Acasă Blog Pagina 730

De ce ne este atacată istoria

Avem un studiu care a inflamat presa din Balcani, studiu care s-a concentrat pe genetica sârbilor din arealul fostei Iugoslavii și care, a produs, în subsidiar niște concluzii ciudate, care ar fi trebuit să fie prezentate cu multe asteriscuri.

Dar presa a apucat cu lăcomie ciosvârtele și le-a împrăștiat după interese: atât bulgarii prin Novinite și BTA cât și maghiarii prin aproape întreaga presă au împrăștiat concluzia că s-ar fi determinat științific faptul că, din punct de vedere genetic, românii au 50-60% moștenire genetică slavă.

Chiar și unele site-uri de la noi au citat cu satisfacție acest studiu, subliniind că teoria daco-romană a primit, astfel, o mare lovitură.

Dacă de resursele maghiare sau bulgare nu avem nicio speranță să fie prezentat altfel aceste așa-zise rezultate, surpriza a venit de la o anumită parte a presei românești care ne-a învățat, ce-i drept, să ne delecteze cu binefacerile diversității de gen dar de la care nu așteptam să se alinieze și cu vectorii anti-naționali. Acum lucrurile sunt clare.

Studiul în sine nu este nici spectaculos și nici vreo mare brânză. Eșantionul folosit – circa 130 de schelete care ar fi trebuit să dea informație genetică despre întreg neamul slavilor – este foarte mic. Intervalul de timp analizat – circa 1000 de ani – este imens de mare în comparație cu materialul genetic disponibil. Și – ce e mai important – niciun schelet analizat nu a provenit din România și, mai mult, niciun român nu a fost testat în acest studiu pentru a i se compara genele.

Toți cei 37 de bărbați ale căror gene au fost comparate cu cele ale scheletelor presupuse a fi de neam slavic sunt sârbi din Serbia, Croația, Bosnia și Muntenegru. Din toată această poveste a reieșit că românii sunt pe jumătate slavi. Este ca și cum ai analiza genetic merele și perele și ți-ar da că prunele sunt înrudite cu mușețelul.

Ce este mai relevant în acest caz este că asistăm la un nou asalt împotriva istoriei naționale. O istorie devenită „paria” în țară, scoasă din manuale și pervertită de diverși așa-ziși istorici care vor să o demitizeze. Doar că, pe fondul asaltului împotriva istoriei, vine și presa care preia voit sau nu poveștile nemuritoare livrate de unii sau de alții. Și cei care ar trebui să ia atitudine nu o fac. Cum să o facă dacă avem istorici care consideră că geto-dacii sunt o invenție comunistă sau că voievozii noștri nu merită să fie incluși în manuale?

Vă veți întreba, probabil, care este scopul? Nu, scopul nu este să se demonstreze că Ardealul e al ungurilor sau că Dobrogea e a Bulgariei, cum am fi tentați să credem. Scopul ultim al pervertirii istoriei este să ni se inoculeze ideea că suntem cu toții străini pe aceste pământuri și că, fiind străini, nu trebuie să ne împotrivim colonizării.

Că dacă tot suntem străini, veniți de prin alte părți, nu avem voie să nu-i primim și pe alți străini care vin de aiurea. În vreme ce ne scoatem ochii cu ungurii și cu bulgarii ca să demonstrăm cine am fost primii, ni se trage istoria de sub picioare ca să fim declarați egali în drepturi cu noile popoare migratoare.

  Suferința: oblojitor sau zdrenţuitor de suflete? (III)

  ,,Ce-i preferabil – fericirea ieftină sau suferinţele sublime?”

  Dorința de a suprima suferința l-ar face pe ins detestabil și ridicol, demn de pieire, întrucât nu poate pricepe că doar disciplinarea suferinței, a marii suferințe a generat toate ascensiunile umane de până acum. Cum de nu vede acesta ,,acea tensiune proprie stărilor de nefericire, care întărește sufletul și-i dă fiori când vede această mare distrugere, inventivitatea și curajul lui în momentele în care suportă, rabdă, interpretează și exploatează nenorocirea și tot ce i-a mai fost atribuit sufletului ca profunzime, mister, disimulare, spirit, viclenie și grandoare – oare nu i-au fost date toate acestea în condiții de suferință, de disciplinare a unei mari suferințe?” (Friedrich Nietzsche, (,,Dincolo de bine și de rău”, Editura Humanitas, 2015, p. 161). Cum de nu simte acest ins în care sunt reunite creatura și creatorul, în care locuiesc materia, fragmentul, abundența, lutul, noroiul, nonsensul și haosul, că el trebuie să capete o formă – să fie sfărâmat, forjat, sfâșiat, ars, calcinat și purificat –, dar că pentru asta trebuie să sufere?… Trebuie să scuturăm colbul așezat pe suflete de ,,psihologia neroadă de odinioară”, care nu ne-a predat lecții utile despre cruzime. Insul trebuie înțeleagă că orice dorință de a cunoaște conține un strop de cruzime. Teama, mila, tragedia și suferința locuiesc, zvârcolindu-se, într-un univers infinit, în ,,periculoasa și frumoasă pisică numită «femeie»”, aptă de cea mai mare suferință, vulnerabilă, ,,condamnată la dezamăgiri [mai mult] decât orice alt animal”, însuflețindu-l pe bărbat, care stă ,,mereu cu un picior pe tărâmul tragediei, care sfâșie în timp ce încântă” (ibid., p. 178), care învață în vecinătatea acesteia lecția suferinței. Nietzsche trimite suferința pe piscurile unde sălășluiesc valorile cele mari, dătătoare de sens zarathustrian. Suferința este investită cu statut de criteriu al ierarhizării sociale: ,,…ierarhia socială e determinată întrucâtva de profunzimea suferinței pe care o pot îndura oamenii –, certitudinea înfiorătoare de care este impregnat și care-i dă culoare, certitudinea că, datorită suferinței sale, el știe mai mult decât pot cunoaște cei mai inteligenți și mai înțelepți dintre oameni” (ibid., pp. 228-229). Suntem martorii uneia dintre îndrăznelile pe care n-a experimentat-o nici Dostoievski. Ar trebui cultivat orgoliul celui ce suferă în tăcere, în care s-au ivit mândria de a fi alesul cunoașterii, trufia celui care știe că toate formele deghizării sunt necesare spre a se proteja de atingerea unor mâini inoportune și compătimitoare și, în genere, de tot ceea ce nu e egalul său în materie de durere. Suferința profundă înnobilează. Epicureismului, ,,una dintre cele mai subtile forme de deghizare”, care tratează ostentativ și cu ușurință suferința, apărându-se de tot ceea ce e trist și profund, Nietzsche nu-i oferă un loc de supraviețuire facilă în istoria eticii. A trăi autentic înseamnă a suferi. E aproape un fel de a spune că dacă suferință nu e, nimic nu e…

  Între scriitori, cel puțin, Dostoievski este un Iov. Era cât pe ce să moară de moarte naturală… rusească. Un împotrivitor al țarului, acesta a fost condamnat la moarte. Plutonul de execuție era cu degetul pe trăgaci atunci când un emisar al țarului, sosit în ultimul moment, i-a comutat pedeapsa capitală într-un surghiun siberian. În Siberia cea amenajată ca iad terestru, acolo unde Suferinţa ființează în stare pură.

  „Omul din subterană” zice: „Nu cumva suferinţa îi convine întocmai ca şi prosperitatea? Uneori, suferinţa îi place teribil, până la pasiune. […] Eu unul sunt încredinţat că omul nu va renunţa niciodată la adevărata suferinţă, adică la distrugere şi haos. Doar suferinţa este singura cauză a suferinţei!” (F.M. Dostoievski, „Însemnări din subterană”, în „Jucătorul și alte microromane”, Iași, Editura Polirom, 2003, p. 63). Kolea, din „Fraţii Karamazov” cuvântă ca un crucificat: „Vreau să sufăr pentru omenire!” („Frații Karamazov”, vol. I, București, Editura Cartea Românească, 1982, p. 623). Aproape fiecare dintre personajele dostoievskiene aduce aminte de mitica tragedie a lui Sisif, de bucuria acestuia născută din suferinţă şi sfidare, de teama pierderii inocenţei. „Ce-mi pasă că voi fi silit să dau cu ciocanul douăzeci de ani în şir?… Îţi spun cinstit că asta nu mă înspăimântă defel; singurul lucru de care mă tem e ca nu cumva să dispară noul născut din mine!” (ibid., vol. al II-lea, p. 363), zice Mitea, sfidând supliciul posibilului statut de ocnaş. Olimpian, Sisif sfida, rostogolind etern stânca, aroganţa zeilor care pedepseau. Mitea nu este străin de acest statut.

  „Omul din subterană” face un veritabil elogiu al suferinţei privită ca şansă autentică de evadare în imperiul libertăţii absolute: „Şi totuşi sunt convins că omul n-ar renunţa niciodată la suferinţa adevărată, adică la distrugere şi haos. Suferinţa – păi ea e singurul mobil al conştiinţei noastre”. (F.M. Dostoievski, „Însemnări din subterană”, în „Jucătorul și alte microromane”, Iași, Editura Polirom, 2003, p. 96). El caută suferinţa cu o voluptate aproape bolnăvicioasă: „Am început să-l invidiez pe domnul aruncat pe fereastră şi invidia era atât de mare, încât am intrat în cârciumă. […] Poate am norocul, pasămite, să mă iau şi eu la bătaie şi să fiu azvârlit pe fereastră” (ibid., p. 180). Nevoia de a trăi lângă prăpastia suferinţei sfidează orice riscuri: „Voi fi arestat, judecat, dat afară din slujbă, băgat în închisoare, trimis în Siberia cu domiciliu forţat. Puţin îmi pasă!” (ibid., p. 118). Suferinţa îşi are sursa şi în autoflagelare: „M-am privit întâmplător în oglindă. Faţa mea răvăşită mi se păru teribil de respingătoare: palidă, rea, abjectă, cu părul vâlvoi. «N-are decât, mă bucur, mi-am zis, chiar mă bucur că o să mă găsească dezgustător; asta îmi face plăcere»” (ibid., p. 121). Monopolul suferinţei este un proiect la care trebuie mereu cugetat, pentru că, în cele din urmă nu putem evita interogaţia interogaţiilor: „Chiar aşa: acum, din partea mea, pun o întrebare superfluă: ce-i preferabil – fericirea ieftină sau suferinţele sublime? Ei, ce-i preferabil?” (ibid., p. 165). În acest univers nu-i de mirare că ghiceşti pe chipul „omului din subterană” fericirea atunci când îl auzi spovedindu-se: „Niciodată n-am mai îndurat atâta suferinţă şi atâtea păreri de rău…” (ibid.). Karamazovii trăiesc într-un infern al suferinţei pe care-l străbat ca pe o Golgotă a mântuirii. „Aş fi vrut, zice Ivan, să-ţi vorbesc despre suferinţa omenească în genere” („Frații Karamazov”, vol. I, București, Editura Cartea Românească, 1982, p. 337). Nu despre suferinţele individuale, ci despre suferinţa ca suferinţă, despre suferinţa devenită concept, virtute, cale de purificare. Aleoşa este înspăimântat de modul acesta karamazovian de fiinţare şi întreabă tulburător de uman, încercând să afle calea evadării din acest infern: „Poţi, oare, să-ţi duci mai departe viaţa cu iadul acesta în inimă şi în cuget, spune-mi, poţi? […] Cum ai să izbuteşti? Cu ajutorul cui? Cu ideile pe care le ai e imposibil”. Ivan îi răspunde dezarmant: „Tot cu mijloacele Karamazovilor” (ibid., p. 375).

 

 

Urșii de la Comănești – Leorda au adus magia sărbătorilor în inima Brașovului

FOTO: Serviciul Cultură Tradițională Brașov

Astăzi, orașul Brașov a fost martorul unui eveniment cu adevărat special, întrucât urșii de la Comănești – Leorda au făcut o impresionantă călătorie până în inima sa. Cu blănurile lor de urs și tobelor ritmice, ceata de 55 de membri a adus o doză de tradiție și bucurie în sufletele celor prezenți în centrul Brașovului.

Timp de o oră, atmosfera a fost îmbibată de magia Jocului Urșilor, în timp ce oamenii se bucurau de fiecare moment al acestui spectacol fascinant. Bătaia ritmică a tobelor, împreună cu dansurile pline de grație ale urșilor, au creat o atmosferă sacrală, conectându-ne la natură și la tainele unui univers fascinant.

Ceata formată din 40 de tineri îmbrăcați în blănuri de urs și toboșari și ursari a fost sufletul acestui eveniment. Fiecare membru al acestei trupe a contribuit la crearea unei experiențe memorabile, menită să aducă bucurie și sărbătoare în mijlocul comunității brașovene. Toți cei prezenți în centrul Brașovului au fost captivați de prezența lor și de energia debordantă a acestui eveniment tradițional.

Ursul de la Comănești – Leorda a reușit să aducă bucuria sărbătorilor în Brașov, oferindu-ne ocazia de a ne conecta cu tradițiile autentice și de a experimenta magia acestui eveniment ancestral. Evenimentul a fost nu doar o sărbătoare vizuală, ci și o experiență care ne-a făcut să simțim că facem parte dintr-un tărâm special, în armonie strânsă cu natura și cu moștenirea culturală a comunității noastre.

Video: Transilvania365

Un notar și-a înjunghiat fosta iubită și, apoi, a plimbat-o cu mașina așteptând să moară

Un caz șocant a avut loc recent în județul Mureș, unde un notar și-a atacat fosta iubită într-un mod terifiant, înjunghiind-o de mai multe ori și apoi plimbând-o cu mașina în așteptarea morții. Norocul a fost de partea victimei, deoarece intervenția rapidă și hotărâtă a polițiștilor a salvat-o dintr-o situație de viață și moarte, informează Sindicatul Europol.

Totul a început atunci când doi polițiști, aflați în patrulare pe DN 15, au observat un autoturism staționat pe un drum agricol, aparent fără motiv. Cu instinctul lor profesional, au decis să verifice situația și au blocat mașina atunci când șoferul a încercat să fugă. În acel moment, o voce disperată din interiorul mașinii a strigat după ajutor, dezvăluind un scenariu de coșmar.

Paul și Raul, polițiști tineri la început de carieră, și-au păstrat calmul și au acționat prompt. Confruntându-se cu un individ înarmat și periculos, au reușit să-l imobilizeze și să-l aducă sub control, evitând astfel o potențială escaladare a violențelor.

Cu toate că imaginea victimei era șocantă, hainele acesteia fiind îmbibate de sânge, cei doi polițiști au acordat primul ajutor imediat. Victima, o femeie care suferea de mai multe plăgi provocate de înjunghiere, a fost transportată de urgență la spital, unde a fost supusă unei intervenții chirurgicale care i-a salvat viața.

Reacția rapidă, profesionalismul și curajul demonstrat de Paul și Raul au fost decisive în această situație de urgență. Acești tineri polițiști au arătat că sunt pregătiți să facă față celor mai dificile situații și să-și asume responsabilitatea pentru a proteja viața cetățenilor.

Este important să recunoaștem eforturile și sacrificiile polițiștilor care, în fiecare zi, își pun viața în pericol pentru a asigura siguranța comunității. Paul și Raul au fost adevărați eroi în uniformă, salvând o viață și prevenind o tragedie.

La finalul zilei, această poveste terifiantă are o notă de speranță datorită intervenției rapide și profesionale a polițiștilor. Paul și Raul merită recunoașterea și aprecierea întregii comunități pentru curajul lor exemplar în fața unei situații atât de dramatice.

La Bacău / Nouă unitate de interes cetățenesc: Rotiserie

Ieri dimineață, în municipiul Bacău, a fost inaugurată o nouă unitate comercială de larg interes public. Este vorba de o Rotiserie, situată îngă magazinul „Dietetica” de pe strada Străpungerea Războieni.

De la tovarășul ing. Radian Proca, din consiliul de administrație al întreprinderii avicole de stat Bacău aflăm, că putem găsi aici ouă foarte proaspete, numai de o zi (dietetice) — zilnic capacitatea de aprovizionare fiind de circa 50.000 ouă , ca și carne de pui, proaspătă, și pui fripți la rotisor. Se asigură și consumul pe loc.

Totodată aici s-au pus în vînzare și măruntaie de pasăre. Unitatea aparține de întreprinderea avicolă de stat și va funcționa zilnic între orele 7—21 (cu excepția duminicii).

Steagul roșu – 2 decembrie 1971

Succes și creativitate la ultimul Workshop din 2023 al Clubului de Astronomie „Matei Alexescu”

    Astăzi, 17 decembrie, a fost o zi specială pentru membrii Clubului de Astronomie „Matei Alexescu”, deoarece au avut parte de ultimul workshop din acest an, o ocazie care a adus bucurie, creativitate și cunoștințe astronomice captivante. Workshop-ul a inclus nu doar prezentări și discuții științifice, ci și un moment artistic unic, prin vernisarea expoziției de desene și machete intitulată „Universul văzut prin ochii copiilor”.

    opiii implicați în activitățile Clubului de Astronomie au fost felicitați cu entuziasm pentru talentul și creativitatea deosebite evidențiate în desenele și machetele lor. Expoziția „Universul văzut prin ochii copiilor” a oferit privitorilor o incursiune fascinantă în imaginația și percepția copiilor asupra universului, subliniind un amestec unic de cunoștințe științifice și imaginație pură.

    În cadrul workshop-ului, copiii au avut privilegiul de a participa la spectacolele de planetariu „Constelațiile de iarnă” și „Partea întunecată a luminii”. Aceste prezentări interactive au oferit participanților o călătorie virtuală prin stele, constelații și evenimente cosmice, captivându-i în lumea fascinantă a astronomiei.

    Activitatea s-a încheiat într-un mod memorabil, cu membrii clubului de astronomie explorând ghidajul în expozițiile dedicate „Sistemului Solar” și „Astronauticii”. Aceste expoziții au oferit informații detaliate și exponate interesante, completând astfel experiența captivantă a workshop-ului.

    La finalul evenimentului, membrii clubului de astronomie au transmis urări călduroase de Sărbători și au exprimat aprecierea pentru participarea entuziastă a copiilor și a părinților. În plus, aceștia au transmis un mesaj de așteptare cu drag la viitoarele activități ale clubului.

    Ultimul workshop din acest an al Clubului de Astronomie „Matei Alexescu” a fost un succes remarcabil, aducând împreună pasiunea pentru astronomie, talentul artistic al copiilor și cunoștințele captivante despre univers. Cu expoziția „Universul văzut prin ochii copiilor” și spectacolele planetariene memorabile, acest eveniment a încheiat anul într-un mod plin de entuziasm și inspirație. Echipa clubului de astronomie transmite urări sincere de Sărbători și așteaptă cu nerăbdare să continue explorarea fascinantă a cerului împreună cu participanții săi în anul viitor.

     

    „A leșinat” semaforul de la intrarea în Bacău

      FOTO: Judetul Bacau, Bun si Rau

      O situație neobișnuită a atras atenția locuitorilor din Bacău, după ce un semafor situat la intrarea în oraș dinspre București a căzut de pe suportul său metalic. Informația a fost adusă în atenția publicului de către membrii grupului de pe Facebook „Judetul Bacau, Bun și Rau”, unde aceasta a generat diverse reacții și comentarii.

      Evenimentul a fost semnalat prin intermediul rețelei sociale menționate, iar imaginile postate au surprins semaforul căzut pe carosabil. Locuitorii s-au arătat îngrijorați și au exprimat diverse opinii cu privire la starea degradată a infrastructurii la intrarea în oraș.

      Comentariile membrele grupului „Judetul Bacau, Bun și Rau” au acoperit o gamă largă de opinii și emoții. Unii utilizatori au exprimat dezamăgire față de aspectul neplăcut pe care îl oferă zona la intrarea în oraș, afirmând: „Vai de capul nostru, că urât mai este la intrarea în comună.”

      Alți membri au ales să privească situația cu umor, sugerând că semaforul căzut ar putea fi destinat căruțelor, făcând referire la o tradiție rurală și la percepția unei infrastructuri învechite: „Ăla căzut îi semafor pentru căruțe?”

      În ciuda incidentului, unii locuitori au evidențiat aspecte pozitive ale orașului lor, subliniind: „Cel mai frumos oraș.” Aceste reacții diverse reflectă variatele perspective ale comunității locale față de problemele de infrastructură și aspectul urban.

      Un alt comentariu a sugerat că semaforul căzut este o amintire a trecutului, sugerând că orașul rămâne „priponit în timp, în timpul în care era doar un târg.” Această perspectivă aduce în discuție tema dezvoltării urbane și modului în care infrastructura orașului s-a schimbat de-a lungul timpului.

      Doi porci, taiați și pârliți într-un parc din Constanța. Au fost descărcați dintr-o ambulantă

      FOTO: https://www.constantadeazi.ro/

      Doi purcei au fost aduși într-un parc proaspăt amenajat de Primăria Constanța și au fost sacrificați în mijlocul zilei. Scenele macabre au avut loc pe strada Progresului, chiar în apropierea gardului unității militare, într-un spațiu care tocmai fusese deschis publicului acum două săptămâni, informează Constanța de Azi.

      Cei doi porci au fost aduși la locul faptei cu o ambulanță marcată cu numere de înmatriculare de Ialomița.

      Un grup format din cel puțin 5 persoane a acționat pentru a îndeplini tradițiile străvechi legate de sacrificarea porcilor în preajma sărbătorilor de iarnă. Cu echipamentul necesar, inclusiv butelii, arzătoare și ligheane cu apă, aceștia au efectuat ritualul fără a fi deranjați sau opriți de vreun martor sau autoritate locală.

      Evenimentul a stârnit reacții diverse în comunitatea locală, cu unii privind această acțiune ca pe o tradiție culturală ce trebuie menținută, în timp ce alții au condamnat-o vehement, subliniind lipsa de respect față de viața animală și faptul că astfel de practici ar trebui să fie interzise într-un spațiu public.

      Primăria Constanța nu a emis încă un comunicat oficial în legătură cu acest incident, însă este de așteptat ca astfel de evenimente să atragă atenția asupra necesității reglementării unor astfel de practici și protejării bunăstării animalelor în spațiile publice. Această întâmplare șocantă ridică întrebări privind limitele tradițiilor culturale în societatea modernă și necesitatea unei conștientizări mai mari a drepturilor și protecției animalelor.

      Trei ostatici, uciși din greșeală de trupele israeliene, în Gaza

        „Trupele israeliene au furnizat detalii despre incidentul tragic din 15 decembrie 2023, în cartierul Shejaiya din Gaza City, în cadrul căruia trei ostatici israelieni, care reușiseră să scape din captivitatea Hamas, au fost împușcați mortal de către trupe”, relatează Times of Israel.

        Potrivit unui ofițer superior din Comandamentul de Sud, citând o investigație preliminară, incidentul a început atunci când un soldat aflat într-o clădire a identificat trei suspecți ieșind dintr-o altă clădire la câțiva zeci de metri distanță.

        Toți trei erau fără tricou, iar unul dintre ei purta un baston cu un steag alb improvizat, conform anchetei.

        Soldatul, care credea că mișcarea bărbaților spre el era o încercare a Hamas de a atrage soldați IDF într-o capcană, a deschis imediat focul și a strigat „teroriști!” către celelalte forțe.

        Conform anchetei, acest soldat a ucis doi dintre bărbați, în timp ce al treilea, care a fost lovit și rănit, a fugit înapoi în clădirea de unde venise.

        La acea etapă, comandantul batalionului, aflat și el în clădirea de unde a tras soldatul, a ieșit afară și a cerut forțelor să își oprească focul.

        Între timp, s-au auzit strigăte de „Ajutor” în ebraică de către trupele din zonă.

        Puțin mai târziu, al treilea bărbat a ieșit din clădirea în care se refugiase, iar un alt soldat a deschis focul asupra lui, omorându-l.

        Comandantul batalionului și-a dat seama apoi că apariția celui de-al treilea bărbat era neobișnuită și s-a dezvăluit că era vorba despre un ostatic israelian. Toate cele trei cadavre au fost colectate și aduse în Israel pentru identificare.

        Soldatul care a deschis imediat focul la identificarea celor trei bărbați a acționat împotriva protocoalelor, la fel și al doilea soldat care l-a ucis pe al treilea bărbat, conform ofițerului.

        Cu toate acestea, IDF a declarat că înțelege motivele care i-au determinat pe soldați să acționeze astfel.

        Imediat după incident, IDF a transmis noi protocoale trupelor de sol pentru posibilitatea ca mai mulți ostatici să reușească să scape din captivitate.

        Scenariul în sine, al ostaticilor care se plimbă într-o zonă de luptă, nu a fost niciodată luat în considerare de către IDF.

        Ancheta preliminară a fost finalizată astăzi de către șeful Comandamentului de Sud al IDF, general maior Yaron Finkelman, și șeful Statului Major al IDF, generalul locotenent Herzi Halevi, și a fost prezentată și familiilor lui Yotam Haim, Samar Talalka și Alon Lulu Shamriz, care au fost uciși de trupe.

        Volei feminin/ Divizia A1: Știința Bacău, zero pe linie

        Fără niciun punct luat și nici măcar un set câștigat, studentele au încheiat anul pe ultimul loc al clasamentului, după ce sâmbătă au pierdut acasă, cu 0-3, și în fața penultimei clasate, FC Argeș

        Cel mai slab tur de campionat din istoria prim-divizionarei de volei feminin Știința Bacău. Un tur egal cu zero. La propriu. Formația băcăuană a încheiat anul din postura de „lanternă roșie” a Diviziei A1, cu 11 înfrângeri din tot atâtea etape. Toate, terminate cu același rezultat: 0-3.

        Altfel spus, nu doar fără vreun punct luat, dar și fără a fi câștigat măcar un singur set. Sâmbătă, după o mai lungă perioadă de timp, studentele au revenit pe teren propriu. Au făcut-o pentru ultima partidă a turului din sezonul regulat, contra piteștencelor de la FC Argeș.

        Un duel între codașele campionatului, cu precizarea că, în urmă cu o etapă, Argeșul câștigase primele sale trei puncte: 3-1 cu CSM Constanța. Separate de un singur loc și numai trei puncte, cele două formații erau (și sunt), despărțite, în fapt, de un adevărat hău. Iar lucrul acesta s-a văzut clar la confruntarea directă.

        Nu neapărat pe tabelă, acolo unde s-a aprins scorul de 0-3 (17-25, 15-25, 23-25). Alte lucruri arată prăpastia care se cască între ultimele două clasate. FC Argeș are lot. Bun, rău- mai degrabă bun- dar îl are. Piteștencele au venit la Bacău cu 14 voleibaliste. Și toate au jucat. Știința, în schimb, are un efectiv incomplet. Însăilat, pentru că nimeni din club nu a avut competența (poate că nici interesul), de a respecta și de a continua munca de ani de zile a lui Florin Grapă.

        La partida de sâmbătă, Știința s-a prezentat, ca și până acum, cu numai 11 jucătoare. Iar dintre acestea, pe teren au intrat, tot ca de obicei, doar șapte. Oaspetele au antrenor. Un antrenor, Paul Bogdan, care își ia rolul în serios, dând indicații și operând modificări. Știința, în schimb, are un antrenor doar cu numele. Un tehnician, Lucian Voinea, țintuit pe bancă (poate chiar împotriva voinței sale) și având, de multe ori, privirea înfiptă în podea. Nu este o remarcă ironică sau răutăcioasă, ci un fapt real.

        În aceste condiții, cum Dumnezeu ar putea pretinde Știința ceva de la acest campionat? Și cum ar fi putut câștiga derby-ul codașelor? Pe bune, cum?! E adevărat, contra Argeșului, băcăuancele au făcut tot posibilul pentru a-și depăși condiția. Și-au dorit. Au încercat. S-au luptat. Dar ambiția și dăruirea nu pot compensa nici lipsa de valoare și nici diferențele de ordin numeric. Prin urmare, deși a condus cu 15-14, Știința a pierdut primul act cu 25-17. Parțialul al doilea a stat sub semnul echilibrului doar până la 8-8, după care formația vizitatoare s-a distanțat până la a se impune cu 25-15.

        Oarecum altfel au stat lucrurile în setul trei. Gazdele au început bine, au condus cu 10-6, înainte ca argeșencele, în rândul cărora a evoluat și ex-ul Mădălina Airoaie (8 puncte realizate) să remonteze și să treacă în avantaj cu 13-12. Studentele au rezistat șocului, dovadă că nu au cedat și că au revenit, la rândul lor, de la 16-19 la 22-22. Din păcate, serviciile greșite în momente-cheie (Karina Gorbe la 10-6 și 18-18, Nadia Staicu la 14-13 și Iulia Matanie la 16-16) și deficiențele din apărare au tras la cântar. Iar speranțele Științei nu s-au putut duce dincolo de 23 egal.

        Argeșul (cu Lisania Maren Grafort și Sorina Miclăuș ca principale realizatoare- 14 puncte, respectiv 13), s-a impus finalmente cu 25-23 și a luat toate cele trei puncte. Studentele, în schimb, au rămas la cota zero. Având în vedere formatul campionatului, acest traseu deplorabil din tur nu presupune neapărat retrogradarea certă.

        Dar pentru a avea cât de cât o șansă în play-out, conducerea clubului băcăuan ar trebui să facă, pe repede-înainte, în (scurtul) repaos din această iarnă, ceea ce nu s-a străduit în lunga pauză dintre lunile mai și octombrie: să aducă un antrenor și o serie de jucătoare bune. Altfel, prima ediție de campionat post-Florin Grapă a Științei Bacău va reprezenta, fără doar și poate, și ultima pe prima scenă a voleiului feminin românesc.

        Știința: Iulia Matanie 1 punct, Natalia Preda 4, Nadia Staicu 8, Raluca Cloșcă 8, Sabina Hantău 3, Karina Gorbe 8, Alexandra Ion- libero.

        Rezultatele înregistrate sâmbătă, în etapa a 11-a a Diviziei A1, ultima a turului sezonului regulat: Știința Bacău- FC Argeș Pitești 0-3, CSM Constanța- CSM Târgoviște 2-3, Dinamo București- Medicina Târgu-Mureș 3-0, CSM Corona Brașov- CSM București 3-1, CSM Lugoj- CSO Voluntari 2005 3-0. Derby-ul campionatului, dintre Rapid București și Volei Alba Blaj, programat luni, 18 decembrie, de la ora 15.30 va încheia runda, turul și anul.

        Clasament

        1 Volei Alba Blaj                            10              8              2              26-8              25p.

        2 CSM Târgoviște                            11              9              2              29-13              24p.

        3 Rapid București                            10              8              2              26-9              24p.

        4 CSM Lugoj                                          11              7              4              26-17              21p.

        5 CSM București                            11              7              4              25-17              20p.

        6 CSM Corona Brașov              11              7              4              24-20              20p.

        7 CSO Voluntari 2005              11              6              5              24-18              20p.

        8 Dinamo București                            11              6              5              21-16              19p.

        9 CSM Constanța                            11              3              8              14-27              9p.

        10 Medicina Târgu-Mureș              11              2              9              11-27              7p.

        11 FC Argeș Pitești                            11              2              9              7-28              6p.

        12 CS Știința Bacău                            11              0              11              0-33              0p.              

        Grigore Filip se retrage de la conducerea Aerostar

        Din a doua parte a lunii februarie, Compania Aerostar va avea un nou președinte al Consiliului de Administrație (CA) și de director general al întreprinderii. Actualul PDG, Grigore Filip a solicitat retragerea din funcție, iar cererea va fi pusă în discuția Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor (AGEA), care a și fost convocată de CA. Retragerea din funcție se va face efectiv de la 1 martie. Grigore Filip este unul dintre acționarii companiei băcăuane.

        AGEA va împuternici o persoană care să editeze și să semneze actul adițional la contractul de mandat al domnului Grigore Filip – președinte al CA și va proceda la validarea Hotărârii Consiliului de Administrație prin care îl numește pe Alexandru Filip în funcția de Director General al Aerostar începând cu 1 martie 2024, până la 10 iulie 2024.

        Va fi modificat, în consecință, și Actul Constitutiv al Aerostar, după cum urmează. Astfel, Consiliul de Administrație va fi format din cinci persoane fizice, având calitatea de administratori, al căror mandat este valabil până la 10 iulie 2024. Cei cinci din actualul CA sunt Grigore Filip – Președinte, Doru Damaschin – Vicepreședinte, Mihail-Nicolae Toncea, Liviu-Claudiu Doroș și Daniel Vîrnă – membri.

        Conducerea executiva a societății Aerostar este asigurată de un Director General și un Director Financiar, al căror mandat este valabil până la 10 iulie 2024 – Alexandru Filip, respectiv Doru Damaschin.

        Grigore Filip este Președinte al Consiliului de Administrație și Director General al Aerostar din 1998. S-a angajat la această compania în anul 1981 și a deținut mai multe poziții operaționale și de management – șeful Secției Reparații Aeronave, director pentru Programul de Modernizare a Avioanelor MiG-21, Director Executiv al Direcției Tehnice sau Director General al Diviziei Sisteme.

        Din anul 2019 este Membru de Onoare al Academiei de Științe Tehnice din România.

        Grigore Filip s-a născut la Roman în anul 1954 și a absolvit Facultatea de Aeronave la Universitatea Politehnică București, în 1979. A absolvit și cursuri și programe de business și management în țară și în străinătate.

        Studiul care afirma că românii sunt genetic slavi în proporție de 50-60%, criticat pentru problemele metodologice: nici un român nu a fost testat

          Un studiu recent publicat în revista științifică americană „Cell” care susține că genomul românesc ar avea între 50% și 69% origine slavă a stârnit un val de critici pe pagina Reactiunea. Aceste critici nu sunt doar o simplă contestare, ci oferă o analiză detaliată a limitărilor și problemelor metodologice ale cercetării, subliniind astfel necesitatea unei abordări mai critice a concluziilor prezentate.

          Unul dintre principalele puncte de contestare este dimensiunea redusă și reprezentativitatea limitată a eșantionului utilizat în studiu. Cele 136 de schelete antice și mostre contemporane provin dintr-un areal geografic vast, denumit „balcanic”. Această abordare a ridicat semne de întrebare cu privire la cât de bine reprezintă aceste probe diversitatea reală a regiunii.

          De asemenea, criticii au subliniat că niciun schelet analizat nu provine din România în sine, majoritatea provenind din Serbia, Croația, și chiar din afara arealului balcanic, cum ar fi Austria, Cehia și Slovacia. Această selecție inadecvată a probelor a generat îndoieli cu privire la relevanța concluziilor pentru populația românească.

          O altă problemă semnalată este legată de perioada extinsă luată în considerare în studiu – tot primul mileniu al erei noastre. Această perioadă cuprinde atât extinderea și retragerea Imperiului Roman, cât și cele mai masive migrații din istoria regiunii, evenimente ce au adus valuri de populații care au venit și au plecat. Această diversitate temporală și istorică ridică întrebări cu privire la relevanța rezultatelor și la modul în care acestea pot reflecta evoluția genetică a poporului român.

          De asemenea, criticile au evidențiat faptul că studiul nu a ținut cont de practica incinerării asupra daco-geților, strămoșii direcți ai românilor, care ar putea explica absența scheletelor provenind din această perioadă și regiune.

          ” Studiile de acest tip au fost demult politizate în Europa, pentru a susține teza falsă că europenii sunt singurii care nu sunt indigeni în țările lor, sunt veniți din Africa, au fost mereu caracterizați de „diversitate” și au fost mereu migratori. În schimb, despre cei din lumea a treia ni se spune că reprezintă culturi unice, care trebuie ocrotite și păstrate”, se arată în articol.

          Un alt aspect controversat este interpretarea și manipularea titlurilor în presă, care au afirmat că „s-a dovedit științific” că românii ar avea o origine slavă, în ciuda criticilor care susțin că rezultatele studiului nu au oferit nicio dovadă concludentă în acest sens.

          Aceste critici subliniază, în final, importanța adoptării unei abordări critice și echilibrate în interpretarea studiilor genetice, recunoscând limitele și variabilitatea în rezultatele obținute. Prudența în tratarea acestor cercetări este crucială pentru a evita generalizările nejustificate și pentru a promova o înțelegere mai profundă și precisă a complexității istoriei genetice a popoarelor.

          Mai mult, un comentator subliniaza o grava problemă de metodologie: comparația ADN-ului recoltat de la schelete s-a făcut cu ADN-ul a 37 de bărbați sârbi actuali neînrudiți din Serbia (19), Muntenegru (7), Croația (5), Macedonia de Nord (5). Deci nici un individ analizat nu e român sau nu este de pe teritoriul României, dar se afirmă că romanii sunt 60% slavi. De unde și cum s-a ajuns la această concluzie?

          Căprioare captive în curtea unei case, descoperite de jandarmii băcăuani

            Un bărbat de pe raza localității Podu Turcului în curtea căruia jandarmii au observat, în timpul unei patrulări, două căprioare ţinute captive, a fost sancționat de jandarmii băcăuani.

            Cele două căprioare au fost descoperite de către jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Bacău în timpul unei patrulări făcute în scopul prevenirii unor fapte antisociale.

            Bărbatul ţinea animalele în propria curte, lucru interzis de lege, astfel că el a fost sancționat cu avertisment, în condiţiile în care nu a putut doveni provenienţa căprioarelor, catalogate ca animale sălbatice.

            “Activităţile specifice efectuate au relevat faptul că în gospodăria unui bărbat, de pe raza localității Podu Turcului, erau ţinute în captivitate, fără autorizare, două exemplare mature din specia căprior, respectiv două femele, contrar prevederilor legale.

            Bărbatul a fost sancţionat cu avertisment, pentru încălcarea prevederilor art. 23 lit. f din Legea 407/2006 privind vânătoarea şi protecţia fondului cinegetic.

            Jandarmii au anunţat, la rândul lor, Asociatia Județeană a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Bacău, ai cărei reprezentanţi vor prelua căprioarele, care vor ajunge la o Grădină Zoologică.”

             

            Drumul comun al PSD Republica Moldova

              Europarlamentarul Dragoș Benea a participat, alături de colegii din conducerea centrală a Partidului Social Democrat, la o conferință semnificativă desfășurată în Chișinău, sâmbătă. Evenimentul a marcat validarea lui Iurie Ciocan în calitate de lider al filialei PSD Republica Moldova, reprezentând un nou început pentru partid și, inevitabil, aducând cu sine așteptări și responsabilități majore.

              În cadrul intervenției sale, Dragoș Benea a subliniat obiectivul politic esențial pe care noul lider, Iurie Ciocan, și echipa sa dedicată trebuie să îl urmărească. Acest obiectiv nu este altul decât de a integra PSD Republica Moldova în toate proiectele politice și administrative ale PSD și ale președintelui Marcel Ciolacu. În prim-plan se află aspirația de a contribui la aducerea în România a unui președinte de stânga după o perioadă de 20 de ani și la stabilirea unei guvernări care să asigure în continuare stabilitate și bunăstare.

              Dragoș Benea și-a exprimat convingerea fermă că Republica Moldova și organizația PSD de aici au în premierul Marcel Ciolacu același partener loial pe parcursul drumului lung și anevoios către Uniunea Europeană. Această perspectivă subliniază angajamentul comun pentru valorile europene și pentru dezvoltarea unei relații solide între cele două entități.

              În contextul deciziei recente a Consiliului European de a începe negocierile de aderare cu Republica Moldova, Dragoș Benea a subliniat responsabilitatea de a oferi sprijin și îndrumare. Experiența acumulată de România în parcursul său european poate servi drept ghid și inspirație pentru frații de peste Prut. Astfel, se urmărește facilitarea și accelerarea procesului de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană.

              În spiritul solidarității europene, Dragoș Benea a evidențiat importanța oferirii de învățăminte și sprijin către Republica Moldova. Facilitarea acestui schimb de cunoștințe și experiență poate contribui la consolidarea angajamentului comun pentru valorile democratice, drepturile omului și prosperitatea comună.

              Șase deținuți de la Penitenciarul Bacău, în vizită la un cămin de bătrâni

                Penitenciarul Bacău a organizat, în data de 15 decembrie 2023, o vizită a șase persoane private de libertate la Centrul pentru Persoane Vârstnice „Acoperământul Maicii Domnului” din Valea Budului, județul Bacău. Acest eveniment special a marcat ocazia de a celebra tradițiile de iarnă și de a aduce bucurie în inimile rezidenților vârstnici.

                Șase persoane private de libertate au devenit protagoniștii unei experiențe memorabile, conectându-se cu comunitatea și aducând spiritul sărbătorilor în centrul pentru persoane vârstnice. Prin intermediul colindelor și a poveștilor de iarnă, deținuții au transmis căldură și bucurie, creând un cadru în care generațiile s-au întâlnit și au împărtășit experiențe.

                Întâlnirea a fost marcată de momente pline de emoție, în timpul cărora persoanele vârstnice au împărtășit amintiri prețioase și povești pline de înțelepciune cu deținuții și cu toți cei prezenți. Astfel, s-a creat un schimb autentic de experiențe, evidențiind faptul că tradițiile de iarnă nu sunt doar reminiscențe ale trecutului, ci pot fi trăite și transmise cu bucurie și în prezent.

                Unul dintre momentele culminante ale întâlnirii a fost când persoanele private de libertate au participat la împodobirea bradului de Crăciun. Într-o atmosferă plină de căldură și lumină, acest gest emoționant a adus zâmbete pe fețele tuturor participanților, contribuind la crearea unei atmosfere pline de bucurie și speranță.

                Scopul acestui eveniment a fost mai mult decât simpla aducere de bucurie în sufletele celor implicați. A demonstrat că tradițiile de iarnă au puterea de a aduce împreună oameni din medii diferite, întărind legăturile dintre generații și încurajând respectul pentru valorile și tradițiile noastre.

                Atmosfera plină de bucurie și emoție la Centrul pentru Persoane Vârstnice „Acoperământul Maicii Domnului” a ilustrat că spiritul umanitar poate trece dincolo de orice obstacol și prejudecată. Iniciativa Penitenciarului Bacău a reprezentat un exemplu elocvent al modului în care compasiunea și implicarea pot schimba viețile și pot contribui la construirea unei societăți mai unite.

                În concluzie, acest eveniment unic a evidențiat că, în spiritul sărbătorilor de iarnă, suntem cu toții legați de aceeași bucurie și că, prin astfel de inițiative, putem construi poduri între oameni, indiferent de circumstanțele individuale.

                Primarul Bacăului îi îndeamna pe cetățeni să meargă cu autobuzul pentru a combate aglomerația de Sărbători

                Sărbătorile de iarnă aduc cu ele nu doar atmosfera festivă, ci și aglomerația în trafic, iar locuitorii din Bacău au simțit din plin această problemă în zona sensului giratoriu de la Autogară. Primarul Lucian-Daniel Stanciu-Viziteu a reacționat la criticile privind traficul îngreunat, îndemnând bacăuanii să opteze pentru mijloace de transport în comun, în special autobuzele, în locul mașinilor personale, într-un efort de a descongestiona arterele rutiere.

                Situația a fost exacerbată de lucrările efectuate de Compania Delgaz în zonă, care a realizat lucrări la rețeaua de utilități și a asfaltat, în cele din urmă, porțiunea de drum. În mod optimist, se speră că aceste intervenții vor elimina ambuteiajele, însă realitatea ar putea fi alta.

                Primarul propune, pe lângă prezența polițiștilor locali în intersecțiile aglomerate, implicarea Inspectoratului de Poliție al Județului Bacău pentru a trimite agenți de la Rutieră pentru a sprijini gestionarea traficului. În ciuda faptului că acest lucru nu s-a întâmplat în zilele recente, propunerea rămâne validă, sugerând o coordonare între instituțiile implicate pentru a asigura eficiența măsurilor.

                O perspectivă mai amplă este sugerată pentru a preveni aglomerațiile viitoare. Propunerea vizează introducerea unei simulări a impactului lucrărilor care afectează circulația, având în vedere că astfel de intervenții vor fi supuse unui proces mai riguros de autorizare. Prin intermediul unui sistem de management al traficului, se propune realizarea unui model al traficului rutier al orașului și achiziționarea unui soft specializat pentru a simula circulația rutieră. Astfel, se pot anticipa măsurile de deviere necesare, iar autoritățile pot lua decizii informate înainte de a da autorizații pentru lucrări.

                În așteptarea implementării soluțiilor pe termen lung, cetățenii sunt îndemnați să adopte practici responsabile în gestionarea propriilor deplasări. Utilizarea mijloacelor de transport în comun, în special a autobuzelor, este recomandată, iar alegerea altor rute sau deplasarea în afara orelor de vârf pentru mașini pot contribui la reducerea congestiilor rutiere.

                În concluzie, apelul primarului Lucian-Daniel Stanciu-Viziteu este un pas în direcția corectă, subliniind importanța colaborării între autorități și comunitate pentru a gestiona eficient traficul și a îmbunătăți calitatea vieții în orașul Bacău.

                Cubolta limbii române (IV)

                Profesorul, nu proful

                S-a întâmplat în preajma zilei de 22 noiembrie 2023, când conducerea Colegiului Naţional Pedagogic „Ştefan cel Mare” mă rugase să trimit textul plăcuţei care urma să desemneze sala dedicată lui Mihail Andrei. Într-o întâlnire preliminară, am transmis directoarelor Colegiului experienţa de acum doi ani, când am vizitat Colegiul Naţional Pedagogic (fosta Şcoală Normală) „Vasile Lupu” din Iaşi, ghid fiindu-mi directorul adjunct, pr. Petru-Sebastian Tamaş, ex-băcăuan. Pe uşile multor clase, în poziţie centrală, se afla câte un panou suficient de mare pentru a putea fi văzute: numele sălii (adică al unui absolvent de vază al Colegiului), date multiple despre acel înaintaş (inclusiv anii între care a fost normalist), fotografia lui, coperţi ale cărţilor, aprecieri ale celor care le-au citit, un extras din operă cu valoare de îndemn la cunoaştere şi înaltă purtare, iar în final, o etichetă gândită de iniţiatorii fabulosului proiect cultural, didactic şi administrativ. (De aceeaşi plăcută experienţă am avut parte în urmă nu cu mult timp, când prof. dr. Ioan-Romeo Roman, de la Inspectoratul Şcolar al judeţului Neamţ, m-a invitat să parcurgem împreună holurile Colegiului Naţional „Calistrat Hogaş” din Piatra-Neamţ, pentru a vedea aproximativ acelaşi tablou ca la Pedagogicul ieşean.) Am propus un astfel de panou, dar mi s-a precizat că deocamdată informaţia trebuie să fie laconică, urmând să fie realizat un program coerent şi unitar (directoarea Iuliana Botezatu este absolventă a Liceului Pedagogic Bacău). Ei bine, aveam de scris doar patru cuvinte, între care o abreviere pentru identitatea profesională a lui Mihail Andrei. Automat am exclus varianta prescurtării: cel omagiat la centenar era profesor, nu prof. DOOM3 (2021) admite familiarul prof, respins de condeierii care au luat cunoştinţă de năzdrăvana liberalizare lexicală. Aşadar, plăcuţa aşezată pe uşa încăperii în care până de curând a fost Biblioteca „Ion Luca” comunică despre „Sala «Profesor Mihail Andrei»”. (Majuscula de la „Profesor” poate fi citită şi ca semn al veneraţiei faţă de eroul nostru.)

                 Cadou sieşi, de fapt limbii române

                În 1973, când Mihail Andrei rotunjea jumătate de veac, cotidianul judeţului Bacău, „Steagul roşu”, i-a oferit o rubrică de cultivarea limbii, „Cum vorbim”, pe care a acoperit-o în intervalul 14 ian. 1973 28 apr. 1974. Urmând modelul conciziei clasice, titlurile respectivelor tablete sunt rareori din trei cuvinte: Apa, Apeluri, Arbori, Astrele, Aşa, ditamai, şic…, Banalitate, Corect şi incorect, Culorile, Cuvinte de prisos, Despre râs şi plâns, Diminutivele, Emoţii… colorate, Erori admise, Frumos şi urât, Ieri, azi, mâine, Împrumuturi, La plural, Legile limbii, Limbutul, Locuinţa, Meteorologie, Mijloace de transport, Mulţimi, Neînţelegeri, Omul, Păcăleală, Precizia cuvintelor, Renume, Sporturi, Stuf, Umanizarea naturii.

                ULTIMELE ȘTIRI