luni, 15 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 628

Mii de bicicliști pedalează pe piste

Într-o țară în care jumătate de an este frig, ninge și plouă, s-a început construirea de piste de bicicletă. Nu întâmplător, ci cu bani de la Bruxelles, căci știm că acolo s-au adunat inteligenții planetei și iau decizii de tot felul, de la curbura maximă pe care are voie să o aibă un castravete până la revoluționarea dietei cu făină de viermi și lăcuste prăjite.

E început de decembrie și, ce să vezi?! Băi, pistele din Bacău sunt pline de bicicliști care pedalează în șir indian, înjurând automobiliștii care le-au blocat trecerea. Bicicliștii pedalează demni, fericiți că salvează planeta acum, în ianuarie, după ce, la finele lui decembrie, și-au făcut aprovizionarea tot pe bicicletă; au pus jumătatea de porc pe cadru, cozonacii în spate, pâinea și portocalele pe coarne, iar baxurile cu apă și bere, pe cap, cum au văzut la televizor că se face prin unele părți ale Africii.

Aiurea! E pustiu pe pistele de biciclete și nu trece nici naiba să pedaleze pe frigul ăsta. Și până prin aprilie-mai nu o să pedaleze nimeni. Pentru că nu suntem nici Olanda și nici Anglia, unde iarna e un fel de primăvară. Și pentru că, în ciuda câtorva persoane care au cerut insistent piste pentru biciclete, românii nu au o asemenea dorință.

În primul rând este vorba de climă. Iernile s-au mai domolit, dar nu atât încât să fie o fericire să pedalezi prin oraș. Apoi, pedalatul înseamnă transpirație și duhoare. Ia adunați 30 de școlari care au pedalat câte 4 kilometri fiecare și adunați-i într-o sală de clasă și vedeți cât rezistați. La fel, încercați să intrați într-un birou în care angajații au ajuns la muncă pedalând.

Apoi, mult mai important, mașina este, încă, un element de statut social. Românul își măsoară succesul prin casă, mașină, telefon mobil. Nu va renunța niciodată la mașină doar pentru că unii au idei. Că, la o adică, au mai fost idei din astea. S-au mai gândit diverși să-l determine să facă sau să nu facă lucruri. Și n-au avut succes.

Desigur, unii se vor gândi că vor putea forța românul să meargă pe bicicletă. Îi vor îngusta străzile, îi vor interzice accesul, îi vor baga taxe. Se vor găsi soluții. Mereu s-au găsit, pentru că nebunia cu bicicletele nu are nicio bază reală.

Nu mașinile personale și nu gospodăriile poluează; că am mai văzut unii că măsurau „amprenta de carbon” a sarmalelor. Până când nu se vor lua măsuri cu adevărații poluatori, toate încercările de a interzice autovehiculele cu motor termic, centralele pe gaz, mâncarea tradițională nu vor fi percepute decât niște prostii care au alt scop decât cel al protejării mediului.

Spectacol muzical de excepție la Bacău: Concert Filarmonica Mihail Jora cu Roman Reznik

 

Filarmonica Mihail Jora Bacău vă așteaptă cu brațele deschise la un eveniment muzical deosebit care va avea loc pe 11 ianuarie 2024, începând cu ora 18:30, la Centrul de Afaceri și Expoziții Bacău. Invitatul de seamă al săptămânii va fi nimeni altul decât talentatul Roman Reznik, care va încânta publicul într-o dublă postură de dirijor și solist la fagot.

Programul serii va cuprinde creații muzicale remarcabile, aducând în fața spectatorilor o paletă variată de emoții și sunete sub îndrumarea artistică a maestrului Roman Reznik. Printre piesele interpretate se regăsesc:

  • Gioachino Rossini – Uvertura „Coțofana hoață”
  • Leopold Koželuch – Concert pentru fagot și orchestră
  • Felix Mendelssohn Bartholdy – Simfonia a III-a

Această seară promite să fie una de neuitat, oferind iubitorilor de muzică clasică ocazia de a se bucura de interpretarea remarcabilă a lui Roman Reznik și de a călători prin diverse universuri sonore, de la uverturi pline de vivacitate, la concerte captivante și simfonii sublime.

Invitațiile pentru acest eveniment special vor fi disponibile începând cu data de 5 ianuarie la Casa de Cultură (intrarea din spate), în intervalul luni până vineri, între orele 10:00-18:00. De asemenea, puteți obține bilete gratuite și la Centrul de Afaceri și Expoziții Bacău, în zilele de luni până vineri până la ora 14:00, și joi înainte de concert.

Filarmonica Mihail Jora Bacău vă încurajează să vă rezervați locurile și să vă alăturați lor pentru o seară de excepție, în care muzica de calitate și talentul remarcabil al lui Roman Reznik vă vor purta într-o călătorie sonoră unică. Nu ratați acest eveniment cultural de prim rang în inima orașului Bacău!

Tragedie la o stână: Un bărbat din Bacău și-a ucis iubita într-o dispută violentă

 

O tragedie șocantă a avut loc recent la o stână din județul Vrancea, unde un bărbat în vârstă de 48 de ani, originar din Bacău, și-a ucis cu sânge rece iubita în urma unei violente dispute, desfășurate sub influența consumului excesiv de alcool.

Evenimentul a fost adus la cunoștința poliției prin intermediul Sistemului Național Unic pentru Apeluri de Urgență (SNUAU) la numărul 112. Un apel disperat semnala faptul că un bărbat ar fi agresat brutal concubina sa, aceasta aflându-se într-o stare inconștientă. Un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) s-a deplasat la fața locului și, din păcate, a constatat decesul femeii.

Cei doi locuiau și lucrau într-o stână situată în apropierea comunei Ruginești de aproximativ o lună. Potrivit informațiilor furnizate de Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Vrancea, între cei doi parteneri ar fi izbucnit un conflict spontan, având ca fond consumul de băuturi alcoolice. Până la acest moment, nu existau înregistrate sesizări anterioare privind acte de violență între cei doi.

Bărbatul în vârstă de 48 de ani a fost imediat reținut de către polițiști și se află acum în arestul IPJ Vrancea, unde este supus procedurilor legale. Având în vedere gravitatea situației, dosarul cauzei a fost preluat în anchetă proprie de către un procuror criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea. Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale desfășoară cercetări sub directa coordonare a procurorului de caz pentru a aduce la lumină toate circumstanțele crimei odioase.

Casă distrusă de flăcări. Pompierii veniți să stingă focul nu au găsit apă la hidranți

FOTO: https://obiectiv-sm.ro/

Într-un final dramatic de an, o familie din Satmarel, județul Satu Mare, a fost lovită de o tragedie devastatoare – casa lor a fost distrusă în întregime de un incendiu violent. Chiar dacă echipajele de pompieri au intervenit rapid, lipsa apei în hidranții publici ai Apaserv a complicat situația, ceea ce a dus la pierderea completă a locuinței unei familii cu doi copii.

Incidentul a avut loc în ultima zi a anului, iar pompierii au fost alertați în timp util. Cu toate acestea, situația a fost dificilă din cauza defecțiunilor în hidranții publici, care nu au furnizat apa necesară pentru a stinge flăcările în dezvoltare.

Conform informațiilor furnizate de www.obiectiv-sm.ro, patru autospeciale ISU au fost mobilizate pentru a face față incendiului, având în vedere că hidranții din zonă nu erau funcționali. Un reprezentant Apaserv s-a deplasat la locul tragediei, reușind să pornească în cele din urmă hidrantul. Cu toate acestea, presiunea a fost insuficientă pentru a susține eforturile pompierilor în lupta contra flăcărilor.

Autospecialele au încercat să se apropie cât mai mult de casa în flăcări, intrând prin curtea fostei grădinițe. Din păcate, unul dintre vehicule s-a împotmolit, necesitând intervenția unui tractor pentru a fi eliberat din impas.

În ciuda eforturilor depuse, locuința familiei a fost distrusă în totalitate

„Întreținuții eterni ai părinților: Rătăciți în nisipul mișcător al inutilității sociale”

În vechiul regim, toată lumea trebuia să muncească. Cine nu muncea, era suspect și instituțiile statului intrau în alertă încercănd să înțeleagă de ce persoanele respective nu vor să muncească deși li s-au repartizat locuri de muncă. Un articol din Steagul roșu a analizat câteva din aceste cazuri. (n.red.)

Această anchetă și-a avut punctul de pornire într-o relatare a tovarășului Ioan Cotleș, organizator la Oficiul județean al forțelor de muncă: „Sunt încă în municipiul Bacău destui tineri care refuză să muncească, fiind încurajați, deopotrivă, atât de „generozitatea“ nocivă a părinților, cât și de indiferența celor din jur. Dacă-i întrebăm unde vor să lucreze, ne răspund că le subminează personalitatea.

Dar ce înseamnă CU ADEVĂRAT personalitate? Domeniul principal în care se afirmă și se dezvoltă personalitatea autentică este domeniul muncii. Creând un cadru nou și stimulator al muncii, PREȚUIND MUNCA, societatea noastră facilitează o largă și multiplă afirmare a personalității umane. Care e, atunci, personalitatea unui parazit social, mulțumit cu gândul că „bani și mâncare găsește la părinți“?

Care e justificarea existenței lui ca cetățean? Și ce finalitate poate avea o asemenea mentalitate? Iată doar câteva dintre întrebările care ne-au însoțit. Căutând răspuns la aceste întrebări — și la altele, ivite pe parcurs —, am pătruns în cercul strict al răsfățaților „dandy“, întreținuți ai părinților, ai fraților sau ai soțiilor, rătăciți în nisipul mișcător al inutilității sociale.

Menționăm că au fost efectuate mai multe asemenea anchete care, cumulate cu numeroasele dezbateri și discuții organizate de U.T.C., Oficiul forțelor de muncă, Consiliul municipal al sindicatelor și Inspectoratul județean de miliție, au avut ca rezultat integrarea în activitatea productivă a peste 600 de tineri.

Cazurile consemnate mai jos sunt, evident, cazuri izolate, tineri care continuă să refuze orice ofertă de încadrare, adăpostindu-se în spatele unor „argumente” extrem de șubrede. Asupra acestor ultime manifestări de parazitism social solicităm opinia cititorilor noștri:

0 ispășire pentru „furturi în vacanță”

Tânărul Constantin A., 20 de ani. Tatăl lucrează la Baia comunală. Mama, salariată la Spital. Patru repartiții de la Oficiul județean al forțelor de muncă. La I.I.L. „Moldova“ a stat numai cinci zile. La U.R.A. nu s-a prezentat, acuzând o afecțiune de coloană. La Fabrica de bere nu s-a angajat, pentru că „nu i-a convenit“. Se lamentează: „Cum să lucrez? Nu sunt o fire dinamică. Nu sunt om de acțiune, nu vedeți?“. Dar, pe când era elev în clasa a X-a la unul din liceele băcăuane, a fost arestat pentru… „furturi în vacanță“. Furase pe tren, furase în câteva orașe. Și-a ispășit pedeapsa la 9 octombrie 1972. „Au părinții destul și pentru mine. Când găsesc o muncă mai convenabilă, mă angajez“. Îl întrebăm ce muncă i-ar conveni. „De exemplu, paznic la o întreprindere. Sau curier. Dar tot mai bine este să aștept. Am timp…“

„Vreau să învăț meseria tatălui!“ (dar tata… vinde semințe!)

Mircea, la 14 ani, învăța meserie la o școală de reeducare din județul Ialomița, dar… „a venit tata și m-a luat de-acolo, învăț meserie acasă. Vreau să-nvăț meseria tatălui. E zugrav“. Ion L„ 42 ani: „Sunt, într-adevăr, zugrav. Dar nu mai lucrez de doi ani și ceva“. Din ce trăiești? — îl întrebăm. „Lucrează nevasta mea, lucrează fata. Mai am un băiat, care-i muncitor la U.R.A. Fiecare îmi dă câte ceva“. De unde are bani tatăl tău? — îl întrebăm pe Mircea L. „Mai vinde și el semințe, mă mai trimite și pe mine… Frate-meu mai mare, când ia salarul, îi dă toți banii lui tata“. Mircea L…. 14 ani… privire neliniștită, lașă, mereu bănuitoare. Un boț de plastilină în mâinile lui taică-său: „Vreau să-nvăț meseria tatălui…“. Și tatăl vinde semințe. Având în buzunar, de câteva luni, două repartiții de la Oficiul județan al forțelor de muncă.

Lui Radu Dinu F. i s-au oferit încă trei șanse

Radu Dinu F., 25 de ani. Roșu la față, nebărbierit, cu ochii injectați de băutură, cu părul răvășit, pare cu 10 ani mai vârstnic. A fost condamnat de 3 ori, pentru furt de biciclete, scandaluri și manifestări huliganice în localuri publice. Lucrase câtva timp la Fabrica „Partizanul“, ca ștanțor. De trei luni, de când și-a ispășit ultima pedeapsă, n-a mai lucrat nicăieri, deși i s-a dat o repartiție pentru I.I.L. „Moldova“: „N-am mai apucat să ajung la „Moldova“, m-am dus să beau un șpriț în gară și m-a momit un delegat de la Constanța. Zicea că-n port se câștigă bine. Dar nici n-am ajuns bine acolo, că s-au luat niște derbedei de mine, m-au bătut măr și mi-au rupt clavicula. Acum de când am venit, m-am făcut băiat de treabă“. Dar de ce nu lucrezi? — e întrebat. „Eu nu lucrez? Cum să nu lucrez. Uite, chiar azi am săpat grădina cuiva. Mi-a dat 30 de lei și o cană mare cu vin“. Ce-ai făcut cu banii? „Am dat 20 lei acasă și ceilalți 10 i-am băut“. Plânge: „Mai dați-mi o șansă, domnu’!…“. Dar de la Fabrica „Partizanul“ a plecat de patru ori („așa, voiam să fiu mai liber“), deși dăduse de trei ori angajament scris „că-și bagă mințile-n cap“. Promite din nou: „Mai dați-mi o șansă!“. I-au fost oferite trei posibilități de încadrare, la alegere. A optat pentru S.C.V.A. Dar nu s-a prezentat nici acum…

Un lăcătuș ajustor, cu mina pe bici și cu ochii la găini

Ioan S„ zis „Felinar“, 27 ani. Absolvent al școlii profesionale, calificat lăcătuș ajustor. A lucrat câteva luni la I.T.I. Iași, sera I.C.B. Bacău și Fabrica de bere. Acum e căruș: „Câștig și eu cu calul și căruța, muncă veselă, așa a fost și meseria părinților“. A ispășit de curând o condamnare de 1 an și 6 luni, pentru furt de găini. Maiorul Mihai Neagu, comandant adjunct al Miliției municipiului Bacău, ne informează că Ioan S. este mereu în atenția organelor de miliție. Unde vrei să te încadrezi? — e întrebat. Ezită: „Știu eu, cred că la Combustibil, am căruță…“. I s-a dat o repartiție pentru Uzina metalurgică. Va lucra exact în meseria lui, lăcătuș ajustor. Ia repartiția, o privește și spune cu o urmă de regret: „Tot mai bine era în căruță…“.

„Nu-i pentru mine o navetă de 4 km!“

Dumitru Z„ 26 ani, căsătorit, are un copil. N-a mai lucrat de patru ani, de când „s-a eliberat din armată“, înalt, bine făcut, îmbrăcat cu oarecare eleganță. De unde are bani? Întrebarea nu pare să-l surprindă: „Eu nu fur, tovarășe comandant, îmi dă soția (soția e salariată la Fabrica „Partizanul“, are 1.100 lei pe lună, n. red.). Sunt calificat frizer, am vrut și eu post în oraș. Mi-au dat la 4 km, îmi rup pantofii. Nu merită“. Dar a primit în ultimul an repartiții pentru Combustibil, I.R.E., I.C.B., Fabrica de cărămizi, Fabrica „Letea“… „Aia nu-i muncă, pentru mine, tovarășe. Eu caut ceva mai ușor“. În cele din urmă, optează totuși pentru Fabrica de cărămizi. Și încearcă să ne convingă că „se sacrifică numai pentru noi“.

N. RED. Încheiem aici prima parte a anchetei noastre, lăsând comentariile pe seama cititorilor. Opiniile primite la redacție vor constitui, de altfel, comentariul „neutru“ al anchetei.

Anchetă consemnată de Ștefan OLTEANU”

Steagul roșu – 7 ianuarie 1973

Lacul Răcăciuni, luat cu asalt de pescari

    În loc să rămână acasă și să petreacă a doua zi a anului în fața televizorului sau a computerului, mulți băcăuani au optat să îmbrățișeze frumusețea naturii și să petreacă timp în aer liber. Destinația aleasă cu predilecție a fost Lacul Răcăciuni, unde pasionații de pescuit s-au adunat în număr destul de mare.

    Cu echipamentul de pescuit în mână și un spirit plin de optimism pentru noul an, localnicii și-au ocupat locurile preferate de pe malurile lacului, savurând momente de liniște și relaxare. Atmosfera prietenoasă și entuziasmul colectiv au transformat Lacul Răcăciuni într-un punct de întâlnire popular pentru comunitatea locală.

    Unii pescari au împărtășit că alegerea de a începe anul în mijlocul naturii a fost una deliberată, oferindu-le oportunitatea de a se conecta cu mediul înconjurător și de a scăpa de agitația urbană. În plus, mulți dintre aceștia au evidențiat bucuria de a petrece timp de calitate cu prietenii, consolidând legăturile într-un mod activ și sănătos.

    Astfel, Lacul Răcăciuni a devenit locul ideal pentru o evadare relaxantă, marcând începutul anului cu o atmosferă plină de bucurie și energie pozitivă pentru comunitatea bacăuană.

    Scădere considerabilă a comerțului exterior al judetului Bacău

    Datele referitoare la volumul exporturilor și importurilor în luna august 2023 oferă o privire asupra dinamicii comerțului exterior al Județului Bacău, evidențiind schimbări semnificative față de perioada similară din 2022 și luna anterioară. Aceste cifre furnizează informații esențiale despre performanța economică a județului în ceea ce privește relațiile comerciale externe.

    În luna august 2023, volumul exporturilor a fost de 63.859 mii Euro FOB, înregistrând o scădere de 17,0% față de aceeași perioadă a anului precedent și o diminuare semnificativă de 21,8% comparativ cu luna iulie 2023. Această tendință descendentă poate fi interpretată ca rezultat al unor factori specifici și necesită o analiză detaliată pentru înțelegerea impactului asupra economiei locale.

    „Materii textile și articole din acestea” dețin cea mai mare pondere în volumul exporturilor, contribuind cu 15,9%. Aceasta este urmată de „materiale plastice, cauciuc și articole din acestea” (14,3%) și „produse ale industriei chimice și ale industriilor conexe” (13,8%). Această structură a exporturilor evidențiază diversitatea industriilor implicate în contribuția la evoluția economică a Județului Bacău.

    Pe parcursul primelor opt luni ale anului 2023 (1.01.—31.08), volumul total al exporturilor județului a fost de 677.966 mii Euro FOB, reflectând o scădere de 4,1% față de aceeași perioadă din 2022. Această evoluție poate sugera anumite provocări în performanța exporturilor pe termen lung, justificând necesitatea unei analize aprofundate pentru identificarea factorilor implicați.

    În ceea ce privește importurile, volumul acestora în august 2023 a fost de 108.145 mii Euro FOB, indicând o scădere de 9,5% față de aceeași lună a anului anterior și o diminuare de 12,2% comparativ cu luna iulie 2023. Setul de date arată că „mașini și dispozitive mecanice; mașini, aparate și echipamente electrice” domină importurile, contribuind cu 20,4%, urmate de „metale comune și articole din acestea” (18,9%) și „articole din piatră, ciment, ceramică, sticlă și din alte materiale similare” (10,6%).

    Pe parcursul primelor opt luni ale anului 2023, volumul total al importurilor județului a fost de 930.393 mii Euro CIF, înregistrând o scădere semnificativă de 12,1% față de perioada similară din 2022. Această tendință poate indica ajustări ale cererii interne și externe, cerând o abordare atentă pentru a asigura o strategie economică eficientă.

    Soldul balanței comerciale externe (FOB/CIF) pentru luna august 2023 a fost negativ, ajungând la -44.286 mii Euro, iar pe primele opt luni ale anului a fost de -252.427 mii Euro. Aceste cifre arată o presiune crescută asupra economiei județului, indicând un deficit în comerțul exterior. Managementul acestei situații poate necesita măsuri de corectare și strategii pentru îmbunătățirea performanței comerciale a Județului Bacău.

    Gradul de acoperire a importurilor cu exporturi (FOB/CIF) a fost în perioada 1.01.—31.08.2023 de 72,9%, în scădere față de 77,3% înregistrat la nivelul țării. Această metrică reflectă necesitatea de a stimula exporturile locale și de a echilibra balanța comercială a Județului Bacău, asigurând astfel sustenabilitate și creștere economică pe plan local.

    Accident la Cleja: un BMW a intrat într-un tractor

    Astăzi, la ieșirea din localitatea Cleja, a avut loc un accident deosebit de grav în urma unei coliziuni între o mașină cu numere de Anglia și un motocultor cu remorcă. Evenimentul tragic a avut loc în timp ce tractorul încerca să intre într-o curte, iar mașina a lovit remorca acestuia, provocând un impact puternic.

    Martorii oculari au declarat că ambele vehicule au suferit daune semnificative în urma accidentului. Echipajele de intervenție au sosit rapid la locul incidentului pentru a acorda asistență medicală și pentru a gestiona situația.

    Circulația în zona incidentului a fost afectată semnificativ, iar autoritățile au luat măsuri imediate pentru a dirija traficul și a facilita intervenția echipelor de intervenție. Poliția locală a demarat o anchetă pentru a stabili cu exactitate circumstanțele accidentului și pentru a determina cine este responsabil pentru producerea acestuia.

    În urma primelor constatări, s-a aflat că impactul a fost cauzat de neacordarea de prioritate. Conform informațiilor furnizate de IPJ, remorca tractorului nu era înregistrată în conformitate cu legislația în vigoare. Autoritățile vor continua investigațiile pentru a stabili cu certitudine circumstanțele exacte ale accidentului și pentru a lua măsurile legale necesare împotriva celor implicați.

    Creștere semnificativă în autorizațiile de construcție pentru locuințele din județul Bacău în octombrie 2023

    Mediul rural conduce în numărul de autorizații și locuințe finalizate, cu o ușoară scădere în ansamblu.
    În luna octombrie 2023, administrațiile locale din județul Bacău au eliberat un total de 85 de autorizații de construire pentru clădirile rezidențiale, reprezentând o creștere de 2,4% față de aceeași perioadă a anului precedent și o creștere semnificativă de 41,7% comparativ cu septembrie 2023. Dintre acestea, 25,9% au fost înregistrate în mediul urban, în timp ce 74,1% au fost în mediul rural.

    Analizând datele pe întregul an până în octombrie 2023, numărul total de autorizații emise pentru clădirile rezidențiale a fost de 831, cu o distribuție de 21,9% în mediul urban și 78,1% în mediul rural. Totuși, comparativ cu aceeași perioadă a anului 2022, se observă o scădere de 16,1%, înregistrându-se 159 de autorizații mai puțin.

    În ceea ce privește numărul de locuințe, în octombrie 2023 s-au eliberat 107 autorizații, dintre care 40,2% în mediul urban și 59,8% în mediul rural. Aceasta reprezintă o creștere de 23% față de octombrie 2022 și de 78,3% față de septembrie 2023. În total, în primele zece luni ale anului 2023, s-au eliberat autorizații pentru 938 de locuințe, cu o scădere de 28,3% față de aceeași perioadă a anului precedent.

    În termeni de finalizare și punere în folosință, 677 de locuințe au fost terminate în perioada 1.01. – 31.10.2023, distribuite astfel: 220 în mediul urban și 457 în mediul rural. Comparativ cu aceeași perioadă din 2022, se înregistrează o ușoară scădere de 91 de locuințe. Surprinzător, nicio locuință nu a fost finalizată din surse proprii ale persoanelor juridice, iar subvențiile bugetare, locuințele pentru tineri în regim de închiriere și creditele ipotecare nu au generat nicio locuință terminată.

    La 31 octombrie 2023, erau în curs de execuție 3.011 locuințe, dintre care 2.999 erau finanțate din fondurile populației și 12 din alte surse. Acest aspect indică o activitate susținută în domeniul construcțiilor rezidențiale în județul Bacău, sugerând o perspectivă optimistă pentru dezvoltarea viitoare a comunității.

    Permis pentru viitor de la MOL România

      • înscrieri până pe 24 ianuarie

      MOL România plătește, prin Fundația „Pentru Comunitate” pe care o administrează,  școala de șoferi pentru tineri din medii defavorizate pentru care permisul de conducere este o condiție sau poate fi un avantaj în obținerea unui loc de muncă sau în menținerea și extinderea atribuțiilor de serviciu existente. Programul „Permis pentru viitor” a ajuns le a 9-a ediție.

      Persoanele eligibile pentru finanțare sunt tinerii din medii defavorizate, cu vârsta între 18 și 25 de ani, care doresc să obțină permis de conducere de categorie B, C sau D, inclusiv pentru tractoare agricole sau forestiere, troleibuze și tramvaie.

      Finanțarea acoperă costurile școlii de șoferi și cheltuielile adiacente.

      Programul este organizat pe bază de concurs de proiecte. Tinerii interesați se pot înscrie online sau pot trimite proiectele prin poștă până la data de 24 ianuarie 2024. Formularul de înscriere și alte informații sunt disponibile pe website-ul Fundației Pentru Comunitate – https://pentrucomunitate.ro/permis

      Pe lângă formularul de înscriere completat sunt necesare cinci documente:

      – scrisoare de motivare personală;

      – anchetă socială;

      – declarație de susținere și mentorat pentru perioada instruirii;

      – ofertă de preț de la școala de șoferi;

      – document despre nivelul studiilor absolvite.

      Tinerii care au obținut permisul de conducere într-o ediție precedentă a programului „Permis pentru Viitor” și doresc să depună solicitare de finanțare pentru o altă categorie de autovehicule vor trimite doar un formular de înscriere completat, copia permisului de conducere, o ofertă de preț și o scrisoare de motivație personală.

      Detalii și formularul de înscriere se găsesc pe https://pentrucomunitate.ro/permis

      Programul este organizat, începând din 2015, de Fundația „Pentru Comunitate” din fondurile puse la dispoziție de compania MOL România. În decursul celor opt ani de existență a programului, 337 de tineri au primit finanțare pentru a urma cursurile școlii de șoferi pentru diferite categorii de permise de conducere, 169 au finalizat cu succes aceste cursuri, iar alți 55 de beneficiari continuă studiile sau sunt programați pentru examen.

      Pensiile mici vor crește prin recalculare, iar cele mari vor stagna

        Premierul Marcel Ciolacu a dezvăluit modificările planificate în sistemul de pensii al României, subliniind că, începând cu anul 2024, pensiile mici vor beneficia de o creștere prin recalculare, în timp ce pensiile mai mari vor stagna. Îndemnând pensionarii să compare sumele de pe fluturașii lor cu pensia medie din țară, Ciolacu a subliniat necesitatea unei abordări echitabile și a eliminării inechităților din sistem.

        Premierul a subliniat faptul că, deși există o preocupare constantă pentru buget și măriri salariale, pensiile mici nu trebuie să fie neglijate. El a argumentat că recalcularea va asigura o creștere de 13,8% începând cu 1 ianuarie 2024 și va reprezenta un pas important în corectarea inechităților existente în sistem. Ciolacu a menționat că oamenii au ieșit la pensie în baza unor legislații diferite, contribuind la inechități pe care guvernul actual încearcă să le rezolve prin noua lege a pensiilor, programată să fie finalizată în acest an.
        În privința discrepanței dintre pensiile obișnuite și cele din sistemul de Justiție, Premierul a recunoscut că prezentul este o consecință a trecutului, iar legislația actuală nu permite modificări retroactive. Cu toate acestea, a subliniat că pensiile mici vor fi supuse unei recalculări, iar aceste măsuri vizează să asigure echitatea în sistem. Ciolacu a adăugat că indexarea se va aplica doar pentru partea contributivă, iar pensiile speciale nu vor cunoaște majorări.

        Premierul a încheiat afirmațiile sale subliniind că nu poate compara o pensie de 40.000 de lei cu una de 1.500 de lei, subliniind necesitatea unei autoevaluări pentru a înțelege locul fiecăruia în cadrul sistemului de pensii din România.

         

        Județul Bacău intră în Sistemul Electronic de Monitorizare Electronică pentru protecția victimelor violenței domestice

          Sistemul de monitorizare electronică, operaționalizat începând cu 1 ianuarie 2024, extins în Bacău și alte 19 județe pentru creșterea protecției în cazurile de violență domestică.

          Începând cu 1 ianuarie 2024, Sistemul Electronic de Monitorizare Electronică a devenit operațional în 20 de județe din România, printre care se numără și Bacău, conform informațiilor furnizate de Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR). Această implementare vine în urma succesului înregistrat în municipiul București și județele Iași, Mureș și Vrancea, unde sistemul a devenit funcțional începând cu 1 octombrie 2022.
          Pentru a asigura implementarea corespunzătoare a sistemului în conformitate cu prevederile legale, au fost achiziționate 2.400 de kituri de monitorizare. Acestea vor fi utilizate pentru monitorizarea prin intermediul dispozitivelor electronice în situațiile în care sunt emise ordine de protecție provizorii, ordine de protecție, sau ordine europene de protecție.

          Sistemul Electronic de Monitorizare Electronică permite autorităților să monitorizeze activitatea persoanelor aflate sub protecție, fără a constitui o măsură de constrângere, ci mai degrabă o metodă de supraveghere. Prin utilizarea dispozitivelor electronice, se poate preveni și contracara posibile contacte fizice între victimele violenței domestice și agresori.
          Monitorizarea se va realiza automat, fără intervenție umană, asupra dispozitivelor electronice pe teritoriul României, pe baza unor identificatoare specifice și în conformitate cu anumite reguli stabilite. Identitatea persoanelor monitorizate va fi cunoscută doar de către organul de supraveghere, eliminându-se astfel orice intervenție umană pentru a proteja confidențialitatea.

          Până în prezent, au fost amenajate spațiile destinate monitorizării electronice, iar procedura de dotare cu logistică necesară a acestora a fost finalizată. Dispozitivele electronice de supraveghere vor include componente sub formă de brățări atașate la glezna sau, excepțional, la brațul persoanelor supravegheate.
          Implementarea acestui sistem vine în sprijinul luptei împotriva violenței domestice, oferind autorităților instrumente eficiente pentru protejarea victimelor și prevenirea infracțiunilor asociate acestui fenomen social grav.

           

          Handbal feminin/ Divizia A: „CSMeoaicele” iși reiau pregătirile

          Sâmbătă, 6 ianuarie, echipa antrenată de Adi Brezan va susține prima partidă a anului, întâlnind pe teren propriu, în turul 1 al Cupei României, o altă divizionară A, Spartac București

          Sunt ultimele care au pășit pe teren, pentru un joc oficial, în 2024. Și primele care ies la antrenament în 2024. Handbalistele CSM Bacău își reiau pregătirile miercuri, 3 ianuarie. Reunirea este prevăzută pentru ora 17.00, la Sala Sporturilor „Narcisa Lecușanu”. Motivul pentru care divizionara A se grăbește cu pregătirile în noul an este simplu: în weekend va bifa prima partidă din 2024. Și nu vorbim de un meci amical, ci de unul oficial, în primul tur al Cupei României. Prin urmare, sâmbătă, 6 ianuarie, de la ora 13.00, CSM Bacău va întâlni, în manșă unică, o altă divizionară A, Spartac București. Inițial, jocul fusese programat la București, însă, la solicitarea băcuancelor și, firește, cu acceptul bucureștencelor, partida a fost mutată în Sala Sporturilor „Narcisa Lecușanu”. „Știam că Spartac are probleme cu sala și că ar fi de acord ca ăntâlnirea să aibă loc la Bacău. Prin urmare, noi am trimis încă de la finalul lui 2023 hârtie către Federație solicitând să găzduim acest meci și, implicit, să acoperim toate cheltuielile de organizare, iar FRH a fost de acord”, a explicat antrenorul gazdelor de sâmbătă, Adi Brezan. În aceste condiții, CSM Bacău are cadrul ideal de a obține o victorie care să o ducă în turul următor al Cupei. Și, implicit, care să aducă, la fel ca în 2023, o echipă de Liga Florilor la Bacău. „Acesta este primul nostru obiectiv în 2024: să ne impunem în fața lui Spartac și să facem pasul către turul doi al Cupei. În plan general, ținta noastră este să progresăm, să creștem în valoare”, a declarat Brezan. În faza preliminară a competiției, CSM Bacău a învins, pe teren propriu, cu 33-19 colega de serie din campionat, HCF Piatra Neamț, echipă care, la fel ca și Știința Bacău, nu are niciun punct luat în actualul sezon al Diviziei A. Întâmplător, sorții au decis ca în primul tur al Cupei României, „CSMeoaicele” să aibă în față o altă divizionară A fără punct luat în campionat, Spartac ocupând ultimul al Seriei A, cu cinci înfrângeri din tot atâtea partide. „Noi pregătim jocul de sâmbătă cu toată atenția pentru a evita orice surpriză neplăcută. Vom miza pe efectivul complet, vom juca acasă și ne dorim foarte mult să ne continuăm parcursul în Cupă pentru a avea posibilitatea unui meci cu o reprezentantă a Ligii Florilor”, a subliniat Adi Brezan. În ceea ce privește campionatul ligii secunde, după șase etape, CSM Bacău se află pe poziția a patra a Seriei B, cu 9 puncte. Primul meci de campionat al băcăuancelor va fi pe 21 ianuarie, în deplasare, contra vice-liderei CSM Iași 2020.

           

           

           

          Fotbal/ Liga a III-a/ Șase amicale pentru FC Bacău

          Divizionara C FC Bacău și-a configurat programul de pregătire din această iarnă. „Alb-roșii” conduși de Costel Enache își vor relua pregătirile pe data de 15 ianaurie, la baza proprie, de la Ruși Ciutea, Până la reluarea campionatului de Liga a III-a, FC Bacău va susține șase jocuri de verifcare, cinci dintre acestea fiind bătute în cuie:

          Sâmbătă, 3 februarie, ora 12.00: FC Bacău- Viitorul Curița

          Sâmbătă, 10 februarie, ora 12.00: FC Bacău- Șomuz Fălticeni

          Miercuri, 14 februarie, ora 14.00: CSM Focșani 2007- FC Bacău

          Sâmbătă, 24 febuarie, ora 14.00: Sporting Lieșt- FC Bacău

          Vineri, 1 martie, ora 14.00: CSM Râmnicu-Sărat- FC Bacău.

          Deocamdată, FC Bacău nu a stabilit adversara pe care o va întâlni în testul de pe 17 februarie. Ocupanți ai locului 6 în Seria 1 la finalul maxi-turului de campionat, băcăuanii vor începe sezonul de primăvară pe 9 martie, cu jocul de pe terenul liderei, Foresta Suceava.

           

          Știm cine sunt partenerii noștri?

          Ajunul Anului Nou a adus în prim-plan un incident tragic care a avut loc între Ucraina și Rusia, unde rachetele cu muniție cu dispersie au fost lansate asupra orașului rusesc Belgorod, ucigând zeci de civili, inclusiv copii.

          Rachetele ucrainene au lovit zone în care erau adunați civili: cinematografe, piețe, centre comerciale. Ne amintim scandalul care a fost când SUA au livrat Ucrainei munițiile cu fragmentație; atunci americanii au promis că vor fi folosite doar împotriva militarilor; iată că o armă interzisă de convențiile internaționale a fost folosită împotriva civililor. Iar România este aliată cu Ucraina și o ajută cu bani și arme.

          În Orient, după două luni de bombardamente, numărul civililor uciși în Gaza a depășit 20.000 fără să existe vreun semn că cineva ar dori să oprească aceste masacre sau să spună că sunt pur și simplu acte de terorism statal. România este, de asemenea, aliată cu Israelul.

          Nu vom intra în discuții cine are sau nu are dreptate; consemnăm doar că un stat care se afirmă a fi singura democrație din zonă, care-și consideră forțele armate ca având standarde morale foarte înalte, masacrează civili în bombardamente despre care nu se mai poate spune că sunt la întâmplare.

          România, implicată în alianțe cu Ucraina și Israel, se găsește într-un context complex și compromițător, unde acțiunile aliaților săi stârnesc controverse și pun la încercare valorile și principiile pe care le afirmă. Cum putem reconcilia valorile noastre și angajamentele noastre internaționale cu astfel de acțiuni controversate? Este firesc să ne întrebăm dacă alianțele noastre sunt în concordanță cu valorile noastre și dacă avem responsabilitatea de a influența sau de a critica acțiunile partenerilor noștri în cazul unor acțiuni controversate.

          Cum am mai spus, aici nu analizăm cine are sau nu dreptate; pornim de la premiza că în orice conflict, victimele civile sunt excepția și nu regula. Țintirea civililor cu scopul de a demoraliza partea adversă nu este în niciun fel un act de vitejie, ci doar un imens act de lașitate, plasându-se pe aceeași treaptă cu terorismul. Astfel de tactici nu numai că încalcă normele etice și juridice internaționale, dar subminează și orice pretenție de legitimitate morală a părții care recurge la ele.

          Astfel de practici pot contribui la perpetuarea unui ciclu nesfârșit de violență și răzbunare, lăsând în urmă suferință și distrugere masivă.

          Mai mult, astfel de practici nu fac decât să se înscrie ca un pretext pentru o ulterioară acțiune de pedepsire din partea celor care vor ieși învingători, o acțiune căreia pot să-i cadă pradă foarte ușor și o mulțime de nevinovați, după cum ne-a demonstrat istoria.

          Motivul pentru care zeci de cetățeni sosesc din Rusia la frontiera cu Estonia doar pentru a primi interdicție de intrare în UE

            Autoritățile estoniene sunt în alertă, monitorizând îndeaproape situația de la punctul de trecere a frontierei de la Narva, unde un număr tot mai mare de oameni sosesc din Rusia cu unicul scop de a primi o interdicție de intrare în Uniunea Europeană și de a se întoarce imediat în Federația Rusă, informează err.ee.

            Polițiștii de frontieră din Narva se confruntă zilnic cu zeci de cetățeni din țări terțe, cu precădere rezidenți ai Moldovei, care, contrar aparențelor, nu doresc să intre în Uniunea Europeană.

            Marek Liiva, șeful punctului de frontieră Narva, a confirmat că emiterea de interdicții de intrare este o activitate zilnică a grănicerilor. Motivele principale includ lipsa documentelor corecte sau incapacitatea persoanei de a explica în ce țară din UE dorește să meargă și ce intenționează să facă acolo. În astfel de cazuri, aceștia sunt respinși și trimiși înapoi.

            În ultimele luni, numărul interdicțiilor de intrare emise la punctul de trecere a frontierei Narva a crescut semnificativ. Dacă înainte erau respinse aproximativ 10 persoane pe zi, acum acest număr s-a triplat. Cetățenii moldoveni reprezintă majoritatea acestora, având ca scop primirea ștampilei în pașaport la punctul de trecere a frontierei din Narva, doar pentru a se întoarce imediat în Rusia.

            În ultimele 24 de ore, alți 20 de străini au fost respinși la granița din Narva, iar 13 dintre aceștia erau cetățeni moldoveni. Aceștia au declarat că în Federația Rusă există o regulă conform căreia trebuie să se înregistreze că au părăsit țara la fiecare trei luni, apoi se pot întoarce și rămâne în Rusia până la 90 de zile. Prin urmare, scopul lor este simplu: să ajungă la graniță, să obțină ștampila și să se întoarcă în Rusia.

            Liiv a subliniat că interdicția de intrare este unică și că aceeași persoană poate reveni la punctul de trecere a frontierei din Narva în trei luni pentru a primi o nouă ștampilă în pașaport. Cetățenii moldoveni au explicat polițiștilor de frontieră că această practică se repetă de mai multe ori înainte de a primi permisul de ședere sau cetățenia în Rusia.

            Această creștere a cazurilor de interdicții de intrare pune o presiune suplimentară asupra polițiștilor de frontieră de la Narva. Potrivit lui Liiv, înainte existau 10-15 interdicții de intrare pe zi, iar acum această cifră a crescut la 30-40 de persoane, necesitând resurse considerabile.

            Pompierii continuă controalele. Un restaurant a fost închis pentru deficiențe pe linia ISU

            Într-un efort susținut pentru creșterea gradului de siguranță a cetățenilor, inspectorii de prevenire din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Bacău au desfășurat acțiuni riguroase de control la unitățile de turism și alimentație publică. Comunicatul oficial emis de ISU Bacău evidențiază rezultatele controalelor efectuate în data de 31.12.2023, subliniind importanța respectării normelor legale în domeniul apărării împotriva incendiilor.

            Personalul dedicat din cadrul Inspecției de Prevenire a desfășurat patru controale amănunțite, identificând un total de 27 de deficiențe. Pentru asigurarea conformității cu legislația în vigoare, au fost aplicate sancțiuni contravenționale, constând în 21 de avertismente și șase amenzi în valoare de 265.000 de lei.

            Surprinzător, niciuna dintre unitățile verificate nu deținea autorizație de securitate la incendiu, evidențiind o neglijare a normelor esențiale de siguranță. Pentru un restaurant în particular, a fost impusă sancțiunea drastică de oprire a funcționării, conform H.G.R. 915/2015, ca reacție la multiplele deficiențe identificate, printre care se numără lipsa instalațiilor de detecție și stingere cu hidranți interiori, precum și absența documentației tehnice relevante.

            Conform comunicatului, oprirea funcționării și aplicarea de sigilii pe căile de acces ale publicului au fost impuse în urma încălcărilor grave ale cerințelor esențiale de securitate la incendiu. ISU Bacău subliniază importanța acestor controale periodice, menite să identifice și să remedieze situațiile de risc, adaptând măsurile la gravitatea deficiențelor depistate.

            Prin aceste acțiuni, instituția își propune să eficientizeze eforturile de prevenire și gestionare a situațiilor de urgență, cu accent pe cultivarea unei culturi de securitate și responsabilizarea comunității. Preîntâmpinarea evenimentelor nedorite rămâne un obiectiv comun, iar ISU Bacău subliniază că acest deziderat poate fi atins prin colaborarea și implicarea fiecărui individ în promovarea unui mediu sigur și responsabil.

            Agenția Bacău a BNR a împlinit 130 de ani

            Agenția Bacău a Băncii Naționale a României (BNR) a împlinit, pe 1 ianuarie, 130 de ani de la începerea efectivă a activității ei. Agenția a devenit funcțională la 1 ianuarie 1894, cu următorul statut de funcțiuni: agent, contabil, casier încasator și servitor. Iar primul director al Agenției a fost Nicolae Vișineanu. Localizarea Agenției Bacău a BNR este în prezent în aceeași zonă a orașului. Doar numele străzii a fost schimbat și poartă numele „George Bacovia”, peste drum de agenție fiind și casa în care a trăit scriitorul. Lângă bancă există, însă, pe același amplasament din anul 1896, Strada „Banca Națională” (numită inițial „Strada Băncii”), care din 1930 și până astăzi își păstrează denumirea, singura stradă din țară numită astfel. O perioadă, agenția a funcționat ca sucursală a BNR.

            Consiliul General al BNR a decis înființarea agenției la 8 aprilie 1893, iar la 14 iunie a aceluiași an s-a încheiat actul de vânzare-cumpărare a unui imobil între Bancă și Ștefan Constandache (care vindea în numele său și al soției, Elena). BNR cumpăra „casele cu locul lor situate în orașul Bacău, strada Județeană nr.5”.

            Documentele de arhivă păstrează adresa din 1 septembrie 1911 a Agenției BNR către Primărie, privind construcția unui nou local pe locul cumpărat în anul 1893. În referatul întocmit de arhitectul Primăriei se consemna: „clădirea va fi cu totul masivă având fundația de beton, deasupra terenului se va pune un strat izolator de asfalt. Zidurile vor fi din cărămidă arsă și mortar de var alb. Acoperișul va fi de țigle. Clădirea este cu două etaje și ocupă o suprafață de 272.770 mp”. 

            O agenție pentru patru orașe 

            Pe 2 decembrie 1897, Consiliul de Administrație al BNR a întocmit tabelul orașelor arondate sucursalelor și agențiilor sale. Astfel, Agenției Bacău îi erau arondate și orașele Târgu Ocna, Piatra Neamț și Adjud.
            Conform recensământului efectuat pentru perioada 1890-1894, numai orașul Bacău număra 12.675 de locuitori, cu 669 de meseriași, 604 comercianți, 421 de muncitori și 5 fabrici.

            La 27 iunie 1912, Consiliul de Administrație aprobă a se comanda la casa Panzer din Berlin trei porți principale din beton armat sistem „Baionette” pentru tezaurele agențiilor Bacău, Huși și Caracal și patru porți mici de rezervă, care vor servi ca uși secrete, în valoare totală de 21.900 de lei. „Dintre acestea, trei sunt pentru agențiile sus amintite și una pentru Administrația centrală, spre a fi așezată în zidul despărțitor al compartimentelor rezervate biletelor anulate.”

            În perioada 30 iunie-11 iulie 1940, au fost găzduite, fie în sediul Agenției Bacău, fie acasă la salariați, atât personalul băncilor (26 la număr) cât și valorile Agențiilor BNR Soroca și Bălți, care au sosit cu trenul de la Iași, cu ocazia evacuării care a avut loc în timpul celui de-al II-lea Război Mondial. Ei au beneficiat de toate condițiile, copiilor punându-li-se la dispoziție și grădina băncii „ca să le treacă timpul mai ușor” – cum se arăta în scrisoarea Agenției Bacău adresată secretarului general Marinescu, la 3 august 1940. 

            La 1 decembrie 1990 a avut loc divizarea Sucursalei BNR din Bacău. Astfel, în sediul ei a început să funcționeze și Sucursala Bacău a Băncii Comerciale Române, până în iunie 1993, când sucursala BCR s-a mutat în sediul din strada 9 Mai.

            Oneștenii au intrat în 2024 pe ritmurile lui Haddaway

              Oneștiul a intrat în noul an sub semnul bucuriei, al ritmurilor Haddaway și al unui spectacol cu lasere impresionant, conform promisiunii făcute de primarul Laurențiu Neghină. Evenimentul a avut loc în Piața Catedralei, unde edilul s-a bucurat de prezența cetățenilor și de atmosfera pozitivă care a caracterizat noaptea dintre ani.

              Primarul a declarat că a ales să aducă noul an cu lasere, la recomandarea mai multor locuitori, și pentru a oferi o alternativă față de artificii, care sunt deja prezente în oraș în mod frecvent, în special cu ocazia nunților. Această decizie a avut un impact pozitiv, iar mii de onesteni, inclusiv mulți tineri, au participat la eveniment și au imortalizat spectacolul cu ajutorul telefoanelor mobile.

              Oneștiul a fost, conform declarațiilor primarului, singura localitate din județul Bacău care a organizat o petrecere în stradă în noaptea dintre ani și, probabil, singura din România care a avut un invitat internațional de calibrul lui Haddaway. Acesta a contribuit la atmosfera festivă și la diversitatea oferită comunității.

              Primarul Neghină a subliniat că spectacolul cu lasere a fost o încununare a progreselor înregistrate în ultimii trei ani în Onești. Orașul a cunoscut o transformare pozitivă, atrăgând peste 40.000.000 de euro în fonduri europene, guvernamentale și județene. De asemenea, s-au achitat anticipat credite istorice în valoare de 12.000.000 de lei. În recunoștință pentru aceste realizări, primarul a adus mulțumiri lui Dumnezeu și a exprimat dorința ca Oneștiul și onestenii să fie binecuvântați și protejați.

              Mesajul final al primarului a fost unul de recunoștință către locuitorii Oneștiului pentru energia pozitivă transmisă zilnic și pentru încrederea acordată. Acestea, conform lui Neghină, reprezintă surse constante de forță și încredere pentru a continua pe calea progresului și dezvoltării. Cu urări de „La mulți ani, Onești!” și „La mulți ani, 2024!”, primarul a încheiat mesajul său optimist și plin de entuziasm pentru noul an.]

              Capela Sfinților Împărați Constantin și Elena – filmare cu drona

                Pe vârful unui deal, la Valea Seacă, în comuna Nicolae Bălcescu, se află Capela Sfinților Împărați Constantin și Elena. Aceasta păstrează în piatra și cărămida sa nu doar istoria religioasă, ci și amintiri adânc înrădăcinate în comunitatea locală.

                Construită inițial în anul 1888 de către preotul Petru Neuman, cu sprijinul generos al prințului Eugen Shänberg, stăpânul pădurilor din împrejurimi, capela a devenit un loc sacru ce îmbină spiritualitatea cu frumusețea naturală a locului. Inițial ridicată într-un stil tradițional, capela a fost reabilitată în 1937 de către credincioși, care au reconstruit edificiul folosind cărămidă și beton armat, asigurând astfel o durabilitate sporită și păstrarea intactă a structurii în decursul timpului.

                Cu o istorie care se întinde pe mai bine de un secol, Capela Sfinților Împărați Constantin și Elena devine un simbol al tradiției și al comunității locale. Păstrându-și farmecul în mijlocul naturii, capela reprezintă un loc de refugiu pentru credincioși, dar și o destinație pitorească pentru turiști și pasionații de arhitectură religioasă.

                Accesul către această bijuterie ascunsă se face printr-un traseu plin de farmec, pe drumuri forestiere ce oferă o incursiune în mijlocul naturii. O plimbare de aproximativ 4 kilometri duce la Capela Ciciola, altă construcție religioasă cu o istorie fascinantă și cu priveliști impresionante asupra zonei rurale din împrejurimi. Această legătură între capelă și natură oferă pelerinilor și turiștilor o experiență autentică, cu ocazia căreia pot admira frumusețea peisajului și se pot reculege în liniștea și lărgimea spirituală a locului.

                De la Capela Sfinților Împărați Constantin și Elena, călătoria continuă către capela „Înălțarea lui Isus la Cer”. Această construcție, situată în apropiere, împărtășește același caracter sacru și oferă ocazia de a explora și alte aspecte ale spiritualității locale.

                 

                Video: Ovidiu Imbrea