bucăți, se ridică și se lasă după voie, cf. DEX) pe noua șosea care leagă Târgu-Ocna de Slănic-Moldova, autorul se duce cu gândul mai departe, la necesitatea construirii și a unei căi ferate între cele două localități, proiect aflat deja în discuție, dar și la consecințele ce ar decurge din utilizarea ei. Iată cum vede medicul Rodion toate aceste aspecte: ,,Proaspăt prunduită, bine întreținută, umbrită de abundentele șiruri de mesteceni și de brazi, răcorită de apele Trotușului și Slănicului, hrănită de ploițe dese, șoseaua te primește ca o bună și prietenoasă tovarășă de drum, ca să te poarte până la acel mic colț paradiziac al țării, care poartă numele – sugestiv între toate – de Slănicul Moldovei. Se zice însă – și sunt puternice motive de a crede – că peste puțin timp se va înfăptui o altă mare minune, linia ferată Tg.Ocna – Slănic! Iată o perspectivă care ar putea face pe amatorii de frumuseți naturale, romanticii, visătorii, isteții – să excalme cu părere de rău: `adio, poezie!` Într-adevăr, drumul străbătut în trăsură, cu o oarecare zăbavă, apare mai feeric la vedere; ochiul are tot răgazul trebuincios de a se sătura de vederi și tablouri încântătoare; pieptul poate inspira cu lăcomie puritatea unui aer parfumat; auzul primește murmurul aromonios care năvălește din albiile pâraielor repezi, îmbinându-se când cu susurul frunzițelor mici, când cu freamătul înălțimilor împădurite; simțirea se leagănă ca într-o dulce beție, în așteptarea odihnei binefăcătoare, care o să vină curând. Toate acestea însă dispar de îndată ce călătorul ar sosi într-un vagon zgomotos, privind, din când în când, printre norii fumului de la mașină (aici cu înțelesul de locomotivă, n. a.), zburând cu iuțeala gândului de-a lungul drumului fermecător.
E drept: progresul nu ascultă glasul visătorilor; el are cerințele sale și aduce doar, în schimbul poeziei dispărute, anumite foloase, plăceri și ușurări de altă natură. Călătorul nu se va mai opri în drum la tradiționalul `Cerdac`, pentru a poposi caii și pentru a-și pregăti o mică gustare; nici la `Eftimie` nu va face ocolul scurt și odihnitor. Dar, va parcurge drumul numai în vreo jumătate de ceas și astfel va vedea cu o oră înainte mândra stațiune a Slănicului. Și uite așa, încă una dintre trăsăturile poetice ale drumului este amenințată să dispară o dată cu sosirea liniei ferate: addio del passato!” În drumul său spre Slănic, medicul Rodion îl întreabă curios pe birjar cum se vor descurca oameni ca el, atunci când se va deschide drum de fier, adică linie ferată. Deloc speriat de urmările progresului, conducătorul trăsurii îi răspunse că oamenii nu-și fac probleme și că au și alte ocupații în vedere, precum extragerea și prelucrarea pietrei din cariera Slănicului, creșterea animalelor, producția de legume, fructe și verdețuri pentru consumul turiștilor. În schimb, foloasele și înlesnirile pe care le-ar aduce o astfel de realizare se vor simți din plin pentru toți, localnici și turiști: ,,Nu doar transportul mai rapid și mai eficient al unor materiale cu trenul ar fi singurul avantaj, dar gândiți-vă câte mii și mii de noi vizitatori vor veni în timpul verii în această splendidă stațiune, atât de binecuvântată de natură! Câtă sănătate, seninătate și mulțumire semănate pretutindeni! Nu răscumpără toate acestea, oare, micile pierderi pe care le va suferi romantismul rustic?” Finalul este la fel de încântător ca de fapt, întregul articol: ,,Pe când ne făceam intrarea în Satul Nou din Slănic (toată zona străzii Ștefan cel Mare de astăzi, n. a.), vizitiul se opri pentru un ultim și scurt popas; se coborî de pe capra trăsurii, culese un braț de frunze și de iarbă, apoi se reîntoarse la cai:
– Ce vrei să faci? întrebai curios.
– Să-nfund clopotele cailor. Altminteri nu-i voie de intrat în Slănic. Dorm boierii și-i trezim din somn! Cine oare va înfunda atunci coșul formidabil al locomotivei, când va veni trenul șuierând de departe, lung, ascuțit și strident, pătrunzând până în inima stațiunii și trezind oamenii, deșteptând codrii din visarea lor matinală? Însemna-va oare acea eră că poezia e jertfită pe altarul progresului, așa cum se temea poetul cel mare al Moldovei, când scria: `Și cum vin cu drum de fier / Toate cântecele pier` (poezia ,,Doina”, de Mihai Eminescu, n. a.). Credem că, dimpotrivă, frumusețile Alpilor, ale Germaniei și Elveției n-au suferit prin înmulțirea trenurilor și funicularelor. Iar sub codrii Slănicului va rămâne de-a pururi destulă poezie ca să mulțumească pe cei mai pretențioși; la poalele munților lui, poezia este eternă – ea este ceea ce nu moare niciodată, pentru că e chemată să dea viață”.
După ce sunt readuși în prim plan cei trei epitropi, acest triou de aur al administrației din Slănic, C. B. Pennescu, Dimitrie Botez și dr. Emil Pușcariu, ziarul pomenește și de realizările de excepție obținute sub conducerea lor. Printre acestea, cea mai importantă rămâne, de departe, noua șosea, care asigură o afluență crescută și mai sigură de turiși, ca și de mărfuri, deși, tabloul ar fi și mai întregit cu o cale ferată, a cărei utilitate este incontestabilă: ,,Actualii epitropi ai Casei `Sf. Spiridon` au înregistrat în actualul sezon balnear, printre celelalte frumoase succese cu privire la Băile Slănic (instalațiile de băi, electroterapie și inhalații, n.a.), încă unul, nespus de important, anume, construirea șoselei care leagă Slănicul de Tg.Ocna și de restul țării. Noua arteră de comunicație este construită în asemenea condiții de soliditate și de bună întreținere, încât poate susține și o linie ferată de interes local, care să poată servi cu folos Băile și să înlesnească buna și comoda comunicație a vizitatorilor, dar și transportul mărfurilor de primă necesitate. Cu astfel de noi mijloace de transport, care îl fac mult mai accesibil, Slănicul e menit să progreseze în mod uimitor. Căci, tot ce se poate dori unei stațiuni climaterice și balneare, situare, pitoresc, ape salutare, totul se găsește aici, în valea aceasta minunată, adumbrită în munții uriași ce o împresoară. Cu timpul, Slănicul va putea deveni o stațiune cu un sezon perpetuu, grație climei dulci din timpul iernii și dacă, linia ferată pe care statul o proiectează s-o construiască peste munți, pentru transportul lemnului din pădurile Transilvaniei (pe atunci această regiune aparținea Regatului Austro-Ungar, n. a.) se va face, atunci Slănicul poate deveni, în scurt timp, o stațiune internațională, după cum a fost vorba că o să devină. Când gândim că viitorul acesta bogat și frumos se datorește frumoasei inițiative de care vorbeam mai sus, când ne gândim că această inițiativă se datorește actualilor epitropi și îndeosebi activului și destoinicului C. B. Pennescu, credem că nu îndeplinim decât o cinstită datorie, aceea de a-i aduce tot prinosul nostru de laude, mulțumiri și veșnică recunoștință”.
Dar, ce păcat, peste șase ani, războiul avea să bată la ușă, iar Slănicul va deveni o ruină. Câte strădanii, câte sacrificii, câtă bucurie pentru realizările săvârșite în stațiune până atunci, toate se vor nărui și vor deveni praf purtat de vânt. Vântul vieții, vântul morții…
Pledoariile pentru frumusețile și izvoarele tămăduitoare ale Slănicului apar frecvent în acest ziar, ceea ce îl face, așa cum este menționat la începutul fiecărui episod al acestui serial, un realmente model peste timp de promovare a turismului balnear. ,,De ce iubim Slănicul” este un alt articol care arată cum nu se poate mai bine, constanța promovării imaginii acestui așezământ balnear. Ziarul ne prezintă și motivele pentru care merită să iubim Slănicul: ,,În primul rând, Slănicul din Moldova este principala stațiune a țării, care rivalizează cu stațiunile similare din străinătate; apoi e și faptul că el este și situat nu numai în centrul țării, dar e și un centru apropiat pentru țările învecinate, ca și un centru principal pentru țările din Balcani. Pe lângă acestea se mai adaugă și celelalte avantaje – ca importanța apelor minerale, ieftinătatea traiului, distracțiile nenumărate, administrația excelentă, care mulțumește pe fiecare vizitator în parte și frumusețea pitorească a împrejurimilor sale -, toate acestea atrag turiștii la Slănic, astfel că, el rămâne cel mai însemnat centru de repauzare (de odihnă, conform DEX), pentru tot timpul verii. E interesant de observant aspectul Slănicului în toiul verii, când numărul vizitatorilor este mai mare ca oricând. Ai impresia că ești într-un mare oraș apusean, atât este de variată este viața la Slănicul Moldovei, în zilele de acum”.
La rubrica ,,Block-Notes” ni se atrage din nou atenția asupra unor personalități care vizitează stațiunea, dar care și colaborează în paginile ziarului, alături de o altă componentă distinctă a vieții din sezonul de vară, moda: ,,Poeții și scriitori noștri care înfrumusețează în pagini eterne neîntrecutele-i peisaje naturale și încântătoarele-i localități din țară, au vizitat și ei acest colțișor de rai pământesc. Așa, printre alții găsim aici pe duiosul literat Nicolae Gane, eminentul medic-publicist Rodion, sentimentalul poet Tutoveanu, alți publiciști și poeți de talent. S-ar părea oare, ca această elegantă și cochetă zeiță, Moda, să nu fie și ea la Slănic, unde va sta tot timpul sezonului? Tot ce se inventează ca `modern` și ca `ultima noutate` – fie franceză, germană sau engleză, pariziană ori vieneză, – tot ce iscodește nou și sugestiv fantezia omenească pentru împodobirea sexului frumos… dar slab, Moda ne aduce totul la Slănic. (…) Nu, Moda, cochetă și răpitoare, nu lipsește la Slănic!”
Încă un articol (,,Slănicul în luna august”), de data aceasta focusat pe luna în curs, prezintă motivele care susțin vilegiatura în minunata stațiune: ,,Multă lume părăsește marile orașe și se refugiază în localități mai izolate, pentru a scăpa de zgomot, praf, căldură și de pericolul unor epidemii. Mulți s-au refugiat la Slănic, unde nu poate fi vorba nici de `apă contaminată`, nici de`apă fiartă` și nici de `bacilul tific` (cauza febrei tifoide, n. a.). La numărul cel mare al vizitatorilor Slănicului, care s-au adăpostit în cursul lunilor iunie și iulie, putem adăuga și noua serie a vzitatorilor sosiți în primele zile ale lunii august. Căci sezonul în Slănicul din Moldova este tot atât de mare în luna a treia a verii, mai cu seamă anul acesta, când lumea fuge de prin orașe, printre altele și de frica nenumăraților microbi și bacili, atât de periculoși pentru existența noastră”.
Iată că, în acest număr aflăm și detalii pe larg cu privire la ,,Cazul doctorului Antoniu”, medicul reclamagiu de la București, cel care a trăncănit aiurea și în ziarele ,,Evenimentul” și ,,Epoca”, încercând să pună într-o lumină proastă administrația stațiunii și implicit imaginea ei, ținta principală fiind însă, prim-epitropul C .B Pennescu. Să rezumăm și să elucidăm cazul, o parte din el prezentat într-un episod anterior: Încă de la începutul acestui sezon, Eforia de la Iași, prin administratorii stațiunii i-au închiriat doctorului Antoniu două camere în hotelul Racoviță, cu învoirea că acesta poate practica medicina, cu aparatele pe care și le-a adus de la București. Cazul se simplifică și mai mult, când aflăm că ,,nedreptățitul” doctor primea să îngrijească ftizici (tuberculoși) și cardiaci, stațiunea fiind total contraindicată pentru tratamentul unor astfel de boli, potrivit normelor în vigoare, mai ales că, tuberculoza a fost și este o afecțiune extrem de contagioasă. În plus, toți cei cazați în hotel au protestat împotriva invaziei ftizicilor și în special contra doctorului ,,miraculos”. Acesta a fost și motivul pentru care Epitropia l-a rugat pe medicul Antoniu să se mute din hotel și să-și așeze aparatura într-o vilă mai îndepărtată, unde putea să se ocupe în liniște de tratamentele sale. Totuși, Epitropia a fost îngăduitoare, întrucât Slănicul nu este indicat nici pentru cardiaci, nici pentru ftizici și pentru că ,,alte boli se tratează în această stațiune și nimeni nu a venit aici ca să capete o ftizie”. Cu toate acestea, medicul bucureștean a refuzat să se mute, ba mai mult decât atât, a transformat cele două camere puse la dispoziția sa într-un mic sanatoriu, unde primea ftizici, care uimiți de știința doctorului ce avea să-i vindece de incurabila boală, priveau ca niște fetișiști la aparatele făcătoare de minuni, de plămâni și de inimă. Și iar au apărut protestele celor cazați, iar Epitropia a fost nevoită să-l someze pe dr. Antoniu, care astfel, a fost ,,expulzat” din hotel: ,,Epitropia a făcut un mare act de dreptate pentru majoritatea vizitatorilor, îndreptându-i pe cei bolnavi de tuberculoză și de inimă spre alte stațiuni balneare, unde aerul și altitudinea sunt mai propice pentru tratarea unor astfel de boli. Slănicul trebuie să rămână în mod hotărât o stațiune balneară de prim rang, dar nu pentru bolnavii contagioși sau cardiaci, cărora nu li s-ar rezova problemele, ci dimpotrivă, li s-ar agrava. Așa stau lucrurile cu `miraculosul doctor` și cu aparatele sale făcătoare de minuni. `Evenimentul` și `Epoca` să ia notă – și nu ne temem că nu vom avea dreptate”.
Aflăm printre altele, că membri ai Societății Corale „Lumina” din Cernăuţi au fost pentru prima oară oaspeții stațiunii, drept pentru care au ținut să exprime ,,adânci mulțimiri epitropilor cât și publicului din Slănic, pentru înlesnirile acordate și pentru strălucita primire ce li s-a făcut aici”. ,,Societatea Corală ,,Lumina” a fost înfiinţată la 1891 de Victor Vasilescu, cu scopul de a impulsiona mişcarea corală în Bucovina. După câţiva ani de activitate, în 1906, avea șapte filiale şi un repertoriu de peste 150 de compoziţii pentru coruri populare. În 1907, corul societăţii a organizat un prim turneu în România, ducând în patria mamă mesajul cântecului românesc din Bucovina. Victor Vasilescu a condus corul bărbătesc al societăţii până în 1916”, se arată în documentul ,,Muzica corală în Bucovina în perioada 1775 – 1918”, postat pe site-ul document.tips, la https://dokumen.tips/documents/muzica-5584659518aef.html?page=15.
Și mai aflăm, spre mândria și onoarea slănicenilor de ieri și de azi, că marele neurolog român, Gheorge Marinescu s-a aflat și în acest sezon, printre oaspeții de seamă ai Slăniclui: ,,Marele savant și fala țării noastre, dl prof. dr. Gheorghe Marinescu a cinstit și anul acesta, ca și în anii trecuți, Slănicul Moldovei, unde a stat aici mai multe zile. Ilustrul specialist în maladiile nervoase a fost, pe tot timpul șederii sale, obiectul celor mai călduroase manifestări de venerație, atât din partea vizitatorilor băilor, cât și din partea administrației stațiunii, în frunte cu domnii epitropi aflați aici. Domnii medici oficiali ai Slănicului i-au întâmpinat, de asemenea, cu toată dragostea cuvenită pe distinsul lor coleg, dând astfel dovadă de cât de mult știu să prețuiască pe medicii vrednici, care fac cinste atât profesiei, cât și localității în care se află”. Așa cum reiese din acest număr al ziarului, profesorul Gheorghe Marinescu a fost cazat la hotelul ,,Racoviță”, conform listei oficiale a vizitatorilor sosiți în stațiune, între 17 – 25 iulie 1910.
Savant de renume mondial, prof. dr. Gheorghe Marinescu (28 februarie 1863 – 15 mai 1938) a rămas în istoria medicinei ca fondatorul Şcolii Româneşti de Neurologie și unul dintre geniile care, prin contribuţiile în domeniul inovării neurologiei, a reușit să uimească întreaga lume medicală. În cercetările sale a aplicat cele mai noi descoperiri ale fizicii și chimiei, dar și metode experimentale proprii, reușind să câștige admirația şi preţuirea unor mari personalități ale epocii, cum ar fi histologul și psihologul spaniol Santiago Ramón y Cajal, laureat al Premiului Nobel. Numele său figurează în dicţionarul „Membrii Academiei Române”, unde apare înscris printre primii care au continuat cercetările lui Pavlov. A ajuns în dicţionar, alături de medicul rus, datorită unei monografii pe care a publicat-o românul, şi care cuprindea concluziile unei cercetări despre reflexele condiţionate şi procesele neuropsihice, domeniu studiat intens de câştigătorul Premiului Nobel pentru Medicină (1904), Ivan Pavlov. Opera științifică a lui Gheorghe Marinescu este considerată și astăzi, ca una de referință, atât de către studenți, cât și de medici.
În anul 1898, cu ajutorul operatorului Constantin M. Popescu, a realizat primul film științific din lume, intitulat ,,Tulburările mersului în hemiplegia organică”. În 1899, la 36 de ani, Gheorghe Marinescu devine profesor la Clinica de Boli Nervoase a Facultății de Medicină din Bucureşti şi membru corespondent al Academiei Române, iar în 1906, membru titular.
În 1912 este ales membru corespondent al Academiei de Medicină din Paris. De altfel, profesorul Gheorghe Marinescu fost distins cu titlul Doctor Honoris Causa de patru universităţi şi a mai fost ales membru în şapte academii străine.
Slănicul este iarăși în prim plan în articolul ,,Chemarea vieții”, în care, autorul, revenit la Slănic simte aceleași senzații ca odinioară, ba chiar mai intense, plăcerile mai vii, mulțumirile mai variate, în esență, însăși chemarea vieții. ,,Viața – iată ce cuprinde Slănicul, iată de ce această fermecătoare grădină nu te poate plictisi; iată de ce, ca o datorie ca pentru propria-ți ființă, în fiecare an răspunzi la o chemare tainică ce te îndeamnă spre Slănic; și iată de ce, cu cât trece un an mai mult, cu atât Slănicul devine mai neprețuit. Slănicul este izvorul vieții, iar chemarea lui este chemarea vieții!”
Deși ziarul dedică în prima pagină impresiile culese în urma sezonului care tocmai se încheie, am lăsat la final cele câteva gânduri adresate cititorilor: ,,Astăzi, când sezonul așezământului Băile Slănic e înaintat și când și noi trebuie să suspendăm – până în iunie anul viitor – apariția ziarului `Curierul Slănicului Moldova`, nu putem încheia fără să aducem cele mai sincere mulțumiri tuturor persoanelor care au binevoit să ne dea prețiosul lor concurs. Credem că ne-am îndeplinit datoria în modul cel mai conștiincios, am publicat materiale variate, am atras concursul multora dintre cei mai apreciați publiciști ai țării, am contribuit pe cât s-a putut, la înălțarea celei mai frumoase stațiuni balneare din România – Slănicul Moldovei – în fine, am publicat lista numeroșilor vizitatori din stațiunea noastră, lucru uzitat în mai toate stațiunile balneare din străinătate. Publicul ne-a dat toată încurajarea, ziarele – cele mai multe și serioase – vorbind de `Curierul Slănicului` au făcut aprecieri măgulitoare, iar peste tot am găsit multă bunăvoință. Astăzi, când satisfăcuți de datoria îndeplinită încheiem activitatea noastră, nu ne rămâne decât să exprimăm, încă o dată, mulțumiri tuturor pentru concursul ce ne-au dat și să ne exprimăm speranța că și în viitorul sezon al stațiunii, când `Curierul Slănicului` va reapăra, el se va bucura de aceeași simpatie și încurajare ca și anul acesta”.
Așadar, ne revedm peste câteva zile, în sezonul 1912 (deoarece cel din 1911 lipsește din colecția ziarului)…
Text adaptat, adnotat și completat de Romulus-Dan BUSNEA
Proiect inițiat și derulat de către Serviciul Public Județean pentru Promovarea Turismului și Coordonarea Activității de Salvamont Bacău (SPJPTCAS), cu sprijinul Bibliotecii Centrale Universitare ,,Mihai Eminescu” din Iași (BCU Iași), Bibliotecii Centrale Universitare ,,Lucian Blaga” din Cluj (BCU Cluj) și cotidianului ,,Deșteptarea”.
Sursa: BCU Iași, BCU Cluj; Foto imagini vechi Slănic-Moldova: Colecția ing. Mihai Ceucă, Bacău. Grație domniei sale, o mare parte dintre fotografiile publicate în numerele acestei publicații se regăsesc și în episoadele prezentate, la care se adaugă și multe altele.
Foto Gheorghe Marinescu: Teodor Ilea, Iuliu Ghelerter, Benone Duțescu, ,,Învățământul medical și farmaceutic din București. De la începuturi până în prezent”, imagine preluată de pe pagina de Facebook a Muzeului Municipiului București, la https://www.facebook.com/MuzeulMunicipiuluiBucuresti/photos/a.516745211768513/4337452803031049/?type=3.
Mulțumiri pe această cale și slăniceanului Valeriu Meșterca, pentru sprijinul acordat continuării serialului și întregirii colecției ziarului.
Mențiuni: Drepturile de autor pentru publicarea acestor texte sunt deținute de SPJPTCAS Bacău, prin persoana lui Romulus-Dan Busnea, cu acordul BCU Iași și BCU Cluj. În conformitate cu ,,Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe”, niciun material conținut în acest serial nu poate fi reprodus integral sau parțial fără acordul scris prealabil; Adaptarea, adnotările și completările la toate numerele din colecția acestui unic și inedit ziar sunt menite să întregească și să lămurească multe informații și aspecte din viața cotidiană a stațiunii, ca și a personalităților vremii, care nu au fost în totalitate prezentate în paginile ziarului, tocmai pentru faptul că acestea erau cunoscute de lumea de atunci, în speță de cei din zona Moldovei, de unde veneau și cei mai mulți dintre vizitatorii stațiunii.
(Va urma)
