Continuăm prezentarea serialului dedicat ziarului ,,Curierul Slănicului Moldova” (din colecțiile Bibliotecii Centrale Universitare ,,Mihai Eminescu” din Iași și Bibliotecii Centrale Universitare ,,Lucian Balga” din Cluj-Napoca), primul din România care a oglindit viața unei stațiuni balneare și a promovat-o în chip strălucit. În fapt, un jurnal al stațiunii Slănic-Moldova, care acoperă o perioadă istorică mai puțin cunoscută publicului larg, cea din perioada ,,La Belle Époque”; un model peste timp de promovare a turismului balnear al „Perlei Moldovei”, așa cum a fost denumită stațiunea pentru prima dată, chiar de către acest ziar.
Serialul poate fi urmărit și pe site-ul Serviciului Public Județean pentru Promovarea Turismului și Coordonarea Activității de Salvamont Bacău (SPJPTCAS), pe site-ul www.turism-bacau.ro.
În acest episod: ,,Curierul Slănicului Moldovei”, Nr. 5, Anul X, Marți, 10 iulie 1912.
Din sumarul acestui număr: Slănicul trebuie să fie locul în care tot românul trebuie să vină ca o datorie de conștiință față de țara sa; constatări de sezon privitoare la Slănic-Moldova; marele actor C. I. Nottara, trei reprezentații într-o săptămână, pe scena Cazinoului!; Nicolae Gane se desfată din nou în peisajul de vis și aerul înmiresmat al Slănicului; celebrul fotograf care l-a imortalizat pe Ion Creangă la Slănic-Moldova, își deschide și anul acesta, un atelier foto în stațiune; diverse.
Sentimentul datoriei şi fidelităţii faţă de ţară se conturează în mai toate numerele ziarului, ca o atitudine de înalt simț civic și moral, care subliniază spiritul patriotic, entuziasmul şi suflul mesianic ce domina fiecare gest şi cuvânt al intelectualității românești de atunci. Este și motivul pentru care articolul lui M. Mierenau se intitulează ,,O datorie sfântă”, urmând cursul firesc, cel de atunci, al unui înalt simț patriotic, dus până la sacrificul suprem, prin cele săvârșite cu precădere, la 1 decembrie 1918, în Primul Război Mondial, iar mai apoi, în cel de-Al Doilea Război Mondial. Și ca să îi dea o și mai mare greutate, autorul își începe articolul cu exemplul dat de Grecia Antică, care a devenit o inspirație și leagănul civilizației pentru civilizația și cultura vestică în ceea ce privește politica, filosofia, arta, știința și arhitectura, dar și stilul de viață: ,,În Grecia Antică, sub albastrul cerului olimpic, an după an se întâlneau în același loc, în același timp, tot ce Olimpul antic avea mai prețuit. Și nu lipsea de la neîntrecutul Olimp, niciun cetățean ce avea simțul datoriei către arta și valoarea patriei sale. Era o datorie a conștiinței naționale, era o obligație a morale civice la fiecare cetățean, ca el să ia parte la desfășurarea talentelor, la exprimarea frumosului din grădina lui Olimp. A lipsi de la Olimp însemna să fugi de la datorie, să încalci conștiința moralei și a datoriei naționale”. Mai departe, autorul arată că toată această atitudine trebuie să se manifeste în rândurile românilor și prin dragostea lor față de minunatele locuri ale țării, stațiunile climatice și balneoclimatice, adevărate oaze de sănătate și de frumusețe naturală: ,,Și în Țara Românesacă sunt locuri dintre acelea ce constituie o mândrie pentru țara întreagă: sunt locuri neîntrecute prin frumusețea lor, neprețuite prin bogăția lor, care rămân totuși neglijate de cetățenii săi și, din nefericire pentru unii, necunoscute. În inima Moldovei, în munții să bogați se ascunde o fermecătoare grădină cu încântătoare flori, care de ani oferă vizitatorilor plăcerile unei vieți trăite pentru frumos, voluptatea unor zile scăldate în ape dătătoare de viață și raze de lumină și căldură: Slănicul Moldovei. Mulțumită unei munci inteligente și prodigioase a unor oameni distinși, buni profesioniști în administrarea resurselor umane și materiale, stațiunea a ajuns una dintre cele mai încântătoare priveliști, pe care le poate oferi natura și priceperea omenească. Slănicul este astăzi, unul dintre acele locuri în care tot Românul trebuie să vină să-și găsească sănătatea și odihna, mulțumirea unui ceas petrecut în mrejele naturii; el trebuie să fie locul înspre care tot Românul să vină, ca o datorie către conștiința sa, care nu-i poate permite să părăsească acest loc al neamului său, în schimbul unor câmpii străine. Este o datorie pentru locuitorii acestei țări să nu părăsească țara pentru a-și câștiga sănătatea printre străini, atunci când foare bine și-o pot căpăta și aici… Și acest început de datorie trebuie să-l realizeze locuitorii României de pe acum, adică în actualul sezon, 1912”.
Și pentru ca articolul prezentat să-și găsească și astăzi relevanța, iată un scurt fragment dintr-un amplu studiu despre istoria termenului patriot – patriotism, care bineînțeles, are și o serie de referiri la patriotismul anticilor, de care amintea mai sus și M. Miereanu: ,,Patriot (în greacă) desemnează un bărbat care își iubește cu pasiune patria și oamenii, încercând să le fie de folos.
Cuvântul `patrie` însemna printre antici țara părinților, terra patria. Patria fiecărei persoane era acea parte a pământului pe care religia sa domestică sau națională a consacrat-o, acel pământ în care erau îngropate rămășițele strămoșilor săi și unde trăiau sufletele lor. Mica patrie era un mic spațiu închis de pământ aparținând familiei, unde erau morminte și o vatră; marea patrie era comunitatea civilă, cu pritaneul ei, cu eroii săi, gardul sacru și întregul teritoriu, ale cărui limite erau conturate de religie. `Țara sacru a patriei`, au spus grecii. Și acesta nu era un cuvânt inutil: acest pământ era într-adevăr sacru pentru oameni, pentru că zeii lor locuiau aici. Stat, comunitate civilă, patrie – aceste cuvinte nu erau concepte abstracte, ca cele ale contemporanilor noștri, era un întreg, format din zei locali, cult zilnic și credințe care dominau sufletul. Așa se explică patriotismul anticilor, acel sentiment puternic care era pentru ei cea mai înaltă virtute și la care se alăturau toate celelalte virtuți. Tot ceea ce putea fi cel mai drag unei persoane a fost unit cu patria. În ea și-a găsit bunăstarea, siguranța, dreptul, credința, zeul. Platon spune: `Patria ne naște, ne hrănește și ne educă`, iar Sofocle: `Patria ne păstrează`. Numai în propria sa țară simte demnitatea unui om și are îndatoririle lui; doar aici poate fi o persoană umană. (…) Prin urmare, atunci când vorbim despre patriotism, merită să ne amintim originile acestui concept: relațiile de bună vecinătate, aproape familiale, ale oamenilor care locuiesc împreună, care țineau de patria lor și unii de alții. Patriotismul este un concept care conține în mod fundamental o atitudine critică față de realitatea înconjurătoare și dorința de a o transforma în bine, de a-ți face comunitatea mai bună. Mai mult, nu contează deloc cine sunt membrii acestei comunități, și nici etnia, limba, cultura sau religia lor. Principalul lucru este o încercare de a crea în comun o societate mai bună, și nu o credință oarbă în propria noastră superioritate pe singura bază că aparținem unui grup sau altul și că posedăm cutare sau acel set de caracteristici. Patriotismul este cel care unește oamenii, dar există întotdeauna pericolul transformării lui în complet opusul său, care, dimpotrivă, scindează societatea. Aceasta nu este o convingere oarbă că țara sau națiunea ta este cea mai bună, ci dorința de a o face cea mai bună, astfel încât să poți fi mândru de ea”. (articolul ,,O scurtă istorie a termenului `patriot`”, site-ul ,,Portal pentru student”, la: https://ik-ptz.ru/ro/about.html.
Un tablou al sezonului 1912 este ilustrat sub forma unor ,,constatări privitoare la Slănic”, surprinse cu ochi de fin observator al vieții de aici, de către M. Miereanu. După ce motivează necesitatea repausării, ca urmare a greutăților luptei pentru existență și ale frământărilor cauzate de progresul tot mai vizibil și mai agresiv al unei noi epoci, acesta continuă articolul cu ale sale constatări: ,,Timpul cel mai nimerit pentru această repausare a omului modern, care-și duce viaţa prin oraș fără a putea gusta o clipă din farmecul vieții patriarhale – epoca cea mai potrivită pentru această reculegere și recreere a fost desemnată pentru lunile de vară, pentru acele luni denumite `sezonul marilor vacanțe`”. Iar autorul insistă în rândurile ce urmează asupra unei interesante comparații, respectiv între nevoia propriu-zisă de a te repausa și obiceiul, destul de bine împământenit, acela de a te conforma acelei foarte capricioase zeițe cunoscută de toată lumea sun numele de ,,Modă”. Și chiar dacă există o mare apropiere între ,,sezon” și ,,modă”, ni se arată că, totuși, este o mare distincție între cei doi termeni: ,,Una este imperioasa necesitate de a te conforma preseripției medicale ca să urmezi o cură anumită – și alta, cu totul alta, este… luxul de a te deplasa în timpul sezonului, ca să fii la nivelul… capricioasei zeițe. Să te deplasezi într-o staţiune balneară sau climaterică ca să te repausezi în timpul verii, sau să urmezi cura prescrisă de medic, fie chiar în timpul sezonului mare, este desigur o strictă necesitate; dar să te deplasezi în timpul acestui sezon, ca să colinzi diferite orașe din străinătate și să te expui greutăților și neplăcerilor voiajurilor este un lux din care, în niciun caz nu te poţi alege cu vreun profit. Facem aluzie la cei care, dintr-un spirit caracteristic Modei, întreprind lungi voiajuri de… neplăcere în străinătate, fără a profita în realitate de timpul consacrat repausării și fortifcării, cum sunt lunile de vară, pentru a se adăposti în epoca căldurilor, într-o localitate care rivalizează cu cele mai mari stațiuni din străinătate, cum e staţiunea în care scriem aceste rânduri. Cu toate acestea, în anii din urmă am putut observa că moravurile acestea încep să dispară. Lumea de la noi, experimentând diferite sezoane prin străinătate, s-a convins că `nicăieri nu e mai bine ca acasă` și a început să vină an de an într-un mai mare număr la Slănicul Moldovei, – atrasă aici, prin faptul că această stațiune climaterică și balneară întrunește calități și avantaje pe care nu le poate găsi în altă parte. Într-un număr trecut am atacat chestiunea `sezonului` din Slănicul Moldovei, şi astăzi, când acest sezon e în toi, când niciodată ca acum, – în iulie, afluența vizitatorilor nu este atât de mare, considerăm că este oportun să mai insistăm asupra acestei chestiuni, tocmai pentru a arăta, încă odată, că Slănicul Moldovei trebue să aibă cel puțin un sezon de cinci – șase luni, adică de la 1 mai la 15 octombrie. Atunci am putea vedea perindându-se, lună de lună, diferite serii de vizitatori, care nu au nevoie numai de o repausare propriu-zisă, ci și de o cură de ape minerale, de inhalaţii sau aer comprimat, care ar putea urma tot atât de bine în mai și septembrie, după cum o urmează în iulie. Facem această constatare acum, când sezonul e în toi”. Bune, logice și reale constatări, de la fața locului…
Actorul C. I. Nottara, ,,faima teatrului românesc”, a fost din nou prezent pe scena Cazinoului, unde a susținut trei reprezentații, într-o singură săptămână, ,,seri de artă minunată, dumnezeiască”, spre încântarea publicului, entuziasmat de cele văzute și trăite. ,,S-au jucat piesele ,,Manase”, ,,Kean”, ,,Falimentul” etc, în care rolurile principale au fost înterpretate de neîntrecutul artist, atrăgânduşi astfel, ovaţii și aplauze unanime. Pentru zilele viitoare, marele Nottara mai anunţă câteva reprezentații, printre care și ,,Năpasta”, de nemuritorul Caragiale. Dar despre succesul repurtat de maestrul Nottara, precum şi de talentul necontestat al artiştilor care îl înconjoară, vom mai avea ocazia”, se arată în anunțul cultural al ziarului. ,,C. I. Nottara (1859 – 1935) nu a fost doar un excepţional actor şi regizor, care şi-a dedicat întreaga viaţă scenei româneşti, ci şi un strălucit dascăl, care a educat generaţii întregi de actori, nu doar de la catedră, ci şi de pe scenă, printre elevii săi aflându-se viitori mari actori precum Tony Bulandra, Velimir Maximilian, Ion Manolescu, Maria Ventura, Maria Filotti. În cele circa 700 de roluri realizate, în peste 60 de ani de carieră, el a perfecţionat jocul actorului, conducându-l către clasic, întruchipând perfect în expresia dramatismului masculin. Însă Nottara a încercat să fie mereu în pas cu timpul, a acceptat influenţa şcolilor teatrale moderne, incluzând în creaţiile sale modificări de substanţă”, se mai arată într-un articol dedicat personalității marelui actor și publicat pe site-ul Agenției de presă ,,Rador” a Radio România (articolul ,,Portret: C. I. Nottara – fondatorul teatrului românesc modern”, semnat de V. B., la https://www.rador.ro/2020/10/16/portret-c-i-nottara-fondatorul-teatrului-romanesc-modern/).
Întrucât am amintit și voi mai aminti de prezența în stațiunea Slănic-Moldova a scriitorului și omului politic, Nicolae Gane, ca și de nuvelele și povestirile acestuia publicate în ziar, voi menționa doar faptul că și în acest sezon, domnia-sa s-a numărat printre vizitatorii Slănicului, ademenit de frumusețea peisajului și de aerul ozonat de aici, sursă de inspirație pentru proiectele sale literare. El s-a aflat pe ,,Lista vizitatorilor Slănicului în 1912”, sosiți între 1 – 4 iulie și a fost cazat la Hotelul ,,Puf”.
Printre cei care revin la Slănic, s-a numărat și celebrul fotograf Siegmund Packer, care își stabilește și în acest sezon un miniatelier foto aici, pe lângă laboratorul foto deținut la Iași, în Casa Kieser, bineînțeles, unul mai mare și mai dotat. Între anii 1910 și 1928, fotograful s-a remarcat prin faptul că realiza fotografii de tip mignon, mărci și cărți poștale folosing pelicule Agfa, Lumier, Veraxs, Mimosa și Kodak (cf. https://turistiniasi.blogspot.com/2017/05/fotografi-in-iasi-intre-1900-1940.html).
Să ne aducem aminte că N. A. Bogdan a consemnat în volumul „Poveşti şi bazaconii din Moldova” (București, 1932), câteva dintre momentele călătoriei din anul 1885, alături de Ion Creangă, când acesta l-a însoțit la Slănic. Una dintre amintirile consemnate de N. A. Bogdan în acele povești, este momentul în care alături de Ion Creangă și de A. C. Cuza hotărăsc să se fotografieze împreună: „Într-una din zile, venind un fotograf care poza pe tinichea – fotografie aşa-zisă americană – invitai de mai multe ori pe Creangă să-şi scoată poza. Dar mai totdeauna îmi răspundea: Decât să dau un frăncuşor ca să mă vad lat pe tinichea, mai bine cumpăr cu el un coşuleţ de brânză sau de păstrăvi şi mi-a priii mai bine decât tinicheaua… Într-o zi însă, aflându-se şi cu dl. A. C. Cuza, îl hotărâi să ne pozăm tustrei în grupă; ne aşezarăm într-un tufiş de lângă sala de cură, Creangă stând în picioare, îndărăt şi noi pe o bancă, eu la stânga, Cuza la dreapta lui. Cand fotograful scoase cate o tinichea pentru fiecare din noi, zic lui Creanga: – Voi păstra această fotografie ca pe o adevărată icoană…
– Da, bine faci, dragul meu! s-o păstrezi ca pe icoana răstignirii lui Hristos ! Ne păcălise rău… dar asta mă făcu să am o dragoste și mai mare pentru acea icoană, care o păstrez și astăzi, cu destulă smerenie”. Așa cum se arată și pe site-ul Casei de Licitații ,,Historic”, această mărturie ,,este cu atât mai evocatoare, cu cât acel moment a fost imortalizat într-o fotografie, una dintre rarele fotografii pe care Ion Creangă avea să le fi realizat vreodată”. Casa a scos la licitație fotografia realizată de Siegmund Packer, care îi surprinde pe Ion Creangă, N. A. Bogdan și A. C. Cuza la Băile Slănic, în anul 1885. Piesa, care este de fapt o copie după ferotipia lui S. Packer realizată la Slănic cu cele trei personaje (de poveste) este una extrem de rară și cu o stare de conservare foarte bună (cu dimensiunile de 16, 5 x 10, 5 cm), fiind una dintre puținele reproduceri ale unei imagini memorabile. Prețul de pornire al licitației a fost de 3. 000 de euro, având o valoare estimativă de 4. 500 – 9. 000 de euro și a fost adjudecată cu prețul de 3. 250 de euro… (Casa de Licitații ,,Historic”, la https://historic.ro/ion-creanga-n-a-bogdan-a-c-cuza-fotografie-de-cabinet-ate.html)
Ziarul ne mai anunță și vizita pe care au făcut-o în stațiune, cu doar câteva zile înainte de apariția acestui număr, 40 de elevi ai Seminarului Central din București, sub conducerea părintelui arhimandrit, Iuliu Scriban (1878 – 1949), director al acestui seminar, teolog de marcă, predicator și misionar, unul dintre pionierii ecumenismului românesc (vezi un articol despre acesta, pe larg, pe site-ul ,,antenasatelor.ro”, la https://www.antenasatelor.ro/lada-de-zestre/puterea-credintei/puterea-credintei/arhimandritul-iuliu-scriban-avem-datoria-de-a-ne-naste-din-nou-id27060.html).
Și o știre de final, dar inedită, poate chiar o premieră, o constituie măsura luată de Gheorghe Teodor, un comisar de poliție detașat de la Iași pe perioada sezonului de vară, potrivit căreia, atât vizitatorilor cât și angajaților stațiunii li s-au întocmit caziere judiciare. Vă dați seama cum au primit știrea cei certați cu legea, care aveau probleme penale sau suferiseră condamnări?
Text adaptat, adnotat și completat de Romulus-Dan BUSNEA
Proiect inițiat și derulat de către Serviciul Public Județean pentru Promovarea Turismului și Coordonarea Activității de Salvamont Bacău (SPJPTCAS), cu sprijinul Bibliotecii Centrale Universitare ,,Mihai Eminescu” din Iași (BCU Iași), Bibliotecii Centrale Universitare ,,Lucian Blaga” din Cluj (BCU Cluj) și cotidianului ,,Deșteptarea”.
Sursa: BCU Iași, BCU Cluj; Foto imagini vechi Slănic-Moldova: Colecția ing. Mihai Ceucă, Bacău. Grație domniei sale, o mare parte dintre fotografiile publicate în numerele acestei publicații se regăsesc și în episoadele prezentate, la care se adaugă și multe altele.
Foto: Constantin Nottara în spectacolul ,,Regele Lear”: Colecția Muzeului C. I. și C. C. Nottara
Foto: Ion Creangă, N. A. Bogdan și A. C. Cuza la Băile Slănic, în anul 1885: Casa de Licitații ,,Historic”, la https://historic.ro/ion-creanga-n-a-bogdan-a-c-cuza-fotografie-de-cabinet-ate.html
Mențiuni: Drepturile de autor pentru publicarea acestor texte sunt deținute de SPJPTCAS Bacău, prin persoana lui Romulus-Dan Busnea, cu acordul BCU Iași și BCU Cluj. În conformitate cu ,,Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe”, niciun material conținut în acest serial nu poate fi reprodus integral sau parțial fără acordul scris prealabil; adaptarea, adnotările și completările la toate numerele din colecția acestui unic și inedit ziar sunt menite să întregească și să lămurească multe informații și aspecte din viața cotidiană a stațiunii, ca și a personalităților vremii, care nu au fost în totalitate prezentate în paginile ziarului, tocmai pentru faptul că acestea erau cunoscute de lumea de atunci, în speță de cei din zona Moldovei, de unde veneau și cei mai mulți dintre vizitatorii stațiunii.
(Va urma)
