12 iunie 2024
Zona zeroCuvânt pentru sufletIntrarea Domnului în Ierusalimul inimilor noastre

Intrarea Domnului în Ierusalimul inimilor noastre

Călători pe drumul Învierii fiind, dăm slavă Cerului! Biserica ne îndreaptă pașii către întâia mare sărbătoare cu dată schimbătoare de dinainte de Paște. Duminica Floriilor sau Împărăteasca Intrare triumfală a Mântuitorului Iisus Hristos în Ierusalim marchează sfârșitul pelerinajului de șase săptămâni al Postului Mare. Totodată, prefațează începutul unui alt urcuș duhovnicesc, plin de emoție și de conținut. Pășim pe treapta Sfintelor Pătimiri, alături de Întâiul Călător al Vieții. O cale de-o săptămână… grea, apăsătoare și extrem de dureroasă. Un timp de dat slavă Cerului! O vreme de ieșit întru întâmpinarea Domnului, precum oarecând poporul din Ierusalim. Un interval în care ne vom putea analiza relele, păcatele și neajunsurile vieții. Un moment de mulțumire și de plângere cu amar, în care ni se oferă șansa de a răsturna ceva din preaplinul nostru, spre a mai face loc Cerului. O potecă pe care ușor ne-am împiedica și din care lesne am cădea, de n-am avea nădejdea Ridicării.
Evanghelia zilei ne fixează în pacea conținutului a trei pericope adânci. Prima (Ioan XI, 1- 45) amintește de Lazăr cel din Betania. Învierea sa, după patru zile de la moarte și după ce trupu-i fusese deja așezat în mormânt și începe a se supune legilor firii, este prima etapă a praznicului Floriilor, căci de acolo începe șirul pătimirilor Domnului. La buza unei adâncituri de peșteră omenească se deschide profunzimea ce nu poate fi nicicând imaginată: mormântul lui Dumnezeu! Ni se dezvăluie faptul că există viață și după moarte. Nu întâmplător, mireasma morții lui Lazăr e vindecată de suflarea de viață a Domnului. Cei prezenți trec din mirare în admirare. Iar admirația aceasta, purtată din glas în glas, naște zorile Intrării în Ierusalim. Celelalte două pericope evanghelice (Matei XXI, 1-11; 15-17 și Ioan XII, 1-18) ne dezvăluie cum Împăratul Vieții urcă spre Templu, dinspre cetatea Betfaghe, călare pe un mânz de asin. Pe străzile înguste ca niște nervuri, Domnul intră în Cetate. Refrenul bucuriei tuturor este cântarea Osana! Și crenguțele de finic, aprinse de focul nădejdii că tot ceea ce trăiesc este biruință. Intuiește Domnul, fără nicio îndoială, că voroavele celor ce strigă acum Osana se vor uni cu buzele sărutului lui Iuda. Nu întâmplător, între Osana și Răstignește-L  pare a fi cuprinsă toată slava Intrării.
Să ne furișăm și noi prin mulțimea Ierusalimului inimilor, într-o zi ca aceasta. Și să purtăm stâlpările făgăduinței că nu vom fi printre cei care vor striga ”Răstignește-L!”. Căci Domnul se va opri, spre a întreba și ochii inimii noastre: ”Nu cumva vei fi și tu printre cei care Mă vor răstigni?”… Să nu fie!

Inspector scolar,
pr. prof. dr. Adrian Alexandrescu



spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri