miercuri, 24 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 615

Cu toții murim!

La finalul zilei, nu contează cine suntem, ce sex avem, în ce credem, ce culoare are pielea noastră, ce limbă vorbim. Cu toții avem ceva în comun, un fapt pe care, de multe ori, îl uităm: fiecare dintre noi se naște și va muri. Fără excepție. Nu vorbim despre ce se întâmplă între aceste momente cruciale ale vieții, ci despre început și sfârșit.

Dacă începem la fel cu toții și orice alegeri facem pe parcurs ne duc la același sfârșit, de ce încă există atât de multă critică neconstructivă între noi? De ce ne este frică să spunem lumii întregi ce simțim, ce gândim? De ce ne e frică să folosim la maximum atuurile pe care le deținem? De ce ne ferim să fim noi înșine?

Nu știu ce se va întâmpla după ce murim, pentru că există atât de multe răspunsuri la simpla întrebare ”Ce se va întâmplă după ce mor?”, încât nu pot să știu dacă voi avea – sau nu – o șansă să mă întorc pe Pământ și să încep o nouă viață, în care să pot lua toate deciziile pe care mi-aș fi dorit să le iau. Știu că acum sunt aici și că nu contează în ce cred pentru a ști că oamenii din jur, străini pe care nu sunt sigură dacă îi voi cunoaște vreodată, sunt și ei la rândul lor aici. Însă nu contează dacă acești oameni sunt miliardari sub acoperire sau oameni pe care societatea i-ar numi ”normali”, pentru a conștientiza faptul că voi avea același sfârșit de poveste ca al lor.

Vrem sau nu să recunoaștem, într-o zi vom muri! Dacă tot ajungem cu toții în același loc, de ce să nu profităm de moment? S-a întâmplat de multe ori să îmi fie frică să spun ceva pentru a nu fi judecată de cei din jur sau pur și simplu să mă tem de ce se va întâmpla dacă lumea nu e de acord cu mine. Așa că am tăcut. Nu am spus nimic și am văzut cum ce îmi doream să transmit a ajuns la oameni, dar nu spus de mine, ci de cineva din jur. ”Cum ar fi fost dacă îmi făceam curaj?”, m-am întrebat după.  Ce s-ar fi întâmplat dacă lumea nu era de acord cu mine? Absolut nimic!

Așa că e momentul să spunem ce vrem să zicem. Această clipă este oportunitatea perfectă pentru a lua decizia de care ne e teamă. Putem să evităm toate lucrurile de care ne este frică și, la sfârșit, să ne întrebăm: ”Cum ar fi fost dacă îmi asumam riscul?”. Sau putem să facem alegerile de care ne este frică. Alegerea ne aparține!

Nu contează ce variantă devine realitate pentru fiecare, pentru a ști că vom muri cu toții. Însă la sfârșit putem fi împăcați cu toate experințele pe care le-am trăit, cu o viață plină de amintiri frumoase și de dorințe împlinite sau putem să ne întrebăm: ”Ce s-ar fi întâmplat dacă trăiam așa cum am visat?”.

Maria-Alexandra Vaman, Membră a Cercului de jurnalism al Palatului Copiilor Bacău, 15 ani

Prof. coord. Laura Huiban

„La Chimcomplex am văzut oportunitățile pe care le poate oferi industria chimică”

  • declară unul dintre tinerii specialiști ai companiei, inginerul Vlad Rusu

Stăm, periodic, de vorbă cu o parte dintre salariații Chimcomplex Borzești despre apartenența la această mare familie care a lansat revigorarea industriei chimice în România. Astăzi, cu inginerul Vlad Rusu. Grupul industrial Chimcomplex, cu două mari combinate chimice, la Borzești (Onești) și la Râmnicu Vâlcea, s-a remarcat în ultimii ani și prin remarcabila implicare în rezolvarea problemelor salariaților săi.

 

Povestiți-ne, domnule inginer, despre dumneavoastră și cum ați ajuns să lucrați în chimie la Chimcomplex?

 

Am absolvit Facultatea de Inginerie Chimică și Protecția Mediului – specializarea Ingineria Substanțelor Anorganice și Protecția Mediului – la Universitatea Tehnică „Gh. Asachi” din Iași, promoția 2015, și masterul în Ingineria Proceselor Nepoluante, promoția 2017. Din anul 2015 sunt angajat al Chimcomplex Borzești. Primul meu contact real și intens cu industria chimică a fost în anul al treilea de facultate, când mi-am ales specializarea și, la recomandarea doamnei profesoare Liliana Lazăr, am venit pentru prima dată în Onești, la Chimcomplex, într-o vizită de studiu, unde am rămas impresionat de oportunitățile pe care le poate oferi industria chimică. Am revenit, în următorul an, în mai multe vizite pentru a-mi alege o lucrare de diplomă și pentru a colecta date la conceperea/elaborarea ei. După examenul de diplomă, am revenit la Chimcomplex pentru un program de practică timp de două luni, iar după finalizarea programului am primit și oferta de angajare. De aici, practic, începe aventura mea în Chimcomplex. După angajare, am urmat un program de încadrare și formare, unde am interacționat cu toate departamentele. Din anul 2016, am fost încadrat ca inginer de proces în Instalația Electroliză și, la sfârșitul anului 2021, am fost promovat ca șef al Instalației Electroliză.

 

Ce înseamnă pentru Onești o companie cum este Chimcomplex?

 

Fiind unul dintre cei mai mari angajatori, Chimcomplex își imprimă bine amprenta în societate prin oportunitățile oferite locuitorilor din Onești, prin programele de voluntariat, cu diferite ocazii, și prin suportul oferit liceelor de profil prin acordarea de burse școlare și finanțarea proiectelor.

 

Faceți o scurtă prezentare a tehnologiei de electroliză cu membrană de ioni și a rolului acesteia în cadrul activităților Chimcomplex.

 

Chimcomplex folosește o tehnologie brevetată UHDE, unde în celulele electrochimice echipate cu membrane schimbătoare de ioni, folosind ca materie primă saramura, sub acțiunea curentului electric, se obțin sodă caustică, clor gazos și hidrogen gazos. Referitor la rolul instalației de electroliză, în opinia mea între activitățile Chimcomplex îmi place să o numesc „INIMA Combinatului”, deoarece produsele obținute în această instalație sunt considerate materii prime pentru majoritatea fabricațiilor de pe platformă.

 

Ce provocări întâlniți în poziția profesională actuală?

 

Aproape în fiecare zi apar provocări legate de fluxul tehnologic și împreună cu tot personalul secției încercăm să le rezolvăm și să găsim cele mai bune soluții, iar la sfârșitul zilei toată lumea să plece acasă cu o satisfacție a muncii depuse, pentru a reveni a doua zi și mai motivați. Nu contest că și lucrul cu omul este o provocare.

 

Ce sfaturi aveți pentru tinerii interesați să urmeze o carieră în industria chimică?

 

Pentru a urma o carieră în industria chimică, tinerii interesați ar trebui să se ghideze după câteva criterii, care în cazul meu au funcționat cu brio:

  1. Să-și stabilească obiectivele și să gândească ce doresc să obțină în carieră;
  2. Să-și cunoască bine atuurile și calitățile;
  3. Să planifice dinainte, pas cu pas, drumul care duce spre o carieră în industria chimică;
  4. Să nu se teamă de schimbări, pentru că s-ar putea să încerce un anumit loc de muncă sau un anumit domeniu și să constate că nu li se potrivește. În acest caz, nu vă temeți să refaceți planurile;
  5. Să dea prioritate satisfacției muncii. Motivația este o parte foarte importantă a vieții profesionale. Pot fi persoane care se gândesc să țintească obiective mai mari în carieră sau își găsesc motivația în rezolvarea de mici probleme. Cel mai important este să aibă în vedere ce doresc să le ofere cariera și să încerce să găsească un loc de muncă unde să le placă în fiecare zi, iar Chimcomplex oferă această oportunitate.

 

Cum vă relaxați în afara orelor de muncă? Aveți hobby-uri sau activități preferate?

 

Fiind proaspăt tătic al unei minunate fetițe de un an și jumătate, împreună cu soția mea toată atenția ni se îndreaptă către copil și în fiecare zi facem și învățăm lucruri noi împreună. Deci, da, pot spune că cea mai bună relaxare în afara orelor de muncă este timpul petrecut alături de familie.

 

Cum vedeți evoluția industriei chimice în viitor, mai ales în ceea ce privește tehnologiile de electroliză cu membrană?

 

Industria chimică este într-o continuă dezvoltare și evoluție, iar în cazul electrolizei apar tehnologii noi, dar care funcționează pe aceleași principii.

 

Aveți planuri sau proiecte viitoare la Electroliză, care ar putea influența modul în care Chimcomplex contribuie la industria chimică?

 

Avem un plan bine structurat, care se desfășoară pe o perioadă mai lungă de timp, pentru achiziționarea de electrocelule (elemenți GEN V) și de membrane schimbătoare de ioni, pentru a eficientiza consumul de energie și pentru a crește calitatea produselor obținute în Instalația de electroliză.

 

Ce ne puteți spune despre echipa de la Electroliză? Câte persoane sunteți?

 

Din echipa de la Electroliză fac parte 60 de specialiști: Șef de Secție, Șef de Instalație, ingineri de proces, tehnicieni DCS, compresoriști și operatori chimisti. Suntem o echipă bine închegată, trecând cu brio peste orice provocare, dând dovadă de profesionalism.

De Ziua Culturii Naţionale, ediţia a XIV-a

Academia Română dă tonul ştiinţific…

Avem în vedere în primul rând sesiunea festivă comună cu Academia de Științe a Moldovei, desfăşurată simultan luni, 15 ianuarie 2024, în format hibrid, pe relaţia Bucureşti – Chişinău, între vorbitorii aceleiaşi limbi (română – română, nu română – moldovenească). Alocuțiunile acad. Ioan-Aurel Pop, președintele Academiei Române, și acad. Ion Tighineanu, președintele Academiei de Științe a Moldovei, au punctat încă o dată însemnătatea acestui eveniment în afirmarea identității naționale. Academia Română este entitatea care a iniţiat sărbătoarea și a propus-o spre legiferare Parlamentului României în anul 2010, fixându-se data de 15 ianuarie, ziua ivirii în lume a lui Mihai Eminescu.
Am constatat că tematica propusă de colectivele de cercetători privilegiază, natural, ştiinţele limbii. De pildă, filiala Iaşi a Academiei Române, prin
Institutul de Filologie Română „A. Philippide“, a avansat subiecte ca „Dicționarele Academiei și cultura română“, „Dimensiunea toponimică a culturii naționale“, dar şi „Enciclopedia scrierilor memorialistice românești: autori, concepte, deschideri“, „Profilul cultural contemporan al românilor – contribuția etnologiei“ sau „Metode de valorificare şi promovare a patrimoniului etnolingvistic românesc“.

… şi pe cel jurnalistic

Sunt ceva ani de când de 15 ianuarie, la ora 8,30, pe Radio-România Actualităţi, ascult „Apelul matinal”, pentru a absorbi mesajul fortifiant al acad. Ioan-Aurel Pop, președintele Academiei Române, de Ziua Culturii Naţionale. Acum ne-a vorbit despre capcanele inteligenţei artificiale şi, în contrapondere, despre multiplele şi eternele avantaje ale cuvântului tipărit (nu listat!). Întrebat de realizatorii radioprogramului ce va mai face de 15 ianuarie 2024, istoricul a mărturisit că, printre altele, va aplica dictonul latin Nulla dies sine linea („Fără valoare este ziua în care nu ai trasat o linie”), aşa că va scrie câteva rânduri dintr-un text care aşteaptă să fie încheiat.

Un colaj de versuri

S-a transmis în Sala multimedia a Bibliotecii Judeţene „C. Sturdza” Bacău. După ce am ascultat… tăcerile lui Nichita Stănescu, Eliza-Noemi Judeu ne-a făcut părtaşi la frământările din poezia eminesciană, nu înainte de a se confesa: „Dragul meu coleg Florin Crăciunescu [de la Teatrul Municipal Bacovia] mi-a spus odată: «Ca să reciţi din Eminescu, trebuie să ştii unde să pui punct-şi-virgulă»”. Actriţa a demonstrat că poate manevra cel mai dificil dintre toate semnele de punctuaţie.

Pe recepţie, la radio…

Într-o zi ca aceasta au fost mai vizibile micile derapaje lingvistice: „Acţiunile vor continua şi mâine” (pleonasm cauzat de acel „şi” inutil) sau „XY este unul dintre foarte puţinii specialişti care este recunoscut pentru…” (corect: sunt recunoscuţi).

… şi la TV

Reporterii Telejurnalului de la TVR 1 au înregistrat o fericită comparaţie, rostită de un vizitator: „Orice muzeu este ca o carte deschisă”. Noi, băcăuanii, am recunoscut-o pe Eugenia Antonescu, vrednic muzeograf, soţia lui Iulian Antonescu. Ioan Dănilă

Funcții mai puțin știute ale Samsung Galaxy S23 Ultra      

Dacă v-ați achiziționat de curând un telefon performant, precum Samsung Galaxy S23 Ultra sau Flip și vă doriți să îl folosiți la maxim, atunci acest articol vă este dedicat. În rândurile ce urmează ne propunem să vă inspirăm cu câteva funcții mai puțin cunoscute ale acestui telefon care vă vor ajuta să vă bucurați pe deplin de tehnologia regăsită în acest device. Astfel, nu numai că veți dispune de un telefon de ultimă generație, dar vă veți putea și mândri cu acesta, datorită funcțiilor în cauză. Cu siguranță nu veți fi dezamăgit. Să începem!

Samsung este un brand cunoscut de electronice care s-a remarcat de-a lungul timpului datorită performanței, produselor de înaltă calitate și inovației adusă cu fiecare device nou. De la telefoane, televizoare, căști și alte accesorii inteligente, Samsung surprinde cu fiecare lansare și reușește să-și mulțumească clienții cu fiecare achiziție. Dacă vă numărați și dumneavoastră printre posesorii unui minunat Samsung Galaxy S23 Ultra de la Emag, atunci înseamnă că v-ați oferit pe deplin încrederea acestui brand. Deci, meritați să aflați cum vă puteți folosi telefonul la cote maxime, prin funcțiile mai puțin știute. În continuare, ne vom ține de promisiune și vă vom detalia pe scurt următoarele funcții: personalizarea widget-urilor, sunetul Dolby Atmos on/off, object eraser și luatul de notițe cu ecranul închis. Haideți să vedeți care vi se potrivește cel mai bine!

  • Funcții mai puțin știute
  1. Începem cu prima funcție menționată anterior și anume, personalizarea widget-urilor. Widget-ul este o componentă a unei aplicații ce vă permite să adăugați un shortcut pe ecranul principal. Printr-o simplă apăsare de display, veți regăsi widget-urile disponibile și vă veți putea personaliza ecranul după bunul plac. De exemplu, dacă obișnuiți să vorbiți des la telefon și aveți nevoie să apelați pe cineva rapid, însă căutarea prin contacte este obositoare, trebuie doar să activați widget-ul pentru apeluri și așa, veți putea suna persoana în cauză cu un singur tap. Aveți o mulțime de posibilități, așa că nu ezitați să vă jucați cu această funcție.
  2. Următoarea funcție din lista noastră este sunetul Dolby Atmos. Samsung Galaxy S23 Ultra are integrat un sistem de sunet performant ce permite redarea sonoră la niveluri înalte și de calitate superbă. În funcție de preferințe, puteți activa sau opri această funcție din setările sistemului.
  3. O altă funcție de care vă puteți bucura este și object eraser. Dacă fotografiatul este una dintre pasiunile dumneavoastră, atunci aflați că vă puteți transforma pozele din cadre aglomerate în imagini profi. Object eraser vă permite să scoateți anumite obiecte din fotografiile făcute, fără a scădea calitatea imaginilor. Tot ce trebuie să faceți este să accesați sistemul de photo editor al telefonului, să mergeți la setări și apoi să selectați cu ajutorul S Pen-ului obiectele pe care doriți să le ștergeți. Simplu, nu?
  4. Și nu în ultimul rând, iată-ne ajunși și la ultima funcție a Samsung Galaxy S23 Ultra și anume, scrierea notițelor cu ecranul închis. Dacă tot am pomenit de S Pen în rândurile anterioare, merita să vă vorbim puțin și despre acesta. Pe lângă multiplele funcții cu care vine creionul inteligent al telefonului, el mai surprinde și cu una „ascunsă”: atunci când scoateți creionul din telefon, ecranul se va activa în mod inteligent și vă va permite să scrieți notițele dorite fără să mai deschideți aplicația în cauză. Aceste notițe se vor salva apoi în memoria telefonului dumneavoastră, pentru a le putea accesa oricând doriți.

Iată cum reușește Samsung Galaxy S23 Ultra, dar si Flip, le gasiti pe Emag, să surprindă chiar și după aproape un an de la lansare. Rețineți că acestea sunt doar câteva dintre multiplele funcții pe care le puteți accesa, având la dispoziție o multitudine de alte programe și aplicații pe care le puteți activa, pentru a vă folosi telefonul într-un mod cât mai inteligent și intuitiv. Lăsați-vă imaginația și zboare, jucați-vă cu fiecare opțiune din sistem în parte și cu siguranță veți mai descoperi și alte secrete ale device-ului, de-a lungul timpului.

Acestea fiind spuse, iată-ne ajunși la final. Sperăm că articolul nostru v-a fost de folos și că v-am inspirat să vă folosiți smartphone-ul dvs Samsung în cele mai ingenioase moduri. Pentru și mai multe ponturi, nu ezitați să navigați mediul online.

Șoferiță depistată de polițiști conducând fără permis un autoturism, de două ori în aceeași zi

La data de 17 ianuarie a.c., în jurul orei 17.00, o patrulă de poliție din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Răcăciuni a depistat pe DN2-E85, un autoturism condus de o femeie de 36 de ani din localitate.

              În urma verificărilor efectuate în baza de date a reieșit că, femeia nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

          Polițiștii au întocmit dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul pe drumurile publice fără permis.

              După câteva ore, un polițist din cadrul Postului de Poliție Pâncești, aflat în timpul liber, a observat în trafic, în aceeași localitate, autoturismul condus de femeia de 36 de ani, despre care știa că nu deține permis de conducere. Polițistul a solicitat sprijinul colegilor aflați în serviciul de patrulare, care au întocmit un alt dosar penal pentru aceeași faptă.

Tânăr ajuns în arest după ce ar fi agresat un vecin

    La data de 17 ianuarie a.c., polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Onești au pus în executare două mandate de percheziție domiciliară emise de Judecătoria Onești, în localitatea Bârsănești, într-un dosar penal ce vizează infracțiunile de violare de domiciliu și lovire sau alte violențe.

    Din cercetări a reieșit că, la data de 15 ianuarie a.c., un tânăr de 17 ani din comuna Bârsănești ar fi pătruns fără drept în locuința unui bărbat de 52 de ani din localitate și l-ar fi lovit.

    În urma perchezițiilor și administrării probatoriului, polițiștii l-au reținut pentru 24 de ore pe adolescent și l-au introdus în Arestul I.P.J. Bacău.

    Urmează să se aprecieze asupra luării sau, după caz, solicitării dispunerii unei măsuri preventive.

    Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe și amenințare.

    La activități au participat și jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Bacău.

    Depistat la volan sub influența substanțelor psihoactive

      La data de 17 ianuarie a.c., în jurul orei 17.00, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au depistat în trafic un bărbat de 34 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe DN2-E85, în afara localității Cleja.

      În urma testării cu aparatul din dotare au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive. Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, bărbatul fiind transportat la spital unde i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei și a consumului unor substanțe interzise.

      Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

      Concert dedicat Unirii Principatelor. Invitat special – Mioara Velicu

        Ansamblul Folcloric „Busuiocul” al Consiliului Județean Bacău vă invită să vă alăturați lor într-o seară de excepție, dedicată Zilei de 24 ianuarie, într-un spirit de unitate și mândrie națională! Evenimentul va avea loc pe 24 ianuarie 2024, la Teatrul de Vară „Radu Beligan” din Bacău, începând cu ora 17:00.

        Spectacolul va fi o incursiune captivantă în universul bogat al tradițiilor românești, ilustrată prin intermediul muzicii, dansului și interpretărilor actorilor talentați. Aceasta este o ocazie unică de a experimenta autenticitatea și emoția transmise prin intermediul artei folclorice.

        Printre momentele de neuitat se numără prestațiile vocale ale solistelor de excepție: Paula Florescu, Georgiana Păduraru și Gabriela Comaneci. Aceste voci remarcabile vor purta publicul prin tradiții autentice și emoții transmise cu pasiune.

        De asemenea, corpul de balet al ansamblului, sub îndrumarea coregrafului Gheorghe Vlase și a lui Robert Costrovanu, va oferi o interpretare elegantă și plină de viață a poveștilor tradiționale din diverse zone etnografice.

        Spectacolul va beneficia și de prezența Actorilor Teatrului Municipal Bacovia, care vor da viață secvențelor specifice Unirii Principatelor Române, aducând un plus de autenticitate evenimentului.

        Un moment deosebit al serii va fi reprezentat de colaborarea cu îndrăgita artistă a românilor, Mioara Velicu, care va aduce în scenă cu vocea sa inconfundabilă o notă aparte de autenticitate și emoție.

        Invitație la socializare și pescuit la Balta Albastră în onoarea lui Gelu Cociorvă

          Într-un gest dedicat pasionaților de pescuit și în memoria marelui pescar Gelu Cociorvă, Balta Albastră din Bacău va găzdui duminică, 21 ianuarie 2024, un eveniment deosebit ce îmbină socializarea, pescuitul și amintirile despre marii pescari ai Bacăului.

          Pentru toți cei dornici să împărtășească experiențe și să petreacă o zi plină de distracție, concursul de pescuit la copcă este pretextul perfect. Evenimentul va începe la ora 7:30 dimineața și va include nu doar momente de pescuit și premiere, ci și un protocol adecvat unei adevărate partide de pescuit la copcă.

          Cei care doresc să participe sunt invitați să contribuie cu o sumă simbolică de 50 de lei, fondurile strânse urmând să fie folosite pentru organizarea evenimentului și pentru a păstra vie memoria marelui Gelu Cociorvă.

          Pentru a vă înscrie și a obține mai multe detalii, sunați până vineri după-amiază la magazinul „Ionică Pescarul profesionist Bacau – Articole de pescuit” sau contactați direct pe Vali Balaș la numărul de telefon 0740.538.675.

          Organizatorii fac un apel către toți cei interesați să se înscrie în avans pentru a facilita o mai bună organizare a evenimentului. Așadar, pasionații de pescuit sunt așteptați să se alăture și să petreacă o zi de neuitat la Balta Albastră, omagiu adus nu doar pescuitului, ci și memoriei celui ce a fost Gelu Cociorvă, un adevărat maestru al apei și al pescuitului.

          Un bărbat a murit într-un incendiu la Nicolae Bălcescu

          În cursul zilei de azi, pompierii din Bacău au fost alertați și au intervenit prompt în comuna Nicolae Bălcescu, în urma unui apel de urgență primit la numărul unic 112, care anunța izbucnirea unui incendiu la o casă de locuit.

          La fața locului s-au deplasat rapid două autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială de primă intervenție și comandă, și o ambulanță SAJ. Coordonarea operațiunilor de intervenție a fost asigurată de locțiitorul din cadrul Detașamentului de Pompieri Bacău.

          Incendiul se manifesta deja la nivelul casei de locuit, acoperind o suprafață de aproximativ 30 de metri pătrați, în momentul sosirii forțelor de intervenție. Din păcate, în urma tragediei, a fost identificată o victimă de sex masculin, pentru care s-a confirmat decesul.

          Potrivit cercetărilor efectuate la fața locului, cauza probabilă a incendiului este coșul de fum necurățat sau amplasat necorespunzător față de materialele combustibile din locuință.

          Incidentul tragic subliniază importanța periodică a verificărilor și curățării coșurilor de fum, precum și respectarea normelor de siguranță în manipularea și amplasarea acestora. Pompierii atrag atenția asupra riscurilor asociate neglijenței în aceste aspecte, subliniind necesitatea unei atenții sporite pentru prevenirea unor astfel de evenimente nefericite. Autoritățile continuă investigațiile pentru a aduce claritate cu privire la întregul context al tragediei.

          Scădere semnificativă a valorii tichetelor sociale pentru alimente: Guvernul asigură sprijin, dar reduce sumele

            În contextul unei promisiuni de sprijin continuu pentru persoanele și familiile vulnerabile, Guvernul a anunțat că va diminua semnificativ valoarea tichetelor sociale electronice destinate cumpărării de alimente în următorii patru ani. Conform noilor reglementări, valoarea acestor tichete va rămâne la 250 de lei în 2024, urmând să fie redusă la jumătate în următorii trei ani, ajungând la doar 125 de lei.

            Autoritățile au precizat că, în ciuda scăderii valorii tichetelor sociale, vor implementa două măsuri principale pentru acordarea sprijinului material în perioada 2024-2027. Acestea includ distribuirea de tichete sociale pe suport electronic pentru produse alimentare și pachete cu produse alimentare, menite să asigure necesarul de hrană pentru categoriile defavorizate.

            Cu toate acestea, măsurile de sprijin nu se limitează doar la aspectele alimentare. Conform unei ordonanțe recente, autoritățile au anunțat că vor oferi și sprijin în educație sanitară, igienă corporală și locuință, acces la servicii medicale, servicii sociale, inserție profesională, asistență în căutarea unui loc de muncă, sfaturi privind nutriția și consiliere juridică.

            În 2023, tichetele sociale în valoare de 250 de lei au fost distribuite o dată la două luni către pensionari și alte persoane cu venituri mici. Categoriile de beneficiari eligibili includ pensionarii sistemului public de pensii, persoanele cu handicap grav, accentuat sau mediu, familiile cu cel puțin doi copii în întreținere, familiile monoparentale, precum și persoanele fără adăpost.

            Ploaia a închis pârtia Nemira de la Slănic Moldova

              Pârtia de schi de la Slănic Moldova a fost închisă din cauza ploilor care au afectat zona în ultimele ore. Această măsură a fost luată în interesul siguranței publice și pentru a preveni orice potențiale incidente pe pârtie.

              Echipele responsabile monitorizează îndeaproape condițiile meteorologice și se angajează să redeschidă pârtia imediat ce condițiile vor permite practicarea schiului în siguranță.

              „Apreciem înțelegerea și cooperarea tuturor iubitorilor de schi și le mulțumim pentru răbdare în această situație neașteptată.

              Vă rugăm să urmăriți actualizările oficiale pentru informații în timp real cu privire la redeschiderea pârtiei. Siguranța și buna desfășurare a activităților de iarnă rămân priorități ale comunității noastre”, se arată într-un comunicat al Pârtiei Nemira.

              Institutului Francez de Relații Internaționale: SUA vor abandona Europa cât de curând

                Într-un interviu recent acordat publicației Le Monde, Thomas Gomart, reprezentant al Institutului Francez de Relații Internaționale (IFRI), a subliniat cu fermitate o serie de probleme și amenințări semnificative cu care se confruntă Europa în actualul peisaj geopolitic. Analistul avertizează că liderii europeni au fost luați prin surprindere de escaladarea conflictului din Ucraina în 2023, arătând că aceștia subestimaseră această criză în detrimentul altor probleme globale.

                Potrivit lui Gomart, perspectivele pentru Europa devin tot mai sumbre, mai ales în contextul unei dependențe consolidate față de Statele Unite, exacerbând decalajul tehnologic și accentuând vulnerabilitatea la evenimente neașteptate. Analistul IFRI adaugă că, odată cu posibila revenire a lui Trump la putere în Statele Unite, intensitatea crizelor în regiunea Mării Negre, Golful Persic și Marea Chinei de Sud ar putea suferi modificări semnificative.

                Gomart prezice că în 2025, Statele Unite vor abandona UE pentru a gestiona independent crizele din Ucraina și Marea Mediterană, ceea ce ar putea avea consecințe fatale pentru Europa, dat fiind că aceasta nu dispune de resurse financiare și militare adecvate.

                O altă constatare importantă a analistului francez este legată de absența unei abordări unite în fața provocărilor. IFRI avertizează că Occidentul nu funcționează ca un bloc coeziv, ci mai degrabă ca o alianță anti-occidentală, în care fiecare membru urmărește propriile interese. Aceasta ar putea să submineze capacitatea UE de a face față eficient provocărilor prezentate de Rusia și alte regiuni cheie din lume.

                Gomart subliniază că crizele din Ucraina, Israel și Taiwan sunt interconectate și contribuie la o redistribuire a influenței mondiale în detrimentul Europei. Acest aspect este adesea subestimat, susține analistul, și trebuie abordat cu seriozitate.

                În final, Gomart evidențiază faptul că Europa devine tot mai dependentă de relațiile chino-americane și de creșterea capacităților țărilor din Golf. El atrage atenția că, în ciuda acestor realități, Europa nu a reușit să-și promoveze eficient interesele, prezentând situația Nord Stream ca exemplu.

                Concluzionând, analistul IFRI susține că Europa trebuie să-și revizuiască abordarea geopolitică și să conștientizeze faptul că schimbările în dinamica internațională necesită o adaptare inteligentă și cooperare extinsă, pentru a evita consecințele tragice ale eșecurilor strategice. Avertizează că momentul auto-reflecției este acum, înainte ca Europa să devină complet marginalizată în arena globală.

                Vicepreședintele ANCOM solicită interzicerea aplicației TikTok pe telefoanele angajaților statului

                  Vicepreședintele ANCOM, Pavel Popescu, a adus în atenție o serie de preocupări legate de utilizarea aplicației TikTok, afirmând că există dovezi clare privind utilizarea datelor într-un mod negativ. Potrivit lui Popescu, TikTok reprezintă o problemă de siguranță națională, iar instalarea sa ar trebui interzisă pe telefoanele angajaților statului.

                  Vicepreședintele ANCOM a explicat că aplicația TikTok nu doar utilizează datele într-un mod nociv, dar există și dovezi tehnice că acestea sunt direcționate către servere ale altor guverne. În contextul preocupărilor pentru securitatea cetățenilor, Popescu a subliniat că postările care afectează siguranța pot avea un efect cascador în societate.

                  „Le recomand tuturor românilor să nu își instaleze TikTok. Există dovezi clare că acea aplicație folosește datele într-un mod negativ”, a avertizat Pavel Popescu. În legătură cu posibilitatea interzicerii aplicației pe telefoanele guvernamentale, el a afirmat că aceasta este o decizie politică, dar a recunoscut că există nevoia de curaj în luarea acestei măsuri.

                  De cealaltă parte, reprezentanții TikTok contrazic afirmațiile oficialului român.

                  „Niciun guvern nu are acces la datele utilizatorilor noștri și investim 12 miliarde de euro în Proiectul Clover, un proiect lider în industrie, care va asigura stocarea datelor utilizatorilor europeni în Europa, cu monitorizări și verificări independente de către experții în securitate cibernetică de la NCC Group. Primul nostru centru de date european este deja operațional în Irlanda. Suntem disponibili să ne întâlnim cu oficialii pentru a discuta orice îngrijorare și pentru a corecta percepțiile greșite”, ar declarat pentru Deșteptarea reprezentanții TikTok.

                  Pe lângă TikTok, alte aplicații mobile au fost, de asemenea, subiectul unor investigații și suspiciuni legate de spionaj asupra utilizatorilor, însă, se pare, acestea nu au atras atenția autorităților române.

                  De exemplu, aplicații precum WhatsApp, Facebook și Instagram au fost implicate în diverse controverse legate de gestionarea datelor personale. În plus, au existat cazuri în care aplicații mai puțin cunoscute au fost identificate ca având politici de confidențialitate discutabile sau chiar ca instrumente de spionaj.

                  1. Facebook și Cambridge Analytica (2018): Facebook a fost implicat într-un scandal major atunci când s-a aflat că datele personale ale milioane de utilizatori au fost colectate fără consimțământul lor și utilizate ulterior în campanii politice, inclusiv de către firma de consultanță politică Cambridge Analytica.
                  2. Zoom (2020): Aplicația de conferințe video Zoom a fost criticată pentru practicile sale de securitate și confidențialitate. Au fost semnalate probleme precum colectarea și partajarea datelor utilizatorilor fără consimțământul acestora, precum și vulnerabilități de securitate care au permis intruziuni neautorizate în ședințe.
                  3. Strava (2018): Aplicația de monitorizare a activității fizice Strava a generat îngrijorări legate de securitate atunci când datele de localizare colectate de la utilizatori au fost publicate și au fost identificate instalații militare secrete și poziții ale personalului militar.
                  4. AccuWeather (2017): Aplicația de prognoză meteo AccuWeather a fost acuzată că împărtășește informații despre locația utilizatorilor cu o firmă de analiză publicitară, fără consimțământul clar al acestora.

                   

                  Sikorsky și Aerostar anunță inaugurarea Centrului Autorizat de Mentenanță pentru elicopterele de tip Black Hawk

                  FOTO: Plane Spotters Bacău

                  O nouă realizare de importanță majoră în industria aerospațială românească este marcată astăzi odată cu inaugurarea Centrului Autorizat de Mentenanță S-70 BLACK HAWK.

                  Această inițiativă este rezultatul unei colaborări strânse între compania Sikorsky, parte a grupului Lockheed Martin, și Aerostar S.A.

                  Centrul de Mentenanță, autorizat atât de către producătorul elicopterelor, Sikorsky, cât și de către Autoritatea Aeronautică Militară Națională, reprezintă un pas semnificativ în dezvoltarea capacităților tehnice și operaționale în domeniul aviației militare.

                  Ceremonia de inaugurare a avut astăzi, începând cu ora 13.00, la hangarul Aerostar S.A. din Bacău.

                  Această colaborare strategică și realizarea Centrului de Mentenanță aduc beneficii semnificative atât pentru industria aeronautică românească, cât și pentru forțele aeriene, consolidând capacitățile naționale în domeniul elicopterelelor de tip Black Hawk.

                  Ceremonia de inaugurare reprezintă o oportunitate de a celebra această realizare și de a evidenția angajamentul continuu pentru excelență în industria aviației.

                   

                  Sistem de rezervări la Bazinul de Înot

                    Bazinul de Înot din Bacău aduce o schimbare în experiența clienților săi, lansând un nou sistem de rezervări online. Cu acest sistem inovator, clienții pot beneficia de confortul și eficiența rezervărilor online, eliminând astfel cozile lungi și complicațiile din procesul tradițional de programare.

                    Principalele avantaje ale noului sistem includ economisirea timpului, flexibilitatea sporită și transparența în gestionarea programului de înot. Cu doar câteva click-uri, utilizatorii pot accesa cel mai simplu mod de a-și gestiona programul de înot, fără a mai pierde minute prețioase așteptând la recepție.

                    „Beneficiul cel mai evident este timpul economisit. Cu sistemul nostru de rezervări online, nu mai pierzi timp așteptând la recepție pentru achiziționarea serviciilor de care ai nevoie. Poți rezerva sesiunile de înot de acasă sau în mișcare, fără a renunța la activitățile tale zilnice. Este simplu, rapid și eficient”, a se arată într-un comunicat de presă.

                    Flexibilitatea este un alt element cheie adus de noul sistem. Utilizatorii pot programa sesiunile conform propriului program, indiferent dacă sunt pasionați de înot în primele ore ale dimineții sau preferă o seară relaxantă la bazin. Sistemul de rezervări online se adaptează nevoilor individuale ale fiecărui client, oferindu-le control total asupra programului lor de înot.

                    „Cu transparența oferită de sistemul nostru, vezi imediat disponibilitatea și poți selecta intervalele care se potrivesc cel mai bine cu orarul tău. Nu mai există incertitudini sau confuzii – totul este la îndemâna ta, cu informații clare și actualizate în timp real”, a se mai arata în comunicat.

                     

                    Ministrul Finanţelor asigură că sunt bani pentru pensii

                      Ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, a asigurat că recalcularea pensiilor este ferm inclusă în bugetul pentru anul 2024 și că nu există nicio perspectivă de neplata a acestor recalculări. Într-o declarație la Digi 24, Boloș a explicat că Guvernul a bugetat aceste sume și este pregătit să-și onoreze angajamentele față de cei peste 4,6 milioane de pensionari.

                      „Vă dați seama că am făcut bugetul pentru anul 2024 cu recalcularea de pensii inclusă în buget. Deci, noi, practic, avem această bugetare și mă bucur că am reușit să închidem bugetul – chiar dacă am fost criticați că avem acea supraestimare de venituri, adică ne-am pus speranța în aceste venituri din digitalizare – și în septembrie Guvernul este în situația onorabilă de a-și achita angajamentele față de cele peste 4,6 milioane de pensionari. Banii sunt bugetați. Nu există perspectiva să nu se plătească aceste recalculări. Banii sunt bugetați, sunt cuprinși în buget”, a declarat Boloș.

                      În luna decembrie, când proiectul Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe 2024 a fost aprobat în plenul Parlamentului, ministrul Finanțelor a anunțat majorarea valorii punctului de pensie cu 13,8%, începând cu 1 ianuarie 2024, de la 1.785 lei la 2.032 lei. De asemenea, el a confirmat că recalcularea pensiilor este prevăzută în același proiect de lege, conform angajamentului asumat de Parlamentul României în conformitate cu noua Lege a pensiilor 360/2023, care stabilește valoarea punctului de referință la 81 lei.

                      Două fetițe în comă după ce mama lor le-a spălat pe cap cu o substanță necunoscută

                      Două fetițe în vârstă de 3 și 4 ani au fost transportate în stare gravă la Spitalul pentru Copii „Sf. Maria” din Iași cu elicopterul SMURD, după ce mama lor le-a spălat pe cap cu o soluție necunoscută. Coordonatorul SMURD Iași, prof.dr Diana Cimpoeșu, a confirmat că una dintre fetițe se află în comă, iar cealaltă a fost supusă manevrelor de resuscitare.

                      Evenimentul tragic a fost sesizat prin apel la numărul de urgență 112 de către o femeie, mama celor două minore, care a relatat că a utilizat o substanță care le-a cauzat leziuni fetițelor în timpul spălării capului.

                      Ambulanțele au preluat imediat copiii pentru a li se acorda îngrijiri medicale de urgență, iar ulterior, acestea au fost transferate la spital cu elicopterul SMURD.

                      Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Iași au confirmat că au început cercetările pentru a stabili împrejurările exacte ale incidentului și pentru a lua măsurile legale corespunzătoare. Polițiștii din cadrul Secției nr. 7 Poliție Rurală Târgu Frumos se ocupă de caz, iar autoritățile sunt hotărâte să afle cauzele și responsabilitățile legate de această tragedie.

                      O mașina implicata într-un accident, ascunsă în curtea unei case fără știrea proprietarului

                      Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Neamț a informat că doi tineri au fost răniți în urma unui accident rutier petrecut pe Drumul Național 12C. Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Neamț, inspectorul Ramona Ciofu, evenimentul s-a produs în timp ce un tânăr în vârstă de 20 de ani, din Bicaz, conducea un autoturism dinspre Bicaz-Chei spre Bicazu Ardelean.

                      Din primele cercetări, s-a constatat că șoferul a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, intrând în coliziune cu gardurile a două imobile și răsturnându-se în afara părții carosabile. După impact, s-a intervenit la fața locului, iar mașina a fost repusă pe roți și introdusă în curtea unui imobil fără acordul proprietarului.

                      În urma accidentului, șoferul și un pasager în vârstă de 18 ani au suferit leziuni și au fost transportați la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale necesare. Testul etilotest efectuat asupra conducătorului auto a indicat un rezultat negativ în ceea ce privește consumul de alcool.

                      Polițiștii au deschis un dosar penal pentru infracțiuni de vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului, ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia, și violare de domiciliu. Ancheta continuă pentru a stabili cu exactitate circumstanțele accidentului și pentru a lua măsurile legale corespunzătoare.