miercuri, 24 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 619

Fotbal/ Liga a III-a: Două din trei

FC Bacău și Aerostar și-au reluat luni pregătirile. Miercuri este rândul vice-liderei Seriei 1, CSM Bacău

Aceeași dată: 15 ianuarie. Și aceeași oră: 15.00. Două dintre cele trei divizionare C băcăuane ale Seriei 1, FC Bacău și Aerostar și-au potrivit ceasurile și pașii, reluându-și luni după-amiaza pregătirile în vederile sezonului de primăvară. Evident, locațiile reunirilor au fost diferite. „Alb-roșii” lui Costel Enache au sunat goarna la propria bază de la Ruși Ciutea, în timp ce „aviatorii” conduși de Mișu Ionescu au efectuat primul antrenament al anului pe stadionul lor, „Aerostar”. Încă o similtudine pentru cele două grupări care se vor afla față în față pe 16 martie, în penultima rundă a sezonului regulat: luni, ambele au avut absenți motivați, plecați la Vatra Dornei pentru a–și susține, în calitate de studenți de profil sportiv, examenele de schi. Este vorba de Denis Ganea de la FC Bacău, respectiv Azoiței, Băisan și Bobîrnac de la Aerostar.

La prima ședință de pregătire din 2024, la FC Bacău s-a înregistrat, așa cum se anunțase, și o prezență nouă: cea a mijlocașuui de 19 ani Gabriel Cîrstean, achiziționat în această iarnă de la colega de serie Șomuz Fălticeni. Tot la capitolul noutăți, FC Bacău a mai perfectat joc de verificare, care va deschide, în fapt, seria testelor din inter-sezon. Dacă, inițial, „încălzirea” din acest punct de vedere urma să aibă loc pe 27 ianuarie, în compania Siretului Săucești, mai nou, s-a decis ca jocul contra echipei de liga a patra să fie precedat de un amical susținut pe 25 ianuarie, pe terenul divizionarei secunde Ceahlăul Piatra Neamț. „Am decis să ne încălzim pentru jocul cu Siretul Săucești susținând, două zile mai devreme, un meci cu Ceahlăul”, a glumit antrenorul „alb-roșilor”, Costel Enache, care a adăugat:

„Având în vedere timpul scurt avut la dispoziție, știm că există riscul de a ne șifona ușor imaginea întâlnind un adversar de calibrul Ceahlăului, dar ne-am asumat acest lucru. Pe de o parte, nu suntem în postura de a refuza astfel de jocuri, iar pe de altă parte, sunt convins că o confruntare cu pietrenii, chiar și în condițiile unor acumulări fizice reduse din partea noastră până la ora jocului, nu poate să ne strice”.

După cele două meciuri de verificare din ianuarie cu Ceahlăul și Siretul Săucești, pentru băcăuani vor urma alte șase partide de pregătire cu grupări din eșalonul al treilea: Viitorul Curița (acasă, pe 3 februarie), Șomuz Fălticeni (acasă, pe 10 februarie), CSM Focșani 2007 (în deplasare, pe 14 februarie), Bucovina Rădăuți (acasă, pe 17 februarie), Sporting Liești (în deplasare, pe 24 februarie) și CSM Râmnicu-Sărat (în deplasare, pe 1 martie). FC Bacău (locul 6, cu 15 puncte), va relua campionatul pe 9 martie, cu o întâlnire în deplasare, contra liderei Foresta Suceava. „Alb-roșii” au încă șanse teoretice de a prinde play-off-ul, chiar dacă depind de jocul rezultatelor.

„Noi vom face tot ce depinde de noi, dar ne-am pregătim strategia pentru ambele situații: și pentru o eventualitate calificare în 1-4 și pentru play-out”, a punctat Costel Enache. În ceea ce o privește pe Aerostar (locul 8, cu 12 puncte), aceasta va începe sezonul de primăvară tot cu o deplasare în nordul țării și al… clasamentului, urmând să întâlnească echipa de pe locul 3, Bucovina Rădăuți. La reunirea de luni, antrenorii Mișu Ionescu și Andrei Vatră au contat pe 22 de jucători, în condițiile în care, pe lângă absenții motivați aflați la examenul de schi de la Vatra Dornei, „aviatorii” se confruntă și cu trei accidentați: Pal, Constantinescu și Juncu. Aerostar nu exclude și varianta unor întăriri de lot, chiar dacă, până acum, nu a fost perfectată nicio mutare în acest sens.

„Legat de eventuale mutări, rămâne de văzut ce se va întâmpla în continuare. Cert este că am început anul dorind să ne pregătim foarte bine, astfel încât să creștem în exprimare și să facem uitate lucrurile mai puțin bune din maxi-tur. Suntem o echipă tânără, cu posibilități de creștere”, a precizat antrenorul Aerostarului, Mișu Ionescu.

Până la reluarea Ligii a III-a, „aviatorii” au în program următoarele partide de verificare: cu CSM Bacău pe 27 ianuarie și 2 martie, cu Șomuz Fălticeni pe 3 februarie, cu Sporting Liești pe 10 februarie, cu CSM Adjud 1946 pe 23 februarie și cu Unirea Braniștea pe 23 februarie. Și cum după doi vine trei, miercuri, 17 ianuarie CSM Bacău va călca pe urme concitadinelor FC Bacău și Aerostar, reluându-și, la rândul său, pregătirile. Vice-lidera Seriei 1 antrenată de Cristi Popovici a fixat reunirea lotului la ora 14.00, la baza sportivă „Constantin Anghelache” din Letea.

Atletism/ Cupa Bistriței- Memorialul „Nicolae Mihalache”. Start de sezon încurajator

La prima competiție a anului, băcăuanca Daria Vrînceanu (16 ani anul acesta) a realizat baremul de participare la Europenele Under 18 programate în vară, la Banska Bistrica, în proba de triplusalt

Ziua bună se cunoaște de dimineață. În acest context, pentru atleții băcăuani, 2024 se anunță unul ok. Au demonstrat-o evoluțiile de la primul concurs atletic al anului, Cupa Bistriței- Memorialul „Nicolae Mihalache”, derulat la finalul săptămânii trecute, la Sala de Atletism „Doina Melinte” din Bacău.

Având caracter Open, competiția ajunsă la cea de-a 39-a ediție a consemnat în jur de 200 de atleți de la cluburi din întreaga țară, care și-au testat potențialul înaintea singurei etape de Campionat Național Indoor pentru Seniori și Tineret, programată weekendul acesta, la București. Evident, băcăuanii nu puteau lipsi de la tradiționala Cupa Bistriței- Memorialul „Nicolae Mihalache”: nici de la start și nici de pe podiumul de premiere.

Unul dintre cele mai bune rezultate a fost cel al Dariei Vrînceanu. Deși împlinește 16 ani anul acesta, Daria a realizat deja baremul de participare la Europenele U18 din vară, de la Banska-Bistrica, în priba de triplusalt. Sportiva antrenată de Cristi Nemțeanu la SCM Bacău s-a clasat a treia la triplu, cu un rezultat de 12,28 (și- important de semnalat- cu un prag de 11 metri), terminând a treia această probă în care sora sa și colega de club, Adnana Vrînceanu a ocupat poziția secundă, cu un rezultat ce a măsurat 12.35 m. Daria și-a trecut în cont și un loc doi la lungime, în timp ce Adnana a terminat prima probele de 200 m și 60 m.

Parcurs perfect și pentru o altă atletă pregătită de Cristi Nemțeanu la SCM: Ștefania Zediu. Ștefi s-a poziționat prima la 400 metri și 800 metri, la această ultimă probă locul 3 fiind revendicat de o altă băcăuancă, Mihaela Munteanu (CSM).

În fine, contând și pe aportul coechipierei lor de la SCM, Andra Stănică, Daria, Adnana și Ștefi și-au îmbogățit palmaresul cu un loc 1 în proba de ștafetă 4x200m, în timp ce poziția secundă a fost ocupată de ștafeta 4×200 m a CSM Bacău, aflată în formula Delia Aștefănoaie, Diana Aștefănoaie, Mihaela Munteanu și Carina Cojan. Delia Aștefănoaie și-a adjudecat și întrecerile feminine de 60 m garduri Junioare 3, unde a fost secondată de Carina Cojan, asta în timp ce la 60 m garduri Juniori 1, primele două poziții au revenit oneștenilor Mario Cobjuc (CSM) și Vasile Boișteanu (CSȘ).

La triplusalt masculin, învingător a fost Tudor Gabriel Harabagiu (CSȘ Bacău), cu 13.26 m, locul 3 revenind tot unui băcăuan de la CSȘ, Andrei Mihalache. Albert Constantin Munteanu (Știința Bacău) s-a impus la 3000 m, urcând pe podium (locul 3) și la 1500 m. Sorin Florin Ionescu (CSM Onești) și-a trecut numele ca și câștigător a două probe de sărituri: în lungime și, respectiv, înălțime. Băcăuanii au stat bine și la aruncarea greutății. Astfel, Lara Pădure (CSM Onești) a obținut argintul la 3 kg și bronzul la 4 kg, în timp ce Raul Filimon (SCM Bacău) a urcat pe cea de-a doua treaptă a podiumului la greutate 5 kg. An bun în continuare!

 

Prietenie pentru eternitate pe mărci poștale românești

Romfilatelia a marcat Ziua Culturii Naționale cu lansarea unei emisiuni de mărci poștale, pe 15 ianuarie, inclusiv în Bacău, sub genericul „O prietenie pentru eternitate”, alcătuită din două timbre, un plic „prima zi” și o mapă filatelică în care se află un produs special în tiraj limitat.  

Cea mai frumoasă prietenie din literatura românească, trăită de două personalități rămase în tezaurul cultural românesc, îi are ca protagoniști pe Mihai Eminescu și Ion Creangă.

Mărcile poștale ale emisiunii, cu valorile nominale de 10 lei și 13 lei, ilustrează „în tandem” portrete cunoscute ale celor doi mari reprezentanți ai literaturii române, ca un simbol al unei puternice legături de suflet. Reproducerea alternativă a celor două portrete în maniera „ prim plan și plan secundar” ilustrează sugestiv strânsa prietenie dintre cei doi.

Blocul special de colecție, adaugă la imaginile mărcilor poștale pe cele ale Caselor memoriale de la Humulești și Ipotești, alături de un text definitoriu al prieteniei aparținând lui A. D. Xenopol.

Percheziții în Bacău la mai multe școli, un cămin de bătrâni și la trei locuințe ale persoanelor suspecte

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Bacău, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate celor de corupție, săvârșite în perioada 2022-2023, de către funcționari publici din cadrul unor instituții publice de pe raza municipiului Bacău, în contextul încheierii unor contracte de achiziții publice.

În cursul zilei de 16 ianuarie 2024, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în șase locații situate pe raza municipiului Bacău, din care trei sunt sediile unor instituții publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin din partea Direcției Generale Anticorupție și din partea Inspectoratului de Jandarmi Județean Bacău.

Ziua Culturii Naționale la Școala „Nicolae Iorga”

    Românii sărbătoresc Ziua Culturii Naționale pe 15 ianuarie începând  cu anul 2011. Data la care se sărbătorește această zi se suprapune cu dat nașterii cunoscutului poet național Mihai Eminescu (1850 – 1889). Principalul motiv pentru care a fost aleasă ziua poetului român drept Zi a Culturii Naționale este acela că Mihai Eminescu este „poetul nepereche” (G. Călinescu) al neamului românesc. De asemenea, personalitatea marcantă a lui Eminescu, nu doar în literatură, ci și în jurnalism și filosofie, i-a impresionat atât pe contemporanii săi, cât și pe cei din generațiile umătoare. Inteligența lui, cultura ieșită din comun, bogăția informațională și farmecul limbajului lui nu au rămas neobservate, ci au fost apreciate.

    În fiecare an, acest eveniment se desfășoară ca un omagiu adus personalităților emblematice ale României, precum și valorilor culturale, printr-un proiect de lege inițiat de Camera Deputaților (Legea 238, 7 decembrie 2010).

    Școala Gimnazială „Nicolae Iorga” Bacău a desfășurat în cursul zilei de 15 ianuarie 2024 diferite activități care au dat importanță și substanță Zilei Culturii Naționale.

    Grupa mijlocie B „Raza de soare” coordonată de educatoarele Ioana Pleșcău și NicoletaLuminița Gora, a marcat această zi specială prin activitatea „15 ianuarie, ziua lui Mihai Eminescu, Ziua Culturii Naționale”.

    Scopul acestei activități a fost de a marca cultura și viața poetului Mihai Eminescu.

    Activitatea s-a desfășurat în sala de grupă, iar la activitate au fost prezenți 18 preșcolari. Preșcolarii și educatoarele au purtat cu mândrie și bucurie costumul național.

    Educatoarea Nicoleta-Luminița le-a prezentat succint câteva informații despre cultura națională și poetul Mihai Eminescu. Mihai Eminescu a fost considerat de către cititorii români și de critica literară postumă drept cea mai importantă voce poetică din literatura română. Cele mai frumoase poezii de Mihai Eminescu sunt recitate și astăzi și multe dintre operele sale sunt incluse în programa pentru examenul de Bacalaureat.

    Mihai Eminescu s-a născut în data de 15 ianuarie 1850 la Ipotești, Botoșani. În casa părintească și prin împrejurimi a cunoscut o mulțime de oameni și s-a conectat cu natura ori de câte ori a dorit, stare pe care a evocat-o cu nostalgie și mai târziu în poeziile „O, rămâi” și „Fiind băiet”. Între anii 1869 și 1872, Eminescu este student la Viena, acolo unde urmează Facultatea de Filosofie și Drept. A publicat în revista „Convorbiri literare”. A fost bun prieten cu scriitorul Ion Creangă.

    Creaţia sa este bogată în diferite teme şi motive. Este cunoscută, apreciata şi studiată nu numai de românii de pretutindeni, dar şi de alte popoare de peste hotare. Este tradusă în mai mult de 60 de limbi. Opera sa formează o epocă în dezvoltarea artistică a poporului român. Niciodată până la Mihai Eminescu limba română n-a sunat cu atâta plenitudine armonioasă, atât de natural şi atât de firesc.

    În creaţia poetului şi-au aflat expresia durerera şi revolta oamenilor de rând, critica burghezimii, ştiinţa şi filosofia, natura şi dragostea. Operele cele mai reprezentative ale sale sunt: Sărmanul Dionis (1 decembrie1872 „Convorbiri literare”), Floare albastră ( 1 aprilie1873 „Conv. lit.”), Dorinţă (1 septembrie1876 „Conv.lit.”), Lacul (1 septembrie1876 „Conv. Lit.”), Sara pe deal (1 iulie 1885 „Conv. Lit.”), O, rămâi (1 februarie 1879 „Conv. Lit.”), Epigonii (1870, „Conv. lit.”), Scrisorile, cea mai mare bogăţie a sa fiind poemul Luceafărul. Capodopera, ce păşeşte peste vremi şi meridiane, poemul Luceafărul încununează calea de creaţie a aceluia căruia i-a fost menit să devină şi el astru, cu acelaşi nume în literatura română.

    Mihai Eminescu reprezintă continuitatea culturii şi a literaturii române în ceea ce a realizat ea până la Eminescu, deschizând, prin modernitatea totală a gândirii şi a creaţiei sale, drumul spre şi mai depline împliniri.

    Fiecare preșcolar a adus de acasă o carte scrisă de Mihai Eminescu și, astfel la centrul tematic a fost organizată o expoziție de carte cu opera marelui poet. Ulterior fiecare preșcolar a luat cartea în mâini și a răsfoit-o.

    Preșcolarii au audiat la televizor poezia „Somnoroase păsărele” recitată de scriitorul Mihail Sadoveanu.

    În finalul activității preșcolarii au colorat o imagine sugestivă pentru poezia „Somnoroase păsărele” care ulterior a constituit obiectul unei expoziții dedicate lui Eminescu.

    Elevii clasei I B împreună cu doamna profesor pentru învățământul primar, Lucica Guraliuc și bibliotecarul școlii, prof. Marinela Ciuchi au omagiat în biblioteca școlii pe reprezentantul  desăvârșit al culturii noastre, pe Mihai Eminescu. Cu acest prilej au fost prezentate date biografice ale poetului, o parte din creațiile sale, s-au recitat poezii. Un panou aniversar și o expoziție de carte cu opera eminesciană au întregit cadrul cultural și aniversar.

    Elevii claselor a VI-a C, a VII-a B, a VI-a B, a VII-a C îndrumați de către doamna profesoară Carmen Climescu au creat postere cu activitatea literară a marelui poet, proiecte cu informații despre viața sa, liste cu poeziile publicate, grafice cu teme literare întâlnite în lirica eminesciană, pliante, dar și expoziții de carte! De asemenea, elevii au recitat poezii și au prezentat lucrări în Power Point în care au surprins detalii despre teme, motive literare și referințe critice.

    „Mihai Eminescu a adus o contribuție importantă limbii române literare, în contextul unei țări încă neunificate. Prin opera sa bogată, rezultat al unui efort intens de creație, concentrat pe parcursul a mai puțin de douăzeci de ani, poetul a dat formă unei sensibilități frământate, etern visătoare, destinate a deveni simbol”

    director adjunct, prof. Popa Miaiela Cezara

    „Creația marelui poet poate fi receptată la toate vârstele, printr-o tematică generoasă, care îi apropie pe cei mici de universul naturii. Celor mari le deschide universul complex de gânduri și semnificații, pentru că, sub aripa creatoare a poetului, ideile prind viață, definindu-se într-un mod fără egal. Mulți au pășit pe urmele pașilor pierduți, au explorat viața și opera, i-au elogiat versul, iar datoria noastră, a contemporanilor, este aceea de a transmite generațiilor în formare rolul acestei personalități complexe. După cum însuși mărturisea, ,,Numai poetul ca păsări ce zboară…trece peste nemărginirea timpului”. Natura prinde viață în versurile sale, lacul albastru se împodobește cu delicatețea nuferilor galbeni, codrul ,,e împărat slăvit”, luceafărul se oglindește tainic în adâncuri, iar luna învăluie tabloul nocturn în raze de argint.”

    director, prof. Costea Cristina Oltea

     

     

     

     

     

     

     

     

    Eminescu omagiat și de preșcolarii de la Grădinița Benthal Bacău

      Ziua de 15 ianuarie, Ziua Culturii Naționale nu a putut trece nesărbătorită de către  preșcolarii de la Grădinița Benthal Bacău, care au adus și un omagiu poetului nepereche, Mihai Eminescu, Luceafărul poeziei românești, omagiu adaptat nivelului de vârstă și activităților derulate în educația timpurie.

      Fiind înconjurați de un cadru adecvat, cu elemente de identitate națională și culturală, dar și imagini din viața și opera marelui poet, îndrumați de cadrele didactice și echipa managerială, Albinuțele de la grupa mare au  marcat prin diverse activități cei 174 de ani de la nașterea poetului național, pășind cu sfială în opera eminesciană, prin diverse activități. Prin povestiri, prin audiții, prin jocuri, copiii au făcut cunoștință cu  aspecte din viața și opera poetului, dar și prin memorizarea și recitarea/intonarea unor versuri din opera eminesciană. Universul poetic al poeziei „Somnoroase păsărele” a fost transpus în final în minunate creații artistico-plastice.

      Toată activitatea a fost concretizată, mai apoi, într-o expoziţie dedicată poetului cu titlul „Dor de Eminescu”

      „Tezaurul neamului românesc trebuie păstrat și transmis generațiilor următoare, iar prin acest demers în viața și opera eminesciană, preșcolarii au făcut pași în vederea cunoașterii unor valori autențice, în această perioadă în care interesul pentru cultură și valori nu mai primează”, au afirmat cadrele didactice din Grădinița Benthal.

      Primăria Comănești anunță integrarea Școlii COSTACHI S.CIOCAN în cadrul Școlii „Ciprian Porumbescu”

      Primăria Comănești a anunțat o schimbare semnificativă în peisajul educațional local, evidențiată de fuziunea Școlii COSTACHI S.CIOCAN cu Școala „Ciprian Porumbescu”. Această decizie, conform comunicatului oficial al Primăriei, vine în urma constatării că Școala Costachi S.Ciocan nu a atins numărul minim de 300 de elevi, cerut de Legea Învățământului Preuniversitar 198/2023 pentru a-și păstra personalitatea juridică.

      Conform comunicatului emis, pentru anul școlar 2024 – 2025, Școala Costachi S.Ciocan a înregistrat un număr de 273 de elevi, sub pragul minim stabilit de lege. În consecință, a fost luată decizia de a integra școala în structura Școlii „Ciprian Porumbescu”, păstrându-și totuși denumirea distinctivă.

      Singura schimbare notabilă este reducerea postului de director, post temporar ocupat de un cadru didactic care face naveta din municipiul Onești. Celelalte posturi ale personalului vor rămâne neschimbate și vor continua să funcționeze sub conducerea Școlii „Ciprian Porumbescu”.

      O parte esențială a acestei schimbări o constituie proiectele europene derulate de UAT Oraș Comănești, în valoare de 38.433.563 lei (8.177.354 Euro), destinate modernizării clădirilor Școlii Costachi S.Ciocan. Aceste proiecte includ renovarea clădirii de pe str. Minerului (lângă Biserica Lălăoaia), a clădirii de pe str. Cuza Vodă (lângă Biserica Lălăoaia), și construirea unei noi și moderne săli de sport pe str. Petru Rareș.

      Primăria Comănești subliniază că această decizie are la bază eforturile de a asigura continuitatea educației în comunitate și de a optimiza resursele în conformitate cu legislația în vigoare.

      Pistele de biciclete din Moinești, investiții înghețate la propriu

      FOTO: Facebook

      Imaginea zilei ne aduce o perspectivă îngrijorătoare asupra infrastructurii pentru bicicliști din municipiul Moinești, unde milioane de euro au fost investite în pistele de biciclete. Cu toate acestea, se pare că această investiție nu se traduce în practicabilitatea acestor piste în condiții de iarnă, așa cum demonstrează o fotografie recentă.

      În ciuda sumelor semnificative alocate pentru dezvoltarea pistelor de biciclete și a împrumuturilor pe termen lung contractate în acest scop, utilizatorii acestora se confruntă acum cu dificultăți majore. Zăpada necurățată de zile întregi a transformat aceste piste într-un mediu dificil pentru bicicliști, punându-le în pericol siguranța și confortul deplasării.

      Cu benzi de circulație înguste și o situație generală complicată din cauza condițiilor meteo de iarnă, bicicliștii se află într-o poziție dificilă. Neasigurarea deszăpezirii adecvate a pistelor nu numai că îngreunează viața celor care aleg să se deplaseze cu bicicleta, dar contribuie și la aglomerația și tensionarea traficului rutier pe celelalte benzi disponibile.

      Reacțiile din partea comunității au fost prompte, iar un număr redus de bicicliști se străduiesc să găsească alternative sigure pentru a-și continua călătoriile. Criticii se concentrează pe necesitatea de a implementa un plan de deszăpezire eficient și de a asigura o întreținere corespunzătoare a pistelor de biciclete, mai ales în condiții meteorologice dificile.

      Cum Să Alegeți Ușile Potrivite de la Bellacasa.ro

      Stabiliți Nivelul de Securitate Necesar: Pentru ușile metalice, evaluarea nivelului de securitate dorit este esențială. Bellacasa.ro oferă opțiuni cu sisteme de închidere multipunct și caracteristici de securitate avansate pentru a vă asigura că casa dvs. este protejată corespunzător.

      Alegeți un Design care se Potrivește Stilului Dvs.: Gama variată de uși simple și metalice permite clienților să aleagă uși care complementează stilul general al casei lor. Fie că preferați un design modern sau clasic, Bellacasa.ro oferă opțiuni pentru toate gusturile.

      Evaluarea Caracteristicilor de Eficiență Energetică: Pentru ușile metalice, eficiența energetică poate fi un factor important. Verificați caracteristicile de izolare termică pentru a asigura un mediu confortabil și pentru a economisi energie.

      Personalizarea Culorilor și Finisajelor: Bellacasa.ro oferă posibilitatea de a personaliza culorile și finisajele ușilor, permițându-vă să vă adaptați designul la preferințele dvs. personale.

      Consultați Experții Bellacasa.ro pentru Consiliere Profesională: Dacă sunteți indeciși sau aveți întrebări, echipa specializată de la Bellacasa.ro este disponibilă pentru a vă oferi sfaturi și asistență profesională în alegerea ușilor potrivite.

      Concluzie: Transformați Casa cu Eleganță și Securitate

      Gama de uși simple și metalice de la Bellacasa.ro reprezintă o combinație perfectă între eleganță și siguranță. Indiferent de preferințele dumneavoastră, Bellacasa.ro oferă soluții personalizate pentru a vă transforma casa într-un spațiu care reflectă rafinamentul și oferă protecție de încredere. Alegând ușile potrivite de la Bellacasa.ro, investiți în calitate și stil, oferindu-vă o experiență durabilă și estetică în designul interior și exterior al casei dumneavoastră.

      Bellacasa.ro aduce în prim-plan o colecție impresionantă de uși din lemn, unde tradiția întâlnește modernitatea. Fiecare ușă din lemn emană căldură și caracter autentic, aducând o notă distinctivă în orice încăpere. Varietatea de esențe de lemn și finisajele personalizate oferă libertatea de a crea spații care reflectă personalitatea și stilul individual.

      Concluzie: Eleganță și Durabilitate în Fiecare Detaliu

      Indiferent de preferințele dvs., gama diversificată de uși de la Bellacasa.ro vă aduce calitatea și eleganța la un nivel superior. Optați pentru ușile simple, metalice sau din lemn, știind că fiecare produs reflectă standardul înalt al mărcii. Descoperiți cum Bellacasa.ro vă ajută să transformați spațiile, oferindu-vă soluții personalizate pentru un design interior și exterior inovator și autentic.

      Hanorace bărbați – secretele unui look spectaculos și neconvențional

      Hanoracele nu sunt doar piese de îmbrăcăminte confortabile, ci și elemente cheie pentru o garderobă stylish. Sunt călduroase, versatile, simple și îndrăznețe în același timp. Cum să transformi un hanorac pentru bărbați într-o piesă deosebită pentru look-ul tău? Descoperă câteva sfaturi care vor adăuga un plus de stil garderobei tale.

      Hanorace bărbați – mult mai mult decât piese sportive

      Hanoracele pentru bărbați, odată considerate piese strict sportive sau casual, au evoluat în veritabile statement-uri de modă. Nu le limita doar pentru antrenamente sau serile de relaxare acasă. Alege hanorace barbati – House Brand moderne și croieli bine definite pentru a le integra cu succes în ținutele de zi cu zi. Astfel, vei descoperi că aceste piese sunt mult mai versatile decât ai crezut vreodată.

      Alege nuanțe monocromatice sau culori care să îți reflecte personalitatea

      Adoptă nuanțe monocromatice pentru un stil rafinat și impecabil. Hanoracele basic, într-o singură culoare, reprezintă alegerea ideală atunci când vrei să obții un look impecabil. Experimentează cu un look total negru, asortând hanoracul cu blugi în aceeași nuanță și pantofi sport colorați. Sau, dacă vrei să îți exprimi personalitatea într-un mod mai îndrăzneț, alege tonuri complete de alb sau gri. Optează pentru un hanorac cu fermoar barbati la moda în culoarea care te atrage cel mai mult și asortează-l cu blugii tăi preferați pentru un efect cu adevărat impresionant.

      Culorile joacă un rol esențial în transformarea unui hanorac într-o piesă-cheie a garderobei tale. Optează pentru nuanțe care să-ți reflecte gusturile și să aducă un strop de prospețime în ținutele tale. De la albastrul clasic la nuanțe mai îndrăznețe precum roșu, portocaliu sau verde, paleta de opțiuni este vastă.

      Selectează imprimeuri îndrăznețe pentru un look deosebit

      Dacă vrei să ieși în evidență, investește într-un House Brand- hanorac cu gluga barbati cu imprimeuri îndrăznețe. Modelele cu printuri cu personaje și teme din seriale sau chiar cele abstracte, conferă originalitate ținutelor tale. Amintește-ți că moda este un mod de a-ți exprima creativitatea. Așadar, nu ezita să experimentezi cu diverse modele.

      Stratificarea – secretul pentru un outfit complex și interesant

      Hanoracele sunt ideale pentru a crea straturi interesante. Asortează-le cu o cămașă deschisă la culoare sau cu un tricou simplu pentru a obține un efect de profunzime în ținută. Această abordare adaugă un plus de stil și îți oferă și versatilitate în funcție de condițiile meteo. Adoptă cea mai populară tendință și poartă o jachetă din denim peste un hanorac cu glugă. Combinația dintre aceste două piese conferă ținutelor un aspect atractiv aparte, un look misterios, cu o notă subtilă de confort. Această combinație iconică poate fi purtată cu pantaloni de piele pentru un aspect mai edgy, cu blugi pentru un stil casual-chic sau chiar cu pantaloni de trening pentru un vibe relaxat și urban.

      Accesorizează cu atenție pentru definirea outfitului

      Nicio ținută nu este completă fără accesorii bine alese. Adaugă o căciulă stylish, o pereche de ochelari de soare sau chiar o borsetă ori o geantă matlasată pentru a-ți completa look-ul. Accesoriile pot să transforme complet aspectul unui hanorac simplu, aducându-i un plus de personalitate. Pentru că, în cele din urmă, îți dorești un look unic, care să te reprezinte.

      Hanoracele pentru bărbați sunt mult mai mult decât piese de îmbrăcăminte casual. Ele pot să redefinească complet modul în care te raportezi la modă. Alege calitatea, experimentează cu croieli și culori, joacă-te cu stratificarea și adaugă accesorii inovatoare pentru un look deosebit. Așadar, fii îndrăzneț, exprimă-ți personalitatea și transformă-ți garderoba într-un mod care să te reprezinte cu adevărat.

      Vezi și: Pantaloni de trening bărbați – stiluri – Blog House

      Aeroportul Internațional Bacău își consolidază siguranța: Operaționalizarea sistemului ILS CAT II pentru zboruri în condiții meteo dificile

      Aeroportul Internațional Bacău Avansează cu Operaționalizarea Sistemului de Aterizare Instrumentală (ILS) CAT II pentru Siguranța și Continuitatea Zborurilor

      Aeroportul Internațional „George Enescu” Bacău anunță un pas semnificativ în direcția creșterii siguranței și eficienței operațiunilor aeriene prin operaționalizarea Sistemului de Aterizare Instrumentală (ILS), categoria a-II-a OACI. Acest sistem va facilita efectuarea zborurilor în condiții meteo nefavorabile sau de vizibilitate redusă, asigurând astfel continuitatea zborurilor în condiții dificile.

      În conformitate cu comunicatul emis de Aeroportul Internațional Bacău, activitatea de operaționalizare a ILS CAT II a fost demarată printr-un zbor de calibrare tehnică, efectuată cu o aeronavă specializată a Autorității Aeronautice Civile Române. Acest pas tehnic esențial are rolul de a ajusta și optimiza parametrii de funcționare a echipamentului, asigurând astfel precizia și fiabilitatea în procesul de aterizare în condiții adverse.

      Domnul președinte al Consiliului Județean Bacău, Valentin Ivancea, a participat activ la această fază crucială a operaționalizării, efectuând o vizită de lucru la Aeroportul Internațional Bacău. În cadrul acestei vizite, s-au urmărit îndeaproape procedurile de calibrare și s-au asigurat condițiile necesare pentru funcționarea optimă a sistemului.

      Această inițiativă face parte din proiectul „Creșterea Gradului de Siguranță și Securitate la Aeroportul Internațional “George Enescu” Bacău”, finanțat prin Programul Operațional Infrastructura Mare (POIM), cu sprijin financiar din fonduri europene. Investiția urmărește să aducă un plus semnificativ în ceea ce privește siguranța și calitatea serviciilor oferite de Aeroportul Internațional Bacău.

      După finalizarea procedurilor de calibrare și aprobarea procedurilor de zbor instrumentale, Aeroportul Bacău va putea opera zboruri în condiții meteo nefavorabile, cu vizibilitate redusă până la 300 de metri, pe direcția de decolare-aterizare 16, inclusiv în condiții de ceață. Această realizare consolidează poziția Aeroportului Internațional Bacău ca un hub modern și sigur pentru zboruri în orice condiții meteorologice.

      Cele 5 etape ale unei despărțiri (cum treci peste o despărțire)

      Dacă ai trecut recent printr-o despărțire, sau simți acum că relația ta se apropie de final, probabil că te afli într-un rollercoaster emoțional și s-ar putea să nu știi încotro să te îndrepți. Durerea este copleșitoare și te întrebi dacă se va termina vreodată. Treci printr-o varietate de experiențe emoționale, cum ar fi furia, confuzia și tristețea.

      O teorie dezvoltată de psihiatrul Elisabeth Kübler-Ross susține că parcurgem cinci etape distincte de durere după pierderea cuiva drag. Cele cinci etape sunt generale și chiar dacă în cartea sa Kübler-Ross făcea referire la durerea cauzată de pierderea fizică a unei persoane dragi, ele poti fi aplicabile și durerii cauzate de o despărțire (divorț, ruperea unei relații).

      Etapele durerii și ale doliului sunt universale, iar fiecare om le experimentează la un moment dat pe parcursul vieții.

      Angela Nuțu, psihoterapeut și coach: “ O despărțire înseamnă desfacerea unei fuziuni, care este inevitabil dureroasă. Oricât de puternică și independentă ar fi o persoană, de la negare până la acceptare, va trece prin etapele comune unei despărțiri. Una dintre cele mai dureroase părți ale unei despărțiri este că ea pune capăt lucrurilor pe care le-ați înrădăcinat împreună. Familiarul a dispărut, planurile s-au schimbat și viitorul are dintr-o dată prea multe spații goale acolo unde ar fi trebuit să stabilitate și siguranță.”

      Cunoscând cele cinci etape ale durerii cauzate de despărțirea de persoana iubită, poți învăța cum să treci peste o despărțire și să faci față mai ușor durerii.

       

      Negarea

      Negarea este prima dintre cele cinci etape ale durerii. Te ajută să faci față pierderii. În această etapă, lumea devine lipsită de sens și copleșitoare. Te simți amorțit, anesteziat. Încerci să găsești o modalitate de a trece pur și simplu prin fiecare zi după despărțire.

      De cele mai multe ori apare în cazul partenerului care nu a inițiat despărțirea, mai ales dacă acesta nu a înțeles cât de grave sunt problemele în relație. În această primă fază, apar emoții precum confuzia, evitarea realității, teama și senzația de dezorganizare interioară.

      Durerea despărțirii pare atât de intensă încât este evitată în întregime, putând apărea reacții precum: „Nu vorbești serios!” sau „Nu se poate să ne despărțim!”. Dacă treci prin această etapă, este posibil să îți amintești momente frumoase din relație, pe care le scoți la iveală pentru a combate decizia despărțirii.

       

      Furia

      Furia este o etapă necesară a procesului de vindecare de după o despărțire. Fii dispus să-ți simți furia, deși poate părea nesfârșită. Cu cât o simți mai intens, cu atât va începe să se disipeze mai mult și cu atât mai repede vei trece de această etapă. Există multe alte emoții sub furie și vei ajunge la ele în timp, însă furia este emoția cu care suntem cei mai obișnuiți.

      În această etapă sunt frecvente învinovățirile la adresa partenerului, precum și frustrarea și iritarea față de decizia acestuia. În unele cazuri, partenerul de cuplu simte furie pentru că nu înțelege cu ce a greșit în relație, iar suferința despărțirii este văzută ca o nedreptate.

       

      Negocierea

      După o pierdere, negocierea poate lua forma unui armistițiu temporar. Ne pierdem într-un labirint de declarații „Dacă aș face asta…” sau „Ce se întâmplă dacă …”, “Putem face lucrurile să meargă”. Vrem ca viața să se întoarcă la ceea ce a fost; vrem ca persoana iubită să fie din nou lângă noi. Vrem să ne întoarcem în timp, să îndreptăm situația.

      Vinovăția este adesea tovarășul negocierii. Ne determină să găsim greșeli în noi înșine și ceea ce „credem”că am fi putut face diferit. Putem chiar să ne târguim cu durerea. Vom face orice pentru a nu simți durerea acestei pierderi.

      În unele cazuri, în urma negocierii, poate avea loc împăcarea. Însă în cazul în care efortul de negociere a împăcării a fost generat doar de unul dintre parteneri, despărțirea se dovedește a fi de fapt doar amânată. La scurt timp de la împăcare, partenerii vor trece prin aceleași etape ale despărțirii, pentru că efortul de reconstruire a unei relații nu poate fi susținut de o singură persoană.

       

      Depresia

      După negociere, atenția noastră se mută direct în prezent. Durerea intră în viața noastră la un nivel mai profund decât ne-am imaginat vreodată. Pierderea speranței legate de împăcare este primul pas către acceptarea ei. Dar acesta aduce deseori o etapă de durere emoțională copleșitoare, singurătate, senzație de neajutorare, abandon și dezorientare.

       

      Este important să înțelegem că această stare depresivă nu este un semn de boală mintală. Este răspunsul adecvat la o mare pierdere. Ne retragem din viață, lăsați într-o ceață de tristețe intensă, întrebându-ne, poate, cum vom reuși singuri?

      Dacă durerea este un proces de vindecare, atunci etapa stării de depresie este unul dintre mulții pași necesari de parcurs.

       

      Acceptarea

      Acceptarea este etapa în care începi să revii la viața normală. Ai o perspectivă mai optimistă și mai deschisă asupra vieții, începi să faci planuri noi. Această etapă este despre acceptarea realității că relația s-a terminat și recunoașterea faptului că această nouă realitate este una permanentă.

      Acceptarea este etapa în care începi să ai mai multe zile bune decât cele rele. Începi să faci noi conexiuni, noi relații semnificative. În loc să îți negi sentimentele, îți asculți nevoile; începi să faci schimbări, crești, evoluezi.

      Ce înțelegem din aceste 5 etape de doliu prin care trecem după o despărțire? Durerea despărțirii este inevitabilă și ai nevoie de timp și înțelegere să poți să depășești momentul.

      “Este important să recunoaștem că fiecare persoană abordează aceste etape în mod diferit și că procesul de vindecare după o despărțire poate fi lung și solicitant. Este, de asemenea, un moment de transformare și o oportunitate de creștere personală și auto-descoperire, în care poți învăța să-și redefinești prioritățile, să-și îmbunătățești abilitățile de adaptare și să-și reconstruiești viața.” concluzionează Angela Nuțu.

       

      Angela Nuțu este Psihoterapeut și unul dintre cei mai cunoscuţi şi bine pregătiţi traineri din România, Vicepreşedinte al Asociaţiei Române de Hipnoză. Are experiență de peste 10 ani în domeniul comunicării și al instruirii adulților și de peste 15 ani în domeniul antreprenoriatului și al afacerilor. Membru Fondator al Asociației Române de Coaching, Formator acreditat ANC, Trainer acreditat NLP și Psihoterapeut.

      A7 se face pentru că așa vor americanii

      Într-un final, datorită unei știri venite dinspre Răsărit, ne-am lămurit ce e cu Autostrada Moldovei A7, autostrada mult lăudată, care se face într-o zi cât altele într-un an. Da, se face, se lucrează, dar nu doar pentru că e făcută de Umbrarescu, ci și pentru că este dorită de aliatul strategic. Altfel, A7 ar fi rămas uitată ca A13, despre care nu mai avem vești sau ca defuncta autostradă oprită de niște gândaci descoperiți strategic de niște iubitori de natură.

      Așadar, A7 nu va permite doar ca onor bacăuanii să ajungă mai repede și cu pedala la fund la București, ci va permite transferul rapid al tancurilor și militarilor NATO spre Ucraina. În prezent, mutarea trupelor NATO din vestul Europei este o bătaie de cap îngrozitoare din motive logistice și de frontiere. Însă, odată ce se va construi A7 în România și o autostradă ce va lega portul grec Alexandroupolis de Constanța, via Varna (Bulgaria), treburile se rezolvă: navele de transport debarcă tehnica și trupele în Grecia și acestea vor ajunge pe autostradă până la Vama Siret trecând doar prin trei țări, toate cunoscute ca fiind extrem de binevoitoare, ca să nu spunem servile față de SUA.

      Invers, cerealele ucrainene, care acum nu mai pot fi transferate nici pe mare și nici prin Polonia – deoarece transportatorii și fermierii polonezi au blocat vămile – vor ajunge pe autostradă la Marea Mediterană, unde vor fi încărcate pe nave.

      Practic, pentru două probleme care privesc SUA – transportul de trupe și cel de cereale, românii au primit aprobarea să-și facă autostrada. Căci dacă nu ar fi fost acest interes, pot pune pariu că s-ar fi găsit un vierme, o cioară, o broască ocrotită care să se cuibărească fix pe traseul autostrăzii.

      Pe de altă parte, interesul american coincide rezonabil și cu interesul românesc. O autostradă spre nord, pe traseul vechiului drum comercial medieval era necesară și are mai mult sens decât una spre vest, care să deturneze tranzitul de mărfuri prin Austria, spre folosul acestui inamic al nostru. Dacă o să comparați traficul pe E85 cu cel de pe E574 Onești – Brașov o să vedeți că pe primul circulă cam de 10 ori mai multe vehicule, în special autotrenuri de marfă.

      Căci așa cum am mai zis, o autostradă nu se construiește pentru mofturile unora care vor să-și bea cafeaua la Viena și nu pot să meargă până acolo cu 130 km/h; o autostradă se face pentru transportul de marfă în primul rând. Și mai înainte de primul rând, se face pentru un transport care deja există, nu pentru ceva ce s-ar putea să fie mai încolo.

      Autostrada Moldovei A7 devine astfel nu doar un proiect de infrastructură rutieră, ci și un nod esențial în conexiunile strategice dintre România, statele partenere și aliații săi, cu accent pe interesele americane. Cu beneficii palpabile în accelerarea transportului de trupe și mărfuri, această autostradă nu doar eficientizează legăturile interne, ci contribuie și la o reconfigurare logistică regională, având implicații semnificative în contextul geopolitic actual.

      Protest al Sindicatului Național al Polițiștilor și Personalului Contractual Bacău pentru aplicarea Legii Unice a Salarizării

        Luni, între orele 11:00-11:30, membrii Sindicatului Național al Polițiștilor și Personalului Contractual Bacău au întrerupt activitatea zilnică într-un gest de protest împotriva neaplicării integrale a Legii Unice a Salarizării nr. 153/2017. Această acțiune a avut loc conform prevederilor din Acordul Colectiv de Muncă, care le permite polițiștilor să utilizeze efectiv pauza de masă în scopuri de protest.

        În timpul protestului, activitățile desfășurate au fost limitate la intervențiile la apelurile de urgență 112 și la cele care nu puteau suferi amânare, în timp ce activitățile de audiere a persoanelor și soluționare a dosarelor penale au fost suspendate.

        Principala revendicare a sindicatului este aplicarea integrală a Legii Unice a Salarizării, care a intrat în vigoare acum 7 ani. Membrii sindicatului atrag atenția că sunt ultima categorie de bugetari cărora nu li s-a aplicat încă această lege, și consideră că este o nedreptate care trebuie remediată urgent.

        „Nu avem dreptul la grevă, dar suntem uniți și hotărâți să atragem atenția asupra acestei situații inechitabile. Protestele vor continua pe parcursul întregii săptămâni pentru a sublinia importanța aplicării integrale a Legii Unice a Salarizării”, a declarat un reprezentant al sindicatului.

        Sindicatul subliniază că aceste acțiuni de protest au ca scop principal protejarea drepturilor și intereselor profesionale ale membrilor săi și solicită un dialog deschis cu autoritățile pentru găsirea unei soluții la această problemă într-un mod prompt și eficient.

        Primarul Lucian-Daniel Stanciu-Viziteu anunță o medie de 10 amenzi pe zi date de Poliția Locală pentru nerespectarea normelor în spațiul public

        Primarul Lucian-Daniel Stanciu-Viziteu, a declarat astăzi că polițiștii locali au aplicat o medie de 10 amenzi pe zi pentru diverse încălcări ale normelor în spațiul public. Acestea variază de la aruncarea gunoiului în locuri nepermise până la distrugerea bunurilor de spațiul public, cum ar fi coșurile de gunoi sau băncile smart, tulburarea liniștii publice, parcarea în locuri nepermise și chiar incendieri de bunuri.

        Primarul a subliniat importanța conștientizării că spațiul public aparține tuturor locuitorilor în mod egal și că este imperativ să se respecte regulile și normele stabilite pentru menținerea ordinii și curățeniei. Acesta a exprimat îngrijorarea sa față de faptul că unii indivizi nu înțeleg acest aspect și a evidențiat necesitatea luării de măsuri împotriva acestor comportamente.

        Lucian-Daniel Stanciu-Viziteu a amintit cetățenilor că Poliția Locală este activă pe străzi și că există camere de supraveghere în aproape toate zonele orașului. În cazul în care nu există astfel de camere, primarul a menționat că au beneficiat de sprijin din partea agenților economici, care au colaborat în furnizarea de informații.

        Primarul a subliniat că faptele care contravin normelor sociale sunt sancționate, iar în unele cazuri se deschid dosare penale, intervenind și poliția națională pentru cercetare. A menționat că chiar și în cazul minorilor, aceleași reguli sunt aplicate, iar părinții sau tutorii legali sunt responsabili să acopere pagubele cauzate de copiii lor.

        În încheiere, primarul a încurajat comunitatea să reacționeze și să corecteze astfel de comportamente în spațiul public, îndemnând cetățenii să sesizeze atât Poliția Locală, cât și cea națională. El a subliniat că este momentul ca locuitorii orașului să acționeze pentru a asigura o viață pașnică și ordonată în comunitatea lor.

        Le e frică!

        Protestele agricultorilor și transportatorilor, începute acum șase zile, nu s-au bucurat de cine știe ce mediatizare. Din ce motiv, cred că se știe.

        Mai mult, fără o mediatizare pe măsura protestelor de acum câțiva ani – mai țineți minte ce scandal era în fiecare localitate? – populația nu prea a bagat în seamă protestatarii. În fond e iarnă, e frig, agricultorii sunt văzuți niște ciudați care încă se mai chinuie să scoată o pâine din pământ, în loc să o cumpere ca tot omul de la supermarket, iar transportatorii, las’ că știe tot românul că-s niște bandiți care scot caciuli de bani.

        Faptul că grâul ucrainean pune fermierii români pe butuci nu prea-i preocupă pe ai noștri și nici faptul că RCA-ul unui TIR românesc e cu peste 1000 de euro peste RCA-ul unui TIR francez nu deranjează poporul.

        Doar că, după modelul german, fermierii și transportatorii au prins curaj și și-au dat seama că au putere. Cai putere, mai precis. Că nu pot fi împrăștiați cu scutieri, cu dube sau cu tunuri de apă. Și au început să blocheze drumuri și, mai ales, puncte vamale, după cum au procedat fermierii polonezi.

        Asta e nasol. Doare. Așa că autoritățile s-au trezit și au revoluționat dreptul penal cu acuzațiile de instigare la proteste. Se fac dosare penale, se iau oameni cu duba pentru postări pe Facebook.

        Este semn că undeva, sus, lumea a intrat în panică. Și pot să bănuiesc că e vorba de grâul ucrainean, care nemaiputând pătrunde în Polonia, traversează România. Iar proprietarii americani au început să se enerveze văzând că sunt pe cale să piardă și acest traseu.

        Și dacă americanul se încrunta, Guvernul român începe să aibă dureri de cap…

        Claudiu Târziu (AUR): “Actuala putere e sinucigașă”

          Preşedintele Consiliului Naţional de Conducere al Alianței pentru Unirea Românilor, senatorul Claudiu Târziu, critică în termeni foarte duri modul în care Guvernul Ciolacu a reacționat până acum la protestele din transporturi și agricultură.

          „Săptămâna trecută, din prima zi a revoltei transportatorilor și agricultorilor, i-am avertizat pe prim-ministrul Marcel Ciolacu și pe ceilalți responsabili din structurile executive despre potențialul de creștere al protestelor dacă puterea se va dovedi surdă şi oarbă la semnalele de alarmă din stradă. Azi, în a șasea zi de proteste pașnice – subliniez: pașnice! – niște milițieni răspund comenzilor ticăloase ale politicienilor puterii și deschid pe bandă rulantă dosare penale <>. Iar asta, în absența unei reacții normale, de bun simț, din partea Guvernului și, mai ales, în absența soluțiilor realiste care să fi rezultat în urma unor negocieri cu demonstranții” – afirmă liderul AUR.

          “Prin faptul că a fost realmente surprinsă de anvergura protestelor, dar și prin improvizația buimacă din ultimele zile, coaliția PSD-PNL-UDMR probează, cu asupra de măsură, nu numai incapacitatea de administrare a țării, ci și o lipsă sinucigașă a firescului instinct de conservare politică. Asta ar trebui să ne bucure pe noi, cei de la AUR, singura opoziție reală din România. Însă nu ne bucurăm și nici nu ne dorim să capitalizăm din asta. Nu decontul electoral catastrofal al actualei puteri ne interesează, ci ne privește și ne responsabilizează adevărul trist că, din pricina lipsei de viziune economică în interes național, suferă, iată, producătorul agricol român, transportatorul român, de fapt, până la urmă, fiecare cetățean al acestei țări devastate de incompetența și jaful ultimelor mai bine de trei decenii”, a adăugat Claudiu Târziu.

          “Așa cum am spus-o, răspicat, din primul moment, partidul AUR nu s-a implicat în organizarea demonstrațiilor din transporturi și agricultură, însă considerăm că majoritatea revendicărilor celor ieșiți în stradă sunt juste și reclamă soluții urgente și inteligente, în beneficiul economiei naționale și al fiecărui român” – a conchis liderul grupului din Senat al Alianței pentru Unirea Românilor.

          Un chitarist aflat în clasa a noua își croiește drum în lumea muzicii metal – AUDIO

          Într-un univers muzical în continuă expansiune, tinerii artiști demonstrează că vârsta nu reprezintă o piedică atunci când vine vorba de a crea și inova. Un exemplu remarcabil în această privință este Raul Pânzaru, un talentat chitarist de 15 ani, membru al trupei Ribozom și, în același timp, un artist solo îndrăzneț.

          Cu lansarea celui de-al patrulea său single, „Phantasmic Delusion,” Raul continuă să-și facă simțită prezența în peisajul muzical cu un sunet unic și inovator. Aflat în clasa a noua la Colegiul de Arte „Sabin Drăgoi” din Arad, Raul a câștigat deja numeroase premii și locul 1 în diverse concursuri de muzică, demonstrând că pasiunea și dedicarea pot depăși orice obstacol.

          „Phantasmic Delusion” nu este doar un alt single, ci o călătorie muzicală plină de contrast și complexitate. Raul însuși descrie piesa ca fiind o exprimare a stării de confuzie, cu schimbări bruște de atmosferă, de la un intro ce amintește de filmele de groază, la porțiuni vesele cu acorduri de jazz și momente în stil Dream Theater.

          „Am vrut să transmit o oarecare stare de confuzie, prin schimbările bruste de atmosferă, de la intro-ul ca într-un film horror, până la partea veselă cu acorduri de jazz în spate, și părți în stil Dream Theater. Pentru piesa aceasta am ales un stil aparte al solo-urilor, și am introdus disonanța, care este folosită foarte des în genul Metal, și în special în Jazz, aceste două genuri imbinându-se perfect în anumite părți ale piesei,” explică artistul.

          Surprinzător pentru vârsta sa, Raul nu este doar chitaristul principal al trupei Ribozom, ci și un compozitor și producător talentat. În timp ce studiază chitara electrică de patru ani, el a demonstrat un angajament și o maturitate muzicală remarcabile. Elev al profesorului Paul Edeleni la Palatul Copiilor și ulterior al profesorului Cornel Moldovan la Școala Populară de Arte, Raul a avut parte și de o perioadă de autodidactism, pe care pandemia i-a oferit-o ca o oportunitate de a-și dezvolta abilitățile în mod independent.

          Cu toate că se află abia în clasa a noua, Raul a reușit să compună, să înregistreze și să producă toate single-urile sale până acum de unul singur. Mix-ul și master-ul pieselor îi poartă semnătura, evidențiindu-și abilitățile tehnice și creativitatea neîngrădite.

          Pe lângă provocările școlare și eforturile sale solo, Raul rămâne fidel trupei Ribozom, care a avut un an 2023 deosebit de productiv. Cu privire la viitor, tânărul artist își propune să continue să exploreze oportunități și să atingă noi realizări atât în cariera sa solo, cât și alături de trupă.

          Într-o eră în care vârsta nu mai reprezintă o barieră în calea succesului în industria muzicală, Raul Pânzaru se evidențiază prin dedicarea sa, talentele remarcabile și abordarea inovatoare a genului metal. Cu „Phantasmic Delusion” ca o nouă mostră a creativității sale, lumea muzicală are cu siguranță multe de așteptat de la acest tânăr chitarist talentat.

          Fermierii au protestat și în Bacău

            FOTO: 1 Bacau - INFO

            Azi, în centrul Bacăului, fermierii și taximetriștii s-au unit într-un protest masiv, aducând tractoare și autovehicule laolaltă pentru a-și face auzite nemulțumirile față de condițiile de lucru și legislația din domeniul agricol și transporturilor.

            Fermierii au adus la protest preocupările lor legate de accizele mari la motorină, dificultățile în tranzitul de mărfuri și impactul schimbărilor legislative recente asupra activităților lor.

            La nivel național, astăzi este a șasea zi consecutivă de proteste pentru transportatori și fermieri. După eșecul negocierilor din weekend dintre reprezentanții acestor categorii și membrii Guvernului, tensiunile persistă și mobilizarea în rândul protestatarilor rămâne puternică.

            Camera Federativă a Sindicatelor Medicilor: „Scăderea bugetului cabinelor de medicină de familie amenință sănătatea națională”

              Subfinanțarea cronică a cabinelor de medicină de familie din România devine o problemă majoră în contextul noilor măsuri fiscale adoptate de Casa Națională a Asigurărilor de Sănătate (CNAS). Camera Federativă a Sindicatelor Medicilor din România (CFSMR) susține poziția Colegiului Medicilor din România (CMR) și a Societății Naționale de Medicina Familiei (SNMF) în fața unei diminuări cu 25% a bugetului cabinelor pentru anul 2024, comparativ cu anul precedent.

              Această decizie fiscală va avea consecințe grave asupra întregului sistem de sănătate, generând un aflux sporit de pacienți către Unitățile de Primiri Urgențe, unde costurile sunt deja ridicate. Situația este cu atât mai alarmantă cu cât există un deficit semnificativ de medici de familie, iar măsurile propuse de CNAS vor contribui la creșterea și agravarea acestui deficit.

              Potrivit datelor SNMF, 25% dintre medicii de familie au vârsta peste 65 de ani, iar o iminentă creștere a numărului de pensionări în acest domeniu va adânci și mai mult criza de personal. Având în vedere că medicina de familie are și un rol preventiv esențial, reducerea drastică a resurselor financiare va afecta capacitatea de a oferi îngrijire și consiliere în stadiile incipiente ale bolilor.

              De asemenea, valoarea punctului pentru o consultație la medicul specialist din ambulator a fost redusă de la 4,5 lei în 2023 la 3,3 lei în 2024. Această scădere bugetară afectează și cabinetele medicilor specialiști, diminuând veniturile acestora și compromițând calitatea serviciilor medicale oferite.

              În plus, decizia guvernului de a reduce sumele alocate angajaților români în cazul perioadelor de concediu medical, prin impunerea unei contribuții de 10%, reprezintă o lovitură suplimentară pentru salariații afectați de probleme de sănătate.

              În contextul acestor schimbări, preocupările sindicatelor medicale se concentrează asupra necesității unei revizii urgente a politicilor fiscale și alocărilor bugetare pentru a asigura sustenabilitatea sistemului de sănătate și accesul la îngrijirea medicală de calitate pentru toți cetățenii.