2 martie 2024
OpiniiRomâna pentru toțiDin nou despre o lecţie de fonetică

Din nou despre o lecţie de fonetică

Un fan bacovian

„Prin liceu şi chiar după aceea, am fost o împătimită de Bacovia”, ne scrie Elena Trifan. Predând poezia „Plumb” la un liceu din Ploieşti, a subliniat şi domnia-sa că „o consoană închisă între patru vocale era sursa de creare a atmosferei apăsătoare, sufocante”.

 



Caruselul literelor

Anca Sereş, din aceeaşi clasă care a construit un postament durabil (a fost un cursiv de peste o sută de minute, fără pauză deci) fenomenului expresivităţii fonetice, ne-a amintit şi de „scrânciobul” în care se dau cele două litere care flanchează cuvântul plumb. Ţinând seama de simetria consonantică (echilibrul formal era unul dintre apanajele simbolismului; aici perechile pl şi mb îşi dau mâna pentru a conferi muzicalitatea gravă necesară susţinerii mesajului), este evidentă poziţionarea a două litere care servesc total intenţiei autorului: p şi b. Este singura pereche de consoane surde-sonore din fonologia limbii române cu corespondent grafic într-o uimitoare similitudine. Dacă privim celelalte perechi de litere-consoane: t-d, k-g (şi combinaţiile č-ğ, din cuvinte precum cer-ger, şi ḱ-ǵ, din unchi-unghi), f-v, s-z şi ş-j, în care prima este litera-consoană surdă, iar a doua, litera-consoană sonoră, constatăm fără efort că toate au o configuraţie proprie, imposibil de confundat, în timp ce perechea p-b este construită din aceleaşi elemente (o bară şi un oval lipit de aceasta), ca şi cum ar fi litere siameze. (Dicţionarele spun că gemenii siamezi sunt cei care s-au născut cu corpurile lipite total sau parţial între ele. Nu e greu de imaginat recompunerea originară a literelor siameze p şi b, obiect de studiu pentru cei pasionaţi de paranormal.) Atât de apropiate sunt cele două litere, încât metodica predării scris-cititului îi face atenţi pe învăţători să le predea la o distanţă apreciabilă în timp, pentru a evita confuziile din mintea şcolarilor de clasa I. (Lingviştii numesc aceasta neutralizarea opoziţiilor.) Aici avem de a face cu o dublă opoziţie:

  1. fonologică, potrivit căreia raportul este de 3 la 4: după locul de articulare, sunt bilabiale; după modul de articulare, sunt ocluzive/ explozive; după cantitatea de zgomot, sunt nesonante, dar după gradul de sonoritate sunt diferite: p este surdă, iar b este sonoră. Un exemplu de opoziţie 4:4 ar fi al literelor-consoane l şi ş: după locul de articulare, l este dentală alveolară, iar ş este prepalatală; după modul de articulare, l este constrictivă lichidă laterală, iar ş este tot constrictivă, dar fricativă; după gradul de sonoritate, l este sonoră, iar ş este surdă: după cantitatea de zgomot, l este sonantă, iar ş, nesonantă.
  2. literală, potrivit căreia arhitectura celor două semne este periculos de asemănătoare. Tocmai această apropiere i-a făcut pe liceenii pedagogi din anii ʼ90 să accepte un joc de mişcare: au decupat o bandă de hârtie de câţiva centimetri, pe care au scris cu litere de tipar p l u m b şi au străpuns-o cu un bold. Au rotit-o ca pe o morişcă încet şi ceva mai repede, pentru a sesiza că flancurile p şi b se întrec în a se ajunge unul pe celălalt. A rezultat o circularitate ca motiv suplimentar în conturarea ideii de spaţiu închis, pe care cuvântul-simbol şi-l apără cu propriile arme.

 

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri