18 mai 2024
SportFotbal/ Liga a III-a: Etapă grea pentru echipele băcăuane

Fotbal/ Liga a III-a: Etapă grea pentru echipele băcăuane

Runda a șaptea a Ligii a III-a programează jocuri cu un grad ridicat de dificultate pentru echipele băcăuane din Seria 1. Cel mai greu meci îl va avea FC Bacău, care va primi vineri, pe terenul de la Ruși Ciutea, vizita liderei Foresta Suceava.. Rămâne de văzut în ce măsură vor reuși „alb-roșii” lui Costel Enache să fructifice avantajul terenului propriu și gura de oxigen trasă runda trecută, prin remiza obținută în fieful Bucovinei Rădăuți. Tot vineri și tot pe teren propriu va evolua și Aerostar. Adversară îi va fi tocmai Bucovina, într-o partidă în care „aviatorii” doresc să confirme lucrurile bune arătate în precedentul joc de acasă, cel câștigat în dauna Brodocului. Spre deosebire de concitadinele FC Bacău și Aerostar, CSM Bacău va evolua în această etapă în deplasare, sâmbătă, contra Științei Miroslava. Ajunși la un singur punct de lidera Foresta prin anularea rezultatelor Viitorului Darabani, echipă exclusă din campionat ca urmare a două neprezentări, „CSMeii” vor forța cea de-a cincea victorie consecutivă împotriva unei formații bune, dar cu prestații oscilante. În fine, în Seria 5, Viitorul Curița (locul 7, cu 6 puncte) se va deplasa vineri la Odorheiu Secuiesc, pentru confruntarea cu gazdele de la AFC care ocupă poziția a patra, cu 10 puncte.

Seria 1

Programul etapei a șaptea/ vineri, 6 octombrie, ora 15.00: FC Bacău- Foresta Suceava, Aerostar Bacău- Bucovina Rădăuți. Sâmbătă, 7 octombrie, ora 15.00: Șomuz Fălticeni- Rapid Brodoc, Știința Miroslava- CSM Bacău. CSM Vaslui stă.



Clasament

1 Foresta Suceava   5        4        1        0        15-6   13p.

2 CSM Bacău           5        4        0        1        10-4   12p.

3 CSM Vaslui          6        3        1        2        11-9   10p.

4 Știința Miroslava   6        3        0        3        12-11 9p.

5 Bucovina Rădăuți  5        2        2        1        8-7     8p.

6 Aerostar Bacău     5        2        1        2        7-8     7p.

7 FC Bacău             5        1        1        3        5-10   4p.

8 Rapid Brodoc       5        1        0        4        5-10   3p.

9 Șomuz Fălticeni    6        0        2        4        7-15   2p.

 

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri